Fiica Mea

V4.84 Iubirea compensează totul: este ingenioasă, se îndurerează de durerile persoanei iubite și vrea să i le cruțe luându-i suferințele (5 septembrie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Reîntorcându-se iubitul meu Isus, simțeam o teamă că nu voi corespunde harurilor pe care Domnul mi le dă, lăsându-mi întipărit cuvântul pe care mi l-a spus mai înainte: „Cel puțin fii recunoscătoare”.

            Și El, văzându-mă cu această teamă, mi-a spus: „Fiica Mea, curaj, nu te teme; iubirea va compensa totul. Apoi, având voința de a face cu adevărat ceea ce Eu vreau, chiar dacă uneori ai omite, voi compensa Eu în locul tău; deci nu-ți fie frică. Dar să știi că iubirea adevărată este ingenioasă și adevărata ingeniozitate ajunge la toate.

Mai mult de atât, când în suflet există o iubire afectuoasă, o iubire care se îndurerează din cauza suferințelor persoanei iubite ca și cum ar fi personale și o iubire care ajunge să ia asupra ei ceea ce ar trebui să sufere persoana iubită, care este cea mai eroică iubire și care seamănă cu iubirea Mea, e foarte greu de găsit cineva care să-și sacrifice propria piele.

Prin urmare, dacă în tine nu va fi altceva decât iubire, dacă nu-Mi vei face plăcere într-un fel, o vei face în altul. Într-adevăr, dacă vei fi în posesia acestor trei iubiri, Mi se va întâmpla ca aceluia care este insultat, ofensat de toți cu tot felul de jigniri, dar dintre atâția, există unul care îl iubește, îl compătimește, îl răsplătește în numele tuturor; iar acela ce face? Își fixează privirea în persoana iubită și, găsind răsplata Sa, uită de toate ultrajele și oferă favoruri și haruri celor care l-au insultat.”

Ioan 15,13-15: Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu ştie ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute.

O ilustrație în nuanțe de albastru care prezintă o scenă religioasă, cu o cruce pe un perete, un altar și o persoană în rugăciune. În fundal, o siluetă umană se află aproape de marginea imaginii, contemplând scena.

V4.82 Indicația misterioasă a lui Isus cu privire la Patimile Bisericii, acum muribundă, dar care își va recăpăta deplina ei vigoare atunci când Crucea va fi înălțată. Iubirea și durerea lui Isus pentru membrele sale bolnave și rănite (2 septembrie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

         În această dimineață adorabilul meu Isus s-a arătat unit cu Sfântul Părinte și părea să-i spună: „Lucrurile pe care le-am suferit până acum nu sunt altceva decât cele prin care am trecut de la începutul Patimii Mele până când am fost condamnat la moarte. Fiul Meu, nu-ți rămâne altceva de făcut decât să duci crucea pe Calvar”. Și în timp ce spunea aceasta, părea că binecuvântatul Isus ar fi luat crucea și a pus-o pe umerii Sfântului Părinte, ajutându-l chiar El să o poarte.

            Deci, în timp ce făcea acest lucru, a adăugat: „Biserica Mea pare să fie muribundă, mai ales în privința condițiilor sociale și așteaptă cu nerăbdare strigătul de moarte. Dar curaj, fiul Meu; după ce vei ajunge pe munte, când crucea va fi ridicată, toată lumea va fi zguduită și Biserica își va înlătura aspectul ei de muribundă și își va recăpăta vigoarea ei deplină. Doar crucea va fi mijlocitoarea și cum numai crucea a fost singura mijlocitoare pentru a umple golul pe care păcatul l-a înfăptuit și pentru a uni abisul cu distanța infinită care exista între Dumnezeu și om, tot așa, în aceste vremuri doar crucea va ridica fruntea Bisericii Mele curajoasă și strălucitoare, pentru a-i pune în confuzie și pe fugă pe inamici”.

            Spunând acestea, a dispărut, și la scurt timp după aceea, Iubitul meu Isus s-a întors, foarte îndurerat reluându-și spusele: „Fiica Mea, câtă durere Îmi provoacă societatea actuală! Sunt membrele Mele și nu pot să nu-i iubesc. Mi se întâmplă ca unui om care are brațul sau mâna infectată și rănită; oare el îl/o urăște? Are ranchiună? Ah, nu, dimpotrivă, îi poartă de grijă, cine știe cât cheltuie; are intenția să se vadă vindecat; dar aceasta îi provoacă durere în tot trupul, ținându-l deprimat și trist. Așa este și situația Mea: Îmi văd membrele infectate, rănite, simt durere și suferință, și de aceea Mă simt mai atras să le iubesc. Oh, cât de diferită este iubirea Mea față de cea a creaturilor! Sunt obligat să le iubesc pentru că îmi aparțin Mie, dar ele nu Mă iubesc ca pe ceva care le aparține lor, și dacă Mă iubesc, Mă iubesc pentru propriul lor bine”.

