Îmi amintesc că într-o dimineață, după ce am primit sfânta Împărtășanie, Domnul mi-a zis: „Fiică, sunt atât de multe nelegiuirile care se comit, încât balanța justiției Mele este pe cale să se reverse dinafară. Să știi că mari calamități voi revărsa asupra oamenilor, în special un război aprig, încât voi provoca trupului uman un adevărat masacru”.
Ah, da, – a urmat aproape plângând -, Eu am dat oamenilor Trupul Meu, pentru ca ei să devină adevărate sanctuare în care Eu trebuia să merg să-Mi găsesc în ei încântarea. În schimb ei l-au preschimbat în canale de putreziciune, în care duhoarea e atât de mare, încât Mă constrâng să stau departe de ei. Vezi ce răsplată primesc Eu pentru atât de multă Iubire și pentru atâta chin pe care L-am suferit? Cine a mai fost vreodată tratat ca Mine? Din păcate, nimeni! Dar care este cauza? Este, pentru că le doresc prea mult binele. De aceea voi încerca cu pedepse.”
Simțeam că mi se frânge inima de durere. Îmi părea că erau atât de multe ofensele pe care i le aduceau, încât pentru a fugi să găsească un refugiu, voia să se ascundă în mine. Simțeam durere, pentru că oamenii trebuiau să fie pedepsiți, încât îmi părea că nu aceia, ci eu însămi trebuia să sufăr, ba chiar, îmi părea că dacă aș fi putut, ar fi fost mai suportabil să sufăr eu toate acele pedepse, decât să-i văd pe alții suferind. Am încercat să-L compătimesc cât de mult am putut și din toată inima i-am zis: „O, Mire Sfânt, evitați pedepsele pe care Justiția Dumneavoastră le are pregătite! Dacă multitudinea nelegiuirilor oamenilor este mare, există marea imensă a Sângelui Tău, unde puteți să-i îngropați și astfel Justiția Dumneavoastră va rămâne satisfăcută. Dacă nu aveți unde să mergeți pentru a fi mulțumit, veniți în mine. Vă dau toată inima mea, ca să Vă odihniți puțin, și să Vă înveseliți cu ea. Este adevărat că și eu sunt un recipient de vicii, dar Dumneavoastră mă puteți purifica și să faceți așa cum mă vreți. Dar, Vă rog, calmați-Vă! Dacă este necesar sacrificiul vieții mele, oh, cu câtă bunăvoință aș face-o, cu condiția să văd imaginile Tale [făpturile] proprii salvate”.
Iar Domnul, întrerupându-mi cuvântul, a continuat să-mi spună: „Exact aici te voiam! Dacă tu te oferi să suferi, nu ca până acum, din când în când, ci continuu, în fiecare zi, pentru o anumită perioadă de timp, Eu îi voi salva pe oameni. Te voi pune între justiția Mea și nelegiuirile oamenilor, iar când justiția Mea va fi înecată de nelegiuiri, încât nu vor mai încăpea și va fi obligată să trimită fulgerele dezastrelor pentru a pedepsi făpturile, găsindu-te pe tine la mijloc, în loc să-i lovesc pe ei, vei fi tu lovită. Doar în acest fel există singura modalitate de a te mulțumi pe tine și de a salva oamenii, altfel nu”.
Eu am devenit confuză și nu știam ce să-i spun. Natura umană își făcea partea ei, se speria și tremura, însă vedeam că bunul meu Isus aștepta un răspuns dacă acceptam sau nu. Văzându-mă obligată să vorbesc, i-am spus: „O, Mirele meu divin, din partea mea sunt gata să accept, dar care va fi soluția din partea Confesorului? Dacă nu vrea să vină din când în când, cum poate fi posibil să vină în fiecare zi? Eliberați-mă de această cruce de a avea nevoie de Confesor pentru a mă elibera, și atunci va fi un acord între mine și Dumneavoastră”.
Atunci Domnul mi-a zis: „Du-te la Confesor și cere-i ascultarea, dacă vrea. Îi vei spune tot ceea ce ți-am spus și vei face ceea ce îți spune el. Aceste suferințe neîntrerupte nu vor fi doar în beneficiul oamenilor, ci și în beneficiul tău. Prin această stare de suferințe voi purifica bine-bine sufletul tău, pentru a te dispune să formezi cu Mine o căsătorie mistică. Apoi voi face ultima transformare, încât vom deveni amândoi ca două lumânări care puse pe foc, se contopesc și rezultă o singură lumânare. Așa Mă voi transforma în tine și tu vei rămâne răstignită cu Mine. Ah, ai fi mulțumită, dacă ai putea spune: „Mirele este răstignit, dar și mireasa este răstignită. Oh, da, nu există niciun lucru care să mă facă diferită de El”.
Când am putut vorbi cu Confesorul, i-am relatat tot ce mi-a spus Domnul. Acel cuvânt pe care mi l-a spus Domnul „pentru o anumită perioadă de timp”, (fără a notifica timpul exact că trebuia să sufăr continuu) am crezut că este vorba de vreo patruzeci de zile mai mult sau mai puțin, dar au trecut doisprezece ani și încă am parte de suferință. Dar să fie întotdeauna binecuvântat Dumnezeu, să fie adorate întotdeauna Judecățile Lui incontestabile.
Eu cred că dacă binecuvântatul Domn m-ar fi făcut să înțeleg cu claritate durata timpului pentru cât trebuia să stau la pat, natura mea umană s-ar fi înspăimântat foarte tare și cu greu s-ar fi supus (cu toate acestea, îmi amintesc că am fost mereu resemnată, dar atunci nu cunoșteam valoarea crucii, așa cum Domnul m-a făcut să o cunosc în cursul acestor doisprezece ani), iar Confesorul nu s-ar fi adaptat să-mi dea ascultarea. Așadar, i-am spus Confesorului meu că pentru vreo patruzeci de zile Domnul dorea să ascult și să sufăr continuu, spunându-i tot restul. Spre surprinderea mea, Confesorul mi-a spus că dacă era cu adevărat Voința Lui Dumnezeu, el mă va asista spiritual, iar dacă în realitate dacă nu putea să vină, era mai degrabă din respect față de mine.
Sufletul meu s-a bucurat foarte mult pentru că puteam să-L mulțumesc pe Domnul și-n felul acesta să cruț făpturile. În schimb, natura mea umană s-a întristat mult auzind dată această ascultare, astfel că pentru câteva zile am fost foarte tristă. Chiar și sufletul meu a simțit foarte mult [tristețea], gândindu-mă că trebuie să stau mult fără să-L pot primi pe Isus în Preasfântul Sacrament al Sfintei Euharistii, singurul și unicul meu confort. Uneori simțeam un aprig conflict în mine, că nici eu nu știam ce mi s-a întâmplat; multe lucruri le adăuga și diavolul, dar bunul meu Isus a îndreptat totul, și iată cum a urmat.
Descoperă mai multe la Voința Divină
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.