V3.94 Chiar dacă pedepsele sunt necesare, din când în când este necesar să se îndepărteze furia Justiției Divine, așa cum face Luisa cu suferința datorată ascultării (11 iulie 1900)

            În această dimineață, luând Împărtășania și continuând aceeași stare de confuzie, stăteam cu totul încordată, când L-am văzut pe adorabilul meu Isus, care venea spre mine în grabă, spunându-mi: „Fiica Mea, îndepărtează puțin furia Mea, altfel…!” Iar eu, toată speriată, am spus: „Ce vrei să fac ca să-ți îndepărtez furia?” Și El: „Chemând în tine suferințele Mele, îmi vei calma furia”.

            În acest timp, vedeam cum l-ar fi chemat pe Confesor, trimițând o rază de lumină, iar acesta imediat a avut intenția ca eu să sufăr răstignirea. Binecuvântatul Domn a fost de acord cu promptitudine, iar eu m-am trezit cu foarte multe suferințe, încât, din cauza tăriei durerilor, simțeam că îmi iese sufletul din trup. Când am crezut că sunt pe cale să-mi dau duhul și bucurându-mă că Isus mi-ar fi primit sufletul, am văzut Confesorul, spunând „destul, destul”, care mă rechema să-mi revin. Atunci, Isus mi-a spus: Ascultarea te cheamă”. Și eu: „Oh, Doamne, vreau să plec!” Și Isus: „Ce vrei de la Mine? Ascultarea continuă să te cheme”.

            Și așa se pare că această nouă ascultare nu a lăsat să avanseze suferințele. Dar ascultarea, cu siguranță era crudă cu mine, pentru că, în timp ce părea că-mi iau zborul, am fost trimisă în afară, să-mi continui drumul.

            Apoi, deși am rămas în suferință, nu simțeam că mor, iar Domnul meu binevoitor a început să spună din nou: „Fiica Mea, dacă tu azi nu mi-ai fi oprit furia, să știi că ajunsese să înainteze atât de mult, încât nu numai că aș fi distrus plantele, dar și oamenii; iar dacă însuși Confesorul nu ar fi intervenit chemând suferințele Mele în tine, n-aș fi avut grijă nici măcar de el. Este adevărat că pedepsele sunt necesare, dar este necesar ca din când în când, tu să-Mi oprești furia Mea când ea avansează, în caz contrar, fiica Mea, câte flageluri în plus voi mai trimite!”

            Și în timp ce spunea aceasta, îmi părea că-L văd foarte obosit, și lamentându-se spunea: când „Fiica mea,” când „Fiii mei, săracii Mei fii, în ce hal vă văd!”

            Și, spre surprinderea mea, m-a făcut să înțeleg că, după ce s-a calmat puțin, trebuia să-și reia furia pentru a continua pedepsele, iar aceasta îi servise doar pentru a nu-L face să se înfurie prea mult împotriva oamenilor. Ah, Doamne, calmează-te și ai milă de cei care Tu însuți îi numești fiii Mei!”

Title: Jesus said that it is a narrow gate that leads to life, and a hard road. Prayer is the gate. If we refuse to enter it, how can we ask for forgiveness, receive the sacraments, grow in the knowledge and love of God, receive His gifts in prayer, and follow the way to Heaven?

Code: T-06883-BW, Artist: Elizabeth Wang.


Descoperă mai multe la Voința Divină

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns