Voința Divină

[Îndurerata mea Mamă, văd că te pregătești pentru ultimul sacrificiu, să-L înmormântezi pe Fiul tău mort, Isus și foarte resemnată la vrerile Cerului, Îl însoțești și cu mâinile tale Îl depui în mormânt; și, în timp ce aranjezi acele membre și vrei să-i zici adio și să-i dai ultimul sărut, din cauza durerii simți cum ți se smulge inima din piept. Iubirea te țintuiește peste acele membre, iar prin forța iubirii și a durerii, viața ta este deja în actul de a rămâne stinsă împreună cu decedatul tău Fiu… Sărmană Mamă, ce vei face fără Isus? El este Viața și totul tău; și totuși asta-i Vrerea Celui Veșnic care așa dorește. Va trebui să lupți cu două puteri de neînvins: Iubirea și Vrerea Divină. Iubirea te imobilizează, încât nu te poți despărți; Vrerea Divină se impune și vrea sacrificiul… Sărmană Mamă, cum vei face? Cât te compătimesc! Oh, îngeri ai Cerului, veniți și ridicați-o de lângă membrele înțepenite ale lui Isus, căci altfel va muri!

Dar, o, minune! În timp ce părea stinsă împreună cu Isus, aud vocea sa tremurândă și întreruptă de gemete, care spune: „Fiule iubit, Fiule, aceasta era unica alinare care îmi rămânea și care înjumătățea durerile mele: preasfânta ta Umanitate; să mă revărs asupra acestor răni, să le ador, să le sărut. Acum și aceasta mi se ia, Vrerea Divină așa dorește și eu mă resemnez; dar să știi, Fiule, că vreau și nu pot. Numai la gândul de a o face, forțele mă părăsesc, iar viața îmi scapă. Oh, permite-mi, o Fiule, pentru a putea primi viața și puterea de a face amara despărțire, să mă lași toată îngropată în Tine și să iau pentru mine viața ta, durerile Tale, reparările Tale și tot ce ești Tu. Ah, doar un schimb de viață dintre Tine și mine poate să-mi dea forța de a împlini sacrificiul de a mă despărți de Tine!”.

Așa hotărâtă, îndurerata mea Mamă, văd că treci din nou treci peste acele membre și depui în capul lui Isus pe al tău; sărutându-L, închizi în el gândurile tale și iei pentru tine spinii Săi, tristele și ofensatele Sale gânduri și tot ce a suferit în capul Său Preasfânt… Oh, cum ai vrea să însuflețești gândirea lui Isus cu a ta, pentru a putea da viață pentru viață! Deja simți că începi să retrăiești, luând în mintea ta gândurile și spinii lui Isus.

Îndurerată Mamă, te văd sărutând ochii stinși ai lui Isus și mă simt străpunsă văzând că Isus nu te mai privește… De câte ori privirile Sale te umpleau de Paradis și te făceau să reînvii din moarte la viață, iar acum, nevăzându-te privită, simți că mori! De aceea în ochii lui Isus îi așezi pe ai tăi și îi iei pentru tine pe ai Săi, [iei] lacrimile și amărăciunile Sale, văzând multele ofensele, insulte și disprețuiri ale creaturilor.

Dar văd, străpunsa mea Mamă, că săruți Preasfintele Sale urechi și îl tot rechemi, spunând:

„Fiul meu, este oare posibil că nu mă mai asculți, Tu care la orice mic semn al meu mă auzeai? Iar acum plâng și te chem și nu mă auzi? Oh, Iubirea este cel mai crud tiran! Tu erai pentru mine mai mult decât însăși viața mea, iar acum va trebui să supraviețuiesc la o durere așa de mare? De aceea, o, Fiule, las auzul meu într-al Tău și iau pentru mine ceea ce a suferit auzul Tău Preasfânt, ecoul tuturor ofenselor care răsunau în el; doar acestea îmi pot da viață: suferințele și durerile Tale”.

