V4.5 Luisa nu reușește să îndure suferința lui Isus și de aceea se simte vinovată, dar Isus o mângâie. Adevăratul motiv este că vor fi revoluții și comploturi împotriva Bisericii (12 septembrie 1900)

            Continua aproape la fel. Venind în această dimineață, și-a vărsat amărăciunile Sale și eu am rămas[1] în mare suferință, încât am început să-L rog pe Domnul să-mi dea putere și să mă aline puțin, pentru că nu puteam să rezist. Atunci am fost luminată și anume că păcătuiam făcând aceasta; și apoi, ce va spune binecuvântatul Isus? În timp ce cu alte ocazii L-am rugat atât de mult să toarne, încât de data aceasta a turnat fără să fie rugat, iar eu voiam alinare! Pare că devin mai rea, iar răutatea mea ajunge atât de departe, încât nici în fața Lui nu mă abțin să comit greșeli și păcate. Așadar, neștiind ce să fac pentru a repara, am hotărât de data aceasta în interiorul meu, să fac un sacrificiu mai mare și să-mi acord o penitență, încât natura mea să nu îndrăznească să caute iarăși alinare; să renunț la venirea Domnului nostru și, dacă ar fi venit, ar fi trebuit să-i spun: „Nu veni, Iubire; ai milă de mine și alină-mă”.

            Așa am făcut, am petrecut câteva ore într-o suferință densă, fără Isus; cât de amar m-a costat! Dar Isus, având compasiune pentru mine a venit, fără ca eu să-L caut, iar eu imediat i-am spus: „Ai răbdare, nu veni, pentru că nu vreau alinare”.

Și El: „Fiica Mea, sunt mulțumit de sacrificiul tău, dar ai nevoie de alinare, altfel leșini”. Iar eu: „Nu, Doamne, nu vreau alinare”. Dar El, apropiindu-se de gura mea, a turnat aproape cu forța din gura Sa câteva picături de lapte dulce, care mi-au atenuat suferința. Cine poate spune confuzia și îmbujorarea pe care le-am simțit în fața Lui, așteptându-mă la un reproș? Dar Isus, ca și cum nu mi-ar fi simțit neatenția, s-a arătat mai binevoitor, mai dulce.

Eu, văzându-L așa, am zis: „Adorabilul meu Isus, o dată ce ai turnat în mine și eu sufăr, nu trebuie să salvezi lumea? Este adevărat?” Și El: „Fiica Mea, crezi că Eu am turnat totul în tine? Și apoi, cum ai putea înfrunta toată pedeapsa pe care o voi revărsa asupra lumii? Tu însăți ai văzut că pentru puținul pe care L-am turnat, nu puteai rezista, și dacă nu aș fi venit să te ajut, ai fi fost terminată. Acum, ce ar fi fost dacă aș fi turnat totul în tine? Draga Mea, ți-am dat cuvântul Meu, te voi mulțumi în parte”.

            După aceea, m-a dus cu duhul în afara mea în mijlocul oamenilor și continuam să văd multele rele, mai ales cum complotau pentru a se revolta împotriva Bisericii și a societății, pentru a-i ucide pe Sfântul Părinte și pe preoți. Eu îmi simțeam sufletul sfâșiat văzând acestea și mă gândeam: „Dacă ar ajunge să îndeplinească aceste comploturi – și asta să nu se întâmple niciodată – atunci ce va fi? Câte rele vor veni?”

            Și foarte necăjită, m-am uitat la Isus, și El mi-a zis: „Și ce zici despre revolta care s-a întâmplat aici?” Și eu: „Ce revoltă? În zona mea nu s-a întâmplat nimic”. Și El: „Nu-ți amintești revolta din Andria?” „Ba da, Doamne”. Și El: „Ei bine, pare că nu este nimic, dar nu este așa [în realitate]. Aceea [din Andria] a fost o ocazie pentru a incita de asemenea și alte țări să se revolte și să verse sânge, provocând ofense persoanelor sacre și sanctuarelor Mele; și pentru că fiecare vrea să arate care e mai bun, să atragă spre rău, se vor lua la întrecere pentru a vedea cine poate face mai mult [rău]”. Și eu: „Ah, Doamne, dă pacea Bisericii și nu permite multe nenorociri!” Și voind să spun mai mult, a dispărut, lăsându-mă complet îndurerată și îngrijorată.


[1] Luisa spune deseori „am fost lăsată”, în loc să spună „am rămas”. Nu va fi repetată nici această notă.

Title: Those who oppose the legitimate teaching authority of the Church and develop a habit of defiance are, perhaps without realising it, defying Christ Himself


Code: T-04172A-CW


Artist: Elizabeth Wang

V3.12 Amărăciunea lui Isus din cauza preoților (24 noiembrie 1899)

            În această dimineață, a venit dulcele meu Isus și m-a purtat cu duhul. Deci, când L-am văzut complet plin de amărăciune, L-am tot rugat s-o reverse în mine, dar oricât m-am rugat, nu am reușit să obțin să-Și reverse în mine amărăciunile Sale; și doar apropiindu-mă de gura Sa ca să primesc amărăciunile Sale, ieșea o respirație amară. În timp ce făceam aceasta, vedeam un preot murind, dar nu l-am recunoscut bine cine ar fi, pentru că aveam o altă intenție de a mă ruga pentru un preot bolnav, dar nerecunoscându-l, am fost confuză dacă ar fi acela sau un altul.

Așadar i-am spus lui Isus: „Doamne, ce faci? Nu vezi câtă lipsă de preoți este în Corato, ce vrei, să mai iei și pe alții?” Și Isus, nedându-mi dreptate și amenințând cu mâna, a spus: „Îi voi distruge și mai mult”.

V2.83 Isus pedepsește; de aceea nu vine. Preoții pot (într-o anumită măsură) să-L facă pe Isus să vină la Luisa și să-i comunice aceste suferințe (16 octombrie 1899)

            În această dimineață, dulcele meu Isus nu venea; nu L-am văzut de aseară, dar [acum] s-a arătat cu un aspect care provoca milă și teroare: voia să se ascundă pentru a nu vedea pedepsele pe care chiar El le trimitea asupra oamenilor și modul cum trebuia să-i distrugă. O, Dumnezeule, ce scenă sfâșietoare, nemaivăzută! În timp ce îl așteptam cu nerăbdare, spuneam în sinea mea: „De ce nu vine? Cine știe de ce nu vine, poate pentru că nu mă conformez Dreptății Sale? Dar cum pot să fac aceasta? Pare aproape imposibil să spun „Fiat Voluntas Tua”. Apoi mai spuneam: „Nu vine pentru că nu-l trimite Confesorul”.

            Deci, în timp ce gândeam astfel, L-am văzut deodată ca o umbră și mi-a spus: „Nu te teme, autoritatea preoților este limitată; depinde de ei cât de mult se implică să Mă roage să vin la tine ca să te oferi să suferi, pentru a-i cruța pe oameni; la fel Eu cândvoi trimite pedepse, îi voi vindeca și îi voi salva; iar dacă nu se vor arăta deloc interesați, nici Eu nu voi avea vreo considerație pentru ei”. Și spunând acestea a dispărut, lăsându-mă într-o mare de întristare și de lacrimi.