[Îndureratul meu Isus, Te afli deja în afara închisorii; ești atât de istovit, încât Te clatini la fiecare pas… Vreau să mă așez alături de Tine pentru a Te susține, când voi vedea că ești gata să cazi. Dar văd că soldații Te duc înaintea lui Caiafa, iar Tu, o, Isuse al meu, reapari în mijlocul lor ca Soarele și, deși ești desfigurat, răspândești lumină peste tot… Deja îl văd pe Caiafa cum tresaltă de bucurie, văzându-Te în ce hal ai ajuns. La reflexele luminii Tale, orbește și mai mult, iar în furia sa, Te întreabă din nou: „Așadar, Tu ești cu adevărat Fiul lui Dumnezeu?”

Iar Tu, Iubirea mea, cu o Maiestate supremă, cu grația vorbirii Tale și cu obișnuitul Tău accent dulce și înduioșător răspunzi, încât răpești inimile: „Da, Eu sunt adevăratul Fiu al lui Dumnezeu”.

Iar dușmanii Tăi, deși simt în ei toată puterea cuvântului Tău sufocând totul, fără a mai vrea să știe altceva, strigă într-un singur glas: „Este vinovat de moarte, este vinovat de moarte!”

Caiafa confirmă sentința la moarte și Te trimite la Pilat. Iar Tu, condamnatul meu Isus, accepți această sentință, cu atâta iubire și resemnare, aproape că o smulgi de la acest nelegiuit Pontif și repari toate păcatele făcute deliberat și cu toată răutatea, iar pentru aceia care în loc să se căiască de răul [făcut], se bucură și exultă pentru propriul păcatul, iar aceasta îi duce la orbire și sufocarea oricărui har și lumini… Viața mea, Isuse, reparările și rugăciunile Tale, provoacă ecou în inima mea și repar, mă rog, împreună cu Tine.

Dulcea mea Iubire, văd că soldații, pierzând acea puțină stimă față de Tine, și văzându-Te osândit la moarte, Te prind, adaugă funii și lanțuri, Te strâng atât de puternic, încât Persoana Ta Divină este în imposibilitate de a se mișca și împingându-Te și târându-Te, Te scot din palatul lui Caiafa…

Mulțimi de oameni Te așteaptă, dar nimeni să Te apere; iar Tu, Soarele meu Divin, ieși în mijlocul lor, voind cu Lumina Ta să-i învălui pe toți. Și cum faci primii pași, voind să închizi pașii tuturor făpturilor într-ai Tăi, Te rogi, și repari pentru cei care fac primii pași pentru a săvârși fapte rele: care pentru a se răzbuna, care pentru a fura, care pentru a trăda, care pentru a ucide și altele… Oh, cum Îți rănesc Inima toate aceste păcate! Iar pentru a împiedica atâta rău, Te rogi, repari și Te oferi pe Tine însuți.

Dar, în timp ce Te urmez, văd că Tu, Isuse, Soarele meu, în momentul coborârii din Palatul lui Caiafa, Te întâlnești cu frumoasa Maria, dulcea noastră Mamă… Privirile voastre se întâlnesc reciproc și se cutremură și, deși rămâneți alinați pentru că V-ați văzut, iau naștere noi dureri: Tu, văzând-o pe frumoasa Mama pătrunsă [de durere], palidă și îmbrăcată de jale, iar Mama Ta dragă văzându-Te pe Tine, Soarele Divin, întunecat și acoperit de atâtea orori, plâns și acoperit de Sânge… Dar nu vă puteți bucura prea mult de schimbul de priviri și, cu durerea de a nu vă putea spune nici măcar un cuvânt, Inimile voastre își spun totul și, topite una într-alta, încetați de a vă mai privi, pentru că soldații Te împing; și așa, călcat în picioare și târât, ajungi la Pilat…

Isuse al meu, mă unesc cu străpunsa Mamă pentru a Te urma și pentru a mă contopi în Tine împreună cu Ea; și dându-mi privirea Ta de iubire, binecuvântează-mă.]

[Prizonierul meu Isus, m-am trezit și nu Te găsesc. Inima îmi bate foarte puternic, cu o dorință puternică, de iubire… Spune-mi, unde ești? Îngerul meu, du-mă în casa lui Caiafa. Dar înconjur și iar înconjur, caut peste tot și nu Te găsesc… Iubirea mea, grăbește-Te, mișcă cu mâinile Tale lanțurile cu care ții legată inima mea de a Ta și atrage-mă spre Tine, ca astfel să pot zbura, să vin, să mă arunc în brațele Tale. Iar Tu, Isuse, Iubirea mea, impresionat de vocea mea și voind compania mea, deja mă atragi și văd că Te-au dus în închisoare… În timp ce inima mea tresaltă de bucurie pentru că Te-a găsit, o simt rănită de durere, văzând starea în care Te-au adus.

Te văd cu mâinile legate la spate de o coloană, cu picioarele legate și strânse; văd Fața Ta Preasfântă învinețită, umflată și sângerândă din cauza oribilelor palme primite… Ochii Tăi foarte puri sunt învinețiți, pupila Ta este obosită și tristă din cauză că nu ai dormit, părul Tău este încâlcit tot, Preasfânta Ta Persoană este în întregime zdrobită și, în plus, nu Te poți ajuta și curăța pentru că ești legat… Iar eu, o, Isuse al meu, într-un sughiț de plâns, îmbrățișând picioarele Tale, spun: „Vai, în ce stare ai ajuns, o, Isuse!”

Și Isus, uitându-se la mine, Îmi răspunde: „Vino, o, fiica Mea și fii atentă la tot ce Mă vezi că fac, ca să faci împreună cu Mine și așa să pot continua Viața Mea în tine.”

Și iată, spre mai marea mea uimire, văd că în loc să Te ocupi de durerile Tale, cu o iubire de nedescris, Te gândești să-L glorifici pe Tatăl și să-i refaci tot ce noi suntem obligați să-I dăm, și chemi toate sufletele în jurul Tău, pentru a lua asupra Ta toate rele lor și pentru a le da toate binefacerile. Și din moment ce suntem aproape de zorii zilei, aud vocea Ta preadulce care spune: „Tată Sfânt, Îți mulțumesc pentru tot ce am suferit și pentru ceea ce Îmi rămâne de suferit. Și așa cum aceste zori cheamă ziua și ziua face să răsară soarele, tot așa zorile Harului să apară în toate inimile și, făcându-se ziuă, Eu, Soarele Divin, să pot renaște în toate inimile și să domnesc asupra tuturor. Vezi aceste suflete, o, Tată? Eu vreau să-Ți răspund pentru toate, pentru gândurile lor, cuvintele, faptele și pașii lor, cu prețul Sângelui și al morții.”

Isuse al meu, Iubire fără margini, mă unesc cu Tine și Îți mulțumesc și eu pentru tot ce mi-ai dat să sufăr și pentru ceea ce îmi rămâne de suferit, și Te rog să faci să nască în toate inimile zorile Harului pentru ca Tu, Soarele Divin, să poți renaște în toate inimile și să domnești asupra tuturor.

Dar mai văd, dulcele meu Isus, că Tu repari toate primele gânduri, afecțiuni și cuvinte pe care la începutul zilei [sufletele] nu Ți le oferă pentru a Te onora, și le rechemi la Tine ca să-Ți dea, toate gândurile, afecțiunile, cuvintele făpturilor, pentru a le repara și a-i oferi Tatălui slava pe care [aceste suflete] i-O datorează.

Isuse al meu, Învățătorule Divin, din moment ce, în această închisoare avem o oră liberă și suntem singuri, nu numai că vreau să fac ceea ce faci Tu, ci vreau să Te curăț, să-Ți usuc părul și să mă contopesc toată în Tine.

Mă apropii așadar de Preasfântul Tău Cap și, așezându-Ți părul, vreau să repar pentru atât de multe minți răvășite și pline de pământ, care nu au nici un gând pentru Tine; și contopindu-mă în mintea Ta, vreau să reunesc în Tine toate gândurile făpturilor și dizolvându-le în gândurile Tale, să găsesc suficiente reparări pentru toate gândurile rele, pentru atâtea lumini și inspirații sufocate… Aș vrea să fac din toate gândurile unul singur împreună cu ale Tale, să-Ți ofer o adevărată reparare și o slavă perfectă.

Îndureratul meu Isus, sărut ochii Tăi triști și plini de lacrimi… Având mâinile legate de coloană și nu-i poți șterge [ochii] și nici nu poți să îndepărtezi scuipăturile cu care Te-au mânjit; și pentru că poziția în care Te-au legat este chinuitoare, nu poți să-Ți închizi ochii obosiți pentru a Te odihni… Iubirea mea, cu câtă bunăvoință aș vrea ca brațele mele să fie ca un pat care să-Ți ofere odihnă; vreau să-Ți șterg ochii, cerându-Ți iertare, și să-Ți [dau] reparări, ori de câte ori nu am avut intenția să-Ți facem pe plac și să Te privim pentru a vedea ceea ce voiai de la noi, ce trebuia să facem și unde voiai să mergem. Vreau să contopesc ochii mei în ai Tăi și, de asemenea, ochii tuturor făpturilor, pentru a putea repara cu ochii Tăi tot răul pe care l-am făcut cu vederea.

