V4.106 Patima lui Isus are un dublu scop, față de Dumnezeu și față de creaturi. Cine participă la durerile Sale se aseamănă cu Umanitatea Sa și participă la scopurile Sale, la roadele și la gloria Sa (8 februarie 1902)

            În această dimineață, venind, adorabilul meu Isus mi-a împărtășit o parte din Patima Sa. Deci, în timp ce mă aflam suferindă, pentru a mă încuraja, Domnul mi-a spus:

Fiica Mea, prima semnificație a Pătimirii conține glorie, laudă, onoare, mulțumire, reparare către Divinitate. A doua este mântuirea sufletelor și toate harurile necesare pentru a atinge același scop. Prin urmare, viața celui care participă la durerile Pătimirii Mele conține în sine aceleași semnificații; și nu doar atât, ci ia aceeași formă a Umanității Mele și, din moment ce această Umanitate este unită cu Divinitatea, chiar și sufletul care participă la durerile Mele este în contact cu Divinitatea și poate obține ceea ce își dorește.

Într-adevăr, durerile lui sunt ca niște chei pentru a deschide comorile divine. Aceasta [se întâmplă] atâta timp cât trăiește aici jos [pe pământ], și apoi îi este rezervată chiar și în Cer, o glorie distinctă pentru sine, care îi este dată de Umanitatea și de Divinitatea Mea, ca să semene cu propria Mea lumină, ba chiar o glorie mai specială pentru întreaga curte cerească, care i se va da prin acest suflet, pentru ceea ce i-am comunicat; deoarece, cu cât mai mult sufletele s-au asemănat Mie în dureri, cu atât mai multă lumină și glorie va ieși din interiorul Divinității, și iată că întreaga curte cerească va participa la această glorie”.

            Binecuvântat să fie întotdeauna Domnul, și totul pentru gloria și onoarea Sa.

V4.61 Sufletul trebuie să rămână fixat în Voința Divină. Perseverența în bine (30 martie 1901)

Continuând starea de lipsă, simțeam o plictiseală și o oboseală din cauza sărmanei mele situații și biata mea natură voia să se elibereze de o asemenea stare.

Adorabilul meu Isus, având milă de mine, a venit și mi-a spus:Fiica Mea, atunci când te retragi din Vrerea Mea, începi să trăiești după voința ta; în schimb, dacă rămâi fixată în Voința Mea, vei trăi întotdeauna din Mine însumi, lăsând să moară [voința proprie]”.

Apoi a adăugat: „Fiica Mea, ai răbdare, resemnează-te complet Voinței Mele, și nu pentru puțin, ci pentru totdeauna, pentru că numai perseverența în bine este cea care face cunoscut dacă sufletul este cu adevărat plin de virtuți, numai ea unește toate virtuțile laolaltă. Se poate spune că doar perseverența unește în mod continuu pe Dumnezeu cu sufletul, cu virtuțile și cu harurile; se așază ca un lanț de jur împrejur și, legând totul împreună, formează nodul sigur al mântuirii; dar unde nu există perseverență, trebuie să existe multă teamă”.

Spunând acestea, a dispărut.