În această dimineață, adorabilul meu Isus a venit și m-a purtat cu duhul, dar, spre marele meu regret, nu L-am putut vedea decât din spate. În ciuda rugăciunilor mele de a mă lăsa să-i văd preasfânta Sa față, era imposibil acest lucru. Mi-am spus: „Cine știe dacă nu sunt opunerile mele față de ascultare în a scrie și din această cauză [El] nu binevoiește să-și arate fața Sa adorabilă?” Și în timp ce spuneam acestea, plângeam.
După ce m-a lăsat să plâng, s-a întors și mi-a spus: „Nu țin cont de opunerile tale, pentru că voința ta este atât de unită cu a Mea încât nu poți dori decât ceea ce vreau Eu; deci, în timp ce respingi [să scrii], în același moment te simți atrasă ca de un magnet să o faci. Prin urmare, opunerile tale nu servesc la altceva decât să facă virtutea ascultării mai înfrumusețată și mai strălucitoare; de aceea nu le iau în seamă”.
Apoi m-am uitat la fața Sa foarte frumoasă și am simțit o mulțumire de nedescris și adresându-mă Lui, i-am spus: „Prea dulcea mea Iubire, sunt nespus de încântată privindu-Te! Care ar fi putut fi [încântarea] Mamei noastre Regina când Te-ai închis în sânul Ei foarte pur? Ce mulțumiri, câte haruri i-ai oferit?”
Și El: „Fiica Mea, desfătările și harurile revărsate în Ea au fost foarte mari și foarte numeroase; este suficient să spun că ceea ce Eu sunt prin natură, Mama noastră a devenit prin har; ba mai mult de atât că Ea neavând păcat, Harul Meu domnea liber în Ea, pentru că nu există ceva din Ființa Mea pe care să nu-l fi conferit ei”.
Îmi părea Mama noastră Regina ca și cum ar fi un alt Dumnezeu, dar cu o singură diferență: că Dumnezeu, are natura Sa proprie, în timp ce în Preasfânta Maria, harul este obținut. Cine poate spune cât de uimită am rămas? Cât era de pierdută mintea mea văzând o minune a harului atât de miraculos? Deci, m-am adresat Lui: „Dragul meu Bine, Mama noastră a primit atât de mult bine, pentru că te arătai vizibil. Aș vrea să știu: mie cum mi Te arăți, ireal sau vizibil? Cine știe, dacă este în mod ireal![1]”
Și El: „Aș vrea să te fac să înțelegi diferența dintre unul și celălalt. În cel ireal, sufletul îl contemplă pe Dumnezeu în cea vizibilă, [sufletul] intră înăuntru și urmează harurile, adică primește în el participarea Ființei Divine. Tu, de câte ori ai fost părtașă la Ființa Mea? Acea suferință, care pare în tine ca si cum ar fi naturală, acea puritate care îți permite să ajungi să nu-ți mai simți corpul și multe altele, ți le-am conferit atunci când te-am atras la Mine în mod vizibil”.
„Ah, Doamne, este foarte adevărat, iar eu, ce mulțumiri ți-am dat pentru toate acestea? Cu ce am corespuns eu ? Simt că roșesc doar gândindu-mă, dar oh, iartă-mă și fă să pot fi cunoscută de cer și de pământ ca un instrument al milostivirii Tale infinite!”
[1] În mărturia sa din 18.07.1931, Pr. Consalvo Valls, OFM. (Profesor de teologie dogmatică, mistică etc. în Collegio S. Antonio, din Roma), a scris: „În ceea ce privește fenomenele mistice: cartea pare cu adevărat inspirată” (Din numeroasele puncte pe care le enumeră, să luăm acest lucru ca exemplu): „Diferența dintre cunoașterea ireală și vizibilă a lui Dumnezeu a sufletului însuși. Descrierea pe care o face despre cea vizibilă este o demonstrație psihologică și experimentală a Doctrinei teologice asupra modului divin de lucru al darurilor Duhului Sfânt și al simțurilor spirituale, spre deosebire de modul uman de lucru al virtuților”, etc.
Descoperă mai multe la Voința Divină
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.