După ce am petrecut zile foarte amare de lipsuri și tulburări, simțeam în mine un iad mistic. Fără Isus, toate viciile mele au ieșit la lumină și răspândindu-și fiecare propriul întuneric, m-au acoperit cu acesta, încât nu mai știam unde mă aflam. Cât de nefericită este starea unui suflet fără Dumnezeu! Este suficient de spus că fără Dumnezeu, sufletul încă viu simte iadul în sine. Așa era starea mea, îmi simțeam sufletul sfâșiat de dureri infernale. Cine poate spune prin ce am trecut? Pentru a nu mă lungi prea mult, trec mai departe.

Deci, în această dimineață, după ce am primit Împărtășania, fiind în culmea suferinței, simțeam că Domnul nostru se mișcă în mine. Văzându-i imaginea, am vrut să văd dacă era din lemn, sau viu; am privit și era Crucifixul viu, din carne, care, uitându-se la mine, mi-a spus: „Dacă imaginea Mea în interiorul tău ar fi fost din lemn, iubirea ar fi fost aparentă, pentru că numai iubirea adevărată și sinceră, unită cu mortificarea, Mă face să renasc la viață, răstignit, în inima celui care Mă iubește”.

Văzându-L pe Domnul, aș fi vrut să mă retrag de la prezența Sa, fiindcă mă vedeam foarte rea, dar El a început să spună: „Unde vrei să mergi? Eu sunt lumina și oriunde te duci, lumina Mea te învăluie peste tot”.

În prezența lui Isus, la lumina și la vocea Sa, patimile mele au dispărut, eu însămi nu știu unde au plecat; am rămas ca o copilă și m-am reîntors în mine, total schimbată. Toate să fie spre slava lui Dumnezeu și spre binele sufletului meu.

„Dacă imaginea Mea în interiorul tău ar fi fost din lemn, iubirea ar fi fost aparentă, pentru că numai iubirea adevărată și sinceră, unită cu mortificarea, Mă face să renasc la viață, răstignit, în inima celui care Mă iubește”.