Milostivul meu Isus, sărut Preasfintele Tale urechi, obosite de insultele [pe care le-ai primit] toată noaptea și, mai mult de atât, de ecoul tuturor ofenselor făpturilor, ce răsună în auzul Tău. Îți cer iertare și Îți [dau] reparări pentru ori de câte ori ne-ai chemat și am fost surzi sau ne-am prefăcut că nu Te auzim, iar Tu, obositul meu Bine, ai repetat chemările Tale, dar în zadar! Vreau să contopesc auzul meu în al Tăuși chiar și pe acela al tuturor creaturilor să-ți fac o continuă și completă reparare.

Îndrăgostitule Isus, ador și sărut Fața Ta Preasfântă, învinețită toată de palme. Îți cer iertare și îți [dau] reparări ori de câte ori Tu ne-ai chemat să-Ți oferim reparări, iar noi, unindu-ne cu dușmanii Tăi, ți-am dat palme și scuipături… Isuse al meu, vreau să contopesc fața mea într-a Ta, să-Ți restitui frumusețea Ta naturală, dându-Ți o deplină reparare pentru toate disprețuirile care se fac față de adorabila Ta Maiestate.

  Mâhnitul meu Bine, sărut gura Ta preadulce, îndurerată de pumni și arsă de iubire… Vreau să contopesc limba mea și a tuturor făpturilor într-a Ta, pentru a repara cu însăși limba Ta, toate păcatele și discursurile rele care se fac; și vreau, Însetatul meu Isus, să unesc toate vocile cu a Ta, într-una singură, pentru ca atunci când Te vom ofensa, trecând vocea Ta în cea a tuturor făpturilor, să poată sufoca vocile păcatului, schimbându-le în voci de laudă și iubire.

Înlănțuitule Isus, sărut gâtul Tău, asuprit de lanțuri grele și de funii care, trecându-Ți de pe piept până în spatele umerilor și prelungindu-se peste brațe, Te țin foarte strâns, legat de coloană…

Mâinile Tale deja sunt umflate și înnegrite de strânsoarea legăturilor și din mai multe părți țâșnește Sânge. Oh, permite-mi să Te dezleg, legatul meu Isus și, dacă iubești să fii legat, să Te leg cu lanțurile iubirii, care, fiind dulci, în loc să Te facă să suferi, Te vor îndulci…

Iar în timp ce Te dezleg, vreau să mă contopesc în gâtul Tău, în pieptul Tău, în umerii Tăi, în mâinile Tale, în pașii Tăi, pentru a putea repara împreună cu Tine toate atașările și astfel să dăm tuturor, lanțurile Iubirii Tale; pentru a putea repara cu Tine toate răcelile și astfel să umplem piepturile tuturor făpturilor cu focul Tău, căci văd (că este așa) de mare, încât nu Îl poți conține; și pentru a putea repara cu Tine toate plăcerile interzise, iubirea de confort, pentru a da tuturor spiritul de sacrificiu și iubirea de a pătimi.

Vreau să mă contopesc în mâinile Tale, pentru a repara toate operele rele, binele făcut în mod rău și cu prezumție, și să dau tuturor parfumul operelor Tale; și contopindu-mă în picioarele Tale, vreau să închid pașii tuturor făpturilor, pentru a le repara, și să le dau tuturor pașii Tăi, pentru a-i face să umble în sfințenie.

În sfârșit, dulcea mea Viață, permite-mi să mă contopesc în Inima Ta, să închid toate afecțiunile, bătăile inimii și dorințele, pentru a le repara împreună cu Tine și pentru a da tuturor afecțiunile Tale, bătăile inimii și dorințele, astfel ca nimeni să nu Te mai ofenseze.

Dar aud zgomotul cheilor; sunt dușmanii Tăi care vin să Te scoată afară. Iar eu tremur, Isuse, simt că îngheț; Tu vei fi din nou în mâinile dușmanilor Tăi; ce va fi cu Tine? Îmi pare că aud din nou scârțâitul cheilor tabernacolelor. Câte mâini profanatoare nu vin să le deschidă și poate, să Te facă să cobori în inimi sacrilege [nelegiuite]? În câte mâini nedemne ești constrâns să Te afli! Prizonierul meu Isus, vreau să mă aflu în toate închisorile Tale de iubire, pentru a fi spectatoare când miniștrii Tăi Te eliberează, ca să-Ți țin companie și să repar [pentru] ofensele pe care le-ai putea primi.

Văd că dușmanii Tăi sunt aproape, în timp ce Tu saluți soarele care răsare în ultima zi a vieții Tale; iar ei dezlegându-Te și văzându-Te în întregime Maiestuos, că îi privești cu atât de multă iubire, drept răsplată, ei Îți dau palme atât de puternice peste Față, încât o fac să se înroșească cu preaprețiosul Tău Sânge. Isuse, Iubirea mea, înainte de a ieși din închisoare, Te rog, să mă binecuvântezi în durerea Ta, pentru a primi puterea de a Te urma în restul Pătimirii Tale.]

[Isuse, preadulcea mea Viață, în timp ce dormeam strânsă la Inima Ta, deseori mă simțeam înțepată de spinii care înțeapă Inima Ta Preasfântă și, voind să mă trezesc împreună cu Tine, pentru ca Tu să ai cel puțin pe cineva care să noteze toate durerile Tale și să Te compătimească, mă strâng mai puternic la Inima Ta; și simțind pe viu înțepăturile Tale, mă trezesc… Dar ce văd, ce aud? Aș vrea să Te ascund înăuntrul inimii mele, pentru a mă expune în locul Tău și a lua asupra mea chinuri atât de dureroase, insulte și umiliri atât de incredibile; însă numai Iubirea Ta putea să îndure atât de multe torturi… Prea răbdătorul meu Isus, la ce puteai să Te aștepți de la persoane atât de inumane?

Deja văd că își bat joc de Tine, Îți acoperă Fața cu scuipături dense, lumina ochilor Tăi frumoși rămâne acoperită de scuipat, iar Tu, vărsând șiroaie de lacrimi pentru mântuirea noastră, respingi din ochii Tăi acele scuipături, iar dușmanii Tăi neavând capacitatea să vadă cu inima, lumina ochilor Tăi, se întorc din nou, să-i acopere de scuipat… Alții, fiind și mai abili în a face rău, Îți deschid gura Ta preadulce și Ți-o umplu cu scuipături infecte, așa încât ei înșiși simt greață. Și pe măsură ce acele scuipături coboară în parte și arată maiestatea Feței Tale și supraumana Ta dulceață, ei se simt înfiorați și se rușinează de ei înșiși; și, pentru a se simți mai liberi, Îți leagă ochii cu o zdreanță mizerabilă, pentru a se putea dezlănțui în întregime asupra Persoanei Tale adorabile…, astfel că, Te bat fără milă, Te târăsc, Te calcă în picioare și Îți dau fără încetare pumni și palme pe Fața Ta și peste cap, zgâriindu-Te, trăgându-Te de păr și împingându-Te dintr-o parte într-alta.

Isuse, Iubirea mea, inima mea nu rezistă, văzându-Te în atât de multe dureri. Tu vrei să notez tot, dar eu simt că aș vrea să-mi acopăr ochii, pentru a nu vedea scene atât de dureroase, care fac inima să fie smulsă din orice piept, însă iubirea pe care o am pentru Tine mă constrânge să privesc ce se va întâmpla cu Tine. Și văd că nu răsufli, că nu spui niciun cuvânt pentru a Te apăra, că stai în mâna acestor soldați ca o cârpă și pot face din Tine ceea ce vor; și, văzându-i sărind asupra Ta, mi-e teamă că Tu ai să mori sub picioarele lor.

Binele meu și Totul meu, e atât de mare durerea pe care o simt din cauza durerilor Tale, încât aș vrea să strig așa de tare, ca să fiu auzită sus în Cer și să-i chem pe Tatăl, pe Duhul Sfânt și pe toți Îngerii, și (să fiu auzită) aici pe pământ, de la un capăt la altul, și să chem, mai întâi, pe dulcea Mamă și pe toate sufletele care Te iubesc, în modul de a forma un cerc în jurul Tău, să-i împiedicăm pe acești soldați aroganți să se apropie de Tine pentru a Te insulta și chinui și mai mult. Iar împreună cu Tine, să reparăm orice fel de păcate comise noaptea, mai ales pe cele înfăptuite de sectanți asupra Persoanei Tale Sacramentale în timpul nopții, și toate ofensele venite din partea sufletelor care nu se mențin credincioase în încercări.

