În această dimineață, adorabilul meu Isus nu venea. După o lungă așteptare a venit și mi-a spus: „Fiica Mea, cel mai bun lucru este să te reașezi în Mine și în Vrerea Mea, astfel că reașezându-te în Mine, Eu, fiind pace, chiar dacă M-ai vedea trimițând pedepse, ai rămâne în pace, fără să te simți tulburată”.

            Iar eu: „Ah, Doamne, mereu vorbești de pedepse. Potolește-te o dată și nu mai flagela. Și apoi, în ce privește aceasta, nu pot să mă așez în Vrerea Ta”.

            Și El a adăugat: „Nu Mă pot liniști. Ce ai spune dacă ai vedea o persoană goală care, în loc să-și acopere goliciunea, s-ar îngriji să se orneze cu tot felul de lucruri banale, lăsând cele mai necesare părți expuse goliciunii?”

            Și eu: „M-aș îngrozi să o văd și cu siguranță aș critica-o aspru”.

            Și El: „Ei bine, așa sunt sufletele, complet dezbrăcate, nu mai au virtuți ca să le acopere, așadar este necesar să le lovesc, să le biciuiesc, să le dezbrac, să le fac să reintre în ele însele și să le facă să aibă grijă să-și acopere goliciunea sufletelor lor, mai necesare decât trupul. Și dacă Eu nu aș face aceasta, aș avea grijă, ca persoana pe care o învinovățeai, pentru banalitățile, care sunt lucrurile referitoare la trup, nu aș fi atent la lucrul cel mai esențial, care este sufletul, pe care l-au redus atât de monstruos, încât nu se mai recunoaște”.

            După aceea îmi părea că ținea în mână o coardă și, punând-o, în jurul gâtului meu, mă lega și apoi îl lega pe al Său de aceeași coardă, apoi la fel a făcut cu inima și cu mâinile, și cu aceasta părea că m-ar lega cu totul de Vrerea Sa. Făcând acestea, a dispărut.