Cartea Cerului V3

V3.104 În fața Maiestății, Purității și Sfințeniei lui Dumnezeu, omul se poate apropia de Dumnezeu cu încredere numai prin umanitatea îndumnezeită a lui Isus, oglinda lui Dumnezeu și a omului (1 august 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Adorabilul meu Isus continuă să vină de foarte puține ori și pentru puțin timp. În această dimineață mă simțeam complet anihilată și aproape că nu îndrăzneam să merg în căutarea Binelui meu suprem; dar El, mereu binevoitor, a venit și vrând să-mi insufle încredere, mi-a spus:

„Fiica Mea, înaintea maiestății și purității Mele nu există cine să-Mi poată sta în față, într-adevăr, toți sunt forțați să stea îngenunchiați și impresionați de splendoarea sfințeniei Mele. Omul aproape că ar vrea să fugă de Mine, pentru că mizeria lui este atât de mare, încât nu are curajul să se susțină în fața Ființei Divine. Și iată, asumându-mi Umanitatea, mi-am arătat milostivirea, care, prin temperarea razelor Divinității, aceasta este un mijloc de a insufla încredere și curaj pentru om, să vină la Mine. Omul, stând în fața Umanității Mele, care răspândește raze temperate ale Divinității, obține binele de a se putea purifica, sfinți și chiar diviniza în propria Mea Umanitate îndumnezeită. De aceea, să stai mereu în fața Umanității Mele, ținând-o ca pe o oglindă în care îți vei șterge toate petele; și în oglinda în care te vei privi, vei dobândi frumusețe și treptat te vei împodobi cu aceeași asemănare a Mea, pentru că este proprietatea oglinzii, care face ca imaginea să apară în interiorul ei, imaginea asemănătoare cu cea a oricui se priveşte pe sine. Dacă așa este oglinda materială, cu atât mai mult este cea divină, pentru că Umanitatea Mea servește omului ca o oglindă pentru a-Mi privi Divinitatea. Iată, de aceea toate bunurile derivă pentru om din Umanitatea Mea”.

            În timp ce spunea acestea, simțeam că mi se insuflă o astfel de încredere încât mi-a venit gândul să-i vorbesc despre pedepse, că cine știe, poate m-ar fi ascultat și cu această intenție aș putea să-L calmez complet. Dar în timp ce mă pregăteam pentru aceasta, a dispărut ca un fulger și sufletul meu, alergând după El, s-a găsit în afara mea; dar nu l-am mai putut regăsi și, spre marele meu regret, am văzut mulți oameni care intrau în închisori, unii sectari care ieșeau să atace viețile regilor și ale altor conducători; vedeam cum îi rodea furia, pentru că încă le lipseau mijloacele pentru a ieși printre popoare și a măcelări, și totuși timpul lor va ajunge. Așadar, după aceasta m-am trezit în mine, total deprimată și îndurerată.

V3.102 Luisa spune ca Isus în Ghetsemani: „Nu a Mea, ci Voința Ta să fie făcută”. În primul rând, dușmanii externi ai Bisericii caută să o distrugă; apoi o vor face fiii ei falși (27 iulie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

Fiind îngrijorată de starea mea mizerabilă, mai ales că nu ar mai fi Voința lui Dumnezeu, am luat în considerare puțina suferință și privațiunile Sale continue. În timp ce îmi uzam micul meu creier referitor la acest lucru și forțându-mă ca să ies din această stare, bunul meu Isus s-a arătat mereu ca un fulger, spunându-mi: „Fiica Mea, ce vrei să fac? Spune-mi, voi face ce vrei tu”.

La o propunere atât de neașteptată, nu știam ce să spun; simțeam o astfel de confuzie că binecuvântatul Isus ar trebui să facă ceea ce voiam eu, în timp ce eu trebuie să fac ce vrea El, încât am rămas fără cuvinte. Deci, văzând că nu spun nimic, ca un fulger a scăpat, și eu, alergând după acea lumină, m-am trezit în afara mea, dar nu L-am găsit și am făcut ocolul pământului, al cerului, al stelelor și fie L-am chemat cu glasul meu, fie cu cântecul meu, gândind în sinea mea că binecuvântatul Isus, auzind vocea și cântecul meu, ar fi fost impresionat și cu siguranță L-aș fi găsit. 

Deci, în timp ce înconjuram, am văzut tortura crudă care continuă să fie făcută în războiul din China, bisericile dărâmate, imaginile Domnului nostru aruncate pe pământ și asta e încă nimic. Ceea ce m-a speriat cel mai mult a fost să văd că, dacă acum o fac barbarii, laicii, apoi o vor face religioșii falși, care demascându-se și făcându-se cunoscuți cine sunt, unindu-se cu dușmanii dezvăluiți ai Bisericii, vor da un astfel de asalt, care pare incredibil pentru mintea umană. Oh, câte masacre tot  mai îngrozitoare! Pare că au jurat între ei să distrugă Biserica. Dar Domnul se va răzbuna pe ei, distrugându-i, prin urmare, sânge de o parte și sânge de cealaltă parte.

Așadar m-am trezit într-o grădină și îmi părea a fi Biserica și înăuntru era o mulțime de oameni sub formă de dragoni, vipere și alte fiare mânioase, care devastând acea grădină și apoi ieșind, formau ruina poporului. Deci, în timp ce vedeam aceasta, m-am trezit cu iubitul meu Domn în brațele mele și am spus: „În sfârșit m-ai lăsat să Te găsesc! Ești cu adevărat dragul meu Isus?” Iar El: „Da, da, sunt Isus al tău”.

Și eu voiam să-i spun să-i cruțe pe mulți oameni, dar El, neluându-mă în seamă, complet îndurerat, a adăugat: „Fiica Mea, sunt destul de obosit, să mergem să ne odihnim în pat dacă vrei să stau cu tine”. 

Iar eu, temându-mă că va pleca, am tăcut, lăsându-L să doarmă. Așadar, după un timp a reintrat în interiorul meu, lăsându-mă încurajată, da, dar extrem de tristă.

V3.101 Isus îi dă alinare Luisei în amărăciunile ei. În Isus nu poate exista cruzime, ci doar iubire (25 iulie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

În această dimineață, adorabilul meu Isus a venit și mi-a arătat o mașină unde părea că se zdrobeau foarte multe membre umane și [am văzut] ca două semne în aer cu pedepse care îngrozeau. Cine poate spune întristarea inimii mele văzând toate acestea? Dar binecuvântatul Isus, văzându-mă atât de mâhnită, mi-a spus: „Fiica Mea, să ne îndepărtăm puțin de ceea ce ne mâhnește atât de mult și să ne alinăm jucându-ne puțin împreună”. 

Cine poate spune ce s-a petrecut între mine și Isus în acest joc, subtilitățile iubirii, stratagemele, sărutările, mângâierile pe care le-am dat unul altuia? Cu toate că iubitul meu Isus m-a întrecut, pentru că fiind slăbită cedam, este foarte adevărat că, neputând să conţin în mine ceea ce El îmi dădea, am spus: „Iubitul meu, destul, destul, că nu mai pot, leșin, sărmana mea inimă nu e suficient de largă pentru a putea primi atât de mult, așadar, este suficient deocamdată”. 

Apoi, vrând să-mi reproșeze despre ce am vorbit zilele trecute, mi-a spus în mod dulce: „Vreau să-ți aud plângerile, spune-Mi, spune-Mi, sunt Eu crud? Iubirea Mea s-a schimbat în cruzime pentru tine?” 

Și eu, roșind toată, am spus: „Nu, Doamne, nu ești crud când vii, dar voi spune că ești crud atunci când nu vii”. 

Zâmbind la cuvintele mele, a adăugat: „Totuși continui să spui că atunci când nu vin, sunt crud? Nu, nu, nu poate exista nicio cruzime în Mine, ci totul este iubire; și să știi că, dacă este așa cum spui tu, acea cruzime reprezintă cea mai mare iubire”.

V3.100 Pe câmpul semănat de Isus au crescut foarte multe ierburi rele și spini, care sufocă cele câteva spice rămase și împiedică pe altele să încolțească; de aceea este necesară purificarea (21 iulie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            După ce am petrecut o zi, [fiind] ațipită și atât de somnoroasă încât nu mă înțelegeam pe mine însămi, când am primit Împărtășania, m-am simțit ieșind din mine și negăsindu-L pe supremul și unicul meu Bine, am început să tot înconjur, devenind confuză. În timp ce făceam aceasta, am simțit o persoană în brațele mele, total acoperită, încât nu puteam vedea cine ar fi; deci, nemaiputând rezista, am rupt acel văl și L-am văzut pe Totul meu dorit. Văzându-L am simțit că voiam să-mi destăinui plângerile și absurditățile, dar Isus, ca să-mi împiedice nerăbdarea și confuzia, mi-a dat un sărut. Sărutul acela mi-a insuflat viață, calm și mi-a oprit nerăbdarea, încât nu am mai știut spune nimic. Apoi, uitând de toate mizeriile mele, că am atât de multe, mi-am adus aminte de sărmanii oameni și i-am spus lui Isus: „Fii liniștit, cruță multele popoare de masacre atât de groaznice. Să mergem împreună în acele părți, unde se întâmplă astfel de lucruri, ca să-i încurajăm și să-i mângâiem pe acei bieți creștini care se găsesc într-o stare atât de tristă”.

