V4.10 Ascultarea o împiedică pe Luisa să moară și o eliberează de suferințele ei de moarte (20 septembrie 1900)

          În timp ce continuam să sufăr, simțeam mai mult ca oricând un resentiment în interiorul meu, pentru că mi s-a interzis să mor. Prin urmare, venind adorabilul meu Isus, mi-a reproșat de întârzierea față de ascultare, căci până în acel moment părea că m-a tolerat. În acest timp, l-am văzut pe Confesor și, întorcându-se spre el, l-a prins de mână și i-a spus: „Când vei veni, însemneaz-o în partea dureroasă [a trupului], căci o voi face să asculte”, și a dispărut. Prin urmare, rămânând singură, îmi simțeam durerea mai intensă.

            Apoi a venit Confesorul și, găsindu-mă suferind, chiar și el m-a mustrat pentru că nu am ascultat și, spunându-i ceea ce am văzut și ceea ce Domnul nostru îi spusese lui, el, ascultându-mă, mi-a însemnat [cu semnul crucii] partea unde sufeream și în două minute am putut să respir și să mă mișc, în timp ce mai înainte nu puteam să o fac fără să simt spasme groaznice; îmi pare că ascultarea și acele semne în formă de cruce mi-au legat durerea ca să nu mai sufăr, și iată că am rămas dezamăgită în planurile mele, pentru că această doamnă ascultare are o putere atât de mare asupra mea, încât nu-mi permite să fac ceea ce vreau. Chiar și în propria suferință, ea vrea să domine și trebuie să stau sub influența autorității ei, în toate și pentru toate.


Descoperă mai multe la Voința Divină

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns