Sufletul către Regina lui Mamă: Străpunsă Mamă, fiica ta mică, știindu-te singură fără iubitul Bine Isus, vrea să se țină strâns de tine, să te însoțească în amara ta dezolare. Fără Isus toate lucrurile se schimbă în durere pentru tine. Amintirea durerilor Sale sfâșietoare, sunetul dulce al vocii Sale, care încă răsună în auzul tău, privirea fascinantă a dragului Isus, când dulce, când tristă, când plină de lacrimi, care îți încântau mereu Inima maternă, nemaiavându-le cu tine, sunt săbii ascuțite care îți străpung Inima dintr-o parte într-alta.

   Mamă dezolată, fiica ta dragă vrea pentru fiecare durere să-ți dea o consolare, o mângâiere. Ba chiar, aș vrea să fiu Isus pentru a putea să-ți dau toată iubirea, toate alinările, mângâierile și compătimirile pe care ți le-ar fi dat însuși Isus în această stare de amară dezolare. Dulcele Isus m-a încredințat ție ca fiică; de aceea, așază-mă în Inima ta maternă în locul Său, iar eu o să fiu numai pentru Mama mea, îți voi șterge lacrimile și îți voi ține mereu companie.

Lecția Reginei-Mame dezolate: Fiică preaiubită, mulțumesc pentru compania ta, dar dacă vrei ca ea să fie dulce, dragă și aducătoare de liniște Inimii mele străpunse, vreau să găsesc în tine Voința Divină activă, stăpână și care să nu cedeze voinței tale nici măcar o respirație de viață. Atunci da, te voi așeza în locul Fiului meu Isus, pentru că stând Voința Sa în tine, în Ea Îl voi simți pe Isus în inima ta și oh, cât de fericită o să fiu să găsesc în tine primul fruct al durerilor și al morții Sale, să găsesc în fiica mea, pe iubitul meu Isus! Chinurile mele se vor preschimba în bucurii, iar durerile mele în victorii.

Și acum ascultă-mă, fiica durerilor mele. De îndată ce dragul meu Fiu și-a dat ultima suflare, s-a coborât în limb ca triumfător și aducător de slavă și fericire în acea temniță, în care se găseau toți Patriarhii și Profeții, primul părinte Adam, dragul de Sfânt Iosif și sfinții mei părinți și toți cei care, în virtutea meritelor așteptate ale viitorului Răscumpărător, au fost salvați. Eu eram nedespărțită de Fiul meu, nici măcar moartea nu mi-L putea lua, așadar, în răbufnirea durerilor mele, L-am urmat în limb și am fost spectatoarea sărbătoriri mulțumirilor, pe care toate acele persoane le-au dat Fiului meu, pentru că a suferit atât de mult, iar primul Său pas era făcut spre ei, ca să-i facă fericiți și să-i ducă cu Sine în Slava cerească.

   Prin urmare, imediat ce a murit, au început victoriile și slava pentru Isus și pentru toți cei care Îl iubeau. Dragă fiică, acesta este simbolul că, atunci când făptura face să moară voința ei, fiind în uniune cu Voința Divină, încep victoriile în mod divin, gloria, bucuria, chiar și în mijlocul celor mai mari dureri. Așadar, în ciuda faptului că ochii sufletului meu Îl urmăreau pe Fiul meu și niciodată nu L-am pierdut din vedere, totuși în cele trei zile în care a stat în mormânt, simțeam atâta nerăbdare de a-L vedea înviat, încât mergeam și repetam în năvalnica mea iubire: „Înalță-Te, Gloria mea, înalță-Te Viața mea”. Dorințele mele erau arzătoare, suspinele mele erau de foc, așa încât m-am simțit mistuită. Dar, în aceste nerăbdări am văzut că dragul meu Fiu, însoțit de acea mare mulțime de persoane, a ieșit din limb în mare triumf și i-a dus la mormânt. Erau zorile celei de-a treia zi și cum toată natura L-a plâns, acum se bucura, atât de mult că soarele și-a anticipat cursul său ca să fie prezent în momentul învierii Fiului meu. Dar, o minunăție, înainte de a învia, a arătat acelei mulțimi de persoane, Preasfânta Sa Umanitate însângerată, rănită, desfigurată și în ce hal a ajuns din iubire pentru ei și pentru toți. Toți au fost cutremurați și au admirat excesele de iubire și marele miracol al Răscumpărării.

Așadar, fiica mea, oh, cât aș vrea să fii prezentă în momentul în care a înviat Fiul meu! El era în întregime maiestuos; din Divinitatea Sa, unită cu Sufletul Său, țâșneau mări de lumină și de frumusețe încântătoare, încât umpleau Cerul și pământul și triumfător, folosind puterea Sa, porunci Umanității Sale moarte, să primească din nou Sufletul Său și să învie triumfător și glorios la o viață nemuritoare. Ce act solemn! Dragul meu Isus triumfa asupra morții spunând: „Moarte, tu nu vei mai fi moarte, ci viață”. Cu acest act de triumf, imprima sigiliul, căci era Om și Dumnezeu, iar cu Învierea Sa confirma doctrina Sa, miracolele, viața Sacramentelor și întreaga viață a Bisericii și nu numai, dar aducea triumful asupra voințelor omenești slabe și aproape stinse în adevăratul bine, pentru a face să triumfe peste ele viața acelei Vreri Divine, care trebuia să aducă făpturilor plinătatea sfințeniei și a tuturor bunurilor; și în același timp dăruia trupurilor, în virtutea Învierii Sale, germenul de a învia la slava nepieritoare. Fiica mea, Învierea Fiului meu conține totul, spune și confirmă totul și este actul cel mai solemn pe care El l-a înfăptuit din iubire pentru făpturi.

Și acum ascultă-mă, fiica mea, vreau să-ți vorbesc ca o Mamă care își iubește fiica foarte mult. Vreau să-ți spun ce înseamnă să faci Voința lui Dumnezeu și să trăiești în Ea, iar exemplul ți-l dăm Eu și Fiul meu. Viața noastră a fost presărată cu dureri, cu sărăcie, cu umiliri, până să-L văd murind în dureri pe iubitul meu Fiu, dar în toate acestea era prezentă Voința Divină. Ea era viața durerilor noastre, iar noi ne-am simțit triumfători și victorioși, preschimbând însăși moartea în viață. Mai mult de atât, văzând marele bine, de bunăvoie ne prezentam să pătimim, pentru că stând în noi Voința Divină, nimeni nu putea să se impună asupra Ei și nici peste noi. Pătimirea stătea în puterea noastră și am chemat-o ca hrană și triumf al Răscumpărării, ca să putem duce lumii întregi binele. Acum, dragă fiică, dacă viața ta, dacă durerile tale vor avea Voința Divină ca centru de viață, fii sigură că dulcele Isus se va folosi de tine și de durerile tale pentru a da ajutor, lumină, haruri, întregului univers. De aceea, fă-ți curaj, Voința Divină știe să împlinească lucruri mari acolo unde Ea domnește și în toate circumstanțele oglindește-te în mine și în dulcele tău Isus și mergi înainte.

Sufletul: Mamă sfântă, dacă tu mă ajuți și mă vei ține sub mantia ta protectoare, fiindu-mi pază cerească, eu sunt sigură că toate durerile mele le voi transforma în Voința lui Dumnezeu și te voi urma pas cu pas, pe căile nesfârșite ale FIATULUI Suprem, pentru că știu că fascinanta ta iubire de Mamă, puterea ta, vor învinge voința mea și o vei ține în puterea ta preschimbând-o cu Voința Divină. De aceea, Mama mea, ție mă încredințez și în brațele tale mă abandonez.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei spune de șapte ori: „Nu voința mea, ci a ta să fie făcută”, oferindu-mi durerile mele și cerându-mi harul ca tu să faci mereu Voința Divină.

Iaculatorie: Mama mea, prin Învierea Fiului tău, fă-mă să învii în Voința lui Dumnezeu!