În timp ce spui așa, sunt atât de mari durerea și strângerile de inimă, încât îți pierzi vocea și rămâi nemișcată. Sărmana mea Mamă, sărmana mea mamă, cât te compătimesc! Câte morți crunte suporți!

Dar Vrerea Divină se impune și îți dă elan, iar tu te uiți la Preasfânta Sa Față, o săruți și exclami: „Fiule Adorat, cât ești de desfigurat! Ah, dacă iubirea nu mi-ar spune că ești Fiul meu, viața mea și totul meu, nu Te-aș mai recunoaște, atât ești de nerecunoscut! Frumusețea Ta s-a transformat în deformare, obrajii Tăi s-au transformat în vânătăi; iar lumina, grațiozitatea Feței Tale – să te văd și să rămân fericită era același lucru – s-a transformat în paloare mortală, o, Fiule iubit! Fiule, în ce stare ai ajuns! Ce urâtă lucrare a făcut păcatul asupra Preasfintelor Tale membre! Ah, cât ar vrea nedespărțita Ta Mamă să-ți înapoieze frumusețea Ta originară! Vreau să contopesc fața mea în a Ta și să o iau[fața Ta] pentru mine, [și iau] palmele, scuipăturile, disprețuirile și tot ce ai suferit în Preasfânta Ta Față. Ah, Fiule, dacă mă vrei vie, dă-mi durerile Tale, altfel eu mor!”.

Și este atât de mare durerea ta, încât te sufocă, îți întrerupe cuvântul și rămâi ca stinsă peste Fața lui Isus. Sărmană Mamă, cât te compătimesc! Îngeri ai mei, veniți să o ridicați pe Mama mea; durerea sa este imensă, o inundă, o sufocă și nu îi mai rămâne nici viață, nici putere. Însă Vrerea Divină, rupând aceste valuri, îi redă viața…

Ești deja la gura lui Isus și, sărutând-o, simți că ți se amărăsc buzele din cauza fierii care atât de mult i-a amărât gura Sa și gemând, continui:

„Fiule, spune un ultim cuvânt Mamei tale. Posibil că va trebui să nu mai ascult vocea Ta? Toate cuvintele pe care mi le-ai spus în viață, sunt ca atât de multe săgeți care îmi rănesc Inima de durere și de iubire, iar acum, văzându-Te mut, se repun în mișcare în sfâșiata mea Inimă, îmi dau atât de multe morți și cu o forță vie, ar vrea să smulgă un ultim cuvânt al Tău. Dar neavându-L, mă sfâșie și îmi spun: „Așadar nu-L vei mai asculta, nu vei mai auzi dulcele Său accent, melodia cuvântului Său creator! Atât de multe paradisuri crea în mine câte cuvinte spunea… Ah, Paradisul meu s-a sfârșit și nu voi avea altceva decât  amărăciuni!  Ah, Fiule, vreau să-Ți dau limba mea pentru a o însufleți pe a Ta… Dă-mi ceea ce ai suferit Tu în Preasfânta Ta gură: amărăciunea fierii, setea Ta arzătoare, reparările și rugăciunile Tale; și auzind așa vocea Ta, prin intermediul acestora, durerea mea va fi mai suportabilă și Mama Ta va putea trăi prin intermediul durerilor Tale”.

Mamă sfâșiată, văd că te grăbești, pentru că cei care îți stau în jur vor să închidă mormântul și, aproape din zbor, iei mâinile lui Isus într-ale tale, le săruți, le strângi la Inimă și, punând mâinile tale într-ale sale, iei pentru tine durerile și străpungerile acelor mâini Preasfinte… Apoi survolezi peste picioarele lui Isus, uitându-te la sfâșierea crudă la care le-a supus cuiul, și, în timp ce le așezi pe ale tale, iei pentru tine acele răni și te oferi să alergi în locul lui Isus spre păcătoși, pentru a-i smulge de la iad…

Tulburată Mamă, te văd că îi spui ultimul adio Inimii străpunse a lui Isus… Aici te oprești; este ultimul asalt asupra Inimii tale de mamă; ți-o simți smulsă din piept din cauza vehemenței iubirii și durerii, și singură fuge să se așeze în Inima Preasfântă a lui Isus. Iar tu, văzându-te fără inimă, te grăbești să iei în inima ta, Inima Sa Preasfântă, Iubirea Sa respinsă de atât de multe creaturi, multele Sale dorințe arzătoare, neîmplinite din cauza ingratitudinilor lor, durerile și străpungerile acelei Inimi Preasfinte, te vor ține răstignită pentru toată viața. Și privind rana lărgită, o săruți, atingi sângele și Tu, simțind Viața lui Isus, ai puterea de a face amara despărțire. Deci, îl îmbrățișezi și permiți ca piatra mormântului să Îl închidă.

Îndurerata mea Mamă, plângând te rog, să nu permiți pentru moment ca Isus să fie îndepărtat din privirile noastre; așteaptă ca mai întâi să mă închid în Isus, pentru a lua în mine Viața Sa. Dacă tu, care ești cea Fără Pată, toată Sfântă, plină de Har, nu poți trăi fără Isus, cu atât mai puțin eu, care sunt slăbiciunea, mizeria, plină de păcate. Cum pot eu să trăiesc fără Isus? Mamă îndurerată, nu mă lăsa singură, ia-mă cu tine, dar mai întâi, așază-mă în întregime în Isus, golește-mă de toate ca să-L pot așeza în întregime pe Isus în mine, așa cum L-ai așezat în tine. Începe cu mine misiunea de mamă pe care Isus ți-a dat-o stând pe cruce și deschizându-ți Inima de mamă cu sărăcia mea extremă, cu mâinile tale închide-mă toată în Isus.

Închide în mintea mea gândurile lui Isus, ca să nu intre în mine niciun alt gând. Închide ochii lui Isus în ai mei, ca să nu poată fugi din privirea mea niciodată, și auzul său în al meu, ca să Îl ascult mereu și să împlinesc în toate Preasfânta Sa Vrere. Așază Fața Sa în a mea, ca privindu-L fix, așa desfigurat din iubire pentru mine, să-L iubesc, să-L compătimesc și să repar; limba Sa în interiorul [limbii] mele, ca să vorbesc, să mă rog și să învăț cu limba lui Isus; mâinile Sale în ale mele, ca fiecare mișcare pe care o fac și fiecare faptă pe care o săvârșesc să aibă viață din operele și acțiunile lui Isus; așază picioarele Sale în ale mele, ca fiecare pas al meu să fie pentru alte creaturi o viață de salvare, de forță și de zel.

Iar acum, suferinda mea Mamă, permite-mi să-i sărut Inima Sa, să-i ating Prețiosul Sânge și, închizând tu Inima Sa în a mea, să pot trăi din Iubirea Sa, din dorințele Sale, din durerile Sale… În cele din urmă, ia mâna dreaptă rigidă a lui Isus, ca să-mi dea ultima binecuvântare.

Piatra închide mormântul și tu, sfâșiată, îl săruți și plângând îi spui adio și pleci; dar este atât de mare durerea ta, încât rămâi aproape împietrită și înghețată… Străpunsa mea Mamă, împreună cu tine îi spun adio lui Isus și, plângând, vreau să mă așez alături de tine, ca să-ți ofer la fiecare suspin, întristare și durere, un cuvânt de alinare, o privire plină de compasiune. Voi aduna lacrimile tale și Te voi susține în brațele mele, dacă voi vedea că nu mai poți.

Dar văd că ești silită să te reîntorci la Ierusalim pe calea pe care ai venit… După câțiva pași ești deja înaintea Crucii pe care Isus a suferit atât de mult și apoi a murit, iar tu alergi, o îmbrățișezi și, văzând-o colorată de sânge, una câte una se reînnoiesc în Inima ta durerile pe care Isus le-a suferit pe ea; însă, neputând conține durerea, gemând, exclami:

„O, cruce, de ce [ești] atât de crudă cu Fiul meu? Ah, nu l-ai cruțat deloc! Ce rău ți-a făcut? Nu mi-ai permis mie, îndurerată Mamă, să-i dau nici măcar un strop de apă în timp ce o cerea, iar la gura arsă i-ai dat fiere și oțet! Inima mea străpunsă mi–o simt topită și aș fi vrut să o întorc spre buzele Sale pentru a-i potoli setea, însă am avut durerea de a mă vedea respins… O, Cruce crudă, da, dar sfântă, divinizată și sfințită prin contactul cu Fiul meu! Acea cruzime pe care ai folosit-o cu El, preschimb-o în compasiune pentru mizerabilii muritori; și, pentru chinurile pe care le-a suferit pe tine, obține har și putere pentru sufletele care suferă, ca nici unul să nu se piardă din cauza nenorocirilor și a crucilor [lor]… Prea mult mă costă sufletele: mă costă viața unui Fiu-Dumnezeu, iar Eu, fiind Co-răscumpărătoare și Mamă, le leg de tine, o Cruce.”

Sărutând-o și din nou sărutând-o, pleci… Sărmană Mamă, cât te compătimesc! La fiecare pas și întrevedere se nasc noi dureri, care cresc în imensitatea lor și, devenind mai amare, te inundă, te îneacă și în fiecare moment simți că mori…

Și iată că ești deja în acel loc unde L-ai întâlnit în această dimineață, epuizat sub greutatea enormă a crucii, picurând Sânge, cu o împletitură de spini pe cap, care, lovindu-se de cruce, pătrundeau în interior, dându-i la fiecare lovitură dureri de moarte. Privirile lui Isus, încrucișându-se cu ale tale, căutau milă, însă soldații, pentru a vă împiedica această alinare, L-au împins și L-au făcut să cadă, făcându-L să verse din nou Sânge. Tu vezi pământul îmbibat, te arunci la pământ și, în timp ce săruți acel Sânge, te aud spunând: „Îngerii mei, veniți să apărați acest Sânge, ca nicio picătură să nu fie călcată și profanată”.

Îndurerată Mamă, lasă-mă să-ți dau mâna pentru a te ridica și alina, deoarece te văd că leșini deasupra Sângelui lui Isus. Cum mergi, găsești noi dureri; peste tot vezi urme de sânge și îți amintești de durerile lui Isus, prin urmare, grăbești pasul și te închizi în Cenacol… Și eu mă închid în Cenacol, dar Cenacolul meu este Inima Preasfântă a lui Isus și de acolo vreau să vin la tine, să-ți țin companie în această oră de amară dezolare. Nu-mi rezistă inima să te las singură în atât de multă durere.

Dar mă simt străpunsă văzând că, mișcându-ți capul, simți cum îți pătrund spinii pe care i-ai luat de la Isus și înțepăturile tuturor păcatelor noastre făcute cu gândul, care, pătrunzându-ți până în ochi, te fac să plângi lacrimi de Sânge. Și, având în ochii tăi vederea lui Isus, înaintea vederii tale trec toate ofensele făpturilor. Cât de amărâtă rămâi! Cât de bine înțelegi ceea ce a suferit Isus, având în tine propriile sale dureri! Însă o durere nu o așteaptă pe cealaltă … Cu cât asculți mai bine, te simți asurzită de ecoul vocilor făpturilor și de diversitatea ofenselor lor, care ajungându-ți în Inimă, ți-o străpung, iar tu repeți: „Fiule, cât ai suferit!”.

