Iubitul meu Bine, sărmana mea minte Te urmează între veghere și somn. Cum pot să mă las pradă somnului, dacă văd că toți Te lasă și fug de lângă Tine? Înșiși Apostolii, înflăcăratul Petru care cu puțin înainte a spus că vrea să-și dea viața pentru Tine, preferatul discipol pe care cu multă iubire l-ai lăsat să se odihnească pe Inima Ta, ah, toți Te abandonează și Te lasă în puterea cruzilor Tăi dușmani. Isuse al meu, ești singur! ochii Tăi foarte puri privesc împrejur, pentru a vedea dacă cel puțin unul dintre cei avantajați ai Tăi, Te urmează ca să-și ateste iubirea și să Te apere; în timp ce îți dai seama că nimeni, nici măcar unul, nu Ți-a rămas fidel, Inima Ți se frânge și izbucnești într-un plâns neîncetat, astfel încât simți mai multă durere pentru abandonul celor mai credincioși ai Tăi, decât pentru ceea ce îți fac dușmani… Isuse al meu, nu plânge, fă ca eu să plâng împreună cu Tine!
Dar binevoitorul meu Isus pare că spune: „Ah, fiica Mea, să plângem împreună soarta atâtor suflete consacrate Mie, care din cauza unor mici încercări, pentru evenimente din viață, nu se mai îngrijesc de Mine și Mă lasă singur; pentru mulți alți [oameni] timizi și fricoși care din lipsă de curaj și încredere Mă abandonează; pentru mulți preoți care, negăsind avantajele lor în lucruri sfinte, în administrarea Sacramentelor, nu se îngrijesc de Mine; pentru alții care predică, care celebrează, care spovedesc din iubire pentru interese și glorie proprie, și în timp ce par că sunt în jurul Meu, Eu rămân mereu singur… Ah, fiica Mea, cât Îmi este de greu acest abandon! Nu Îmi plâng doar ochii, ci Îmi sângerează și Inima! Oh, te rog, repară cumplita Mea durere, promițându-Mi că nu Mă vei lăsa niciodată singur”.
„Da, Isuse al meu, promit, ajutată de Harul Tău și în fermitatea Voinței Tale Divine!”
Dar, o, Isuse, în timp ce Tu plângi abandonul celor dragi ai Tăi, dușmanii nu-Ți evită nicio injurie pe care Ți-o pot da… Strâns și legat cum stai, o, Binele meu, Tu singur nu poți să faci nici măcar un pas, Te calcă în picioare, Te târăsc pe drumurile pline de pietre și de spini, astfel că nu există mișcare care să nu Te facă să Te lovești de pietre și să fii înțepat de spini…
Ah, Isuse al meu, văd că în timp ce Te târăsc, lași în urma Ta sângele Tău prețios și părul Tău auriu pe care Ți-l smulg din cap! Viața mea și Totul meu, permite-mi să le adun, astfel încât, să pot lega pașii tuturor făpturilor, care nici noaptea nu Te cruță, dimpotrivă, se folosesc de noapte pentru a Te ofensa și mai mult: unii, prin locuri de întâlniri necurate, alții, pentru plăceri, unii, pentru [a juca] teatru; și alții, se folosesc de noapte chiar pentru a împlini furturi sacrilegii. Isuse al meu, mă unesc cu Tine pentru a repara toate aceste ofense.
O, Isuse al meu, suntem deja la râul Cedron, iar perfizii iudei, Te aruncă în el; și în timp ce Te împing cu foarte mare avânt, Te lovești de o piatră, încât Îți curge sânge preaprețios din gură, cu care lași marcată acea piatră. Apoi, trăgându-Te, Te afundă mai în adâncul acelei ape stricate, încât aceasta Îți intră în nări, în gură, în urechi… O, Iubire inaccesibilă, Tu rămâi inundat și înveșmântat de acele ape stricate, grețoase și reci, și în această condiție reprezinți pe viu starea de plâns a făpturilor când comit păcatul; oh, cum rămân acoperite, pe dinăuntru și pe dinafară, cu o mantie de mizerii, încât provoacă repulsie Cerului și oricui ar putea să le vadă, atrăgând în felul acesta fulgerele Dreptății Divine!
O, Isuse, Viața Vieții mele, se poate oferi mai multă iubire? Pentru a ne înlătura această mantie de mizerii, Tu permiți ca dușmanii să Te arunce în acest pârâu; pentru a repara sacrilegiile și răceala sufletelor, care Te primesc în mod sacrileg constrângându-Te să intri în inimile lor și să simți toată greața sufletelor lor, mai mult decât pârâul, [dar] Tu permiți ca aceste ape să-Ți pătrundă până în viscere, astfel că dușmanii, temându-se că ai să Te îneci, Te trag afară pentru a Te păstra pentru chinuri și mai mari, dar provoci atât de multă aversiune, încât se simt îngrețoșați să Te atingă.
Tandrul meu Isus, ești deja afară din pârâu… Inima nu-mi rezistă să Te vadă atât de ud de aceste ape grețoase. Văd că tremuri din cap până în picioare, din cauza frigului și privești în jur, căutând cu ochii [nu și cu vocea], cel puțin unul care să Te șteargă, care să Te curețe și să Te încălzească; dar, în zadar, nimeni nu se înduioșează din milă față de Tine. Dușmanii Te batjocoresc și Te iau în râs, ai Tăi Te-au abandonat, iar Mama Ta dulce este departe, pentru că așa a hotărât Tatăl.
Iată-mă, o, Isuse, vino în brațele mele; vreau să plâng atât de mult, încât să formez o baie pentru a Te spăla, curăța și a-Ți așeza cu mâinile mele părul care este încâlcit tot. Iubirea mea, vreau să Te închid în inima mea pentru a Te încălzi cu căldura afecțiunilor mele, vreau să Te parfumez cu dorințele mele insistente, vreau să repar toate aceste ofense, să pun viața mea împreună cu a Ta pentru a salva toate sufletele; iar inima mea vreau să Ți-o ofer ca loc de odihnă, ca să Te pot revigora în vreun fel pentru durerile suferite până aici și apoi vom relua împreună calea Pătimirii Tale.
Voința Divină 