vocea lui Isus

V4.29 Iubirea perfectă stă în adevărata încredere (10 noiembrie 1900)

Divine WillLasă un comentariu

            Continuând [Isus] să nu vină, mă simțeam cufundată în cea mai mare amărăciune, sufletul meu era sfâșiat în mii de feluri. Simțeam lângă mine ca o umbră, dar fără să o văd și am auzit vocea adorabilului meu Isus, care mi-a spus: „Iubirea perfectă se află în adevărata încredere pe care trebuie să o ai față de un bine pe care îl iubești, și chiar dacă se pierde acesta, atunci, mai mult ca niciodată, este timpul să se arate această încredere desăvârșită. Acesta este cel mai simplu mod pentru a poseda ceea ce iubești cu ardoare”.

            Spunând acestea, umbra și vocea au dispărut. Cine poate spune durerea pe care o simt pentru că nu L-am văzut pe iubitul meu Bine?

Ioan 10:2-5.10: …cel care intră pe poartă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le conduce afară. Când le-a scos pe toate ale sale, merge înaintea lor, iar oile îl urmează, pentru că îi cunosc vocea. Pe un străin nu l-ar urma, ci ar fugi de el, pentru că nu cunosc vocea străinilor”.

Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc; iar ele vor asculta glasul meu şi va fi o singură turmă şi un singur păstor.

V3.82 Crucea absoarbe Divinitatea în suflet, făcându-l asemănător cu Umanitatea lui Isus și recopiază în Ea lucrările Sale (14 iunie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Eu, fiind în suferințe, adorabilul meu Isus, venind și compătimindu-mă cu totul, mi-a spus: „Fiica Mea, ce ai, că suferi atât de mult? Lasă-mă să te alin puțin” (dar Isus suferea mai mult decât mine).

Așa că mi-a dat un sărut și, întrucât era răstignit, m-a scos din interiorul meu și mi-a pus mâinile în ale Sale, picioarele mele în ale Sale1, capul sprijinit pe al Său și al Său pe al meu. Cât de mulțumită eram să fiu în această situație! Deși cuiele și spinii lui Isus îmi dădeau dureri, dar erau dureri care îmi dădeau bucurie, pentru că erau suferite pentru Binele meu iubit; într-adevăr, mi-aș fi dorit să crească mai mult. Până și Isus părea mulțumit de mine și mă ținea atras spre El în acest fel. Îmi părea că Isus m-ar răcori pe mine și eu aș fi o răcorire pentru El.

            Astfel, în această stare, am ieșit împreună și, după ce l-am găsit pe Confesor, m-am rugat imediat pentru nevoile lui și i-am spus Domnului să binevoiască să-l facă pe Confesor să audă glasul lui Isus cât de dulce și suav este. Ca să mă mulțumească, Isus s-a întors către el și a vorbit despre Cruce, spunând: „Crucea absoarbe în suflet Divinitatea Mea, o face să semene cu Umanitatea Mea și recopiază în sine propriile Mele lucrări”.

            După ce am continuat să mai călătorim puțin, oh, câte priveliști dureroase străpungeau sufletul dintr-o parte într-alta! Gravele nelegiuiri ale oamenilor, nici măcar nu se aplecau în fața dreptății, mai degrabă se aruncau cu o furie mai mare, de parcă ar fi vrut să dubleze rănile și marea mizerie pe care ele însele și le pregătesc. De aceea, spre marele nostru regret, ne-am retras; Isus a dispărut, iar eu m-am retras în mine.

  1. Romani 12,1-2: Vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să oferiţi trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual. 2 Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să discerneţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit! ↩︎

Title: Jesus Christ is swift to console His friends in their heartache, pain or exhaustion. If we call out to Him in faith and humility, asking for the privilege of a spiritual Communion, He is very close to us, bringing peace that only He can give, and guiding us in our actions by the inspiration of His Holy Spirit.

Code: T-12367-CW, Artist: Elizabeth Wang.

V3.24 Teama de a-L pierde pe Dumnezeu și pacea până la amarnicul sfârșit (3 ianuarie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

Mă văd în continuare plină de mizerie și nu numai, dar și neliniștită. Îmi pare că întregul meu interior este alarmat de pierderea lui Isus. Gândeam în sinea mea că din cauza păcatelor mele mari am meritat ca adorabilul Isus să mă părăsească și, prin urmare, nu ar trebui să-L mai văd vreodată. Oh, ce moarte groaznică este acest gând pentru mine! Într-adevăr, mai nemilos decât orice moarte! Să nu-L mai văd pe Isus! Să nu-i mai aud suavitatea vocii Sale! Să-L pierd pe Cel de care depinde viața mea și de la care îmi vine tot binele! Cum să trăiesc fără El? Ah, dacă îl pierd pe Isus, totul s-a terminat pentru mine!

Având aceste gânduri, simțeam o agonie a morții, iar tot interiorul cu susul în jos, pentru că îl voiam pe Isus și El, într-o străfulgerare de lumină s-a manifestat sufletului meu, spunându-mi: „Pace, pace, nu trebuie să te tulburi. Așa cum o floare foarte parfumată înmiresmează locul unde este așezată, tot așa pacea umple cu Dumnezeu sufletul care îl deține”. Și ca fulgerul a fugit.

            Ah, Doamne, cât de bun ești cu această păcătoasă! Și îți spun chiar cu încredere: cât de insolent[1] ești, că totuși trebuie să Te pierd și nici nu vrei să mă tulbur sau să mă îngrijorez, iar dacă fac asta mă faci să înțeleg că eu însămi mă îndepărtez de Tine, pentru că, mă umplu de Dumnezeu cu pace, iar cu tulburarea mă umplu de ispite diabolice! O, dulcele meu Isus, câtă răbdare trebuie să am cu Tine, pentru că orice mi s-ar întâmpla, nici măcar nu mă pot îngrijora sau tulbura, dar Tu vrei să mă păstrez într-o pace și un calm perfect.

[1] În încrederea sa, Luisa spune „impertinent” în sensul „dincolo de orice rezonabilitate”.