Din moment ce în această dimineață binecuvântatul Isus nu venea, demonul încerca să ia forma Sa și să se arate; iar eu, nesimțind efectele obișnuite, am început să am dubii și mi-am făcut semnul crucii, mai întâi mie apoi lui, iar demonul, văzându-se, însemnat, tremura; imediat l-am respins fără să-l privesc. După puțin timp, a venit dragul meu Isus și, temându-mă să nu fie încă o dată duhul cel rău, am încercat să-L resping și să invoc ajutorul lui Isus și al Reginei Mame; dar El, pentru a mă asigura că nu e demonul, mi-a spus:

„Fiica Mea, atenția ta, în a te asigura dacă sunt Eu sau nu, trebuie să fie în baza efectelor interioare, dacă se orientează spre virtuți sau spre vicii, dat fiind că, natura Mea este virtute, îi fac moștenitori pe fiii Mei, doar cu virtute. Și aceasta o poți înțelege din natura umană, care fiind din carne, dacă se întâmplă să aibă vreo rană, carnea se preschimbă în putreziciune și se poate spune că nu mai este carne; tot astfel și natura Mea, dacă ar putea să rețină în sine umbra viciului, ar înceta să mai fie Dumnezeul care este, ceea ce nu se poate întâmpla niciodată”.