Dar văd, insultatul meu Bine, că soldații obosiți și beți ar vrea să se odihnească, iar sărmana mea inimă, asuprită și sfâșiată de multele Tale dureri, nu vrea să rămână singură cu Tine, simte nevoia unei alte companii. Oh, dulcea mea Mamă, fii Tu nedespărțita mea însoțitoare, să-L îmbrățișăm împreună pe Isus pentru a-L consola! O, Isuse, împreună cu Mama, Te sărut, iar cu Ea, îmi voi însuși somnul iubirii pe adorabila Ta Inimă.]

[Tristul și abandonatul meu Bine, în timp ce slăbita mea natură doarme în Inima Ta îndurerată, somnul meu este adesea întrerupt de strângerile de iubire și de durere ale Inimii Tale Divine… Între veghere și somn, aud loviturile pe care Ți le dau, mă trezesc și spun: Sărmanul meu Isus, abandonat de toți! Nu este nimeni care să-Ți ia apărarea; dar, înăuntrul Inimii Tale, eu Îți ofer viața mea, pentru a-Ți fi sprijin în momentul în care Te vor lovi… Și ațipesc din nou; dar o altă strângere de iubire a Inimii Tale Divine mă trezește și îmi simt urechile asurzite de insultele pe care Ți le dau, de bârfele, de urletele și de goana mulțimii.

Iubirea mea, cum de sunt toți împotriva Ta? Ce ai făcut, de sunt ca niște mulți lupi nervoși care vor să Te sfâșie? Simt că îmi îngheață sângele auzind pregătirile dușmanilor Tăi, iar eu tremur și sunt preocupată, gândindu-mă ce să fac pentru a Te apăra.

Dar îndureratul meu Isus, ținându-mă în Inima Sa, mă strânge mai puternic și îmi spune: „Fiica Mea, nu am făcut nimic rău și am făcut totul [din iubire]; sunt vinovat de Iubire, care conține toate sacrificiile, Iubirea [care are] preț infinit. Suntem abia la început; tu stai în Inima Mea, observă totul, iubește-Mă, taci și învață. Fă ca sângele tău rece să curgă în venele Mele pentru a-Mi împrospăta Sângele și membrele Mele, astfel ca, identificată în Mine, să Te pot reconfirma și reîncălzi, pentru a simți o parte din durerile Mele și, văzându-Mă suferind atât de mult, să poți dobândi putere împreună [cu Mine]. Aceasta va fi cea mai frumoasă apărare pe care Mi-o vei face; să-Mi fii fidelă și atentă”.

Iubirea mea dulce, este atât de mare gălăgia dușmanilor Tăi, încât nu mă mai lasă să dorm. Loviturile sunt din ce în ce mai violente; aud zgomotul lanțurilor cu care Te-au legat atât de strâns încât fac să-Ți iasă Sânge viu din pulsuri, cu care Tu lași urme pe acele drumuri… Amintește-Ți că sângele meu este al Tău și cum Tu îl verși, al meu îl sărută, îl adoră, îl repară. Iubirea mea și Totul meu, Sângele Tău să fie lumină pentru toți aceia care Te ofensează noaptea și magnet pentru a atrage toate inimile în jurul Tău.

În timp ce Te târăsc, aerul pare asurzitor [din cauza] urletelor și fluierăturilor… Ajungi deja înaintea lui Caiafa. Ești atât de răbdător, modest, umil; dulceața și răbdarea Ta sunt atât de mari, încât îi terorizează pe înșiși dușmanii Tăi, iar Caiafa, foarte mâniat, ar vrea să Te devoreze… Ah, cât de bine se disting Inocența și păcatul!

Iubirea mea, în fața lui Caiafa, Tu ești considerat cel mai vinovat, în actul de a fi condamnat. Deja Caiafa îi întreabă pe martori care sunt crimele Tale… Ah, ar fi făcut mai bine întrebând care este Iubirea Ta! Și unii Te acuză de un lucru, alții de altul, exagerând și contrazicându-se între ei; și acuzându-Te, soldații care stau lângă Tine, Te trag de păr, Îți dau palme oribile peste Fața Preasfântă care fac să răsune toată sala, Îți răsucesc buzele, Te bat…, și Tu taci, suferi, iar dacă îi privești, lumina ochilor Tăi coboară în inimile lor și, neputând să o suporte, se îndepărtează de Tine, însă alții le iau locul, pentru a face din Tine un mai mare masacru.

Dar între atâtea acuze și injurii, Te văd că asculți, iar Inima Îți bate puternic, pe punctul de a exploda din cauza durerii… Spune-mi, îndureratul meu Bine, ce se întâmplă din nou? Pentru că ceea ce Îți fac dușmanii, văd că Iubirea Ta este atât de mare, încât nerăbdător aștepți și îl oferi pentru mântuirea noastră; iar Inima Ta repară cu mult calm calomniile, ura, mărturiile false, răul care se face cu premeditare celor nevinovați, și repari pentru cei care Te ofensează prin instigările superiorilor și ofensele ecleziasticilor… Și, în timp ce unită cu Tine, urmez propriile Tale reparări, simt în Tine o schimbare a unei noi dureri, nemaiîntâlnită până acum. Spune-mi, spune-mi ce este? Fă-mă părtașă la toate, o, Isuse.

„Fiică, vrei să știi? Aud vocea lui Petru care spune că nu Mă cunoaște; apoi a jurat fals și a negat că Mă cunoaște. O, Petru, cum? Nu Mă cunoști? Nu-ți amintești cu câte binefaceri te-am copleșit? Ah, dacă alții Mă fac să mor de chinuri, tu Mă faci să mor de durere! Ah, cât de rău ai făcut urmându-Mă de la distanță, expunându-Te apoi întâmplărilor!”

Pentru moment, dușmanii Tăi continuă să Te acuze, iar Caiafa, văzând că nu răspunzi la acuzațiile lor, Îți spune: „Te conjur pe Dumnezeul cel viu, spune-mi? Într-adevăr ești Tu adevăratul fiu al lui Dumnezeu?”

Iar Tu, din Iubire pentru mine, având mereu pe buzele Tale cuvântul adevărului, arăți Maiestatea Ta supremă, cu vocea sonoră și suavă, într-atât încât toți rămân impresionați și chiar și diavolii se scufundă în abis [și] răspunzi: „Tu o spui: da, Eu sunt adevăratul Fiu al lui Dumnezeu și într-o zi voi coborî pe norii cerului să judec toate națiunile”.

La cuvintele Tale creatoare, toți rămân în tăcere, se simt înfiorați și înspăimântați; dar Caiafa, după câteva clipe de spaimă, revenindu-și și mai furios, mai mult decât o fiară sălbatică, le spune tuturor: „Ce nevoie mai avem de martori” a spus deja o mare blasfemie! Ce mai așteptăm ca să-L condamnăm? Este deja vinovat, [să fie condamnat] la moarte!”

Și, pentru a da mai multă putere cuvintelor sale, își sfâșie veșmintele cu atâta ură și furie, încât toți ca și cum ar fi fost unul singur, se năpustesc asupra Ta, binele meu; și care Îți dă pumni peste cap, care Te trage de păr, care Îți dă palme, care Te scuipă pe față, care Te calcă în picioare… Sunt atât de mari și multe suferințele pe care Ți le provoacă, încât pământul se cutremură, iar Cerurile rămân zguduite. Iubirea și Viața mea, Isuse, așa cum aceștia Te chinuie, la fel și sărmana mea inimă este sfâșiată de durere. Oh, permite-mi să ies din interiorul adoratei Tale Inimi și să înfrunt toate aceste injurii în locul Tău. Ah, dacă ar fi posibil, aș vrea să Te scot din mâinile dușmanilor Tăi; însă Tu nu vrei, deoarece o cere salvarea tuturor, iar eu sunt constrânsă să mă resemnez. Dar, Iubirea mea dulce, lasă-mă să Te aranjez, să-Ți pun părul în ordine, să-Ți înlătur scuipatul, să-Ți șterg Sângele și să mă închid în Inima Ta, pentru că îl văd pe Caiafa obosit, [care] vrea să se retragă, consemnându-Te în mâna soldaților.

De aceea te binecuvântez, binecuvântează-mă și Tu și dă-mi sărutul Iubirii Tale; iar eu mă închid în cuptorul Inimii Tale Divine pentru a putea dormi. Pun gura mea pe Inima Ta, astfel ca respirând să Te sărut și din diferitele bătăi ale Inimii Tale, mai mult sau mai puțin suferinde, să-mi pot da seama dacă Tu suferi sau Te odihnești. De aceea, făcând aripi cu brațele mele pentru a Te apăra, Te îmbrățișez, mă strâng puternic la Inima Ta și adorm.]

