Stând cu frică în ceea ce privește starea sufletului meu, dintr-o dată adorabilul meu Isus a venit și mi-a spus:
„Fiica Mea, nu te teme, pentru că numai Eu sunt principiul, calea și sfârșitul tuturor dorințelor tale”.
Cu aceste cuvinte m-am liniștit în Isus. Fie ca totul să fie pentru gloria lui Dumnezeu și binecuvântat Numele Său Sfânt.
După ce am petrecut zilele trecute în tăcere și uneori chiar fără adorabilul meu Isus, în această dimineață, când a venit, m-am plâns Lui spunând: „Doamne, cum, nu vii? Cât s-au schimbat lucrurile! Se vede că este, fie pentru pedepsele păcatelor mele încât mă privezi de lipsa prezenței Tale iubitoare, fie că nu mă mai vrei în această stare de victimă. Oh, Te rog, fă-mă să cunosc Voința Ta; dacă nu m-am putut opune când ai vrut de la mine sacrificiul, cu atât mai mult acum, negăsindu-mă demnă să fiu victimă, vrei să mi-o iei”.
Iar Isus, întrerupându-mi cuvântul, mi-a spus: „Fiica Mea, făcându-Mă victimă pentru neamul omenesc și luând asupra Mea toate slăbiciunile, mizeriile și tot ce merita omul, în fața Divinității reprezint capul tuturor, iar Eu fiind capul, neamul omenesc, găsește în Mine un scut foarte puternic care apără, protejează și iartă, mijlocește înaintea Divinității. Deci, din moment ce te afli în starea de victimă, reprezinți capul generației actuale. Prin urmare, trebuind să trimit niște pedepse pentru binele popoarelor și să le rechem la Mine, dacă Eu aș fi venit la tine ca de obicei, doar arătându-Mă ție, deja Mă simt alinat, durerile se atenuează și Mi se întâmplă ca unuia care ar simți o durere puternică și care din cauza spasmului strigă: iar dacă acestuia i-ar înceta durerea, nu s-ar mai auzi strigând și plângându-se. Tot astfel se întâmplă cu Mine, deoarece, dacă durerile Mele sunt atenuate, bineînțeles că nu mai simt să trimit acea pedeapsă. Tu, apoi, văzându-Mă, este firesc să încerci să Mă cruți și să iei durerile celorlalți asupra ta; îți este imposibil să nu îți îndeplinești rolul de victimă înaintea prezenței Mele și dacă nu ai face acest lucru, ceea ce niciodată nu se va întâmpla, aș fi dezamăgit din cauza ta. Iată cauza lipsei Mele: nu este pentru că vreau să-ți pedepsesc păcatele, am alte modalități de a te purifica; dar te voi răsplăti; în zilele în care voi veni Îmi voi dubla vizitele; nu ești mulțumită?”
Și eu: „Nu, Doamne, te vreau mereu. Oricare ar fi cauza, nu vreau să rămân nicio zi fără Tine”.
În timp ce spuneam acestea, Isus a dispărut, iar eu m-am reîntors în mine.
Aflându-mă în afara mea, părea că văd când sfinții Magi au ajuns în peștera din Betleem; de îndată ce au ajuns în prezența Copilului, El era încântat să lase razele Divinității Sale să strălucească în afară, făcându-Se cunoscut magilor în trei moduri: cu iubire, cu frumusețe și cu putere, încât au rămas fascinați și cufundați în prezența Pruncului Isus; iar dacă Domnul nu ar fi retras din nou razele Divinității Sale, ar fi rămas acolo pentru totdeauna, incapabili să se miște.
Așadar, imediat ce Copilul și-a retras Divinitatea, sfinții Magi și-au revenit [din extaz], s-au cutremurat uimiți să vadă un exces atât de mare de iubire, pentru că în acea lumină Domnul îi făcuse să înțeleagă misterul Întrupării. Apoi s-au ridicat și-au oferit darurile Reginei Mame și Ea a vorbit mult timp cu ei; dar nu știu să spun tot ce zisese, îmi amintesc doar că a întipărit puternic în mintea lor, nu doar mântuirea lor, dar să aibă în inimă și mântuirea popoarelor lor, neavând frică să-și expună viața lor pentru a-și atinge scopul.
După aceea m-am retras în mine și m-am regăsit împreună cu Isus, iar El a vrut să-i spun ceva, dar mă vedeam atât de rea și confuză, încât nu am îndrăznit să-i spun nimic; deci, văzând că nu spun nimic, El însuși a reluat să spună despre sfinții Magi, zicându-mi:
„Făcându-mă cunoscut Magilor în trei moduri, am obținut pentru ei trei efecte, pentru că nu Mă las cunoscut niciodată sufletelor în mod inutil, dar ei primesc întotdeauna ceva în avantajul lor. Prin urmare, făcându-Mă cunoscut prin iubire, [Magii] au obținut detașare de ei înșiși, făcându-Mă cunoscut prin frumusețe [Magii] au obținut dispreț pentru lucrurile pământești și făcându-Mă cunoscut prin putere, inimile [Magilor] au rămas legate total de Mine și au obținut priceperea de a-și da sângele și viața pentru Mine”.
Apoi, a adăugat: „Și tu, ce vrei? Spune-mi, Mă iubești? Cum ai dori să Mă iubești?” Și eu, neștiind ce să spun, sporindu-mi confuzia, am spus: „Doamne, nu aș vrea nimic în afară de Tine și dacă îmi spui: „Mă iubești?”, nu am cuvinte să mă exprim; pot spune doar că simt această pasiune, că nimeni nu mă poate întrece în a Te iubi și că eu sunt prima care să Te iubesc mai presus de toate și nimeni să nu mă poată depăși.
Dar încă nu sunt mulțumită pe deplin; aș vrea să Te iubesc cu aceeași iubire a Ta și astfel să Te pot iubi cum Tu te iubești pe Tine însuți. Ah, da, abia atunci ar înceta temerile mele asupra iubirii pentru Tine”. Și se poate spune că Isus, mulțumit de absurditățile mele, m-a strâns foarte tare la Sine, încât mă vedeam transformată în El în interior și în exterior, iar El mi-a transmis o parte din Iubirea Sa. După aceea m-am reîntors în mine și îmi părea că, dacă Îl iubesc mai mult pe Binele meu, la fel de mult Îl dețin, iar dacă puțin îl iubesc, puțin Îl dețin.
Adorabilul meu Isus continua să vină, iar în această dimineață, de îndată ce a venit, m-a luat în brațele Sale și m-a purtat cu duhul; iar eu, aflându-mă în acele brațe, înțelegeam multe lucruri și mai ales, pentru a putea sta în mod liber în brațele Domnului nostru și, de asemenea, pentru a sta comod în Inima Sa și a ieși din ea cum îi place mai mult sufletului, și pentru a nu fi o povară și supărare pentru binecuvântatul Isus, era absolut necesară o despuiere totală [de sine]. Așadar, din toată inima, i-am spus: „Dragul și unicul meu Bine, ceea ce îți cer pentru mine, este să mă dezbraci de tot [ce este lumesc]; pentru că văd bine că pentru a fi înveșmântată cu [tot ce este în] Tine și să trăiesc în Tine, iar Tu să retrăiești în mine, este necesar ca nici măcar o umbră să nu existe în mine care să nu-Ți aparțină”.
