soare

V4.23 Criteriul pentru a recunoaște că ceea ce se lucrează în Luisa vine de la Dumnezeu și nu de la diavol. Clarificarea asupra pedepselor. Ascultarea vrea să înlocuiască rațiunea umană cu cea Divină (22 octombrie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață eram complet deprimată și cu teamă că nu ar fi binecuvântatul Isus cel care a lucrat în mine, ci diavolul, dar cu toate acestea nu m-am putut abține să nu-L caut și să nu-L doresc și de îndată ce s-a gândit să vină, mi-a spus: „Cine este cel care dă siguranță că iese soarele, dacă nu lumina care risipește întunericul nocturn și căldura care se răspândește în aceeași lumină? Dacă s-ar spune că soarele a ieșit și cu aceasta s-ar vedea mai dens întunericul nopții și nu s-ar simți nicio căldură, ce ai spune? Că cel ce a ieșit nu este adevăratul soare, ci unul fals, deoarece efectele soarelui nu sunt văzute. Deci, dacă vederea Mea te scapă de întuneric și îți arată lumina adevărului, simțind căldura harului Meu, de ce vrei să-ți storci creierul gândindu-te că nu sunt Eu care lucrez în tine?”

            Doar, pentru că așa vrea ascultarea adaug, că data trecută mă gândeam: „Dacă într-adevăr ar apărea atât de multe pedepse pe care le-am scris în aceste cărți, cine va avea inimă să asiste la așa ceva?”

            Și binecuvântatul Domn m-a făcut să înțeleg cu claritate că unele se vor întâmpla în timp ce sunt încă pe acest pământ, altele după moartea mea, iar altele vor fi cruțate parțial. Deci m-am simțit puțin mai ușurată, gândind că nu urma să le văd pe toate.

            Iat-o mulțumită pe doamna ascultare, care începuse să se încrunte, să se plângă și să se înfurie; încât părea că această binecuvântată domnișoară nu vrea să se adapteze în vreun fel rațiunii umane, nu vrea să se învăluie în nicio circumstanță, ba chiar nu are deloc dreptate, și este destul de dureros să ai de-a face cu cineva care nu are dreptate. Pentru a rămâne într-o formă bună este necesar să se piardă propria rațiune, pentru că domnișoara începe să se laude: „Eu nu am nicio rațiune umană, de aceea nu știu să mă adaptez uzului uman; rațiunea Mea este divină, și oricine vrea să trăiască în pace cu Mine este absolut necesar să o piardă pe a lui, pentru ca să o obțină pe a Mea”.

Iată cât de bine gândește domnișoara, ce-ar mai fi de spus? Este mai bună tăcerea, pentru că, oricum ar fi, vrea întotdeauna să aibă dreptate și se mândrește cu faptul de a nu-ți da dreptate.

V3.56 Isus schimbă pasiunile creaturii în virtute, care îl înconjoară și pe care El le hrănește cu Har continuu (1 aprilie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            După ce l-am tot așteptat, dulcele meu Isus s-a arătat în interiorul inimii mele. Părea că văd un soare care răspândea raze și, privind în centrul acestui soare, vedeam fața Domnului nostru; dar ce m-a uimit cel mai mult este faptul că am văzut în inima mea foarte multe fecioare îmbrăcate în alb, cu o coroană pe cap, care înconjurau acest Soare divin, hrănindu-se cu acele raze pe care le răspândea acest Soare.

Oh, cât erau de frumoase, modeste, umile și erau toate implicate, bucurându-se în Isus! Prin urmare, neștiind semnificația acestui lucru, L-am întrebat pe Isus cu puțină teamă, cine ar fi acele fecioare și Isus mi-a spus: „Aceste fecioare erau viciile tale, pe care acum, cu harul Meu, le-am schimbat în multe virtuți care Mă înconjoară cu acel nobil alai, fiind toate la dispoziția Mea, iar ca răsplată, le hrănesc cu harul Meu continuu”.

            Ah, Doamne, totuși mă simt atât de rea, încât îmi este rușine de mine însămi!

Parabola despre cele zece fecioare (Matei 25,1-13)

1 Atunci împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. 

2 Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înţelepte. 

3 Cele nechibzuite şi-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, 

4 însă cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. 

5 Întrucât mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit. 

6 Iar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!». 

7 Atunci s-au ridicat toate acele fecioare şi şi-au pregătit candelele. 

8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: «Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!». 

9 Dar cele înţelepte au răspuns, zicând: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeţi mai bine la cei care vând şi cumpăraţi-vă!». 

10 Dar, plecând ele ca să cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în [sala] de nuntă şi uşa s-a închis. 

11 Mai târziu au venit şi celelalte fecioare şi au zis: «Stăpâne, stăpâne, deschide‑ne!». 

12 Dar el, răspunzând, le-a zis: «Adevăr vă spun: nu vă cunosc». 

13 Vegheaţi, aşadar, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul!

V3.36 Lumina adevărului însuflețește și încălzește sufletele, dacă nu există în ele defecte voluntare (12 februarie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Aflându-mă într-o stare de abandon din partea iubitorului meu Isus, îmi simțeam biata inimă apăsată de durere, ca fiind sub o greutate. O, Dumnezeule, ce durere nespusă!

            În timp ce mă aflam în această stare, L-am văzut pe dragul meu Bine, dar nu clar, am văzut clar doar o mână care părea că poartă o lampă aprinsă, și cufunda degetul în lampă ungându-mi partea inimii, agravată la maximum de durerea de privarea Sa. Și în acest timp am auzit o voce care spunea:

„Adevărul este lumină care a adus Cuvântul pe pământ. Așa cum soarele luminează, însuflețește și fecundează pământul, tot astfel lumina adevărului dă viață și claritate și face sufletele roditoare cu aceste virtuți. Deși mulți nori acoperă această lumină a adevărului, – care sunt nelegiuirile oamenilor -, nu lasă din spatele norilor să trimită licăriri de lumină dătătoare de viață, care să încălzească sufletele – și dacă acești nori sunt nori de imperfecțiuni și defecte involuntare -, această lumină, – sfâșiindu-i cu căldura ei -, îi face să dispară și pătrunde liber în suflet”.

            Așadar, înțelegeam că sufletul trebuie să fie atent să nu pătrundă nici măcar în umbra defectelor voluntare, care sunt acei nori periculoși ce împiedică intrarea [sufletelor] în lumina divină.