Sfantul Parinte

V4.45 Ascultarea constituie însăși natura umană a lui Isus. Pentru prima dată, Luisa adoră mâinile, picioarele și Inima lui Isus, Îl laudă și repară pentru cei care Îl ofensează. După o pedeapsă viitoare, Papa va ieși să consoleze oamenii (5 ianuarie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

Aflându-mă în afara mea, îl vedeam pe Confesor care avea intenția ca eu să fiu răstignită. Mi-a fost frică să mă supun, dar Isus mi-a spus: „Ce dorești de la Mine? Nu pot să fac altceva decât să Mă supun, pentru că Umanitatea Mea a fost făcută anume pentru a asculta și a distruge neascultarea, iar această virtute era atât de unită cu Mine, încât în Mine se poate spune că ascultarea este natura și particularitatea cea mai dragă și mai glorioasă pentru Mine. Dacă Umanitatea Mea nu avea aceasta de la sine, aș fi detestat-o și nu m-aș fi unit niciodată cu Ea. Apoi, tu nu vrei să asculți? O poți face, dar o vei face tu, nu Eu”.

Eu, total confuză, văzând un Dumnezeu atât de ascultător, am spus: „Și eu vreau să ascult”. Și m-am supus, iar Isus mi-a împărtășit durerile crucii”.

După aceea m-a purtat cu duhul; Binecuvântatul Isus mi-a dat un sărut, și în timp ce făcea acest lucru, avea respirația amară și își dorea să toarne amărăciunile Sale, dar nu a făcut-o, pentru că a vrut să-i spun eu să o facă. Eu am spus imediat: „Vrei câteva reparări? Să le facem împreună; în acest fel, reparările mele unite cu ale Tale vor avea efectele lor, fiindcă eu cred, că făcute numai de mine, Te vor dezgusta mai mult”.

Așadar, i-am luat mâna picurândă de sânge și sărutându-i-o, am recitat „Laudate Dominum” și „Slavă Tatălui”: o parte Isus și eu, cealaltă, pe de o parte pentru a repara multele lucrări rele care se comit și pe de altă parte cu intenția de a-L lăuda de multe ori pentru câte ofense primește din cauza faptelor rele [ale oamenilor].

Cât de emoționant a fost să-L văd pe Isus rugându-se! Apoi am continuat să fac același lucru la cealaltă mână, punând intenția să-L laud de multe ori, pentru câte ofense primește din cauza păcatelor cauzate. Apoi, am avut intenția de a-L lăuda tot de multe ori pentru picioarele Sale și pentru [câți pași răi sunt [făcuți de oameni] și pentru multele cărări greșite, chiar și sub aspectul evlaviei și sfințeniei. Ultima, intenție am avut-o s-o dau inimii Sale, pentru a-L lăuda de câte ori inima omului nu bate, nu iubește, nu-L dorește pe Dumnezeu.

Iubitul meu Isus, părea complet alinat cu aceste reparări făcute împreună cu El, dar tot nemulțumit, părea că vrea să toarne [amărăciuni] și am spus: „Doamne, dacă vrei să torni, te rog, fă-o”. El și-a revărsat amărăciunile Sale și după aceea a adăugat:

„Fiica Mea, cât de mult Mă ofensează oamenii! Dar va veni timpul când îi voi pedepsi, încât să iasă atât de mulți viermi care să producă nori de musculițe și să-i deprime. Atunci va ieși Papa”.

Și eu: „Și de ce va ieși Papa?” Și El: „El va ieși să consoleze popoarele, pentru că deprimate, obosite, descurajate, trădate de atâtea falsități, vor căuta ele însele refugiul în adevăr și toate, umilite, vor cere Sfântului Părinte să vină printre ele pentru a le elibera de atâtea rele și să le ducă în refugiul mântuirii”.

Și eu: „Doamne, aceasta se va întâmpla poate după războaiele pe care le-ai spus alteori?” Și El: „Da”. Și eu: „Cât de mult aș vrea să vin înainte ca aceste lucruri să se întâmple!” Și El: „Și Eu unde voi merge atunci să stau?” Și eu: „Ah, Doamne, sunt atât de multe suflete bune în care poți să locuiești, încât eu, analizându-mă, oh, ce rea mă văd!”

Dar Isus, fără să-mi acorde atenție, a dispărut, iar eu m-am întors în mine.

V4.5 Luisa nu reușește să îndure suferința lui Isus și de aceea se simte vinovată, dar Isus o mângâie. Adevăratul motiv este că vor fi revoluții și comploturi împotriva Bisericii (12 septembrie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Continua aproape la fel. Venind în această dimineață, și-a vărsat amărăciunile Sale și eu am rămas[1] în mare suferință, încât am început să-L rog pe Domnul să-mi dea putere și să mă aline puțin, pentru că nu puteam să rezist. Atunci am fost luminată și anume că păcătuiam făcând aceasta; și apoi, ce va spune binecuvântatul Isus? În timp ce cu alte ocazii L-am rugat atât de mult să toarne, încât de data aceasta a turnat fără să fie rugat, iar eu voiam alinare! Pare că devin mai rea, iar răutatea mea ajunge atât de departe, încât nici în fața Lui nu mă abțin să comit greșeli și păcate. Așadar, neștiind ce să fac pentru a repara, am hotărât de data aceasta în interiorul meu, să fac un sacrificiu mai mare și să-mi acord o penitență, încât natura mea să nu îndrăznească să caute iarăși alinare; să renunț la venirea Domnului nostru și, dacă ar fi venit, ar fi trebuit să-i spun: „Nu veni, Iubire; ai milă de mine și alină-mă”.

            Așa am făcut, am petrecut câteva ore într-o suferință densă, fără Isus; cât de amar m-a costat! Dar Isus, având compasiune pentru mine a venit, fără ca eu să-L caut, iar eu imediat i-am spus: „Ai răbdare, nu veni, pentru că nu vreau alinare”.

Și El: „Fiica Mea, sunt mulțumit de sacrificiul tău, dar ai nevoie de alinare, altfel leșini”. Iar eu: „Nu, Doamne, nu vreau alinare”. Dar El, apropiindu-se de gura mea, a turnat aproape cu forța din gura Sa câteva picături de lapte dulce, care mi-au atenuat suferința. Cine poate spune confuzia și îmbujorarea pe care le-am simțit în fața Lui, așteptându-mă la un reproș? Dar Isus, ca și cum nu mi-ar fi simțit neatenția, s-a arătat mai binevoitor, mai dulce.

Eu, văzându-L așa, am zis: „Adorabilul meu Isus, o dată ce ai turnat în mine și eu sufăr, nu trebuie să salvezi lumea? Este adevărat?” Și El: „Fiica Mea, crezi că Eu am turnat totul în tine? Și apoi, cum ai putea înfrunta toată pedeapsa pe care o voi revărsa asupra lumii? Tu însăți ai văzut că pentru puținul pe care L-am turnat, nu puteai rezista, și dacă nu aș fi venit să te ajut, ai fi fost terminată. Acum, ce ar fi fost dacă aș fi turnat totul în tine? Draga Mea, ți-am dat cuvântul Meu, te voi mulțumi în parte”.

            După aceea, m-a dus cu duhul în afara mea în mijlocul oamenilor și continuam să văd multele rele, mai ales cum complotau pentru a se revolta împotriva Bisericii și a societății, pentru a-i ucide pe Sfântul Părinte și pe preoți. Eu îmi simțeam sufletul sfâșiat văzând acestea și mă gândeam: „Dacă ar ajunge să îndeplinească aceste comploturi – și asta să nu se întâmple niciodată – atunci ce va fi? Câte rele vor veni?”

            Și foarte necăjită, m-am uitat la Isus, și El mi-a zis: „Și ce zici despre revolta care s-a întâmplat aici?” Și eu: „Ce revoltă? În zona mea nu s-a întâmplat nimic”. Și El: „Nu-ți amintești revolta din Andria?” „Ba da, Doamne”. Și El: „Ei bine, pare că nu este nimic, dar nu este așa [în realitate]. Aceea [din Andria] a fost o ocazie pentru a incita de asemenea și alte țări să se revolte și să verse sânge, provocând ofense persoanelor sacre și sanctuarelor Mele; și pentru că fiecare vrea să arate care e mai bun, să atragă spre rău, se vor lua la întrecere pentru a vedea cine poate face mai mult [rău]”. Și eu: „Ah, Doamne, dă pacea Bisericii și nu permite multe nenorociri!” Și voind să spun mai mult, a dispărut, lăsându-mă complet îndurerată și îngrijorată.

