Impartasania

V3.94 Chiar dacă pedepsele sunt necesare, din când în când este necesar să se îndepărteze furia Justiției Divine, așa cum face Luisa cu suferința datorată ascultării (11 iulie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, luând Împărtășania și continuând aceeași stare de confuzie, stăteam cu totul încordată, când L-am văzut pe adorabilul meu Isus, care venea spre mine în grabă, spunându-mi: „Fiica Mea, îndepărtează puțin furia Mea, altfel…!” Iar eu, toată speriată, am spus: „Ce vrei să fac ca să-ți îndepărtez furia?” Și El: „Chemând în tine suferințele Mele, îmi vei calma furia”.

            În acest timp, vedeam cum l-ar fi chemat pe Confesor, trimițând o rază de lumină, iar acesta imediat a avut intenția ca eu să sufăr răstignirea. Binecuvântatul Domn a fost de acord cu promptitudine, iar eu m-am trezit cu foarte multe suferințe, încât, din cauza tăriei durerilor, simțeam că îmi iese sufletul din trup. Când am crezut că sunt pe cale să-mi dau duhul și bucurându-mă că Isus mi-ar fi primit sufletul, am văzut Confesorul, spunând „destul, destul”, care mă rechema să-mi revin. Atunci, Isus mi-a spus: „Ascultarea te cheamă”. Și eu: „Oh, Doamne, vreau să plec!” Și Isus: „Ce vrei de la Mine? Ascultarea continuă să te cheme”.

            Și așa se pare că această nouă ascultare nu a lăsat să avanseze suferințele. Dar ascultarea, cu siguranță era crudă cu mine, pentru că, în timp ce părea că-mi iau zborul, am fost trimisă în afară, să-mi continui drumul.

            Apoi, deși am rămas în suferință, nu simțeam că mor, iar Domnul meu binevoitor a început să spună din nou: „Fiica Mea, dacă tu azi nu mi-ai fi oprit furia, să știi că ajunsese să înainteze atât de mult, încât nu numai că aș fi distrus plantele, dar și oamenii; iar dacă însuși Confesorul nu ar fi intervenit chemând suferințele Mele în tine, n-aș fi avut grijă nici măcar de el. Este adevărat că pedepsele sunt necesare, dar este necesar ca din când în când, tu să-Mi oprești furia Mea când ea avansează, în caz contrar, fiica Mea, câte flageluri în plus voi mai trimite!”

            Și în timp ce spunea aceasta, îmi părea că-L văd foarte obosit, și lamentându-se spunea: când „Fiica mea,” când „Fiii mei, săracii Mei fii, în ce hal vă văd!”

            Și, spre surprinderea mea, m-a făcut să înțeleg că, după ce s-a calmat puțin, trebuia să-și reia furia pentru a continua pedepsele, iar aceasta îi servise doar pentru a nu-L face să se înfurie prea mult împotriva oamenilor. Ah, Doamne, calmează-te și ai milă de cei care Tu însuți îi numești „fiii Mei!”

Title: Jesus said that it is a narrow gate that leads to life, and a hard road. Prayer is the gate. If we refuse to enter it, how can we ask for forgiveness, receive the sacraments, grow in the knowledge and love of God, receive His gifts in prayer, and follow the way to Heaven?

Code: T-06883-BW, Artist: Elizabeth Wang.

V3.91 Pedepse viitoare: epidemii mortale. Isus îi explică Luisei motivul somnolenței ei (3 iulie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, după ce am luat Împărtășania, de îndată ce L-am văzut pe adorabilul meu Isus, i-am spus: „Mirele meu iubit, de ce trimiți atât de multe pedepse? De data aceasta de ce nu vrei să Te liniștești? Pare că toate mijloacele sunt inutile, nici rugăciunea, nici spusele: „Doamne, toarnă amărăciunea Ta în mine”. Vai, nu a fost acțiunea Ta obișnuită [să procedezi] în acest mod!”

            În timp ce spuneam aceasta, binecuvântatul Isus, întrerupându-mi cuvântul, a răspuns: „Totuși, fiica Mea, pedepsele pe care le trimit sunt încă nimic, în comparație cu cele care sunt pregătite. De aceea nu te întrista pentru acestea, pentru că nu este un motiv de mare suferință”.

            În timp ce spunea acestea, în fața mea vedeam mulți oameni infectați cu boli molipsitoare, care mureau, așadar, fiind îngrozită, i-am spus: „Oh, Doamne, era necesar și aceasta? Ce faci? Ce faci? Dacă vrei să faci aceasta, ia-mă de pe acest pământ, pentru că nu-mi rezistă sufletul de a vedea astfel de scene fatale. Și apoi, cine va putea rezista să continue în această stare în care m-ai pus, pentru că nu vii, sau [apari] ca o umbra, și nu numai atât, dar mă lași confuză, pe jumătate adormită, încât nu mă faci să mai înțeleg ceva? Totuși mi-ai spus că m-ai fi lăsat să rămân în acea stare, până când Ți-ai fi revărsat furia într-un fel. Acum vrei să adaugi furie peste furie, deci se pare că nu vei termina deocamdată, vai, sărmana de mine! Sărmana de mine! Cine îmi va da puterea de a rămâne în această stare? Cine va putea rezista?”

            În timp ce îmi exprimam suferința, Isus, compătimindu-mă, mi-a spus: „Fiica Mea, nu te teme de starea ta de somnolență, aceasta spune că, așa cum Eu sunt față de oameni, parcă adormit, ca și cum nu i-aș auzi și nu i-aș privi, tot așa te-am pus pe tine în aceeași stare. De altfel, dacă îți pare rău, ți-am spus și altă dată; vrei să-ți suspend statutul de victimă?”

            Iar eu: „Doamne, nu vrea ascultarea să accept suspendarea”.

            Și El: „Ei bine, ce vrei de la Mine? Fii liniștită și ascultă!”

            Cine poate spune cât de îndurerată am rămas? Nu numai atât, dar îmi pare că puterile interne au rămas atât de adormite, încât trăiam de parcă nu aș trăi. Ah, Doamne, ai milă de mine, nu mă lăsa în părăsire, într-o stare atât de compătimitoare și dureroasă!

„Fiica Mea, nu te teme de starea ta de somnolență, aceasta spune că, așa cum Eu sunt față de oameni, parcă adormit, ca și cum nu i-aș auzi și nu i-aș privi, tot așa te-am pus pe tine în aceeași stare. De altfel, dacă îți pare rău, ți-am spus și altă dată; vrei să-ți suspend statutul de victimă?”

V3.78 Durerea și violența pe care le simte Isus (ca în Ghețemani), luptând între Dreptatea Sa şi Iubirea Sa atunci când pedepsește (6 iunie 1900)

vointadivina3Un comentariu

Din moment ce adorabilul meu Isus continua să nu se arate cu claritate, după ce am primit Împărtășania în această dimineață, Confesorul a avut intenția să fiu răstignită. În timp ce eram în acele suferințe, binecuvântatul Isus, fiind atras de durerile mele, s-a arătat cu claritate.

O, Dumnezeule, cine poate spune chinurile pe care le suferea Isus și starea intensă în care se afla, pentru că în timp ce era obligat să trimită pedepse, îi părea rău, pentru că nu voia să le trimită? Era de plâns, văzându-L în această stare; dacă oamenii ar putea să-L vadă, chiar dacă inimile lor ar fi de piatră, s-ar fărâma din duioșie, ca o sticlă fragilă. Prin urmare am început să-L rog să se calmeze și să fie mulțumit să mă facă să sufăr ca să cruțe poporul.

Apoi am adăugat: „Doamne, dacă nu vrei să asculți rugăciunile mele, înseamnă că merit. Dacă nu vrei să ai compasiune pentru popoare, ai dreptate, pentru că sunt mari fărădelegile noastre, dar eu îți cer harul să ai compasiune de Tine însuți, calmează-Ți furia pe care o ai, [când] pedepsești imaginile Tale. Ah, da, îți cer din iubire pentru Tine, să nu trimiți pedepse, încât să iei pâinea copiilor Tăi și să-i faci să piară. Ah, nu, nu face parte din natura Inimii Tale să lucrezi astfel! Iată de ce simți această constrângere, care ți-ar da moartea, dacă ar avea putere”.

Iar El, complet îndurerat, mi-a spus: „Fiica Mea, dreptatea este cea care Mă obligă, iar iubirea pe care o am față de oameni Mă obligă și mai mult, încât Inima Mea moare de mâhnire, pedepsind creaturile”.

Iar eu: „De aceea, Doamne, descarcă dreptatea asupra mea, iar iubirea Ta nu va fi niciodată constrânsă de dreptate și nu se va găsi în contradicție cu pedepsirea oamenilor, căci, într-adevăr, ce vor face dacă împlinești ceea ce mă faci să înțeleg, încât să usuci tot ce este necesar pentru hrana omului? Oh, Te rog, lasă-mă pe mine să sufăr și să-i cruți pe ei, dacă nu în totalitate, măcar în parte!” 

Și Isus, de parcă ar fi fost forțat de rugăciunile mele, s-a apropiat de gura mea și a turnat din a Sa puțină amărăciune densă și dezgustătoare încât, de îndată ce am înghițit, mi-a provocat multe feluri de dureri, încât simțeam că mor1. Atunci, binecuvântatul Isus a oftat de parcă s-ar fi ușurat de o [mare] greutate și, dacă nu m-ar fi sprijinit în acele dureri, aș fi rămas victimă (și totuși nu fusese decât puțin ceea ce turnase2; ce se va alege de Inima Sa adorabilă, care conținea atât de multe?).

Apoi mi-a spus: „Fiica Mea, dreptatea Mea hotărâse să distrugă totul, dar acum, revărsându-se puțin peste tine, de dragul tău, îi acordă o treime din ceea ce are nevoie omul pentru hrană”.3 

Iar eu: „Ah, Doamne, e prea puțin, măcar jumătate!” Și El: „Nu, fiica Mea, mulțumește-te”. Iar eu: „Nu, Doamne, dacă nu vrei să mă mulțumești pentru toată lumea, măcar mulțumește-mă pentru Corato și pentru cei care îmi aparțin”.

Și Isus: „Astăzi se pregătește o grindină care trebuie să facă pagube mari. Rămâi cu durerile crucii; ieși din tine și sub formă de răstignită, mergi în aer și pune pe fugă demonii de deasupra orașului Corato, pentru că nu vor putea rezista formei răstignirii și vor merge în altă parte”.

Așadar, am ieșit din mine, răstignită, și am văzut grindina și fulgerele care erau pe cale să se dezlănțuie deasupra orașului Corato. Cine poate spune frica demonilor, care au fugit la vederea trupului meu răstignit, și cum își mușcau degetele de mânie și veneau împotriva Confesorului, fiindcă azi dimineață mi-a dat ascultarea de a suferi răstignirea, pentru că pe mine nu mă puteau atinge; într-adevăr au fost nevoiți să fugă de mine datorită semnului Răscumpărării pe care l-au văzut. Așadar, după ce i-am pus pe fugă, am revenit în mine, având o bună parte din suferință. Să fie totul pentru slava lui Dumnezeu.

  1. Ezechiel 2,7-10: Spune-le cuvintele mele, fie că te vor asculta, fie că vor refuza, pentru că ei sunt niște răzvrătiți. 8 Tu, însă, fiul omului, ascultă ce-ți spun! Nu fi răzvrătit ca această casă răzvrătită! Deschide-ți gura și mănâncă ceea ce eu îți dau! 9 M-am uitat și, iată, era o mână întinsă spre mine, iar în ea, un sul de carte. 10 El l-a desfășurat înaintea mea și, iată, era scris și pe față, și pe spate: erau scrise pe el lamentațiuni, gemete și vaiete. ↩︎
  2. Apocalips 10,8-11: Şi glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou, spunând: „Du-te şi ia cartea deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!”. 9 M-am dus la înger, spunându-i să-mi dea cartea cea mică, dar el mi-a zis: „Ia-o şi mănânc-o! Va fi amară pentru stomacul tău, dar în gură va fi dulce ca mierea”. 10 Atunci am luat cartea cea mică din mâna îngerului şi am mâncat-o. Ea era în gura mea dulce ca mierea, dar după ce am mâncat-o, mi s-a umplut stomacul de amărăciune. 11 Apoi mi-a zis: „Trebuie să profeţeşti din nou cu privire la popoare, naţiuni, limbi şi multe regate”. ↩︎
  3. Geneza 18,31-33: [Abrahám] a zis: „Iată, am îndrăznit să mai vorbesc Domnului meu. Poate se vor găsi acolo douăzeci!”. A răspuns: „Nu o voi distruge de dragul celor douăzeci!”. 32 A zis: „Să nu se mânie Domnul meu dacă voi mai vorbi o singură dată! Poate se vor găsi acolo zece!”. A răspuns: „Nu o voi nimici de dragul celor zece!” 33 Când Domnul a terminat de vorbit cu Abrahám a plecat, iar Abrahám s-a întors acasă. ↩︎

