V1.50 Isus îi dă Luisei adevărata durere a păcatelor.

Așadar, reîntorcându-se Isus, Îi spuneam: „Dragul meu preaiubit, dă-mi durerea păcatelor mele; ca astfel, păcatele mele mistuite de durere și de căința că Te-am ofensat, să poată fi șterse din sufletul meu chiar și din memoria Dumneavoastră. Da, să-mi dați foarte multă durere, pentru cât de mult am îndrăznit să Vă ofensez. Ba chiar, faceți ca durerea să depășească acest lucru. Astfel, voi putea fi mai strâns unită cu Dumneavoastră”.

Îmi amintesc că o dată, în timp ce spuneam aceasta, binevoitorul Meu Isus mi-a spus: „Întrucât îți pare atât de rău că M-ai ofensat, vreau chiar Eu să te pregătesc să te fac să simți durerea păcatelor tale; așa vei vedea cât de urât este păcatul și ce durere groaznică suferă Inima Mea. De aceea spune împreună cu Mine: «Dacă trec marea, în mare ești Tu, și totuși nu Te văd; dacă pășesc pe pământ, stai sub picioarele mele: am păcătuit… » – și apoi Isus a adăugat în șoaptă, aproape plângând -, și totuși te-am iubit și în același timp te-am cruțat”.

În timp ce Isus spunea acest lucru fiind împreună cu El, am fost surprinsă de o astfel de durere a ofenselor săvârșite, că am căzut deodată la pământ și Isus a dispărut. Puține au fost cuvintele, dar eu am înțeles foarte multe lucruri că este imposibil să spun tot ce am înțeles. În primele cuvinte am înțeles imensitatea, măreția, prezența Lui Dumnezeu în orice lucru, fără ca nici măcar umbra gândului nostru să poată scăpa de El. Am înțeles de asemenea și nimicul meu, în comparație cu o Maiestate atât de mare și sfântă.

În cuvântul „am păcătuit” am înțeles urâțenia păcatului, răutatea, îndrăzneala pe care am avut-o ofensându-L. Deci, în timp ce sufletul meu avea în vedere acest lucru, auzindu-L pe Isus Cristos spunând „Totuși te-am iubit și în același timp te-am cruțat”, inima mea a fost cuprinsă de o asemenea durere încât simțeam că mor, pentru că înțelegeam iubirea imensă pe care Domnul o avea în același moment în care încercam să-L ofensez și chiar să-L omor. Ah, Doamne, cât de bun ai fost cu mine, iar eu întotdeauna nerecunoscătoare și încă sunt rea!


Descoperă mai multe la Voința Divină

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns