sacrificiu

V4.5 Luisa nu reușește să îndure suferința lui Isus și de aceea se simte vinovată, dar Isus o mângâie. Adevăratul motiv este că vor fi revoluții și comploturi împotriva Bisericii (12 septembrie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Continua aproape la fel. Venind în această dimineață, și-a vărsat amărăciunile Sale și eu am rămas[1] în mare suferință, încât am început să-L rog pe Domnul să-mi dea putere și să mă aline puțin, pentru că nu puteam să rezist. Atunci am fost luminată și anume că păcătuiam făcând aceasta; și apoi, ce va spune binecuvântatul Isus? În timp ce cu alte ocazii L-am rugat atât de mult să toarne, încât de data aceasta a turnat fără să fie rugat, iar eu voiam alinare! Pare că devin mai rea, iar răutatea mea ajunge atât de departe, încât nici în fața Lui nu mă abțin să comit greșeli și păcate. Așadar, neștiind ce să fac pentru a repara, am hotărât de data aceasta în interiorul meu, să fac un sacrificiu mai mare și să-mi acord o penitență, încât natura mea să nu îndrăznească să caute iarăși alinare; să renunț la venirea Domnului nostru și, dacă ar fi venit, ar fi trebuit să-i spun: „Nu veni, Iubire; ai milă de mine și alină-mă”.

            Așa am făcut, am petrecut câteva ore într-o suferință densă, fără Isus; cât de amar m-a costat! Dar Isus, având compasiune pentru mine a venit, fără ca eu să-L caut, iar eu imediat i-am spus: „Ai răbdare, nu veni, pentru că nu vreau alinare”.

Și El: „Fiica Mea, sunt mulțumit de sacrificiul tău, dar ai nevoie de alinare, altfel leșini”. Iar eu: „Nu, Doamne, nu vreau alinare”. Dar El, apropiindu-se de gura mea, a turnat aproape cu forța din gura Sa câteva picături de lapte dulce, care mi-au atenuat suferința. Cine poate spune confuzia și îmbujorarea pe care le-am simțit în fața Lui, așteptându-mă la un reproș? Dar Isus, ca și cum nu mi-ar fi simțit neatenția, s-a arătat mai binevoitor, mai dulce.

Eu, văzându-L așa, am zis: „Adorabilul meu Isus, o dată ce ai turnat în mine și eu sufăr, nu trebuie să salvezi lumea? Este adevărat?” Și El: „Fiica Mea, crezi că Eu am turnat totul în tine? Și apoi, cum ai putea înfrunta toată pedeapsa pe care o voi revărsa asupra lumii? Tu însăți ai văzut că pentru puținul pe care L-am turnat, nu puteai rezista, și dacă nu aș fi venit să te ajut, ai fi fost terminată. Acum, ce ar fi fost dacă aș fi turnat totul în tine? Draga Mea, ți-am dat cuvântul Meu, te voi mulțumi în parte”.

            După aceea, m-a dus cu duhul în afara mea în mijlocul oamenilor și continuam să văd multele rele, mai ales cum complotau pentru a se revolta împotriva Bisericii și a societății, pentru a-i ucide pe Sfântul Părinte și pe preoți. Eu îmi simțeam sufletul sfâșiat văzând acestea și mă gândeam: „Dacă ar ajunge să îndeplinească aceste comploturi – și asta să nu se întâmple niciodată – atunci ce va fi? Câte rele vor veni?”

            Și foarte necăjită, m-am uitat la Isus, și El mi-a zis: „Și ce zici despre revolta care s-a întâmplat aici?” Și eu: „Ce revoltă? În zona mea nu s-a întâmplat nimic”. Și El: „Nu-ți amintești revolta din Andria?” „Ba da, Doamne”. Și El: „Ei bine, pare că nu este nimic, dar nu este așa [în realitate]. Aceea [din Andria] a fost o ocazie pentru a incita de asemenea și alte țări să se revolte și să verse sânge, provocând ofense persoanelor sacre și sanctuarelor Mele; și pentru că fiecare vrea să arate care e mai bun, să atragă spre rău, se vor lua la întrecere pentru a vedea cine poate face mai mult [rău]”. Și eu: „Ah, Doamne, dă pacea Bisericii și nu permite multe nenorociri!” Și voind să spun mai mult, a dispărut, lăsându-mă complet îndurerată și îngrijorată.

[1] Luisa spune deseori „am fost lăsată”, în loc să spună „am rămas”. Nu va fi repetată nici această notă.

Title: Those who oppose the legitimate teaching authority of the Church and develop a habit of defiance are, perhaps without realising it, defying Christ Himself

Code: T-04172A-CW

Artist: Elizabeth Wang

V3.46 Isus și sufletul: de la posesia reciprocă la oglindirea reciprocă. Răstignit El și prin urmare răstignită ea pe aceeași Cruce; astfel, uniunea dorințelor lor devine indisolubilă (2 martie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

În această dimineață, după ce am primit Sfânta Împărtășanie, dulcele meu Isus s-a arătat răstignit și în interior m-am simțit atrasă să mă oglindesc în El, pentru a mă putea asemăna cu El, iar Isus s-a oglindit în mine, pentru a mă atrage la asemănarea cu El. În timp ce făcea aceasta, simțeam că durerile Domnului meu răstignit mă pătrundeau și cu toată bunătatea mi-a spus: „Vreau ca alimentul tău să fie suferința, nu doar ca suferință, ci ca rod al Voinței Mele. Sărutul cel mai sincer care ne leagă mai puternic prietenia este uniunea vrerilor [acțiunilor] noastre, iar nodul indisolubil care ne va strânge în îmbrățișări continue va fi cel al suferinței continue”. 

În timp ce spunea acestea, binecuvântatul Isus și-a înlăturat piroanele, și-a luat crucea și a întins-o în interiorul trupului meu, iar eu am rămas atât de întinsă încât mi-am simțit oasele dislocate; mai mult, [am simțit]o mână, dar nu pot spune cu siguranță a cui să fi fost, mi-a străpuns mâinile și picioarele, iar Isus care stătea pe cruce așezat în interiorul meu, se complăcea în totalitate de suferința mea și de cel care îmi străpungea mâinile și a adăugat: „Acum Mă pot odihni liniștit, nu trebuie nici măcar să Mă deranjez să te răstignesc, pentru că ascultarea vrea să opereze totul de una singură, iar eu te las în mod liber în mâinile ascultării”.

Și scăpând de a mai sta pe cruce, s-a așezat pe inima mea să se odihnească. Cine poate spune cu câtă suferință am rămas aflându-mă în acea stare? 

După ce am stat mult timp, Isus nu se grăbea să mă ridice ca alte dăți, să mă facă să revin la starea mea naturală. Nu mai vedeam acea mână care mă așezase pe cruce. Îi spuneam lui Isus, care îmi răspundea: „Cine te-a așezat pe cruce? Am fost Eu oare? A fost ascultarea și ascultarea trebuie să te elibereze”. Pare că de data asta ar avea dorința să glumească și printr-un mare har am primit eliberarea de la binecuvântatul Isus.

V3.20 Isus s-a născut, oferindu-se ca sacrificiu pentru gloria Tatălui, pentru convertirea păcătoșilor și pentru aceia care i-au fost cei mai credincioși însoțitori în dureri (25 decembrie 1899)

vointadivina3Lasă un comentariu

După ce au trecut mai multe zile într-o aproape totală privațiune de unicul și supremul meu Bine, însoțite de o duritate a inimii, fără nici măcar să pot plânge pierderea mea mare, îi ofeream lui Dumnezeu chiar și acea duritate, spunându-i: „Doamne, accept-o ca jertfă; numai Tu poți înmuia această inimă atât de dură”. În sfârșit, după o îndelungată suferință, draga mea Mamă Regină a venit purtând în brațele ei Copilul ceresc, înfășurat într-un scutec și tremurând tot. Mi L-a dat în brațe, spunându-mi: „Fiica mea, încălzește-L cu afecțiunile tale, pentru că Fiul meu s-a născut în sărăcie extremă, într-un abandon total al oamenilor și într-o supremă mortificare”.

            Oh, cât de drăguț era cu acea frumusețe cerească! L-am luat în brațe și L-am strâns ca să-L încălzesc, pentru că era aproape amorțit de frig, neavând ca acoperământ, decât un singur scutec. După ce L-am încălzit cât am putut, Pruncușorul meu tandru, deschizându-și buzele purpurii, mi-a spus: „Îmi promiți că vei fi mereu o victimă din iubire pentru Mine, așa cum sunt și Eu din iubire pentru tine?” Și eu: „Da, dragul meu, îți promit”. Și El: „Nu sunt mulțumit de cuvânt, vreau un jurământ și, de asemenea, un act [dovedit] cu sângele tău”. Și eu: „Dacă ascultarea vrea, o voi face”.

            Și El părea total mulțumit și a adăugat: „De când m-am născut, Inima Mea a fost oferită întotdeauna ca jertfă pentru a-L glorifica pe Tatăl, pentru convertirea păcătoșilor și pentru persoanele care Mă înconjurau și care mi-au fost cei mai fideli însoțitori în durerile Mele. Tot astfel vreau ca inima ta să rămână într-un act continuu de a fi oferită într-un spirit de sacrificiu în aceste trei scopuri”. În timp ce El spunea aceasta, Regina Mamă dorea să-și aline Pruncul cu laptele ei foarte dulce. I L-am înapoiat și Ea și-a scos sânul pentru a-L așeza în gurița Divinului Prunc, iar eu, șireată, vrând să fac o glumă, am pus gura mea să sorb; am tras câteva picături și, în timp ce făceam aceasta, au dispărut, lăsându-mă mulțumită dar totuși nemulțumită[1]. Fie ca totul să fie spre gloria lui Dumnezeu și spre confuzia acestei sărmane păcătoase.

[1] Aceste episoade, pe care le trăiește Luisa „În afara trupului” sau având viziuni, au o semnificație spirituală.