Persista aceeași stare. În această dimineață, Isus m-a purtat cu duhul. După mult timp pare că L-am văzut clar, dar m-am văzut atât de rea încât nu am îndrăznit să spun niciun cuvânt. Ne-am privit, dar în tăcere. În acele priviri reciproce înțelegeam că bunul meu Isus era plin de amărăciune, dar nu am îndrăznit să spun „toarn-o în mine”. El însuși s-a apropiat de mine și a început să o toarne, iar eu, neputând să o conțin, așa cum am primit-o, am turnat-o pe pământ.

El mi-a spus: „Ce faci? Nu mai vrei să participi la amărăciunile Mele? Nu vrei să-mi mai dai alinare în durerile Mele?” Și eu: „Doamne, nu este voia mea, eu însămi nu știu ce mi s-a întâmplat; mă simt atât de plină, încât nu am unde să le conțin. Doar o minune de-a Ta îmi poate lărgi mai mult interiorul și așa voi putea primi amărăciunile Tale”.

            Apoi Isus m-a pecetluit cu un mare semn al crucii și a turnat din nou. Astfel, pare că am putut să le conțin și apoi a adăugat: „Fiica Mea, mortificarea este ca focul, care atrofiază toate stările de spirit; astfel, mortificarea atrofiază toate stările rele care se află în suflet și îl inundă cu o dispoziție sfințitoare, ca să facă să germineze cele mai frumoase virtuți”.