Continuă aproape în același mod. În această dimineață, după ce mi-a reînnoit durerile răstignirii, [Isus] mi-a spus: „Mortificarea trebuie să fie respirația sufletului. Așa cum trupul trebuie să respire fie aerul bun, fie urât mirositor care se respiră, în acest fel rămâne infectat sau purificat, și așa cum prin respirație se știe dacă interiorul omului este sănătos sau bolnav și dacă toate părțile vitale [ale omului] sunt în concordanță, tot așa sufletul, dacă respiră aerul mortificării, totul va fi purificat în el, toate simțurile lui vor suna cu același sunet concordant, interiorul lui va răspândi o respirație balsamică, sănătoasă și fortificantă. Și dacă nu respiră aerul mortificării, totul va fi discordant în suflet, va răspândi o respirație urât mirositoare și dezgustătoare; în timp ce îmblânzește un viciu, altul se dezlănțuie. Pe scurt, viața lui nu va fi altceva decât un joc copilăresc”.

            Îmi părea că vedeam mortificarea ca pe un instrument muzical, încât corzile, dacă sunt toate bune și puternice, produc un sunet armonios și plăcut. În cazul în care corzile nu sunt bune, fie trebuie să se repare, fie să se acordeze, așadar, tot timpul îl petreci pentru a repara, dar niciodată pentru a cânta; cel mult va putea cânta cu un sunet discordant și neplăcut, prin urmare, nu se va face niciodată nimic bun.