Iubitul meu Bine, sărmana mea minte Te urmează între veghere și somn. Cum pot să mă las pradă somnului, dacă văd că toți Te lasă și fug de lângă Tine? Înșiși Apostolii, înflăcăratul Petru care cu puțin înainte a spus că vrea să-și dea viața pentru Tine, preferatul discipol pe care cu multă iubire l-ai lăsat să se odihnească pe Inima Ta, ah, toți Te abandonează și Te lasă în puterea cruzilor Tăi dușmani. Isuse al meu, ești singur! ochii Tăi foarte puri privesc împrejur, pentru a vedea dacă cel puțin unul dintre cei avantajați ai Tăi, Te urmează ca să-și ateste iubirea și să Te apere; în timp ce îți dai seama că nimeni, nici măcar unul, nu Ți-a rămas fidel, Inima Ți se frânge și izbucnești într-un plâns neîncetat, astfel încât simți mai multă durere pentru abandonul celor mai credincioși ai Tăi, decât pentru ceea ce îți fac dușmani… Isuse al meu, nu plânge, fă ca eu să plâng împreună cu Tine!

Dar binevoitorul meu Isus pare că spune: „Ah, fiica Mea, să plângem împreună soarta atâtor suflete consacrate Mie, care din cauza unor mici încercări, pentru evenimente din viață, nu se mai îngrijesc de Mine și Mă lasă singur; pentru mulți alți [oameni] timizi și fricoși care din lipsă de curaj și încredere Mă abandonează; pentru mulți preoți care, negăsind avantajele lor în lucruri sfinte, în administrarea Sacramentelor, nu se îngrijesc de Mine; pentru alții care predică, care celebrează, care spovedesc din iubire pentru interese și glorie proprie, și în timp ce par că sunt în jurul Meu, Eu rămân mereu singur… Ah, fiica Mea, cât Îmi este de greu acest abandon! Nu Îmi plâng doar ochii, ci Îmi sângerează și Inima! Oh, te rog, repară cumplita Mea durere, promițându-Mi că nu Mă vei lăsa niciodată singur”.

   „Da, Isuse al meu, promit, ajutată de Harul Tău și în fermitatea Voinței Tale Divine!”

   Dar, o, Isuse, în timp ce Tu plângi abandonul celor dragi ai Tăi, dușmanii nu-Ți evită nicio injurie pe care Ți-o pot da… Strâns și legat cum stai, o, Binele meu, Tu singur nu poți să faci nici măcar un pas, Te calcă în picioare, Te târăsc pe drumurile pline de pietre și de spini, astfel că nu există mișcare care să nu Te facă să Te lovești de pietre și să fii înțepat de spini…

   Ah, Isuse al meu, văd că în timp ce Te târăsc, lași în urma Ta sângele Tău prețios și părul Tău auriu pe care Ți-l smulg din cap! Viața mea și Totul meu, permite-mi să le adun, astfel încât, să pot lega pașii tuturor făpturilor, care nici noaptea nu Te cruță, dimpotrivă, se folosesc de noapte pentru a Te ofensa și mai mult: unii, prin locuri de întâlniri necurate, alții, pentru plăceri, unii, pentru [a juca] teatru; și alții, se folosesc de noapte chiar pentru a împlini furturi sacrilegii. Isuse al meu, mă unesc cu Tine pentru a repara toate aceste ofense.

O, Isuse al meu, suntem deja la râul Cedron, iar perfizii iudei, Te aruncă în el; și în timp ce Te împing cu foarte mare avânt, Te lovești de o piatră, încât Îți curge sânge preaprețios din gură, cu care lași marcată acea piatră. Apoi, trăgându-Te, Te afundă mai în adâncul acelei ape stricate, încât aceasta Îți intră în nări, în gură, în urechi… O, Iubire inaccesibilă, Tu rămâi inundat și înveșmântat de acele ape stricate, grețoase și reci, și în această condiție reprezinți pe viu starea de plâns a făpturilor când comit păcatul; oh, cum rămân acoperite, pe dinăuntru și pe dinafară, cu o mantie de mizerii, încât provoacă repulsie Cerului și oricui ar putea să le vadă, atrăgând în felul acesta fulgerele Dreptății Divine!

O, Isuse, Viața Vieții mele, se poate oferi mai multă iubire? Pentru a ne înlătura această mantie de mizerii, Tu permiți ca dușmanii să Te arunce în acest pârâu; pentru a repara sacrilegiile și răceala sufletelor, care Te primesc în mod sacrileg constrângându-Te să intri în inimile lor și să simți toată greața sufletelor lor, mai mult decât pârâul, [dar] Tu permiți ca aceste ape să-Ți pătrundă până în viscere, astfel că dușmanii, temându-se că ai să Te îneci, Te trag afară pentru a Te păstra pentru chinuri și mai mari, dar provoci atât de multă aversiune, încât se simt îngrețoșați să Te atingă.

Tandrul meu Isus, ești deja afară din pârâu… Inima nu-mi rezistă să Te vadă atât de ud de aceste ape grețoase. Văd că tremuri din cap până în picioare, din cauza frigului și privești în jur, căutând cu ochii [nu și cu vocea], cel puțin unul care să Te șteargă, care să Te curețe și să Te încălzească; dar, în zadar, nimeni nu se înduioșează din milă față de Tine. Dușmanii Te batjocoresc și Te iau în râs, ai Tăi Te-au abandonat, iar Mama Ta dulce este departe, pentru că așa a hotărât Tatăl.

Iată-mă, o, Isuse, vino în brațele mele; vreau să plâng atât de mult, încât să formez o baie pentru a Te spăla, curăța și a-Ți așeza cu mâinile mele părul care este încâlcit tot. Iubirea mea, vreau să Te închid în inima mea pentru a Te încălzi cu căldura afecțiunilor mele, vreau să Te parfumez cu dorințele mele insistente, vreau să repar toate aceste ofense, să pun viața mea împreună cu a Ta pentru a salva toate sufletele; iar inima mea vreau să Ți-o ofer ca loc de odihnă, ca să Te pot revigora în vreun fel pentru durerile suferite până aici și apoi vom relua împreună calea Pătimirii Tale.

[O, Isuse al meu, suntem deja la miezul nopții; auzi cum dușmanii se apropie, iar Tu, resemnându-Te și ștergându-Ți Sângele, fortificat de mângâierile primite, mergi din nou la discipolii Tăi, îi chemi, îi mustri, îi duci împreună cu Tine și mergi înaintea dușmanilor, vrând să repari cu promptitudinea Ta, încetineala mea, nepăsarea și lenea, în a lucra și a pătimi din iubire pentru Tine.

Dar, o, dulce Isuse, Binele meu, ce scenă mișcătoare văd! Primul pe care îl întâlnești este perfidul Iuda, care, apropiindu-se de Tine și punându-și brațele în jurul gâtului [Tău], Te salută și Te sărută; iar Tu, Iubire foarte pătrunzătoare a tuturor mădularelor, nu disprețuiești să săruți acea față infernală, îl îmbrățișezi și îl strângi la Inima Ta, vrând să-l smulgi din iad cu noi semne de iubire… Isuse al meu, cum e posibil să nu Te iubească? Tandrețea Iubirii Tale este atât de mare, încât ar trebui să frângă orice inimă să Te iubească și totuși (făpturile) nu Te iubesc! Iar Tu, o, Isuse al meu, în acest sărut al lui Iuda, suportându-l, repari trădările, prefăcătoriile, înșelăciunile sub aspectul prieteniei și sfințeniei, mai ales ale preoților. Apoi, sărutul Tău arată că nici unui păcătos, cu condiția să vină la Tine umilit, nu îi vei refuza iertarea.

Preatandrul meu Isus, deja Te dai în mâna dușmanilor, dându-le putere să Te facă să suferi, ceea ce vor ei… Și eu, o, Isuse al meu, mă dau în mâinile Tale, astfel ca Tu să poți face din mine în mod liber, ceea ce îți place mai mult și împreună cu Tine, vreau să urmez Voința Ta, reparările Tale și să sufăr durerile Tale. Vreau să stau mereu în jurul Tău, astfel încât să nu fie ofensă pe care eu să nu o repar, amărăciune pe care eu să nu o îndulcesc, scuipături și palme, pe care le primești, care să nu fie urmate de un sărut și mângâiere a mea. În căderile pe care le vei avea, mâinile mele vor fi gata mereu să Te ajute pentru a Te ridica. Astfel că, vreau să stau mereu cu Tine, o, Isuse al meu, nici măcar un minut nu vreau să Te las singur; iar pentru a fi mai sigură, așază-mă înăuntrul Tău, iar eu o să stau în mintea Ta, în privirile Tale, în Inima Ta și în Tine însuți, pentru a face ca ceea ce faci Tu, să pot face și eu. Așa voi putea să-Ți țin o fidelă companie și nimic nu-mi va putea scăpa din durerile Tale, pentru a-Ți da pentru toate, preschimbarea mea de iubire.

Dulcele meu Bine, voi sta lângă Tine pentru a Te apăra, pentru a învăța învățăturile Tale, pentru a număra cuvintele Tale unul câte unul… Ah, cum îmi coboară dulce în inimă cuvântul pe care i l-ai adresat lui Iuda! „Prietene, de ce ai venit?” și aud că și mie îmi adresezi același cuvânt, nechemându-mă prieten, ci îmi dai dulcele nume de fiică: „Fiică, de ce ai venit?” pentru a mă auzi răspunzând: „Isuse, ca să Te iubesc”.]

„De ce ai venit?”, mă întrebi când mă rog, „De ce ai venit?”, îmi repeți din Ostia Sfântă; „De ce ai venit?”, dacă lucrez, dacă mănânc, dacă sufăr, dacă dorm… Ce frumoasă rechemare pentru mine și pentru toți! Dar câți la întrebarea Ta, răspund: „Vin să Te ofensez”. Alții, prefăcându-se că nu Te aud, fac orice fel de păcat și răspunzând la al Tău „De ce ai venit?” cu: să mă duc în iad… Cât Te compătimesc, o, Isuse al meu! Aș vrea să iau aceleași funii cu care Te leagă dușmanii Tăi, pentru a lega aceste suflete și pentru a-Ți evita această durere.

[Dar din nou aud vocea Ta preatandră care spune, în timp ce mergi înaintea dușmanilor: „Pe cine căutați?”, iar aceia răspund: „Pe Isus Nazarineanul”; iar Tu le spui: „EU SUNT”. Doar cu acest cuvânt Tu spui tot și Te faci cunoscut pentru ceea ce ești, astfel că dușmanii tremură și cad ca morți la pământ; iar Tu, Iubire care nu are egal, repetând din nou „EU SUNT”, îi rechemi la viață, iar Tu însuți Te dai în puterea dușmanilor. Dar ei, perfizi și nerecunoscători, în loc să cadă umili și cutremurați la picioarele Tale și să-Ți ceară iertare, abuzând de bunătatea Ta și disprețuind miracole și haruri, pun mâinile pe Tine și cu funii și lanțuri Te leagă, Te strâng, Te aruncă la pământ, Te calcă în picioare, Îți smulg părul…, iar Tu, cu o răbdare nemaiîntâlnită, taci, suferi și repari ofensele celor care cu toate că au văzut miracolele, se încăpățânează și mai mult și nu se supun Harurile Tale. Cu funiile și lanțurile, implori de la Tatăl harul de a rupe lanțurile păcatelor noastre și ne legi cu lanțul dulce al Iubirii. Și lui Petru, care vrea să Te apere, tăindu-i urechea lui Malco, îl corectezi cu iubire, vrând astfel să repari cu aceasta operele bune care nu sunt făcute cu o sfântă prudență sau care, din prea mult zel, cad în păcat.

Prearăbdătorul meu Isus, aceste funii și lanțuri, par a înfrumuseța și mai mult Persoana Ta Divină: fruntea Ta devine mai maiestuoasă, așa încât atrage chiar și atenția dușmanilor Tăi, ochii Tăi plini de lumină sunt mai strălucitori, Fața Ta divină se prezintă într-o pace și o supremă dulceață, încât înșiși călăii Tăi se îndrăgostesc; cu accentele Tale suave și pătrunzătoare, deși puține, îi faci să tremure, astfel că, dacă îndrăznesc să Te ofenseze, este pentru că Tu însuți le-o permiți… O, Iubire înlănțuită și legată, oare vei permite ca Tu să fii legat pentru mine, arătând mai multă iubire față de mine, iar eu, fiica ta mică, să stau fără lanțuri? Nu, nu, dimpotrivă, leagă-mă cu însele lanțurile și funiile Tale și cu mâinile Tale Preasfinte. De aceea, Te rog, să legi, în timp ce sărut fruntea Ta divină, toate gândurile mele, ochii, urechile, limba, inima mea, sentimentele mele și pe mine însămi, iar împreună [cu mine] leagă toate creaturile, astfel încât, simțind dulcețurile iubitoarelor Tale lanțuri, să nu mai îndrăznească să Te ofenseze.

Binele meu dulce, deja este ora unu… Mintea mea începe să ațipească; voi face tot posibilul să mă mențin trează, dar, dacă somnul mă surprinde, mă las în Tine pentru a urma ceea ce faci Tu, ba chiar o vei face Tu însuți în mine. În Tine las gândurile mele, pentru a Te apăra de dușmanii Tăi, respirația mea, pentru curaj și companie, bătăile inimii mele să-Ți spună mereu că Te iubesc și pentru a compensa iubirea pe care alții nu Ți-o oferă, picăturile sângelui meu, pentru a-Ți da reparare și a-Ți restitui onoarea și stima pe care Ți le vor lua cu insulte, scuipături și palme. Isuse al meu, binecuvântează-mă și fă-mă să dorm în adorabila Ta Inimă, iar din bătăile Inimii Tale accelerate de Iubire sau de durere, mă voi trezi deseori și astfel nu vom întrerupe niciodată compania noastră; așa rămânem înțeleși, o, Isuse!]

Dulcele meu Bine, privindu-Te, inima mea nu mai rezistă să vadă cum continui să agonizezi. Sângele Îți curge șiroaie din tot Trupul, într-o asemenea abundență încât, neținându-Te pe picioare, ai căzut într-o baltă de [sânge]… O, Isuse, Iubirea mea, mi se rupe inima văzându-Te atât de slăbit și epuizat! Fața Ta adorabilă și mâinile Tale creatoare se sprijină pe pământ și se mânjesc de sânge… Pare că, în schimbul râurilor de nelegiuiri pe care Ți le trimit creaturile, Tu vrei să dai râuri de sânge pentru a face ca aceste păcate să rămână înecate în el și astfel, să dai cu el fiecăruia decretul iertării Tale. Dar, oh, o, Isuse al meu, ridică-Te, este prea mult ceea ce suferi; este suficient până aici pentru Iubirea Ta!

Iar în timp ce se pare că binevoitorul meu Isus, moare în propriul sânge, Iubirea îi dă o nouă viață. Îl văd mișcându-se cu dificultate, se ridică și, atât de udat de sânge și de noroi, pare că vrea să meargă și neavând putere, se târăște cu dificultate… Dulcea mea Viață, lasă-mă să Te port în brațele mele… Poate mergi la dragii Tăi discipoli? Dar care este durerea adorabilei Tale Inimi, găsindu-i din nou adormiți…! Și Tu, cu vocea tremurândă și slăbită, îi chemi: „Fiii Mei, nu dormiți! Ora este aproape. Nu vedeți în ce stare am ajuns? Oh, ajutați-Mă, nu Mă abandonați în aceste ore extreme!”

Și aproape clătinându-Te, ești pe cale să cazi lângă ei, în timp ce Ioan întinde brațele pentru a Te susține… Ești atât de nerecunoscut, încât dacă nu ar fi fost pentru suavitatea și dulceața vocii Tale, nu Te-ar fi recunoscut. Apoi, recomandându-le rugăciunea și vegherea, Te reîntorci în Grădină, dar cu o a doua străpungere în Inimă. În această străpungere, văd, Binele meu, toate păcatele acelor suflete care, în încercările întunecate ale nopții, fără să țină cont de manifestările concrete ale favorurilor Tale transformate în daruri, sărutări și mângâieri, uitând Iubirea Ta și darurile Tale, au rămas ațipite și adormite, pierzând astfel spiritul rugăciunii continue și al vegherii.

Isuse al meu, este adevărat că, după ce Te-au văzut pe Tine, după ce au gustat darurile Tale, este nevoie de mare putere să rămână lipsiți de ele și să reziste; doar un miracol poate face ca astfel de suflete să reziste la încercări.

De aceea, în timp ce Te compătimesc pentru aceste suflete, ale căror neglijențe, nechibzuințe și ofense, sunt cele mai amare Inimii Tale, Te rog, dacă ele ar ajunge să facă un singur pas, care ar putea [să-Ți provoace] cea mai mică neplăcere, Tu să le încercuiești cu atât de multe Haruri încât să le oprești să nu piardă spiritul rugăciunii continue.

Dulcele meu Isus, în timp ce Te reîntorci în Grădină, pare că nu mai poți; ridici spre Cer Fața îmbibată de Sânge și de pământ și repeți pentru a treia oară: „Tată, dacă este posibil, treacă de la Mine acest potir… Tată Sfânt, ajută-Mă! Am nevoie de mângâiere! Este adevărat că, pentru păcatele luate asupra Mea, sunt grețos, respingător, ultimul dintre oameni înaintea Maiestății Tale infinite; Dreptatea Ta este indignată de Mine… Dar privește-Mă, o, Tată, sunt tot Eu, Fiul Tău, care formez o singură Ființă cu Tine. Oh, ajută-Mă, [ai] milă, o, Tată! Nu Mă lăsa fără mângâiere!”

Apoi Dulcele meu Bine îmi pare că Te aud chemând-o pe draga Ta Mamă în ajutor: „Dulce Mamă, strânge-Mă în brațele tale, cum Mă strângeai [când eram] Copil! Dă-Mi acel lapte pe care L-am supt de la Tine, pentru a Mă reîmprospăta și îndulci amărăciunile agoniei Mele.

Dă-mi Inima ta, care forma toată mulțumirea Mea… Mama Mea, Magdalena, dragilor Apostoli, voi toți care Mă iubiți, ajutați-Mă, mângâiați-Mă! Nu Mă lăsați singur în aceste momente extreme; faceți-Mi toți coroană în jurul Meu; dați-Mi drept mângâiere compania voastră, iubirea voastră!”

Isuse, Iubirea mea, cine poate să reziste văzându-Te în aceste [momente] extreme? Care inimă va fi atât de împietrită, încât să nu se frângă văzându-Te atât de înecat în Sânge? Cine nu va vărsa torente de lacrimi amare, auzind accentele Tale dureroase care caută ajutor și mângâiere?

Isuse al meu, consolează-Te, deja văd că Tatăl îți trimite un Înger [să-Ți ofere] mângâiere și ajutor, prin urmare, să ieși din această stare de agonie, pentru a Te putea da în mâinile iudeilor; iar în timp ce vei sta cu Îngerul, eu voi înconjura Cerul și pământul, Tu îmi vei permite să iau acest Sânge pe care L-ai vărsat, încât să-L pot da tuturor oamenilor drept garanție a mântuirii fiecăruia, aducându-Ți în schimb, drept mângâiere, afecțiunile, bătăile inimii, gândurile, pașii și operele lor.

Mama mea Cerească, vin la tine pentru a merge împreună la toate sufletele, dându-le lor Sângele lui Isus. Dulce Mamă, Isus vrea mângâiere și cea mai mare mângâiere pe care i-o putem da, este să-i aducem suflete… Magdalena, însoțește-ne! Voi toți Îngerii, veniți să vedeți în ce stare a ajuns Isus! El vrea mângâiere de la toți, este atât de doborât de durerea în care se găsește, încât nu refuză pe nimeni.

Isuse al meu, în timp ce bei potirul plin de amărăciuni intense, pe care Tatăl Ceresc Ți l-a trimis, aud că suspini mai mult, gemi, delirezi și cu vocea sufocată spui: „Suflete, suflete, veniți, dați-Mi alinare! Luați loc în Umanitatea Mea; vă vreau, vă aștept! Oh, nu fiți surde la glasul Meu, nu faceți zadarnice dorințele Mele arzătoare, Iubirea Mea, durerile Mele! Veniți suflete, veniți…!”

Extaziatule Isus, fiecare geamăt și suspin al Tău este o rană pentru inima Mea, care nu îmi dă pace; de aceea îmi însușesc Sângele Tău, Vrerea Ta, zelul Tău arzător, Iubirea Ta și, înconjurând Cerul și pământul, vreau să merg la toate sufletele, pentru a le da lor Sângele Tău ca garanție a mântuirii lor, pentru a le aduce la Tine, pentru a calma dorințele, extazierile Tale și pentru a îndulci amărăciunile agoniei Tale. Și în timp ce voi face aceasta, Tu însoțește-mă cu privirea Ta.

Mama mea, vin la tine pentru că Isus vrea suflete, vrea mângâiere. Așadar, dă-mi mâna ta de mamă și să înconjurăm împreună toată lumea, în căutare de suflete. Să închidem în Sângele Său afecțiunile, dorințele, gândurile, operele și pașii tuturor creaturilor, să așezăm în sufletele lor flăcările Inimii Sale, încât să se predea și, astfel închise în Sângele Său și transformate în flăcările Sale, le vom conduce în jurul lui Isus, pentru a îndulci durerile agoniei Sale foarte amare.

Îngerul meu păzitor, precede-ne tu; mergi și pregătește sufletele care trebuie să primească acest Sânge, astfel ca nicio picătură să nu rămână fără afecțiunile Sale abundente… Mama mea, repede, să înconjurăm! Văd privirea lui Isus care ne urmărește; aud gemetele Sale repetate care ne stimulează să grăbim misiunea noastră.

Și iată, Mamă, la primii pași suntem deja la ușa caselor unde zac infirmii… Câți izbucnesc în blasfemii, înjură, disperă și chiar încearcă să-și ia viața! Ah, Mamă, aud gemetele lui Isus, care vede cum sunt schimbate în ofense cele mai dragi preferințe ale Sale de iubire, prin care face să sufere sufletele, pentru a le face să devină asemănătoare cu El. Să le dăm lor Sângele Său, astfel ca să le dea ajutoarele necesare și cu Lumina Sa să-le facă să înțeleagă binele care există în suferință, obținând în acest fel asemănarea cu Isus…

Intrăm în camerele muribunzilor… Mama mea, ce teroare, câte suflete sunt gata să cadă în iad! Câte, după o viață de păcat, vor să dea ultima durere acelei Inimi străpunse de repetate ori, încoronând ultima respirație cu un act de disperare… Alții, atașați de legăturile pământești, nu știu să se resemneze și să facă ultimul pas… Mamă Sfântă, să dăm fiecărui muribund Sângele lui Isus, care, punând pe fugă diavolii, să-i pregătească să primească ultimele sacramente, pentru o bună și sfântă moarte. Să le dăm lor pentru alinare agonia lui Isus și, când El îi va judeca, îi va găsi acoperiți cu Sângele Său, abandonați în brațele Sale și tuturor le va da iertarea Sa.

O, Mamă, vezi pământul este plin de suflete care sunt gata să cadă în păcat, iar Isus izbucnește în plâns văzând cum Sângele Său va fi profanat. Ar fi nevoie de un miracol pentru a le opri căderea. De aceea să le dăm lor Sângele lui Isus; în el vor găsi puterea și harul de a nu cădea în păcat.

Încă un alt pas, o, Mamă: iată suflete deja căzute în păcat. Isus le iubește, dar le privește îngrozit pentru că sunt înnoroiate, iar agonia Sa devine mai intensă. Să le dăm Sângele lui Isus, care conține Viața, pentru a învia și să învie mai frumoase, astfel încât să facă să surâdă tot Cerul și pământul.

  Să mai mergem, o, Mamă, la acele suflete care păcătuiesc și fug de Isus, la cele care Îl ofensează și ajung la disperare [crezând că nu vor mai putea primi] iertarea Sa. Să le dăm și lor Sângele Său, astfel încât, să șteargă pecetea pierzării și să o imprime pe cea a mântuirii, să așeze în inimile lor, după păcat, atâta încredere și iubire, încât să le facă să alerge la picioarele lui Isus și îmbrățișându-le, să nu se mai detașeze niciodată.

Vezi, o, Mamă, sunt [și] suflete bune, nevinovate, dar în jurul lor găsesc multe primejdii și scandaluri; să pecetluim și să înconjurăm nevinovăția lor cu Sângele lui Isus, ca un zid de apărare, pentru ca păcatul să nu intre în ele; cu acesta să le păstrezi nevinovate și curate punând pe fugă pe cei care ar vrea să le infecteze, astfel ca Isus să găsească în ele complăcerile și odihna Sa.

Iar acum, Mamă, să alergăm la aceia care nu împărtășesc Credința Sfintei Biserici Catolice și la aceia care nici nu sunt creștini, mai ales la aceia care se află pe punctul de a muri… Isus, care este Viața tuturor, nu primește în schimb nici măcar un mic act de iubire, nu este cunoscut de propriile Sale făpturi. O, Mamă, să le dăm lor Sângele Său, să-i punem pe toți în el și să-i ducem pe toți în jurul Lui, ca pe niște fii orfani și exilați care îl găsesc pe Tatăl lor; astfel, Isus se va simți mângâiat în amara Sa agonie…

O, Mamă, să luăm Sângele Său și să-L dăm tuturor: celor întristați pentru a primi mângâiere, săracilor pentru a iubi comoara sărăciei lor, celor ispitiți pentru a fi victorioși, celor neîncrezători pentru ca în ei să triumfe Credința, celor care insultă pentru a înlocui insultele lor cu binecuvântări, Preoților, pentru a înțelege misiunea lor și a fi miniștri demni ai lui Isus…

Să-L dăm și sufletelor din purgator, care plâng atât de mult și cer acest Sânge pentru eliberarea lor… Iar acum să zburăm în Cer, să dăm Sângele lui Isus tuturor Îngerilor și Sfinților, pentru a avea o mai mare slavă, să-i mulțumească lui Isus și să se roage pentru noi… Iar acum permite, o, Mamă, să-ți dăm și ție acest Sânge, spre o mai mare slavă a ta, să te inunde cu o nouă lumină și cu noi mulțumiri, iar de la tine să coboare la toate făpturile, pentru a le da tuturor haruri de mântuire.

