milostivire

V4.37 Acel Isus care s-a închis în întregime în Luisa este un Dumnezeu infinit de mare în care se află toate creaturile Cerului și ale pământului. Trăind în El, ce provocare Îi aducem ofensându-L! Și ce jignire este să nu bei din izvoarele Milostivirii Sale! (23 noiembrie 1900)

Divine WillLasă un comentariu

            Aflându-mă în starea mea obișnuită, iubitul meu Isus m-a purtat cu duhul și ieșind din interiorul meu, s-a arătat atât de mare, încât a absorbit întregul pământ în Sine și și-a extins măreția atât de mult, încât sufletul meu nu i-a putut găsi marginea; mă simțeam pierdută în Dumnezeu. Nu numai eu, ci toate creaturile erau dispersate; și oh, cât de nepotrivit părea și ce înfruntare i se aducea Domnului nostru, că noi, viermi mici, trăind în El, îndrăznim să-L ofensăm. Oh, dacă toată lumea ar putea vedea modul în care stăm în Dumnezeu, oh, cât de multă grijă ar avea să nu-i dea nici măcar umbra nemulțumirilor. Apoi a devenit foarte înalt încât absorbea în Sine tot Cerul; prin urmare, în Dumnezeu îi vedeam pe toți: îngeri și sfinți, le-am auzit cântarea, am înțeles multe lucruri despre fericirea eternă.

            După aceea, vedeam că de la Isus curgeau multe pârâiașe de lapte, iar eu beam din aceste pârâiașe, dar fiind foarte limitată, și Isus fiind atât de mare și înalt încât măreția și înălțimea Sa nu se sfârșeau, eu nu reușeam să absorb totul în mine; multe curgeau în afară, dar toate rămâneau în interiorul lui Dumnezeu. Așadar, simțeam un regret și aș fi vrut ca toată lumea să alerge să bea din aceste pârâiașe, dar numărul călătorilor care beau, era foarte mic. Domnul nostru, nemulțumit de aceasta, mi-a spus: „Ceea ce vezi, este Îndurarea conținută, iar acest lucru irită mult Dreptatea; în timp ce călătorii înșiși dețin Milostivirea[1] Mea, trebuie să-Mi manifest dreptatea.”

            Și eu, luându-i mâinile, i le-am strâns spunându-i: „Nu, Doamne, nu poți face justiție, nu vreau, iar eu nedorind [aceasta] nici Tu nu vrei, pentru că voința mea nu mai este a mea, ci a Ta, și fiind a Ta, tot ce nu vreau eu, nici Tu nu vrei; nu mi-ai spus chiar Tu că trebuie să trăiesc în toate și pentru toate în Vrerea Ta?”

            Dulcele meu Isus, dezarmat de spusele mele, a devenit din nou mic și s-a închis în interiorul meu, iar eu m-am regăsit în mine.

[1] Este de notat, mai ales în primele volume, raportul multiplu între aceste două atribute divine, Milostivirea și Dreptatea, asupra cărora Isus revine mereu, pentru misiunea de victimă a Luisei, chemată s-o obțină pentru frații ei (sărbătoarea Milostivirii Divine a fost instituită de Papa Ioan Paul al II-lea așa cum a fost cerut de Domnul nostru prin Sfânta Faustina, în duminica „Albă”, ziua de naștere a Luisei), așadar, trebuind să satisfacă exigențele celei de-a doua („Te-am vrut pe tine ca primul inel de dreptate, pentru a împiedica ca aceasta să se reverse asupra tuturor făpturilor așa cum merită; de aceea am vrut să-Mi sprijin stânga astfel încât să o susții împreună cu Mine”. Cfr. Vol. 13, 19.11.1921).

V3.104 În fața Maiestății, Purității și Sfințeniei lui Dumnezeu, omul se poate apropia de Dumnezeu cu încredere numai prin umanitatea îndumnezeită a lui Isus, oglinda lui Dumnezeu și a omului (1 august 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Adorabilul meu Isus continuă să vină de foarte puține ori și pentru puțin timp. În această dimineață mă simțeam complet anihilată și aproape că nu îndrăzneam să merg în căutarea Binelui meu suprem; dar El, mereu binevoitor, a venit și vrând să-mi insufle încredere, mi-a spus:

„Fiica Mea, înaintea maiestății și purității Mele nu există cine să-Mi poată sta în față, într-adevăr, toți sunt forțați să stea îngenunchiați și impresionați de splendoarea sfințeniei Mele. Omul aproape că ar vrea să fugă de Mine, pentru că mizeria lui este atât de mare, încât nu are curajul să se susțină în fața Ființei Divine. Și iată, asumându-mi Umanitatea, mi-am arătat milostivirea, care, prin temperarea razelor Divinității, aceasta este un mijloc de a insufla încredere și curaj pentru om, să vină la Mine. Omul, stând în fața Umanității Mele, care răspândește raze temperate ale Divinității, obține binele de a se putea purifica, sfinți și chiar diviniza în propria Mea Umanitate îndumnezeită. De aceea, să stai mereu în fața Umanității Mele, ținând-o ca pe o oglindă în care îți vei șterge toate petele; și în oglinda în care te vei privi, vei dobândi frumusețe și treptat te vei împodobi cu aceeași asemănare a Mea, pentru că este proprietatea oglinzii, care face ca imaginea să apară în interiorul ei, imaginea asemănătoare cu cea a oricui se priveşte pe sine. Dacă așa este oglinda materială, cu atât mai mult este cea divină, pentru că Umanitatea Mea servește omului ca o oglindă pentru a-Mi privi Divinitatea. Iată, de aceea toate bunurile derivă pentru om din Umanitatea Mea”.

            În timp ce spunea acestea, simțeam că mi se insuflă o astfel de încredere încât mi-a venit gândul să-i vorbesc despre pedepse, că cine știe, poate m-ar fi ascultat și cu această intenție aș putea să-L calmez complet. Dar în timp ce mă pregăteam pentru aceasta, a dispărut ca un fulger și sufletul meu, alergând după El, s-a găsit în afara mea; dar nu l-am mai putut regăsi și, spre marele meu regret, am văzut mulți oameni care intrau în închisori, unii sectari care ieșeau să atace viețile regilor și ale altor conducători; vedeam cum îi rodea furia, pentru că încă le lipseau mijloacele pentru a ieși printre popoare și a măcelări, și totuși timpul lor va ajunge. Așadar, după aceasta m-am trezit în mine, total deprimată și îndurerată.