[1] Luisa spune deseori „am fost lăsată”, în loc să spună „am rămas”. Nu va fi repetată nici această notă.

Title: Those who oppose the legitimate teaching authority of the Church and develop a habit of defiance are, perhaps without realising it, defying Christ Himself

Code: T-04172A-CW

Artist: Elizabeth Wang

V4.4 Perversitatea lumii. Isus o îndeamnă pe Luisa să vorbească despre această perversitate pentru ca El să dovedească în fața uimirii Luisei, cât de necesare sunt pedepsele (10 septembrie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață m-am trezit în afara mea și vedeam multele atrocități și păcate foarte mari care se petrec, cât și cele comise împotriva Bisericii și a Sfântului Părinte. Așadar, întorcându-mă în mine însămi, adorabilul meu Isus a venit și mi-a zis: „Ce spui tu despre lume?”

            Iar eu, fără să știu unde voia să ajungă cu această întrebare fiind impresionată de lucrurile văzute, am zis: „Domnul [meu] binecuvântat, cine poate să-Ți spună de perversitatea, duritatea și urâțenia lumii? Nu am cuvinte să-ți spun cât de rea este!”

            Și El, profitând de ocazia propriilor mele cuvinte, a adăugat: „Ai văzut cât de pervers este omul? Tu însăți ai zis-o, nu este niciun mod de a-l determina să se oprească. După ce că aproape i-am luat pâinea, el rămâne în dârzenia lui, ba chiar și mai rău; și deocamdată merge pentru a o procura din furturi și răpiri, făcând daune semenului lui; deci e necesar să-i ating pielea [adică ce-l doare mai tare], altfel se va deprava și mai mult”.

            Cine poate spune cât de uimită am rămas[1] la aceste vorbe ale lui Isus? Îmi pare că i-am dat ocazia de a-L indigna împotriva lumii; în loc s-o dezvinovățesc, am pictat-o în negru. Am făcut tot posibilul pentru a o dezvinovăți mai târziu, dar nu m-a ascultat; răul era deja împlinit. Ah, Doamne, iartă-mi această lipsă de caritate și fii milostiv cu mine!

[1] Luisa spune de multe ori „am restat”, în loc să spună „am rămas”. Nu va fi repetată această notă.

V3.53 Durerea Papei pentru abandonarea atâtora, în special a preoților. Oricine se umilește îl atrage la sine pe Dumnezeu cu Lumina și Harul Său (17 martie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață binecuvântatul Isus mi l-a arătat pe Sfântul Părinte cu aripile deschise, în timp ce mergea în căutarea fiilor lui pentru a-i aduna sub aripile lui, și-l auzeam spunând cu lamentările lui: „Fiii mei, fiii mei, de câte ori am încercat să vă adun sub aripile mele, iar voi fugiți de mine! Oh, ascultați-mi lamentările și aveți milă de durerea mea!”

            Și în timp ce spunea asta, plângea amar și părea că nu erau doar laicii, cei care se detașau de Papa, dar și preoții, iar aceștia îi dădeau mai multă durere Sfântului Părinte. Cât de trist era să-l vezi pe Papa în această stare!

            După aceea, L-am văzut pe Isus repetând plângerile Sfântului Părinte și adăuga: „Puțini sunt cei care au rămas credincioși și acești puțini trăiesc ca vulpile îngropate în propriile vizuini, le este frică să se expună pentru a-i trage pe fiii lor din gura lupilor; spun, propun, dar toate sunt cuvinte aruncate în vânt, nu ajung niciodată la fapte”.            

După ce a spus acestea a dispărut. După un timp s-a reîntors, iar eu mă simțeam complet redusă la zero în mine în prezența lui Isus și El, văzându-mă anulată, mi-a spus: „Fiica Mea, cu cât te micșorezi mai mult în tine însăți, cu atât mai mult Mă simt atras să vin spre tine și să te umplu cu harul Meu, de aceea umilința este vestitorul luminii”.