Continuând starea de lipsă, simțeam o plictiseală și o oboseală din cauza sărmanei mele situații și biata mea natură voia să se elibereze de o asemenea stare.
Adorabilul meu Isus, având milă de mine, a venit și mi-a spus: „Fiica Mea, atunci când te retragi din Vrerea Mea, începi să trăiești după voința ta; în schimb, dacă rămâi fixată în Voința Mea, vei trăi întotdeauna din Mine însumi, lăsând să moară [voința proprie]”.
Apoi a adăugat: „Fiica Mea, ai răbdare, resemnează-te complet Voinței Mele, și nu pentru puțin, ci pentru totdeauna, pentru că numai perseverența în bine este cea care face cunoscut dacă sufletul este cu adevărat plin de virtuți, numai ea unește toate virtuțile laolaltă. Se poate spune că doar perseverența unește în mod continuu pe Dumnezeu cu sufletul, cu virtuțile și cu harurile; se așază ca un lanț de jur împrejur și, legând totul împreună, formează nodul sigur al mântuirii; dar unde nu există perseverență, trebuie să existe multă teamă”.
Spunând acestea, a dispărut.
