În timp ce adorabilul meu Isus continua să vină, îmi părea că îl văd suferind atât de mult, încât era de compătimit și aruncându-se în brațele mele, mi-a spus: „Fiica Mea, înfrânge furia dreptății Mele, altfel…!” În acest timp, îmi părea că văd dreptatea divină înarmată cu săbii, cu săgeți de foc, și în același timp provoca teroare cu puterea cu care acționa. Așadar, am spus complet înspăimântată: „Cum pot să-ți înfrâng furia, dacă Te văd atât de puternic, încât poți distruge cerul și pământul într-o singură clipă?”

            Și El: „Și totuși, un suflet care suferă, o rugăciune foarte smerită, Mă determină să-Mi pierd toată puterea și devin atât de slab, încât las acel suflet să Mă lege cum vrea și cum îi place lui”.

            Și eu: „Ah, Doamne, sub ce înfățișare urâtă se arată dreptatea! Iar Isus a adăugat: „Nu este urâtă. Dacă o vezi atât de înarmată, a devenit astfel datorită oamenilor, dar în sine este bună și sfântă, ca și celelalte atribute ale Mele, pentru că în Mine nu poate exista nici măcar umbra răului; este adevărat că înfățișarea o arată aspră, înțepătoare, amară, dar fructele sunt dulci și gustoase”.

            Spunând acestea, a dispărut.