V3.27 Ce erori există în scrierile Luisei, în care Isus însuși îi călăuzește mâna? Fermitate și stabilitate în a acționa (8 ianuarie 1900)

            Gândeam în sinea mea: „Cine știe câte absurdități, câte erori conțin aceste lucruri pe care le scriu!” În timp ce gândeam astfel, mi-am pierdut simțurile, a venit binecuvântatul Isus și mi-a spus:

„Fiica Mea, chiar și greșelile vor ajuta să se cunoască faptul că nu este nicio stratagemă din partea ta și nici că ești vreun doctor [în teologie], că dacă așa ar fi, tu însăți ai fi simțit unde te-ai fi aflat și aceasta va face, de asemenea, să strălucească și mai mult faptul că Eu sunt Cel care îți vorbește, văzând simplu lucrurile; dar te asigur că nu vor găsi nici umbra vreunui viciu sau ceva care să nu vorbească despre virtute, pentru că în timp ce tu scrii, Eu însumi îți ghidez mâna; cel mult vor putea găsi unele erori la prima vedere, dar dacă se vor uita cu atenție, vor găsi adevărul.

            După ce a spus aceasta a dispărut, dar după un timp s-a reîntors și eu mă simțeam în totalitate ezitantă și gânditoare la cuvintele pe care mi le spusese, și El a adăugat: „Moștenirea Mea spirituală este fermitatea și stabilitatea; nu sunt supus la nicio schimbare și sufletul, cu cât se apropie mai mult de Mine și avansează pe calea virtuților, cu atât mai mult se simte mai hotărât și stabil în a face binele, dar cu cât stă mai departe de Mine, cu atât mai mult va fi mai supus schimbării și clătinărilor, când în bine, când în rău”.


Descoperă mai multe la Voința Divină

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns