[Îndureratul meu Isus, Te afli deja în afara închisorii; ești atât de istovit, încât Te clatini la fiecare pas… Vreau să mă așez alături de Tine pentru a Te susține, când voi vedea că ești gata să cazi. Dar văd că soldații Te duc înaintea lui Caiafa, iar Tu, o, Isuse al meu, reapari în mijlocul lor ca Soarele și, deși ești desfigurat, răspândești lumină peste tot… Deja îl văd pe Caiafa cum tresaltă de bucurie, văzându-Te în ce hal ai ajuns. La reflexele luminii Tale, orbește și mai mult, iar în furia sa, Te întreabă din nou: „Așadar, Tu ești cu adevărat Fiul lui Dumnezeu?”
Iar Tu, Iubirea mea, cu o Maiestate supremă, cu grația vorbirii Tale și cu obișnuitul Tău accent dulce și înduioșător răspunzi, încât răpești inimile: „Da, Eu sunt adevăratul Fiu al lui Dumnezeu”.
Iar dușmanii Tăi, deși simt în ei toată puterea cuvântului Tău sufocând totul, fără a mai vrea să știe altceva, strigă într-un singur glas: „Este vinovat de moarte, este vinovat de moarte!”
Caiafa confirmă sentința la moarte și Te trimite la Pilat. Iar Tu, condamnatul meu Isus, accepți această sentință, cu atâta iubire și resemnare, aproape că o smulgi de la acest nelegiuit Pontif și repari toate păcatele făcute deliberat și cu toată răutatea, iar pentru aceia care în loc să se căiască de răul [făcut], se bucură și exultă pentru propriul păcatul, iar aceasta îi duce la orbire și sufocarea oricărui har și lumini… Viața mea, Isuse, reparările și rugăciunile Tale, provoacă ecou în inima mea și repar, mă rog, împreună cu Tine.
Dulcea mea Iubire, văd că soldații, pierzând acea puțină stimă față de Tine, și văzându-Te osândit la moarte, Te prind, adaugă funii și lanțuri, Te strâng atât de puternic, încât Persoana Ta Divină este în imposibilitate de a se mișca și împingându-Te și târându-Te, Te scot din palatul lui Caiafa…
Mulțimi de oameni Te așteaptă, dar nimeni să Te apere; iar Tu, Soarele meu Divin, ieși în mijlocul lor, voind cu Lumina Ta să-i învălui pe toți. Și cum faci primii pași, voind să închizi pașii tuturor făpturilor într-ai Tăi, Te rogi, și repari pentru cei care fac primii pași pentru a săvârși fapte rele: care pentru a se răzbuna, care pentru a fura, care pentru a trăda, care pentru a ucide și altele… Oh, cum Îți rănesc Inima toate aceste păcate! Iar pentru a împiedica atâta rău, Te rogi, repari și Te oferi pe Tine însuți.
Dar, în timp ce Te urmez, văd că Tu, Isuse, Soarele meu, în momentul coborârii din Palatul lui Caiafa, Te întâlnești cu frumoasa Maria, dulcea noastră Mamă… Privirile voastre se întâlnesc reciproc și se cutremură și, deși rămâneți alinați pentru că V-ați văzut, iau naștere noi dureri: Tu, văzând-o pe frumoasa Mama pătrunsă [de durere], palidă și îmbrăcată de jale, iar Mama Ta dragă văzându-Te pe Tine, Soarele Divin, întunecat și acoperit de atâtea orori, plâns și acoperit de Sânge… Dar nu vă puteți bucura prea mult de schimbul de priviri și, cu durerea de a nu vă putea spune nici măcar un cuvânt, Inimile voastre își spun totul și, topite una într-alta, încetați de a vă mai privi, pentru că soldații Te împing; și așa, călcat în picioare și târât, ajungi la Pilat…
Isuse al meu, mă unesc cu străpunsa Mamă pentru a Te urma și pentru a mă contopi în Tine împreună cu Ea; și dându-mi privirea Ta de iubire, binecuvântează-mă.]
Voința Divină 