Din moment ce mă aflam suferind într-un anume fel, îmi părea că acele suferințe erau un lanț dulce care îl atrăgea pe bunul meu Isus pentru a-l determina să vină aproape continuu și îmi părea că acele dureri l-ar chema pe Isus să reverse în mine alte amărăciuni. Așadar, venind, fie mă sprijinea în brațele Sale ca să-mi dea putere, fie turna din nou [amărăciuni]. Dar din când în când îi spuneam: „Doamne, acum simt în mine o parte din durerile Tale. Te rog să mă mulțumești, așa cum ți-am spus ieri, să-mi dai cel puțin jumătate din ceea ce este necesar ca hrană pentru om”.

Iar El: „Fiica Mea, ca să te mulțumesc îți încredințez cheile dreptății și cunoașterea că este absolut necesar ca omul să fie pedepsit și cu asta vei face ce-ți place, nu ești mulțumită de asta?”

            Auzind spunându-mi acestea, m-am consolat și îmi spuneam în sinea mea: „Dacă depinde de mine, nu voi pedepsi pe nimeni”. Dar cât de dezamăgită am fost, când binecuvântatul Isus mi-a dat cheile și m-a așezat în mijlocul unei lumini și, privind prin acea lumină, vedeam toate atributele lui Dumnezeu, precum și atributul Dreptății. Oh, cât este de ordonat totul în Dumnezeu! Și dacă Dreptatea pedepsește, este [pentru că dorește] ordinea; iar dacă nu ar pedepsi, nu ar fi în ordine cu celelalte atribute. Așadar, mă vedeam un sărman vierme în mijlocul acelei lumini, căci dacă voiam să împiedic cursul dreptății, aș încălca ordinea și aș merge împotriva oamenilor înșiși, pentru că înțelegeam că însăși dreptatea este iubire pură față de ei. Prin urmare m-am trezit total confuză și rușinată. De aceea, pentru a mă debarasa [de acele chei], i-am spus Domnului nostru: „Cu această lumină cu care m-ai înconjurat înțeleg lucrurile în mod divers, iar dacă m-ai lăsa să acționez eu, aș face mai rău decât Tine; de aceea nu accept această cunoaștere și renunț la cheile Dreptății. Ceea ce accept și îmi doresc este să mă faci să sufăr și să-i cruți pe oameni; în rest, nu vreau să știu nimic”.

            Iar Isus, zâmbind la cuvintele mele, mi-a spus: „Cât de repede vrei să te descotorosești, nevrând să știi niciun motiv și dorind să Mă obligi și mai mult, vrei să ieși din asta cu două cuvinte: fă-mă să sufăr și cruță-i pe ei!”

            Și eu: „Doamne, nu că nu vreau să știu motivul, ci pentru că nu este misiunea mea, ci a Ta. Misiunea mea este aceea de a fi victimă; prin urmare Tu împlinește-Ți misiunea Ta și eu pe a mea, nu-i adevărat, dragul meu Isus?”

            Iar El, aprobând, a dispărut.