            Și El: „Fiica Mea, nu vreau să te port, pentru că inima ta nu ți-ar rezista să vezi un asemenea măcel chinuitor”.

            Iar eu: „Ah, Doamne, cum ai permis aceasta?”

            Și El: „Este absolut necesară o purificare peste tot, pentru că pe câmpul semănat de Mine au crescut atâtea ierburi rele, spini, încât au devenit copaci, iar acești copaci spinoși nu fac altceva decât să-mi inunde câmpul cu ape otrăvitoare și nocive, iar dacă unele spice rămân intacte, nu primesc altceva decât înțepături și duhoare, atât de multe încât nu mai pot încolți alte spice, pentru că, în primul rând, le lipsește pământul, care este ocupat de atâtea plante dăunătoare; în al doilea rând, pentru înțepăturile constante pe care le primesc, încât nu le dau pace. Iată necesitatea masacrului, de a dezrădăcina multele plante rele [și de a face necesară] vărsarea de sânge pentru a-Mi curăța câmpul de acele ape otrăvitoare și nocive. Prin urmare, nu te întrista de la început, pentru că nu doar acolo, ci în toate celelalte părţi este nevoie de purificare”.

            Cine poate spune consternarea inimii mele, să-L aud vorbind astfel pe Isus? Așadar, iar am insistat că vreau să merg să văd, dar Isus, neluându-mă în seamă, a dispărut, și eu am rămas singură, am pornit la drum, iar pe cale am întâlnit fie un înger, care m-a trimis înapoi, fie au fost sufletele din purgatoriu, încât am fost forțată să mă reîntorc în mine.

V3.99 Nerăbdarea Luisei de a-l vedea pe Isus. Masacrele pe care le vede sunt încă nimic în comparație cu ceea ce urmează (19 iulie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, după ce am stat toată noaptea și cea mai mare parte a dimineții în așteptarea adorabilului meu Isus, nu binevoia să vină. Așadar, obosită să-L aștept, încercam să ies din starea mea obișnuită, gândindu-mă că nu mai este Voința lui Dumnezeu. În timp ce încercam să ies, destul de nerăbdătoare, binevoitorul meu Isus s-a mișcat în inima mea, abia arătându-se și privindu-mă în tăcere. Nerăbdătoare cum eram, i-am spus: „Bunul meu Isus, cum de ești atât de crud! Poate fi o cruzime mai mare decât aceasta, să abandonezi un suflet în prada tiraniei nemiloase a iubirii, încât îl face să trăiască într-o agonie continuă? Oh, cât te-ai schimbat din iubit în crud!”

            În timp ce spuneam aceasta, înaintea mea vedeam atât de multe membre mutilate ale oamenilor; de aceea am adăugat: „Ah, Doamne, câtă carne umană mutilată! Câte amărăciuni și dureri! Oare, n-ar fi fost mai puțină cruzime dacă Te-ai fi mulțumit să faci în multe bucăți acest trup al meu, decât să masacrezi aceste membre? Nu ar fi fost mai mic răul să vezi doar pe unul suferind decât atât de multe sărmane popoare?”

            În timp ce spuneam acestea, Isus continua să mă privească fix, de parcă ar fi fost impresionat; nu știu să spun dacă i-a părut rău, și mi-a spus: „Totuși este începutul jocului, încă nu este nimic în comparație cu ceea ce urmează”.

            Spunând acestea, a dispărut din ochii mei, fără să-l mai pot vedea, lăsându-mă într-o mare de amărăciuni.

V3.98 Omul este pedepsit din cauza propriilor lui păcate. În timp ce încearcă să-L rănească pe Domnul, el se rănește pe el însuși (18 iulie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Aflându-mă în starea mea obișnuită, tocmai ce l-am văzut pe adorabilul meu Isus, complet îndurerat în inima mea, totodată am văzut mulți oameni care comiteau multe păcate. Acele păcate veneau spre mine, să vină să-L rănească pe Domnul meu iubit chiar și în inima mea, dar Isus respingându-i de la Sine, cădeau asupra oamenilor înșiși și, căzând asupra lor, formau propria lor ruinare, transformându-se în atâtea feluri de flageluri asupra popoarelor, încât îngrozea inimile cele mai dure.

Atunci Isus, îndurerându-se, mi-a spus: „Fiica Mea, unde ajunge orbirea oamenilor, căci încercând să Mă rănească pe Mine, se rănesc pe ei înșiși cu propriile lor mâini!”