Și El, plin de bunăvoință, mi-a spus: „Fiica Mea, lucrul principal ca să pot intra într-un suflet și să-Mi formez locuința Mea, înseamnă detașarea totală de orice. Fără aceasta, nu numai că nu pot locui în el, dar nici măcar o virtute nu se poate așeza în suflet. După ce sufletul a făcut să iasă totul din sine, atunci intru Eu și, unit cu voința sufletului, construim o casă. Temeliile acesteia se bazează pe umilință și cu cât sunt mai adânci, cu atât mai mult zidurile vor fi mai puternice și mai înalte. Astfel de ziduri vor fi construite de către pietrele mortificării, care sunt cimentate cu aurul foarte pur al carității. După ce zidurile au fost ridicate, Eu, ca un pictor expert, nu prin mortar și apă, ci prin meritele Pătimirii Mele având semnificația mortarului, și prin culorile sângelui Meu, având semnificația apei, le tencuiesc și formez cele mai excelente picturi și aceasta servește drept protecție împotriva ploii, a zăpezii și a oricărui șoc. Apoi sunt ușile. Pentru ca acestea să fie solide ca și lemnul și păstrate împotriva carilor [lemnului], este necesară tăcerea care formează moartea simțurilor exterioare. Pentru a îngriji această casă, este nevoie de un paznic care veghează peste tot, în interior și în exterior; și aceasta înseamnă frica sfântă de Dumnezeu care îl apără de orice inconvenient, vânt sau altceva care îl poate copleși. Această teamă va fi păzitorul acestei case, determinând [sufletul] să acționeze, nu de teama să nu fie pedepsit, dar de teama să nu-l ofenseze pe stăpânul acestei case. Această teamă sfântă nu trebuie să facă altceva decât să-i facă în toate pe plac lui Dumnezeu fără nicio altă intenție. După aceea, această casă trebuie să fie decorată și umplută cu comori.
Aceste comori nu trebuie să fie altceva decât dorințe sfinte și nu lacrimi. Acestea au fost comorile Vechiului Testament și în ele și-au găsit mântuirea, consolarea, tăria în suferințe, împlinind jurămintele lor. Pe scurt, își puneau tot destinul lor în dorința [de a-l vedea pe] Răscumpărătorul [care va veni] și această dorință i-a făcut activi [de a lucra]. Sufletul fără dorință lucrează aproape ca mort; chiar și în virtuți totul este plictiseală, supărare, resentimente; nu-i place nimic, aproape că se târăște mergând pe calea binelui. Pentru sufletul plin de dorințe, este exact opusul: niciun lucru nu-l îngreunează, totul este veselie; zboară; în dureri își găsește plăcerile, și aceasta pentru că a avut o dorință anticipată, iar lucrurile care se doresc dinainte, mai apoi sunt iubite [durerile] și iubindu-le, el își găsește cele mai mari plăceri. De aceea, această dorință trebuie să fie însoțită mai înainte de a fi construită această casă. Decorurile acestei case vor fi pietrele cele mai prețioase, mărgăritarele cele mai scumpe din această viață, care este bazată mereu pe suferință, chiar o suferință pură. Întrucât Cel care locuiește în ea este dătătorul oricărui bine, o decorează cu toate virtuțile, o parfumează cu cele mai suave mirosuri, răspândește parfumul celor mai grațioase flori, face să răsune o melodie cerească dintre cele mai plăcute, face să respire un aer de Paradis”.
Am uitat să spun că trebuie să ne asigurăm dacă există pacea interioară și aceasta nu trebuie să fie altceva decât reculegerea și tăcerea interioară a simțurilor.
După aceasta, continuam să rămân în brațele Domnului nostru și m-am văzut în întregime despuiată și în același moment îi vedeam prezența Confesorului. Isus mi-a spus, – dar îmi părea că voia să glumească, să vadă ce aș fi spus: „Fiica Mea, te-ai despuiat de tot [ce-i lumesc] și știi că atunci când un [suflet] se despoaie de tot ce-i lumesc, este nevoie de un altul care se gândește să-l îmbrace, să-l hrănească și să-i ofere un loc unde să locuiască. Tu unde vrei să stai, în brațele Confesorului sau în ale Mele?”
Și în timp ce spunea astfel, voia să mă așeze în brațele Confesorului. Am început să insist pentru că nu voiam să merg, în schimb El voia. După o scurtă discuție mi-a spus: „Nu te teme, te țin în brațele Mele”.Și așa am rămas în pace.
