Din moment ce adorabilul meu Isus continua să nu se arate cu claritate, după ce am primit Împărtășania în această dimineață, Confesorul a avut intenția să fiu răstignită. În timp ce eram în acele suferințe, binecuvântatul Isus, fiind atras de durerile mele, s-a arătat cu claritate.
O, Dumnezeule, cine poate spune chinurile pe care le suferea Isus și starea intensă în care se afla, pentru că în timp ce era obligat să trimită pedepse, îi părea rău, pentru că nu voia să le trimită? Era de plâns, văzându-L în această stare; dacă oamenii ar putea să-L vadă, chiar dacă inimile lor ar fi de piatră, s-ar fărâma din duioșie, ca o sticlă fragilă. Prin urmare am început să-L rog să se calmeze și să fie mulțumit să mă facă să sufăr ca să cruțe poporul.
Apoi am adăugat: „Doamne, dacă nu vrei să asculți rugăciunile mele, înseamnă că merit. Dacă nu vrei să ai compasiune pentru popoare, ai dreptate, pentru că sunt mari fărădelegile noastre, dar eu îți cer harul să ai compasiune de Tine însuți, calmează-Ți furia pe care o ai, [când] pedepsești imaginile Tale. Ah, da, îți cer din iubire pentru Tine, să nu trimiți pedepse, încât să iei pâinea copiilor Tăi și să-i faci să piară. Ah, nu, nu face parte din natura Inimii Tale să lucrezi astfel! Iată de ce simți această constrângere, care ți-ar da moartea, dacă ar avea putere”.
Iar El, complet îndurerat, mi-a spus: „Fiica Mea, dreptatea este cea care Mă obligă, iar iubirea pe care o am față de oameni Mă obligă și mai mult, încât Inima Mea moare de mâhnire, pedepsind creaturile”.
Iar eu: „De aceea, Doamne, descarcă dreptatea asupra mea, iar iubirea Ta nu va fi niciodată constrânsă de dreptate și nu se va găsi în contradicție cu pedepsirea oamenilor, căci, într-adevăr, ce vor face dacă împlinești ceea ce mă faci să înțeleg, încât să usuci tot ce este necesar pentru hrana omului? Oh, Te rog, lasă-mă pe mine să sufăr și să-i cruți pe ei, dacă nu în totalitate, măcar în parte!”
Și Isus, de parcă ar fi fost forțat de rugăciunile mele, s-a apropiat de gura mea și a turnat din a Sa puțină amărăciune densă și dezgustătoare încât, de îndată ce am înghițit, mi-a provocat multe feluri de dureri, încât simțeam că mor1. Atunci, binecuvântatul Isus a oftat de parcă s-ar fi ușurat de o [mare] greutate și, dacă nu m-ar fi sprijinit în acele dureri, aș fi rămas victimă (și totuși nu fusese decât puțin ceea ce turnase2; ce se va alege de Inima Sa adorabilă, care conținea atât de multe?).
Apoi mi-a spus: „Fiica Mea, dreptatea Mea hotărâse să distrugă totul, dar acum, revărsându-se puțin peste tine, de dragul tău, îi acordă o treime din ceea ce are nevoie omul pentru hrană”.3
Iar eu: „Ah, Doamne, e prea puțin, măcar jumătate!” Și El: „Nu, fiica Mea, mulțumește-te”. Iar eu: „Nu, Doamne, dacă nu vrei să mă mulțumești pentru toată lumea, măcar mulțumește-mă pentru Corato și pentru cei care îmi aparțin”.
Și Isus: „Astăzi se pregătește o grindină care trebuie să facă pagube mari. Rămâi cu durerile crucii; ieși din tine și sub formă de răstignită, mergi în aer și pune pe fugă demonii de deasupra orașului Corato, pentru că nu vor putea rezista formei răstignirii și vor merge în altă parte”.
Așadar, am ieșit din mine, răstignită, și am văzut grindina și fulgerele care erau pe cale să se dezlănțuie deasupra orașului Corato. Cine poate spune frica demonilor, care au fugit la vederea trupului meu răstignit, și cum își mușcau degetele de mânie și veneau împotriva Confesorului, fiindcă azi dimineață mi-a dat ascultarea de a suferi răstignirea, pentru că pe mine nu mă puteau atinge; într-adevăr au fost nevoiți să fugă de mine datorită semnului Răscumpărării pe care l-au văzut. Așadar, după ce i-am pus pe fugă, am revenit în mine, având o bună parte din suferință. Să fie totul pentru slava lui Dumnezeu.
- Ezechiel 2,7-10: Spune-le cuvintele mele, fie că te vor asculta, fie că vor refuza, pentru că ei sunt niște răzvrătiți. 8 Tu, însă, fiul omului, ascultă ce-ți spun! Nu fi răzvrătit ca această casă răzvrătită! Deschide-ți gura și mănâncă ceea ce eu îți dau! 9 M-am uitat și, iată, era o mână întinsă spre mine, iar în ea, un sul de carte. 10 El l-a desfășurat înaintea mea și, iată, era scris și pe față, și pe spate: erau scrise pe el lamentațiuni, gemete și vaiete. ↩︎
- Apocalips 10,8-11: Şi glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou, spunând: „Du-te şi ia cartea deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!”. 9 M-am dus la înger, spunându-i să-mi dea cartea cea mică, dar el mi-a zis: „Ia-o şi mănânc-o! Va fi amară pentru stomacul tău, dar în gură va fi dulce ca mierea”. 10 Atunci am luat cartea cea mică din mâna îngerului şi am mâncat-o. Ea era în gura mea dulce ca mierea, dar după ce am mâncat-o, mi s-a umplut stomacul de amărăciune. 11 Apoi mi-a zis: „Trebuie să profeţeşti din nou cu privire la popoare, naţiuni, limbi şi multe regate”. ↩︎
- Geneza 18,31-33: [Abrahám] a zis: „Iată, am îndrăznit să mai vorbesc Domnului meu. Poate se vor găsi acolo douăzeci!”. A răspuns: „Nu o voi distruge de dragul celor douăzeci!”. 32 A zis: „Să nu se mânie Domnul meu dacă voi mai vorbi o singură dată! Poate se vor găsi acolo zece!”. A răspuns: „Nu o voi nimici de dragul celor zece!” 33 Când Domnul a terminat de vorbit cu Abrahám a plecat, iar Abrahám s-a întors acasă. ↩︎

Christ understands all our griefs and sorrows. When Christ prayed to His Father in Gethsemane, He was thinking not only of the horrors which lay ahead, but also about the wonderful joys of earthly life that He would soon be leaving behind. He was joyful about going home to Heaven, but His heart ached at the thought of leaving earthly friendships and earthly beauty.
Code: T-11285-CW, Artist: Elizabeth Wang.
Descoperă mai multe la Voința Divină
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Dreptatea este în mod evident un lucru bun. Dacă nu există dreptate în societate, haosul și răutatea ar avea puterea în lume. Pe de altă parte, dreptatea lui Dumnezeu este, de asemenea, un lucru care trebuie să ne pună pe gânduri, deoarece Dumnezeu își folosește dreptatea pentru a pedepsi păcatul nostru.
Dumnezeu își manifestă milostivirea prin eliberarea și iertarea de păcat, în timp ce își arată dreptatea prin faptul că ne pedepsește pentru păcatul nostru.
Cum definim relația dintre iubirea și dreptatea lui Dumnezeu? Cum pot fi împăcate aceste două împreună?
Psalmul 85
Arată-ne, Doamne, îndurarea ta
şi dă-ne mântuirea ta!
Voi asculta ce zice Domnul Dumnezeu:
el vorbeşte de pace poporului său şi credincioşilor săi
şi celor care se întorc la el cu [toată] încrederea.
Mântuirea este aproape de cei care se tem de el şi gloria lui va locui pe pământul nostru.
Îndurarea şi adevărul se vor întâlni,
dreptatea şi pacea se vor îmbrăţişa;
adevărul va răsări din pământ
şi dreptatea va coborî din ceruri.
Domnul îşi va revărsa bunătatea
şi pământul îşi va aduce roadele sale.
Dreptatea va merge înaintea lui
şi-i va călăuzi paşii pe cale.
Dreptatea lui Dumnezeu este într-adevăr salvatoare. Ea servește la restaurarea păcii și a bunei ordini în lume. Dar acest lucru nu se poate realiza decât dacă Dumnezeu intervine împotriva răufăcătorilor, pentru a-i opri și a-i pedepsi.
Lumea are nevoie nu doar de dreaptate umană, ci și de o dreptate divină care intervine în vederea restaurării bunei ordini. Deoarece aceasta bună ordine aduce beneficii lumii, dreptatea merge împreună cu iubirea lui Dumnezeu și decurge din aceasta. Este și o dreptate care îi face să sufere pe cei care se opun. Dacă cei răi refuză să se supună dreptății divine, aceasta îi poate duce chiar la pierzare.
Dumnezeu iartă și salvează prin Iubirea Sa; prin Dreptatea Sa, el restaurează ordinea și pacea. Această abordare a dreptății lui Dumnezeu implică de asemenea un act salvator, dar acesta este în favoarea celor drepți. În ceea ce-i privește pe ceilalți, dreptatea lui Dumnezeu îi pune în imposibilitatea de a continua.