După ce au trecut câteva zile de lipsuri și amărăciuni, L-am văzut uneori cel mult ca pe o umbră şi fulger. În această dimineață, nu doar că mă aflam în culmea amărăciunii, dar mai ales că mi-am pierdut speranța de a-L mai revedea. După ce am primit Împărtășania, Confesorul părea că voia să reînnoiască intenţia ca eu să fiu răstignită. Apoi, binecuvântatul Isus, pentru a mă face să ascult, s-a arătat și mi-a împărtășit durerile Sale. Între timp am văzut-o pe Regina Mamă, care luându-mă, mă oferea Lui, ca să se liniștească. Și Isus, ținând seamă de Mama Sa a acceptat oferta și părea să se calmeze puțin.
După aceea, Regina Mamă mi-a spus: „Vrei să vii în Purgatoriu pentru a-l ușura pe rege de suferințele oribile în care se află?” Și eu: „Mama mea, cum vrea El”. Într-o clipă m-a luat și m-a purtat într-un loc de torturi atroce, toate mortale, și acolo era acel biet om, care trecea dintr-un chin în celălalt. Părea că pentru câte suflete se pierduseră din cauza lui, tot atâtea morți trebuia să sufere. Prin urmare, după ce am trecut prin mai multe dintre acele torturi, el a rămas puțin mai ușurat. Apoi, Ea m-a luat din acel loc de durere și m-am regăsit în mine.

Descoperă mai multe la Voința Divină
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.