În sfârșit, dă-mi Tu și mie acest Sânge; Tu știi cât de mult am nevoie. Purifică-mă cu el, reînsănătoșește-mă, îmbogățește-mă, fă să circule în venele mele și să-mi dea toată Viața lui Isus, să coboare în inima mea și să mi-o transforme în însăși Inima lui Isus și să mă înfrumusețeze atât de mult, încât Isus să poată găsi în mine mulțumirea Sa.

Agonizantule Isus, în timp ce pare că viața Ta se stinge, aud deja respirația îngreunată a agoniei, văd ochii Tăi acoperiți de apropierea morții, iar toate Preasfintele Tale Membre abandonate, simt că adeseori nu mai respiri, iar eu simt că îmi explodează inima de durere; Te îmbrățișez și Te simt înghețat; Te scutur și nu dai semne de Viață! Isuse, ești mort? Îndurerată Mamă, Îngeri ai Cerului, veniți să-L plângeți pe Isus, și nu permiteți ca eu să continui să trăiesc fără El, căci deja nu mai pot! Îl strâng puternic și aud că respiră din nou și [apoi] iar nu mai dă semne de viață, iar eu Îl strig: „Isuse, Isuse, Viața mea, nu muri! Deja aud zgomotul făcut de dușmanii Tăi care vin să Te prindă; cine Te va apăra în starea în care Te afli?”

Iar El, cutremurat, pare că reînvie din moarte la viață; mă privește și îmi spune: „Fiică, ești aici? Așadar ai fost spectatoarea durerilor Mele și a multelor Mele morți pe care Le-am îndurat? O, fiică, să știi că în aceste trei ore de o foarte amară agonie, am închis în Mine toate viețile făpturilor și am suferit toate durerile lor și chiar însăși moartea lor, dând fiecăruia propria Mea Viață. Agonia Mea va susține agonia lor; amărăciunile Mele și moartea Mea se vor schimba pentru ele în izvoare de dulcețuri și de viață. Cât Mă costă sufletele! Cel puțin dacă aș fi fost răsplătit! Așadar, ai văzut că, în timp ce muream Mă reîntorceam să respir; erau morțile făpturilor pe care le simțeam în Mine.”

Chinuitul meu Isus, din moment ce ai vrut să închizi în Tine și viața mea, prin urmare și moartea mea, Te rog, pentru această foarte amară agonie, să vii să mă asiști în momentul morții. Ți-am dat inima mea ca adăpost și odihnă, brațele mele pentru a Te susține, iar toată ființa mea la dispoziția Ta și, oh, cu câtă bunăvoință m-aș da în mâinile dușmanilor Tăi, pentru a putea muri eu în locul Tău. O, Viața inimii mele, vino în acel moment (al morții mele) să-mi înapoiezi ceea ce Ți-am dat: compania Ta, Inima Ta drept pat și odihnă, brațele Tale pentru sprijin, respirația Ta îngreunată pentru a ușura dificultățile mele, astfel că voi respira prin intermediul respirației Tale, care, precum aerul purificator, mă va purifica de orice pată, și mă va pregăti să pot intra în veșnica Beatitudine…

Într-adevăr, dulcele meu Isus, vei dărui sufletului meu toată Preasfânta Ta Umanitate, astfel că, mă vei privi prin Tine însuți, și văzându-Te pe Tine însuți, nu vei găsi nimic pentru a mă judeca; apoi mă vei uda cu Sângele Tău, mă vei îmbrăca cu purul veșmânt al Preasfintei Tale Voințe, mă vei împodobi cu Iubirea Ta și, dându-mi ultimul sărut, mă vei face să-mi iau zborul de pe pământ spre Cer. Și ceea ce vreau pentru mine, Te rog, să dai tuturor celor în agonie… Dar dușmanii Tăi sunt deja aproape, iar Tu vrei să mă lași pentru a Te duce înaintea lor… Iar eu, strângându-mă puternic la Inima Ta, nu Te voi lăsa niciodată, Te urmez, iar Tu binecuvântează-mă.

[O, dulcele meu Isus, deja a trecut o oră de când Te afli în această Grădină. Iubirea a luat primatul în toate, făcându-Te să suferi totul deodată, tot ce Te vor face să suferi călăii pe tot acest parcurs în Pătimirea Ta foarte amară; ba mai mult [Iubirea], suplinește și ajunge să Te facă să suferi ceea ce [călăii] nu pot să-Ți facă, în locurile mai interne ale Persoanei Tale Divine. O, Isuse al meu, deja Te văd clătinându-Te când pășești și totuși vrei să mergi… Spune-mi, o, Binele meu, unde vrei să mergi? Ah, am înțeles! Să-i găsești pe iubiții Tăi discipoli. Și eu vreau să Te însoțesc, astfel încât, dacă Tu Te clatini, eu să Te susțin…

Dar, o, Isuse al meu, [iată] o altă amărăciune pentru Inima Ta: ei deja dorm, iar Tu, mereu milos, îi chemi, îi trezești și, cu totală iubire paternă, îi dojenești și le recomanzi vegherea și rugăciunea. Și Te întorci în Grădină dar cu o altă străpungere în Inimă… În acea străpungere văd, o, Iubirea mea, toate străpungerile făcute de sufletele consacrate Ție care, fie [din cauza] ispitelor, fie a stării sufletului, fie din lipsa mortificării, în loc să se strângă lângă Tine pentru a veghea și a se ruga, se abandonează în sinea lor și somnoroase, în loc să progreseze în iubire și uniune cu Tine, dau înapoi… Cât Te compătimesc, o, Iubitorule înflăcărat, [vreau să] repar pentru toate ne recunoștințele celor mai credincioși ai Tăi. Acestea sunt ofensele care întristează cel mai mult Inima Ta adorabilă și este atât de mare și multă amărăciunea lor încât Te face să delirezi… Dar, o, Iubire fără limite, Iubirea Ta, care deja îți fierbe în vene, învinge și uită totul… Te văd prosternat la pământ și Te rogi, Te oferi, repari și în toate cauți să-L slăvești pe Tatăl pentru ofensele aduse Lui de către creaturi. Și eu, o, Isuse al meu, mă prostern cu Tine și împreună cu Tine vreau să fac ceea ce faci Tu.

Dar, o, Isuse, încântarea inimii mele, văd, rând pe rând, toate păcatele, mizeriile noastre, slăbiciunile noastre, crimele enorme, ingratitudinile negre, ele vin spre Tine, se aruncă asupra Ta, Te strivesc, Te rănesc, Te mușcă, iar Tu ce faci? Sângele care îți fierbe în vene, înfruntă toate aceste ofense, rupe venele și iese afară din abundență, Te udă tot, curge pe pământ și dai Sânge pentru ofense, viață pentru moarte… Ah, Iubire, în ce stare Te văd că ai ajuns! Tu îți dai deja sufletul. Oh, Binele meu, Viața mea dulce, oh, nu muri! Ridică-Ți Fața de pe acest pământ pe care L-ai udat cu Sângele Tău Preasfânt! Vino în brațele mele! Fă să mor eu în locul Tău…!

Dar aud vocea tremurândă și muribundă a dulcelui meu Isus, care spune: „Tată, dacă este posibil, treacă de la Mine acest potir; dar nu a Mea, ci Voința Ta să se facă…” Este deja a doua oară când aud aceasta de la dulcele meu Isus. Dar ce mă faci să înțeleg cu aceasta „Tată dacă este posibil, să treacă de la Mine acest potir?” O, Isuse, Ți se înfățișează pe dinainte toate răzvrătirile făpturilor; acel „Fiat Voluntas Tua”, acel „Facă-se Voia Ta”, care trebuia să fie viața fiecărei creaturi, Îl vezi respins aproape de toate și, în loc să găsească viață, găsesc moarte; iar Tu, vrând să dai viață tuturor și să faci o solemnă reparare Tatălui pentru răzvrătirile făpturilor, repeți de trei ori: „Tată, dacă este posibil, treacă de la Mine acest potir, adică, sufletele, sustrăgându-se din Voința Noastră, sunt pierdute… Acest potir este foarte amar pentru Mine; de aceea NU VOINȚA MEA, ci A TA SĂ SE FACĂ”.

Dar în timp ce spui aceasta, amărăciunea Ta este atât de mare, încât Te [ajungi] să Te reduci la extreme, agonizezi și ești în momentul de a-Ți da ultima suflare. O, Isuse al meu, Binele meu, din moment ce ești în brațele mele, vreau și eu să mă unesc cu Tine, vreau să-Ți [dau] reparări și să Te compătimesc pentru toate lipsurile, pentru păcatele care se fac împotriva Vrerii Tale Preasfinte, și împreună să Te rog, ca în toate să fac mereu Preasfânta Ta Voință. Voința Ta să fie respirația mea, aerul meu; Voința Ta să fie bătaia inimii mele, inima mea, gândul meu, viața și moartea mea… Dar oh, nu muri! Unde voi merge fără Tine? Cui mă voi adresa? Cine îmi va mai da ajutor? Totul se va termina pentru mine! Oh, nu mă lăsa, ține-mă cum vrei, cum Îți place mai mult, dar ține-mă cu Tine, mereu cu Tine! Să nu fie niciodată ca eu să fiu despărțită de Tine, nici măcar pentru o clipă! Lasă-mă mai degrabă să Te îndulcesc, să-Ți aduc reparări și să Te compătimesc pentru toți, deoarece văd că toate păcatele, de orice fel ar fi, Ți [se așază ca] o greutate deasupra.