V3.97 Luisa se teme că Isus nu o mai iubește ca înainte, gândindu-se la ceea ce nu-i dă și nu la tot ce-i oferă (17 iulie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            După ce am primit Împărtășania, nu-L vedeam pe binecuvântatul Isus ca de obicei și, după ce am așteptat mult, am simțit că ies din mine și L-am găsit. De îndată ce l-am văzut, mi-a spus: „Fiică, te așteptam să Mă pot odihni puțin în tine, pentru că nu mai pot. Oh, dă-mi alinare!”

            L-am luat imediat în brațele mele pentru a-L mulțumi și am văzut că avea o rană adâncă la umăr, încât privind-o, provoca compasiune și repulsie. Deci, s-a odihnit pentru câteva minute, iar după acea scurtă odihnă, m-am uitat iar și rana era aproape vindecată; prin urmare, între mirare și uimire, am prins curaj văzându-L mai ușurat, şi  i-am zis: „Binecuvântatule Domn, sărmana mea inimă mi-e sfâșiată de teama că nu mă mai iubești. Mă tem că am provocat indignarea Ta, de aceea nu mai vii ca înainte, nu mai reverși în mine amărăciunile Tale și nu-mi mai dai binele meu, care este suferința și, refuzându-mi aceasta, îmi refuzi prezența Ta.

Oh, dă pace unei inimi sărmane! Spune-mi, asigură-mă, jură-mi, mă iubești? Continui să mă mai iubești?” Iar El: „Da, da, da, Te iubesc”. Iar eu: „Cum pot fi sigură de aceasta, fiindcă atunci când se iubește cu adevărat o persoană, i se dă tot ce își dorește? Eu Îți spun „nu pedepsi oamenii”, și Tu îi pedepsești; „Toarnă amărăciunile”, și nu le torni, dimpotrivă, pare că de data asta mergi prea departe. Prin urmare, pe ce mă bazez să înțeleg că mă iubești?”

            Iar El: „Fiica Mea, iei în seamă pedepsele pe care le trimit și nu iei în seamă pe cei pe care îi cruț. Câte alte pedepse aș fi trimis, câte alte masacre și sânge aș fi vărsat, dacă n-aș fi avut grijă de cei puțini care Mă iubesc și pe care îi iubesc cu o iubire specială?”

            Așadar, după aceea, părea că Isus a luat calea spre a merge acolo unde se întâmplau masacre și, dorind să-L urmez, nu am avut voie să fac aceasta și cu cel mai mare regret al meu m-am regăsit în mine.

V3.96 Problema Luisei, de a accepta Vrerea Domnului în ceea ce privește pedepsele. Pacea se găsește doar în Vrerea Sa. Goliciunea sufletelor, redusă la o stare monstruoasă (16 iulie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, adorabilul meu Isus nu venea. După o lungă așteptare a venit și mi-a spus: „Fiica Mea, cel mai bun lucru este să te reașezi în Mine și în Vrerea Mea, astfel că reașezându-te în Mine, Eu, fiind pace, chiar dacă M-ai vedea trimițând pedepse, ai rămâne în pace, fără să te simți tulburată”.

            Iar eu: „Ah, Doamne, mereu vorbești de pedepse. Potolește-te o dată și nu mai flagela. Și apoi, în ce privește aceasta, nu pot să mă așez în Vrerea Ta”.

            Și El a adăugat: „Nu Mă pot liniști. Ce ai spune dacă ai vedea o persoană goală care, în loc să-și acopere goliciunea, s-ar îngriji să se orneze cu tot felul de lucruri banale, lăsând cele mai necesare părți expuse goliciunii?”

            Și eu: „M-aș îngrozi să o văd și cu siguranță aș critica-o aspru”.

            Și El: „Ei bine, așa sunt sufletele, complet dezbrăcate, nu mai au virtuți ca să le acopere, așadar este necesar să le lovesc, să le biciuiesc, să le dezbrac, să le fac să reintre în ele însele și să le facă să aibă grijă să-și acopere goliciunea sufletelor lor, mai necesare decât trupul. Și dacă Eu nu aș face aceasta, aș avea grijă, ca persoana pe care o învinovățeai, pentru banalitățile, care sunt lucrurile referitoare la trup, nu aș fi atent la lucrul cel mai esențial, care este sufletul, pe care l-au redus atât de monstruos, încât nu se mai recunoaște”.

