Aflându-mă în starea mea obișnuită și văzând că adorabilul meu Isus nu vine, eram complet tristă și puțin îngrijorată din ce cauză nu vine. Apoi, după foarte multă așteptare a venit și văzând că din mâini îi țâșnea sânge, L-am rugat ca din mâna stângă să-și reverse sângele asupra lumii, spre folosul păcătoșilor care erau pe cale să moară și în primejdie de a se pierde și din mâna dreaptă să-și reverse sângele Său peste Purgatoriu. Iar El, ascultându-mă cu bunăvoință, s-a cutremurat și a vărsat sânge peste o parte și peste cealaltă.

După aceea mi-a spus: „Fiica Mea, în sufletele [care trăiesc o viață] interioară nu pot exista tulburări, iar dacă intră [tulburarea] este pentru că ies din ele însele. Procedând astfel, sufletul devine propriul lui călău, pentru că ieșind din sine, se lipește de atâtea lucruri care nu-L privesc și care nu sunt de la Dumnezeu și, uneori și de lucrurile care privesc adevăratul bine al sufletului; deci, întorcându-se în sine și purtând lucruri care îi sunt străine, el se sfâșie de unul singur și, cu aceasta, ajunge să se îmbolnăvească atât pe sine cât și Harul. Prin urmare, să rămâi mereu în tine și vei fi întotdeauna calmă”.

            Cine poate spune cât de clar înțelegeam și cât adevăr găseam în aceste cuvinte ale lui Isus? Ah, Doamne, dacă binevoiești să mă înveți, dă-mi harul să mă folosesc de sfintele Tale învățături, altfel totul va fi pentru osânda mea.