Dezolată Mamă, cât te compătimesc! Permite-mi să-ți șterg fața udată de lacrimi și de sânge; dar simt să mă retrag văzând-o acum acoperită de vânătăi, de nerecunoscut și palidă, de o paloare mortală… Înțeleg: sunt maltratările lui Isus, pe care le-ai luat asupra ta, care te fac să suferi atât de mult încât, când miști buzele pentru a te ruga sau când suspină înfocatul tău piept, simți respirația amară și buzele arse de setea lui Isus…

Sărmana mea Mamă, cât te compătimesc! Durerile tale cresc tot mai mult și, luând mâinile tale într-ale mele, le văd străpunse de cuie. În mâini simți durerea și vezi crimele, trădările, sacrilegiile și toate operele rele, care repetă loviturile, lărgind rănile și înăsprindu-le din ce în ce mai mult… Cât te compătimesc! Tu ești adevărata Mamă răstignită, într-atât încât nici măcar picioarele nu rămân fără cuie, dimpotrivă nu doar că ți le simți pironite, dar și smulse de atât de mulți pași nelegiuiți și de sufletele care merg în iad, iar tu alergi lângă ele, ca să nu cadă în flăcările iadului.

Dar asta încă nu este tot, străpunsă Mamă. Toate durerile, reunindu-se, fac ecou în Inima ta și ți-o străpung, nu cu șapte săbii, ci cu mii și mii de săbii; mai mult de atât, având în tine Inima dumnezeiască a lui Isus, care conține toate inimile și în inima căruia pulsează bătăile tuturor inimilor, pe măsură ce pulsează spune: „Suflete! Iubire!”, iar tu, (Mamă), prin bătaia inimii [care spune]: „Suflete!”,în bătaia inimii tale simți curgând toate păcatele care îți dau moarte; iar în bătaia inimii [care spune]: „Iubire!”, simți că dai viață; astfel că te afli într-un act continuu al morții și al vieții.

Mamă răstignită, privindu-te, compătimesc durerile tale; sunt de nespus. Aș vrea să transform ființa mea în limbă și voce pentru a te compătimi, însă, în fața atâtor dureri, compătimirea mea este nimic. De aceea, chem îngerii, însăși Treimea Preasfântă și mă rog să așeze în jurul tău armoniile lor, mulțumirile lor și frumusețea lor, pentru a-ți îndulci și compătimi durerile intense, să te susțină în brațele lor și să schimbe în iubire toate durerile tale.

Iar acum, dezolată Mamă, îți mulțumesc în numele tuturor, pentru tot ce ai suferit și te rog, pentru această amară dezolare a ta, să vii să mă asiști în momentul morții mele… Când mă voi afla singură și abandonată de toți, în mijlocul miilor de neliniști și temeri, vino tu atunci, să-mi redai compania pe care de multe ori ți-am oferit-o în viață; vino și asistă-mă, așază-te alături de mine și pune pe fugă dușmanul; spală sufletul meu cu lacrimile tale, acoperă-mă cu Sângele lui Isus, îmbracă-mă cu meritele Sale, înfrumusețează-mă și reînsănătoșește-mă cu durerile tale și cu toate durerile și operele Lui Isus, și în virtutea lor, fă să dispară toate păcatele mele, dându-mi iertare totală. Și în momentul ultimei mele suflări, primește-mă în brațele tale, pune-mă sub mantia ta, ascunde-mă de privirea vrăjmașului, du-mă în zbor spre Cer și așază-mă în brațele lui Isus. Rămânem înțelese așa, draga mea Mamă!

Iar acum te rog, să redai compania pe care ți-am oferit-o azi, tuturor agonie. Fii Mama tuturor. Sunt momente extreme și este nevoie de mare ajutor. De aceea nu refuza nimănui misiunea ta de mamă!

Un ultim cuvânt: în timp ce te las, te rog să mă închizi în Inima Preasfântă a lui Isus, iar tu, îndurerata mea Mamă, fii santinelă pentru mine, astfel încât Isus să nu mă scoată afară, iar eu, chiar dacă aș vrea, să nu pot ieși. De aceea îți sărut mâna maternă, iar Tu binecuvântează-mă.]

„Ah, dacă FIAT-UL Divin nu m-ar fi susținut… eu aș fi murit de multe ori pentru câte chinuri a suferit dragul Meu Fiu!” („Fecioara Maria în Împărăția Voinței Divine” – a XXVII-a zi)