De vreme ce în zilele trecute Iubitul meu Isus s-a arătat cam furios pe lume, în această dimineață, văzând că nu mai vine, mă gândeam: „Cine știe de ce nu vine, oare vrea să trimită vreo pedeapsă? Și ce vină am eu? De vreme ce vrea să trimită pedepse, nu binevoiește să vină la mine; ar fi frumos ca în timp ce ar vrea să-i pedepsească pe alții, mi-ar da cea mai mare pedeapsă: lipsa Lui!”

Deci, în timp ce spuneam acestea și alte absurdități, iubitul meu Isus, imediat ce s-a arătat, mi-a spus: „Fiica Mea, tu formezi pentru Mine cel mai mare martiriu, pentru că trebuind să trimit anumite pedepse nu Mă pot arăta ție, deoarece Mă legi din toate părțile și nu vrei să fac nimic; și când nu vin, mă asurzești cu plângerile, lamentările și așteptările tale, astfel că, în timp ce Mă ocup să trimit pedepse, sunt obligat să Mă gândesc la tine, să te aud, iar Inima Mea este sfâșiată văzându-te în starea ta dureroasă, datorată lipsei Mele, deoarece cel mai dureros martiriu este martiriul iubirii și cu cât mai mult două persoane se iubesc, cu atât sunt mai dureroase acele suferințe, fiindcă nu vin din partea altora, ci sunt provocate chiar de ei înșiși. De aceea, fii liniștită, calmă, ca să nu-Mi mărești durerile prin intermediul durerilor tale”.

Așadar, El a dispărut și eu am rămas complet mortificată, crezând că eu formez martiriul dragului meu Isus și pentru a nu-L face să sufere așa de mult, trebuie să fiu liniștită când nu vine; dar cine poate îndura acest sacrificiu? Îmi pare imposibil și voi fi nevoită să ne martirizăm reciproc.