De aceea, Iubirea mea, sărut capul Tău Preasfânt… Dar ce văd? Toate gândurile rele, iar Tu simți dezgust pentru ele. Pentru capul Tău Preasfânt, fiecare gând rău este un spin care Te înțeapă cu asprime… Ah, nu are de-a face cu coroana de spini pe care iudeii Ți-o vor pune! Câte coroane de spini Îți pun pe capul adorabil gândurile rele ale creaturilor, încât sângele se prelinge peste tot de pe frunte și din păr! Isuse, Te compătimesc și aș vrea să-Ți pun la fel de multe coroane de slavă; iar pentru a Te îndulci, îți ofer toate inteligențele angelice și însăși inteligența Ta, ca să-Ți dau o compătimire și o reparare pentru toți.]

O, Isuse, sărut ochii Tăi miloși și în ei văd toate privirile rele ale creaturilor, care fac să curgă pe Fața Ta lacrimi de Sânge… Te compătimesc și aș vrea să îndulcesc vederea Ta, punându-Ți dinainte toate încântările care se pot găsi în Cer și pe pământ.

Isuse, Binele meu, sărut urechile Tale Preasfinte… Dar ce aud? Aud în ele ecoul insultelor îngrozitoare, strigătele de răzbunare și de blesteme… Nu există voce care să nu răsune în puritatea auzului Tău… O, Iubire nesătulă, Te compătimesc și vreau să Te consolez, făcând să răsune în ele [urechile Tale] toate armoniile Cerului, vocea preadulce a Mamei [Tale] dragi, înfocatele intonații ale Magdalenei și ale tuturor sufletelor iubitoare.

Isuse, Viața mea, vreau să imprim pe Fața Ta, a cărei frumusețe este de neegalat, un sărut mai fierbinte… Ah, aceasta este Fața înaintea căreia, îngerii nu îndrăznesc să-și ridice privirea, atât este de mare frumusețea care îi captivează! Și totuși, creaturile o murdăresc cu scuipături, o lovesc cu palme și o calcă în picioare… Iubirea mea, câtă îndrăzneală! Aș vrea să strig atât de tare, încât să-i pun pe fugă! Te compătimesc, și pentru a repara toate aceste insulte, merg să cer Preasfintei Treimi, sărutul Tatălui și al Duhului Sfânt, mângâierile incomparabile ale mâinilor Lor creatoare; merg și la Mama Cerească, astfel încât să-mi dea sărutările sale, mângâierile sale de mamă, adorațiile sale profunde; merg apoi, la toate sufletele consacrate Ție și îți ofer totul, ca să-Ți [dau] reparare pentru toate ofensele care se aduc Feței Tale Preasfinte.

Dulcele meu Bine, sărut gura Ta Preasfântă, amărâtă oribilele blasfemii, de greața provocată de excesul băuturilor și de lăcomie, de discursurile obscene, de rugăciunile făcute rău, de învățăturile rele, de tot ce face rău omul, cu limba… Isuse, Te compătimesc și vreau să îndulcesc gura Ta, oferindu-Ți toate laudele îngerești și tot ce fac fiii Tăi buni folosind bine limba lor.

Iubirea mea asuprită, sărut gâtul Tău, pe care Îl văd încărcat de funii și lanțuri, pentru legăturilor și păcatele creaturilor… Te compătimesc, iar pentru a Te ușura, îți ofer uniunea indisolubilă a Persoanelor Divine, iar eu, contopindu-mă în această Uniune, îmi întind brațele mele către Tine și formând un lanț dulce de iubire în jurul gâtului Tău, vreau să îndepărtez legăturile funiilor, care aproape Te sufocă, și pentru a Te alina, Te strâng puternic la inimă…

Tărie Divină, sărut umerii Tăi Preasfinți. Îi văd sfâșiați și aproape rupți în bucăți, din cauza cărnii[1] scandalurilor și exemplelor rele ale creaturilor… Te compătimesc, iar pentru a Te alina, îți ofer exemplele Tale preasfinte, exemplele Reginei Mame, exemplele sfinților Tăi, iar eu, o, Isuse al meu, făcând să treacă sărutările mele pe fiecare din aceste răni, vreau să închid în ele sufletele care din cauza scandalurilor Ți-au fost smulse din Inimă și așa să lipesc carnea de Preasfânta Ta Umanitate.

Chinuitul meu Isus, sărut pieptul Tău, pe care îl văd rănit de răcelile, necorespunderile și de nerecunoștințele creaturilor căldicele… Te compătimesc, iar pentru a Te îndulci, îți ofer Iubirea reciprocă a Tatălui, a Ta și a Duhului Sfânt, corespunderea perfectă a Persoanelor Divine, iar eu, o, Isuse al meu, cufundându-mă în Iubirea Ta, vreau să Te adăpostesc pentru a putea respinge aceste răni pe care făpturile Ți le fac cu păcatele lor; luând Iubirea Ta, vreau să-i rănesc cu ea, pentru a nu mai îndrăzni să Te ofenseze și vreau s-o revărs pe pieptul Tău, pentru a Te îndulci și reînsănătoși.

O, Isuse al meu, sărut mâinile Tale creatoare… Văd toate acțiunile rele ale făpturilor, care ca la fel de multe cuie, străpung mâinile Tale Preasfinte; astfel că Tu rămâi străpuns nu cu trei cuie, precum pe Cruce, ci cu atât de multe cuie pentru câte fapte rele comit făpturile. Te compătimesc, iar pentru a Te îndulci, îți ofer toate operele sfinte, curajul martirilor în a-și da sângele și viața din iubire pentru Tine. Pe scurt, aș vrea, o, Isuse al meu, să-Ți ofer toate operele bune pentru a îndepărta toate cuiele operelor rele.

O, Isuse, sărut picioarele Tale Preasfinte, mereu neobosite în căutare de suflete; în ele cuprinzi toți pașii creaturilor, dar multe dintre acestea simți că îți scapă, iar Tu ai vrea să le oprești… La fiecare pas rău al lor, simți că Ți se înfige un cui, iar Tu vrei să Te servești chiar de cuiele lor pentru a-i țintui în Iubirea Ta; și este atât de mare și multă durerea pe care o simți și efortul pe care Îl faci pentru a-i țintui în Iubirea Ta, încât tremuri tot… Totul meu și Mulțumirea mea, Te compătimesc, iar pentru a Te consola îți ofer pașii tuturor sufletelor credincioase, care își expun viața pentru mântuirea sufletelor.

O, Isuse, sărut Inima Ta… Tu continui să agonizezi, nu pentru ceea ce îți vor face iudeii, dar pentru durerea pe care Ți-o provoacă toate ofensele creaturilor. În aceste ore, Tu vrei să dai primatul Iubirii, al doilea loc tuturor păcatelor, pentru care Tu ispășești, repari, Îl glorifici pe Tatăl și calmezi Dreptatea Divină, iar al treilea loc Îl dai iudeilor. Aceasta înseamnă că Patima pe care Te vor face să o suferi iudeii, nu va fi altceva decât reprezentarea foarte amară a dublei pătimiri, pe care Te fac să o suferi, Iubirea și păcatul. Și de aceea, văd totul concentrat în Inima Ta: lancea Iubirii, lancea păcatului și o aștepți pe a treia, lancea iudeilor, iar Inima Ta sufocată de Iubire, suferă mișcări violente, afecțiuni nerăbdătoare de Iubire, dorințe care Te consumă și palpitații înfocate, care ar vrea să dea viață fiecărei inimi.

  Tocmai aici, în Inimă, simți toată durerea pe care Ți-o provoacă creaturile, care cu dorințele lor rele, cu afecțiuni dezordonate, bătăi de inimă imorale, în loc să dorească Iubirea Ta, caută alte iubiri. Cât suferi, Isuse! Te văd că nu mai reziști, inundat de valurile nelegiuirilor noastre. Te compătimesc și vreau să îndulcesc amărăciunea Inimii Tale, triplu străpunsă, oferindu-Ți dulcețurile veșnice ale Paradisului și preadulcea Iubire a Mamei Tale dragi.

Iar acum, o, Isuse al meu, fă ca din această Inimă a Ta, să ia viață sărmana mea inimă, astfel încât să trăiască numai cu Inima Ta, iar la fiecare ofensă pe care o vei primi, inima mea să fie mereu gata să-Ți ofere alinare, confort și un act de iubire neîntrerupt.

---

[1]              Cărnii: este vorba despre păcatele care se fac cu trupul.