focul

V4.87 Sufletul, ieșind din trup, intră în Dumnezeu, dar pentru a putea fi primit trebuie să fie similar cu El, adică, un complex de iubire pură; altfel va intra în focul Purgatorului (14 septembrie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

         După ce am petrecut diferite zile de absențe [ale lui Isus], în această zi, în timp ce mă pregăteam să meditez, mintea mea a fost distrasă de altceva și, prin intermediul luminii, am înțeles că sufletul, ieșind din trup, intră în Dumnezeu și, din moment ce Dumnezeu este Iubire foarte pură, atunci intră sufletul în Dumnezeu când este un complex de iubire, pentru că Dumnezeu nu primește pe nimeni în Sine dacă nu este complet asemănător Lui, și găsindu-l, îl primește și îl face părtaș la toate darurile Sale. Deci, vom rămâne în Dumnezeu dincolo de Cer, așa cum stăm aici în propria noastră încăpere. Așadar, acestea, par că s-ar putea face chiar și pe parcursul vieții noastre, pentru a evita oboseala focului purgatorului și durerea și astfel să fim introduși imediat, fără nicio întrerupere, în Supremul nostru Bine Dumnezeu.

            Deci îmi părea că hrana focului este lemnul și suntem siguri că acel lemn se mistuie în foc când se vede că nu mai produce fum. Prin urmare, începutul și sfârșitul tuturor acțiunilor noastre trebuie să reprezinte focul iubirii lui Dumnezeu; lemnul care trebuie să alimenteze acest foc este reprezentat prin: cruci și mortificări; iar fumul care se ridică din mijlocul lemnelor și al focului îl reprezintă viciile și înclinațiile, care deseori sunt pe primul loc. Deci, când totul din noi a fost consumat în foc este semn că viciile noastre stau la locul lor și nu mai simțim înclinații către nimic care să nu se refere la Dumnezeu. Se pare că în acest fel vom fi liberi, fără niciun obstacol, pentru a locui în Dumnezeul nostru și vom ajunge chiar și aici [pe pământ] să ne bucurăm anticipat de Paradis.

V3.109 Luisa se simte complet plină de ispite și păcate; aceasta servește la o purificare ulterioară. Totul devine benefic pentru cei care Îl iubesc cu adevărat pe Isus (24 august 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            După ce am petrecut o zi agitată, mă simțeam copleșită de ispite și păcate. O, Dumnezeule, ce durere chinuitoare este să te ofensez! Făceam tot posibilul să rămân în Dumnezeu, să mă resemnez Sfântei Sale Vreri, să-i ofer aceeași stare de neliniște din iubire față de El, să nu ascult de vrăjmaș, arătându-mă cu cea mai mare indiferență, astfel încât eu însămi să nu-l fi îndemnat să mă ispitească mai mult, dar cu toate acestea nu puteam să nu aud șoapta pe care vrăjmașul o stârnea în jurul [meu].

Prin urmare, fiind în starea mea obișnuită, nu îndrăzneam să-L doresc pe iubitul meu Isus, încât mă vedeam foarte urâtă și mizerabilă. Dar El, întotdeauna binevoitor cu această păcătoasă, fără să-i cer, a venit de parcă ar fi vrut să mă compătimească și mi-a spus:

            „Fiica Mea, curaj, nu te teme. Nu știi că anumite ape reci și năvalnice sunt mai puternice pentru purificarea celor mai mici pete, decât însuși focul? Și apoi, totul se transformă în bine pentru cei care Mă iubesc cu adevărat”.

            Spunând acestea, a dispărut, lăsându-mă încurajată, da, dar slăbită, de parcă aș fi suferit de febră.

V3.49 Ascultarea, ca și focul, purifică, consumă și modelează sufletul (10 martie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, după ce am primit Sfânta Împărtășanie, îl vedeam pe dragul meu Isus, ca un Copil, cu o lance în mână, în momentul în care voia să-mi străpungă inima și cum îi spusesem ceva Confesorului, Isus, vrând să-mi reproșeze, mi-a spus: „Vrei să eviți suferința, iar Eu vreau să începi o nouă viață de suferințe și ascultare”.

            Și în timp ce spunea aceasta, mi-a străpuns inima cu lancea și apoi a adăugat: „Pe măsură ce focul arde în funcție de câte lemne sunt puse în el, tot așa are o mai mare activitate în arderea și consumarea obiectelor aruncate în el, și cu cât focul este mai mare, cu atât este mai mare căldura și lumina care îl conțin. Tot astfel, cu cât suferința și ascultarea sunt mai mari, la fel sufletul este capabil să distrugă ceea ce este material, iar ascultarea, ca o ceară maleabilă, îi conferă forma pe care o dorește”.

V3.32 Luisa primește în interiorul ei amărăciunile lui Isus. Ce face mortificarea (28 ianuarie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Persista aceeași stare. În această dimineață, Isus m-a purtat cu duhul. După mult timp pare că L-am văzut clar, dar m-am văzut atât de rea încât nu am îndrăznit să spun niciun cuvânt. Ne-am privit, dar în tăcere. În acele priviri reciproce înțelegeam că bunul meu Isus era plin de amărăciune, dar nu am îndrăznit să spun „toarn-o în mine”. El însuși s-a apropiat de mine și a început să o toarne, iar eu, neputând să o conțin, așa cum am primit-o, am turnat-o pe pământ.

El mi-a spus: „Ce faci? Nu mai vrei să participi la amărăciunile Mele? Nu vrei să-mi mai dai alinare în durerile Mele?” Și eu: „Doamne, nu este voia mea, eu însămi nu știu ce mi s-a întâmplat; mă simt atât de plină, încât nu am unde să le conțin. Doar o minune de-a Ta îmi poate lărgi mai mult interiorul și așa voi putea primi amărăciunile Tale”.

            Apoi Isus m-a pecetluit cu un mare semn al crucii și a turnat din nou. Astfel, pare că am putut să le conțin și apoi a adăugat: „Fiica Mea, mortificarea este ca focul, care atrofiază toate stările de spirit; astfel, mortificarea atrofiază toate stările rele care se află în suflet și îl inundă cu o dispoziție sfințitoare, ca să facă să germineze cele mai frumoase virtuți”.