Oh, cât este de greu să-L convingi să vină puțin, este o durere a inimii și o teamă continuă că nu va mai veni. O, Dumnezeule, ce durere, nu știu cum se mai poate trăi, deși se trăiește murind. Așadar, s-a arătat pentru puțin timp într-o stare de compasiune, cu un braț rupt, și suferind în totalitate mi-a spus: „Fiica Mea, vezi ce îmi fac creaturile? Cum vrei tu să nu le pedepsesc?”

            Și în timp ce spunea acestea, părea să ia o cruce înaltă, ale cărei brațe cuprindeau șase până la șapte orașe, și au avut loc diverse pedepse. Văzând acestea, am suferit mult și El, dorind să mă distragă de la acea durere, a adăugat: „Fiica Mea, tu suferi mult atunci când te privez de prezența Mea. Acest fapt, trebuie să ți se întâmple din necesitate, pentru că, după ce ai fost mult timp unită, prin contact cu Divinitatea, prin urmare, te-ai bucurat, cum ai vrut[1] de toată plăcerea luminii divine și cu cât mai mult cineva s-a bucurat de lumină, cu atât mai mult simte lipsa acestei lumini [atunci] când întunericul aduce cu sine, plictiseala, supărările și durerile”.

            Apoi a repetat: „Dar lucrul principal pentru fiecare este ca, în fiecare gând al său, cuvânt și lucrare, să nu caute propria comoditate, nici stima și plăcerea altora, ci singura și unica plăcere a lui Dumnezeu”.

---

[1] Adică: după plăcerea ta.