            După aceea a dispărut și m-am regăsit în mine.

O pictură abstractă care reprezintă o scenă religioasă, cu o siluetă luminoasă având brațele întinse și un grup de oameni sub ea, în timp ce un altar se află în prim-plan.

V4.81 Pentru a-L găsi pe Isus este necesar să mergem alături de Mama. Secretul fericirii este să stai doar cu Isus, de parcă nimic altceva nu ar exista pe lume (21 august 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Aflând-mă în starea mea obișnuită, m-am trezit în afara mea, deci, după ce m-am tot plimbat în căutarea lui Isus, am găsit-o în schimb pe Regina Mamă, iar eu, deprimată și obosită cum eram, i-am spus: „Preadulcea mea Mamă, am pierdut calea pentru a-L găsi pe Isus, nu mai știu unde să mă duc, nici ce să fac pentru a-L găsi”.

            În timp ce spuneam acestea, plângeam și Ea mi-a spus: „Fiica Mea, vino alături de mine și vei găsi calea și pe Isus; într-adevăr, vreau să te învăț secretul pentru a putea rămâne mereu cu Isus și cum să trăiești mereu fericită și mulțumită chiar și pe acest pământ, adică fixează în interiorul tău faptul că doar tu și Isus sunteți pe lume și niciun altul căruia ar trebui să-i placi, să-i faci pe plac și să-l iubești și doar de la El să aștepți să fii iubită din nou și să fii mulțumită în toate. Stând în acest mod tu și Isus, nu-ți va mai păsa dacă ești înconjurată de disprețuiri sau laude, de rude sau străini, de prieteni sau dușmani. Numai Isus va fi toată mulțumirea ta și numai Isus îi va suplini pe toți. Fiica Mea, până când tot ce există aici pe pământ nu dispare de tot, din suflet, nu se poate găsi mulțumire adevărată și continuă”.

            În timp ce spunea acestea, ca dintr-un fulger a ieșit Isus în mijlocul nostru, și eu L-am luat și L-am dus cu mine, și [apoi] m-am găsit în mine însămi.

–––––––––––

Ioan 14,6-7: Isus i-a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă m-aţi cunoscut pe mine, îl veţi cunoaşte şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut”.

Ioan 2: Mama lui Isus le-a spus slujitorilor: „Faceţi tot ce vă va spune!

Matei 22,37-38: Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău! Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. 

V4.79 Mortificarea este vederea sufletului (5 august 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

         Aflându-mă în starea mea obișnuită, binecuvântatul meu Isus a întârziat să vină, așadar am simțit că mor din cauza durerii lipsei Sale, când, dintr-o dată a venit și mi-a spus:

„Fiica Mea, așa cum ochii sunt vederea trupului, așa mortificarea este vederea sufletului, deci mortificarea, se poate spune, că este ochiul sufletului”. Și a dispărut.

V4.70 Creatura trebuie să treacă de la starea de uniune cu Isus la starea de mistuire (suflet și trup). Nimic nu trebuie să iasă din ea, care să-L dezonoreze pe Regele, care locuiește în ea (18 iunie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            Aflându-mă în starea mea obișnuită, L-am văzut puțin pe dulcele meu Isus, căruia mă plângeam de sărmana mea stare din cauza lipsei Sale și din cauza oboselii fizice și morale, iar sărmana mea natură mi-o simțeam zdrobită, simțind și neputință din toate părțile trupului; prin urmare, spunându-i toate acestea lui Isus al meu, mi-a răspuns:

„Fiica Mea, nu te teme că te simți neputincioasă în toate părțile [trupului]. Nu știi că totul trebuie să fie sacrificat pentru Mine, nu doar sufletul, ci și trupul? Și că din toate cele mai mici particule ale tale cer gloria Mea? Și apoi, nu știi că de la starea de uniune se trece la cealaltă, care este aceea a mistuirii? Este adevărat că nu vin ca de obicei pentru a pedepsi oamenii, dar Eu folosesc acest prilej și pentru propriul tău avantaj, fiindcă nu este doar pentru a te ține unită cu Mine, ci pentru a te mistui din iubire față de Mine.

De fapt, simțindu-te fără vlagă din cauza absenței Mele, pentru că nu am venit, nu te mistui pentru Mine? La urma urmei, nu ai un motiv întemeiat pentru a te întrista: în primul rând, atunci când Mă vezi, întotdeauna din interiorul tău Mă vezi ieșind, și acesta este un semn sigur că sunt cu tine și apoi, de ce trebuie încă să mai treacă zile și să spui că nu M-ai văzut în mod perfect”.

            După aceea, având un ton mai blând și binevoitor, a adăugat: „Fiica Mea, îți recomand foarte mult, să nu lași să iasă din tine cea mai mică acțiune care să nu fie răbdare, resemnare, dulceață, liniște în toate, să fii tu însăți; altfel ar fi ca și cum M-ai dezonora și s-ar întâmpla ca unui rege care ar locui într-un palat cu multe bogății, dar pe din afară acel palat s-ar vedea plin de fisuri, pătat, aproape să cadă; oare nu ar spune: «ce, în acest palat care se vede atât de urât pe dinafară încât te face să te temi când te apropii, locuiește un rege? Cine știe ce rege poate fi acesta!», Și aceasta nu ar fi o dezonoare pentru acel rege?

            Deci, gândește-te că dacă din tine iese ceva care să nu fie virtute, același lucru va spune și de tine și de Mine și Eu aș rămâne dezonorat, pentru că locuiesc în interiorul tău”.

V4.67 Este atât de mare corupția, încât toți ar pieri dacă Domnul nu ar fi revărsat o parte din Crucea Sa asupra lumii (21 aprilie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

         Continuând starea mea obișnuită, L-am văzut pe dulcele meu Isus cu o cruce în mână și fiind gata să o reverse peste oameni, mi-a spus:

„Fiica Mea, lumea este întotdeauna coruptă, dar există anumite vremuri în care se ajunge la o atât de mare corupție, încât dacă Eu nu aș revărsa o parte din crucea Mea asupra oamenilor, ar pieri cu toții în corupție. Așa cum a fost în vremurile când am venit pe lume, când doar crucea i-a salvat pe mulți de corupția în care erau cufundați, tot așa, în aceste vremuri, corupția a ajuns într-o asemenea măsură, încât, dacă nu aș revărsa flagelurile, spinii, crucile, făcându-i să verse chiar și sânge, ar rămâne cufundați în valurile corupției”.

            Și în timp ce spunea aceasta, părea că trimitea acea cruce peste oameni și se întâmplau pedepse.

V4.60 Roma, câte păcate! Comploturile dușmanilor Bisericii: iată pedepsele (22 martie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            Continuam starea de lipsă și de amărăciuni nespuse, iar în aceasta dimineață a venit adorabilul meu Isus și m-a purtat cu duhul. Îmi părea că ar fi Roma. Câte manifestări se vedeau la toate categoriile de oameni! Chiar și în Vatican se vedeau lucruri care erau dezgustătoare. Apoi, ce se poate spune despre inamicii Bisericii? Cât sunt roși de mânie împotriva ei, câte masacre complotează, dar ei nu le pot îndeplini, pentru că Domnul nostru îi ține încă legați. Dar ceea ce m-a speriat cel mai mult a fost că Îl vedeam pe iubitul meu Isus, cât pe ce să le dea libertate.

            Cine poate spune cât de consternată am rămas? Prin urmare, văzându-mi tristețea, Isus mi-a spus: „Fiică, pedepsele sunt absolut necesare. În toate categoriile a intrat putregaiul și gangrena, așa că e nevoie de fier și de foc ca să nu piară toți; deci aceasta este ultima oară când îți spun să te conformezi Vrerii Mele, iar Eu îți promit salvarea parțială”.

Și eu: „Dragul meu Bine, inima nu îmi dă voie să mă conformez Ție ca apoi să pedepsești oamenii”. Și El: „Dacă nu te conformezi, fiind absolut necesar să faci aceasta, Eu nu voi veni ca de obicei și nu îți voi spune când voi revărsa pedepsele, iar tu nu vei ști aceasta și Eu negăsind pe cineva, care în oarecare măsură, să-Mi frângă dreapta indignare, voi da frâu liber furiei Mele și nu vei avea nici măcar binele de a evita parțial pedeapsa. Și dacă nu vin și nu revărs în tine acele haruri pe care ar fi trebuit să le revărs, îmi provoci Mie o [mare] amărăciune, așa cum în zilele trecute în care nu am prea venit, am harul cuprins în Mine [pe care trebuia să-l revărs asupra ta]”.            

Și în timp ce spunea asta, a arătat că vrea să se elibereze și, apropiindu-se de gura mea, a turnat un lapte foarte dulce și a dispărut.

V4.59 Modul real de a suferi (19 martie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            În această dimineață, mă aflam complet deprimată și foarte suferindă din cauza lipsei dulcelui meu Isus, dar după o lungă așteptare, de îndată ce L-am văzut, mi-a spus:

„Fiica Mea, adevăratul mod de a suferi nu este să te uiți de la cine provin suferințele, nici ceea ce se suferă, ci la binele care trebuie să vină din suferințe. Acesta a fost felul Meu de a suferi; nu M-am uitat nici la călăi, nici la suferințe, ci la binele pe care prin intermediul pătimirii Mele am intenționat să îl fac celor care Îmi dădeau suferința și uitându-Mă la binele care urma să le vină oamenilor, am disprețuit orice altceva și am urmat cu [mult] curaj, cursul pătimirii Mele. Fiica Mea, acest[1] mod este cel mai simplu și mai profitabil de a suferi, nu numai cu răbdare, ci cu un suflet de neînvins și curajos”.

[1] Eroare în numerotare: Luisa trece de la pagina 137 la 139, dar reface după ce a repetat paginile 62 și 63.

V4.58 Numai Crucea îl face pe Dumnezeu cunoscut sufletului și dacă sufletul este cu adevărat al lui Dumnezeu. Crucea durerii și crucea iubirii (8 martie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            Continuau sărmana mea stare și tăcerea binecuvântatului Isus, iar în această dimineață, mă aflam mai deprimată ca niciodată. Când a venit, Isus mi-a spus: „Fiica Mea, nici lucrările, nici predicile, nici chiar puterea minunilor, nu M-au făcut cunoscut cu claritate ca fiind Dumnezeu, dar când am fost așezat pe cruce și înălțat pe ea ca pe propriul Meu tron, atunci am fost recunoscut ca Dumnezeu; doar crucea a revelat lumii și întregului iad cine eram Eu cu adevărat; deci toți au fost cutremurați și L-au recunoscut pe Creatorul lor. Prin urmare, crucea este cea care îl descoperă pe Dumnezeu sufletului și face cunoscut dacă sufletul este cu adevărat al lui Dumnezeu. Se poate spune că prin cruce se descoperă toate părțile intime ale sufletului și îi dezvăluie lui Dumnezeu și oamenilor cine este ea”.

            Apoi a adăugat: „Pe două cruci Eu mistuiesc sufletele: una este de durere, cealaltă este de iubire; în Cer cele nouă coruri angelice Mă iubesc, dar fiecare are propria misiune distinctă, așa cum rolul special al Serafimilor este iubirea, iar corul lor este așezat în partea din față pentru a primi reverberațiile[1] iubirii Mele, astfel iubirea Mea și a lor, săgetându-se reciproc, armonizează continuu, Eu, le dăruiesc sufletelor pe pământ atribuții distincte: pe un suflet îl fac martir al durerii, pe altul al iubirii, amândouă fiind maestre iscusite pentru a le sacrifica și a le face demne de complăcerile Mele”.

[1] Reverberațiile: rezonanță, repercusiune, ecou, difuziune.

V4.57 Omul vine de la Dumnezeu și trebuie să se întoarcă la Dumnezeu (17 februarie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            În această dimineață, eram foarte deprimată și suferindă, dar de îndată L-am văzut pe iubitul meu Isus și foarte multă lume cufundată în mizerii. Isus, rupând tăcerea pe care o păstra de multe zile, a spus:

„Fiica Mea, mai întâi, omul se naște în Mine și poartă pecetea Divinității. Ieșind din Mine pentru a renaște din sânul matern, îi poruncesc lui să meargă pe o mică porțiune de drum, iar la sfârșitul acelui drum, lăsându-l să Mă regăsească, Eu îl primesc din nou în Mine, făcându-l să trăiască veșnic împreună cu Mine. Uită-te puțin cât de nobil este omul, de unde vine și încotro merge și care este destinul lui. Așadar, care ar trebui să fie sfințenia acestui om, ieșind dintr-un Dumnezeu atât de Sfânt? Dar omul, parcurgând calea pentru a veni din nou la Mine, distruge în el ceea ce a primit în mod divin și devine corupt, astfel că în întâlnirea pe care Eu i-o pregătesc pentru a-l primi în Mine, nu-l mai recunosc, nu mai văd în el pecetea divină, nu mai găsesc nimic din al Meu în el și, nemairecunoscându-l, Dreptatea Mea îl condamnă să piară pe calea pierzaniei”.

            Cât de duios a fost să-L aud pe Isus Cristos vorbind despre aceasta, câte lucruri făcea să se înțeleagă! Dar starea mea de suferință nu-mi permite să scriu prea mult.