V3.77 Luisa este transformată în Isus prin Respirația Sa divină (Duhul Sfânt). Luisa, „aleasă dintre mii”. Ce înseamnă lipsa de stimă a unei alte persoane (3 iunie 1900)

Aflându-mă în aceeași stare, în această dimineață, l-am văzut pentru puțin timp pe adorabilul meu Isus, care era în inima mea și dormea, iar somnul Său îndemna sufletul meu să dorm împreună cu El, atât de mult încât îmi simțeam puterile interioare toate adormite, fără să mai acționeze. Uneori mă sforțam să ies din acel somn, dar nu puteam, iar când s-a trezit pentru puțin timp binecuvântatul Isus, a trimis de trei ori în mine suflarea Sa și îmi părea că El ar fi rămas cu totul absorbit în mine. După aceea, îmi părea că Isus și-ar fi retras din nou în Sine acele trei respirații pe care mi le trimisese și m-am trezit cu totul transformată în El. Cine poate spune ceea ce se întâmpla în mine datorită acestor respirații divine? Nu am cuvinte pentru a exprima uniunea inseparabilă dintre mine și Isus.

După aceea pare că am putut să mă trezesc, iar Isus, rupând tăcerea, mi-a spus: „Fiica Mea, m-am tot uitat și am tot căutat, parcurgând tot pământul, dar în tine mi-am îndreptat privirile și în tine mi-am găsit complăcerile Mele și pe tine te-am ales dintre mii”.

Apoi, întorcându-se către anumite persoane pe care le vedeam, le-a atenționat spunându-le: „Lipsa de stimă față de alte persoane este o lipsă de adevărată umilință și blândețe creștină, pentru că un spirit smerit și dulce știe să-i respecte pe toți și să interpreteze bine întotdeauna, faptele altora”.

După ce a spus acestea, a dispărut fără [ca eu] să-i spun vreun cuvânt. Să fie mereu binecuvântat, pentru că așa vrea, și totul să fie spre slava Sa.

Through a soul now „hollowed” by penance and prayer, the Holy Spirit ‘breathes’ His wishes, to the Father. Artist: Elizabeth Wang, Code: T-01508C-BW