Mă aflam foarte îndurerată de privarea adorabilului meu Isus, iar când a venit era ca o umbră și un fulger, chiar simțeam că nu mai pot continua dacă El va face mai departe tot așa! Prin urmare, aflându-mă în culmea suferinței, s-a arătat foarte obosit, ca și cum ar avea nevoie de o alinare, și aruncându-și brațele în jurul gâtului meu, mi-a spus: „Iubita Mea, adu-Mi niște flori și înconjoară-Mă cu totul, pentru că simt că tânjesc după iubire. Fiica Mea, parfumul înmiresmat al florilor tale Mă va înviora şi îmi va da un remediu pentru stările Mele rele, căci sunt istovit și nu mai pot”.

            Și eu, imediat am adăugat: „Și Tu, iubitul meu Isus, dă-mi niște roade, căci lenevia și puțina suferință îmi măresc atât de mult lâncezeala, încât leșin, și simt că mor. Și atunci îți voi putea oferi nu numai flori, ci și fructe, ca să-Ți pot alina mai mult istovirea”.

            Și Isus a început să spună din nou: „Oh, cât de bine ne înțelegem, așa-i? Pare că vrerea ta este una cu a Mea”.

            Pentru o clipă pare că am fost alinată, de parcă ar fi vrut să înceteze starea în care mă aflam, dar după un timp m-am trezit cufundată în aceeași letargie de mai înainte, fără Binele meu Suprem, abandonată și singură.