Christ understands all our griefs and sorrows. When Christ prayed to His Father in Gethsemane, He was thinking not only of the horrors which lay ahead, but also about the wonderful joys of earthly life that He would soon be leaving behind. He was joyful about going home to Heaven, but His heart ached at the thought of leaving earthly friendships and earthly beauty.

Code: T-11285-CW, Artist: Elizabeth Wang.

V3.64 Sacramentul Euharistiei reprezintă rodul Crucii. Isus dorește să găsească în Luisa continuarea Patimii Sale, nu într-un mod mistic, ci real (24 aprilie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, după ce am primit Împărtășania, Confesorul părea să aibă intenția de a mă face să sufăr răstignirea și deodată l-am văzut pe Îngerul păzitor, care m-a întins pe cruce ca să sufăr.

            După aceasta, l-am văzut pe dulcele meu Isus, care mă compătimea și mi-a spus: „Eu sunt răcorirea ta, iar suferința ta este răcorirea Mea” și mi-a arătat o mulțumire nespusă în ce privește suferința mea și a Confesorului, care, împreună cu ascultarea pe care mi-a dat-o să sufăr, îi adusese acea alinare.

            Apoi a adăugat: „Întrucât sacramentul Euharistiei este rodul Crucii, Mă simt mai dispus să-ți dau suferința când îmi primești Trupul, pentru că îmi pare că te văd că suferi nu din punct de vedere mistic, ci în mod real; patima Mea este în mod continuu pentru binele sufletelor, iar aceasta este o mare alinare pentru Mine, pentru că primesc adevăratul rod al Crucii și al Euharistiei Mele”.

            După aceea a spus: „Până în prezent, a fost ascultarea care te-a făcut să suferi; vrei să Mă binedispun puțin reînnoindu-ți răstignirea cu propria Mea mână?” Și eu, deși mă simțeam foarte suferindă și fiind încă proaspete durerile crucii, care mi-au fost reînnoite, am spus: „Doamne, sunt în mâinile Tale, fă din mine ceea ce vrei”. Atunci Isus, foarte mulțumit, a început să-mi pironească din nou mâinile și picioarele cu acele cuie; simțeam o mare intensitate a durerii, încât nu știu cum am rămas vie, dar am fost fericită pentru că îl mulțumeam pe Isus.

            Așadar, după ce mi-a bătut din nou cuiele, așezându-se lângă mine, a început să spună: „Ce frumoasă ești! Dar cât de mult crește frumusețea ta în suferința ta! Oh, ce dragă îmi ești! Ochii Mei sunt impresionați privindu-te, pentru că văd în tine propria Mea imagine1”.

            Și spunea atât de multe alte lucruri, încât ar fi inutil să le spun, mai întâi pentru că sunt rea2, în al doilea rând, pentru că, nevăzându-mă așa cum îmi spune Domnul, simt o confuzie și o roșeață în a spune aceste lucruri, așa că sper ca Domnul să mă facă cu adevărat bună și frumoasă, și apoi, diminuând roșeața mea, voi putea să le descriu; de aceea pun punct.

  1. 2 Corinteni 3,16-18: Însă, ori de câte ori cineva se întoarce la Domnul, vălul este dat la o parte, căci Domnul este Duhul şi unde este Duhul Domnului acolo este libertate, iar noi toţi care, cu faţa descoperită, privim ca într-o oglindă gloria Domnului, suntem schimbaţi în acelaşi chip al lui tot mai glorios aşa cum dă Duhul Domnului. ↩︎
  2. in sensul ca se simtea nevrednica, imperfecta pentru aceasta misiune. ↩︎

V3.62 Corpurile noastre sunt vase sacre în care locuiește Dumnezeu; de aceea, din când în când trebuie să fie desprăfuite. Crucea sigilează uniunea dintre Dumnezeu și suflet cu mai multă siguranță decât Euharistia (21 aprilie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Aflându-mă în aceeași stare a mea, ba chiar cu puțină teamă pentru un lucru ce nu este necesar să spun aici, dulcele meu Isus, când a venit, mi-a spus: „Vasele sacre sunt cele care trebuie desprăfuite din când în când; trupurile voastre sunt la fel de multe vase sacre, în care îmi găsesc locuința, de aceea este necesar câteodată să le desprăfuiesc, adică să le vizitez cu câteva chinuri, în așa fel încât Eu să stau cu mai multă onoare. De aceea fii calmă”.

            Apoi, după ce am primit Împărtășania și mi-a reînnoit durerea răstignirii, a adăugat: „Fiica Mea, cât de prețioasă este Crucea! Vezi puțin: Sacramentul Trupului Meu, oferindu-se sufletului, îl unește cu Mine, îl transformă, încât devine una cu Mine, dar consumându-se speciile [sacramentale], uniunea contractată încetează în mod real, dar nu și Crucea, care îl ia pe Dumnezeu și îl unește cu sufletul pentru totdeauna și cu o mai mare certitudine, sigilând totul. Prin urmare, Crucea îl pecetluiește pe Dumnezeu în suflet, în modul în care nu există niciodată separare între Dumnezeu și sufletul răstignit”.

2 Corinteni 4,6-7: Într-adevăr, Dumnezeu, care a zis: „Să strălucească lumina din întuneric!”, el însuşi a strălucit în inimile noastre pentru luminarea cunoaşterii gloriei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos.

Dar noi avem această comoară în vase de lut, pentru ca puterea neobişnuită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi. 

Isaia 64,7: Acum, Doamne, tu eşti tatăl nostru; noi suntem lutul, iar tu olarul. Noi toţi suntem lucrarea mâinii tale.

Ieremia 18,5-6: Atunci, cuvântul Domnului a fost către mine: Oare nu pot eu să fac cu voi, casă a lui Israél, aşa cum face acest olar? Iată, ca lutul în mâna olarului sunteţi voi în mâna mea, casă a lui Israél? 

Christ comes to His people on Earth. We call Him, through His own words, spoken by the priest, and He is here, in the Blessed Sacrament. Artist: Elizabeth Wang. Code: T-00113-BW.

V3.58 A nu se abandona în Dumnezeu înseamnă încălcarea drepturilor Divinității Sale (9 aprilie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, după ce am primit Împărtășania, m-am trezit într-o mare de amărăciuni, pentru că nu-L vedeam pe supremul meu bine Isus. Îmi simțeam tot interiorul alarmat, dar într-o clipă s-a arătat și mi-a spus, chiar certându-mă: „Nu știi că a nu te abandona în Mine este dorința de a încălca drepturile Divinității Mele, provocându-Mi un mare afront? De aceea, abandonează-te și liniștește-ți interiorul în Mine și vei găsi pacea; și găsind pacea, mă vei găsi pe Mine”. Acestea fiind spuse, a dispărut ca fulgerul, fără să se mai arate.

            Ah, Doamne, ține-mă complet abandonată și foarte strânsă în brațele Tale, ca să nu pot scăpa niciodată, altfel voi evada mereu!