            După aceea îmi părea că ținea în mână o coardă și, punând-o, în jurul gâtului meu, mă lega și apoi îl lega pe al Său de aceeași coardă, apoi la fel a făcut cu inima și cu mâinile, și cu aceasta părea că m-ar lega cu totul de Vrerea Sa. Făcând acestea, a dispărut.

V3.95 Scurtă pauză în starea de somnolență pe care o suferă Luisa în această perioadă de pedepse (14 iulie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Pare că am petrecut diferite zile fără să fiu cufundată în letargia somnului și [am stat] puțin împreună cu binecuvântatul Isus, dându-ne reciproc puțină recreere. Dar cât mă tem că mă va arunca din nou în acel somn atât de adânc. Deci în această dimineață, după ce m-a împrospătat cu laptele1 care curgea din gura Sa, turnându-l în mine, iar eu, l-am alinat luându-i coroana de spini, pentru a o pune pe capul meu; iar El foarte îndurerat mi-a spus: „Fiica Mea, decretul pedepselor este semnat, nu rămâne decât să îndeplinim momentul hotărât”.

  1. 1 Corinteni 3,2: Iar eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor [oameni] spirituali, ci ca unor [oameni] de carne, ca unor copilaşi în Cristos. V-am dat să beţi lapte, nu mâncare [solidă], pentru că încă nu [o] puteaţi [primi], ba nici acum nu puteţi, pentru că sunteţi încă [oameni] de carne. ↩︎

V3.94 Chiar dacă pedepsele sunt necesare, din când în când este necesar să se îndepărteze furia Justiției Divine, așa cum face Luisa cu suferința datorată ascultării (11 iulie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, luând Împărtășania și continuând aceeași stare de confuzie, stăteam cu totul încordată, când L-am văzut pe adorabilul meu Isus, care venea spre mine în grabă, spunându-mi: „Fiica Mea, îndepărtează puțin furia Mea, altfel…!” Iar eu, toată speriată, am spus: „Ce vrei să fac ca să-ți îndepărtez furia?” Și El: „Chemând în tine suferințele Mele, îmi vei calma furia”.

            În acest timp, vedeam cum l-ar fi chemat pe Confesor, trimițând o rază de lumină, iar acesta imediat a avut intenția ca eu să sufăr răstignirea. Binecuvântatul Domn a fost de acord cu promptitudine, iar eu m-am trezit cu foarte multe suferințe, încât, din cauza tăriei durerilor, simțeam că îmi iese sufletul din trup. Când am crezut că sunt pe cale să-mi dau duhul și bucurându-mă că Isus mi-ar fi primit sufletul, am văzut Confesorul, spunând „destul, destul”, care mă rechema să-mi revin. Atunci, Isus mi-a spus: „Ascultarea te cheamă”. Și eu: „Oh, Doamne, vreau să plec!” Și Isus: „Ce vrei de la Mine? Ascultarea continuă să te cheme”.

            Și așa se pare că această nouă ascultare nu a lăsat să avanseze suferințele. Dar ascultarea, cu siguranță era crudă cu mine, pentru că, în timp ce părea că-mi iau zborul, am fost trimisă în afară, să-mi continui drumul.

            Apoi, deși am rămas în suferință, nu simțeam că mor, iar Domnul meu binevoitor a început să spună din nou: „Fiica Mea, dacă tu azi nu mi-ai fi oprit furia, să știi că ajunsese să înainteze atât de mult, încât nu numai că aș fi distrus plantele, dar și oamenii; iar dacă însuși Confesorul nu ar fi intervenit chemând suferințele Mele în tine, n-aș fi avut grijă nici măcar de el. Este adevărat că pedepsele sunt necesare, dar este necesar ca din când în când, tu să-Mi oprești furia Mea când ea avansează, în caz contrar, fiica Mea, câte flageluri în plus voi mai trimite!”

            Și în timp ce spunea aceasta, îmi părea că-L văd foarte obosit, și lamentându-se spunea: când „Fiica mea,” când „Fiii mei, săracii Mei fii, în ce hal vă văd!”

            Și, spre surprinderea mea, m-a făcut să înțeleg că, după ce s-a calmat puțin, trebuia să-și reia furia pentru a continua pedepsele, iar aceasta îi servise doar pentru a nu-L face să se înfurie prea mult împotriva oamenilor. Ah, Doamne, calmează-te și ai milă de cei care Tu însuți îi numești „fiii Mei!”

Title: Jesus said that it is a narrow gate that leads to life, and a hard road. Prayer is the gate. If we refuse to enter it, how can we ask for forgiveness, receive the sacraments, grow in the knowledge and love of God, receive His gifts in prayer, and follow the way to Heaven?

Code: T-06883-BW, Artist: Elizabeth Wang.