V3.26 Contopirea între Copilul Isus și Mama Sa. Oferta Luisei către Isus, imitând darurile Sfinților Magi. Încrederea (6 ianuarie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață am primit Împărtășania și fiind împreună cu Isus, acolo era și Regina Mamă și, oh, minune, mă uitam la Mama și vedeam că Inima Ei s-a transformat în Pruncul Isus, mă uitam la Fiul și vedeam în Inima Copilului pe Mama Sa. Între timp, mi-am amintit că astăzi este Boboteaza și eu, luând exemplul sfinților Magi, trebuia să ofer ceva Copilului Isus, dar vedeam că nu aveam ce să-i dau. Atunci, văzându-mi mizeria, mi-a trecut prin gând să-mi ofer trupul în loc de smirnă, cu toate suferințele celor doisprezece ani pe care i-am stat la pat[1], pregătită să sufăr și să rămân alt timp cât i-ar fi plăcut Lui; în loc de aur, durerea pe care o simt când mă privează de prezența Sa, care este cel mai dureros și chinuitor lucru pentru mine; în loc de tămâie, bietele mele rugăciuni, unite cu cele ale Reginei Mamă, ca să fie mai acceptabile Pruncului Isus. Așadar am făcut oferta cu toată încrederea că Pruncul ar fi acceptat totul. Isus părea să accepte ofertele mele sărace cu multă plăcere, dar ceea ce-i plăcea cel mai mult era încrederea cu care i le oferisem.

            Așadar mi-a spus: „Încrederea are două brațe, cu unul îmbrățișează Umanitatea Mea și o folosește ca pe o scară pentru a urca spre Divinitatea Mea, cu celălalt îmbrățișează Divinitatea și atrage din Ea în torente, haruri cerești, ca sufletul să rămână complet inundat în Ființa Divină. Când sufletul este încrezător, este sigur că obține ceea ce cere. Eu las ca brațele să-mi fie legate, îl las să facă ceea ce vrea, îl las să pătrundă până în interiorul Inimii Mele și îl las ca el însuși să ia ceea ce mi-a cerut. Dacă nu aș face acest lucru, m-aș simți într-o stare de constrângere”.

            În timp ce spunea aceasta, din sânul Copilului și din cel al Mamei ieșeau fluxuri de licoare (dar practic nu știu cum se numea, ceea ce spun că era licoare), care mi-a inundat tot sufletul. Regina Mamă a dispărut.

            După aceea, împreună cu Pruncul am ieșit pe bolta cerului și îi vedeam grațiosul chip trist și mi-am spus: „Poate vrea lapte, de aceea este trist”.

            Așadar, i-am spus: „Vrei să sorbi de la mine, din moment ce Regina Mamă nu mai este?”[2] Dar înainte de a face acest lucru, mi-a fost frică să nu fie diavolul, deci, m-am asigurat făcându-i de mai multe ori semnul crucii și i-am spus: „Ești Tu cu adevărat Isus Nazarineanul, a doua persoană a Preasfintei Treimi, Fiul Fecioarei Maria, Născătoare de Dumnezeu?”1

            Pruncul m-a asigurat că da. Deci fiind sigură, L-am lăsat să soarbă. Copilul părea să-și revină, luând un aspect vesel, și vedeam că sorbea o parte din acele fluxuri cu care El Însuși mă inundase. Și în timp ce făcea aceasta, îmi simțeam inima atrasă, pentru că părea că acel lapte pe care Isus îl sorbea de la mine, îmi venea de la El. Cine poate spune ce s-a petrecut între mine și Pruncul Isus? Nu am limbajul pentru a ști cum să spun, nici cuvinte pentru a putea descrie.

[1] Adică din luna noiembrie 1887. Cfr. Vol. 1, pag 98 [așadar cu acest fragment confirmă că Primul Volum a fost scris în același timp cu al Doilea]; Vol. 8 [8.4.1908], Vol. 9 [14.10.1909], etc.

[2] În mod evident, este un limbaj mistic și spiritual. Sub simbolul laptelui sau acelei „licori” pe care a amintit-o puțin mai înainte, indică iubirea și viața. Isus a spus: „Cine este Mama Mea și cine sunt frații Mei?”… (Cfr. Vol. 2, 9.06.1899).

  1. Iubiților, să nu dați crezare oricărui duh, ci discerneți duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, căci mulți profeți falși au apărut în lume! Prin aceasta îl cunoașteți pe Duhul lui Dumnezeu: orice duh care îl mărturisește pe Isus Cristos venit în trup este de la Dumnezeu. (1Ioan 4,1-2) ↩︎