Voința Divină

Revenind la început, Isus, când prefera să vină, deseori, îmi vorbea despre Patima Sa și încerca să pregătească sufletul meu pentru a imita viața Sa și suferințele Sale, spunându-mi că pe lângă căsătoria menționată mai sus mai rămânea și altceva de făcut, iar aceasta era Căsătoria Crucii: „Mireasa mea, virtuțile devin slabe dacă nu sunt confirmate și întărite cu unirea Crucii”.

Îmi amintesc că spunea: „Înainte de venirea Mea pe pământ, suferințele, confuziile, ororile, calomniile, durerile, sărăcia, bolile, mai ales crucea, toate erau luate în considerare drept dezonori, dar de când au fost purtate de Mine, au rămas toate sfințite și divinizate prin contact cu Mine, astfel că toate și-au schimbat aspectul și au devenit dulci, plăcute, și sufletul care are binele de a avea unul din ele, rămâne onorat; și aceasta, pentru că a primit trăsătura Mea, Fiul Lui Dumnezeu. Experimentează contrariul doar cine privește și se oprește la suprafața crucii: găsind-o amară, este dezgustat, se plânge și i se pare că i s-a făcut o nedreptate; dar cine pătrunde în interior, găsind-o gustoasă, acolo își formează fericirea lui. Fiica Mea preaiubită, nu doresc altceva decât să te răstignesc în suflet și în trup”.

Și în timp ce spunea aceasta, mă simțeam înflăcărată de o asemenea dorință să fiu răstignită cu Isus Cristos, că repetam mereu: „Isuse al meu, Iubirea mea, grăbiți-Vă, răstigniți-mă cu Dumneavoastră”. Și când se reîntorcea, primele întrebări pe care i le puneam și care mie îmi păreau mai importante, erau acestea: durerea păcatelor mele și harul să mă răstignească cu El; îmi părea că dacă aș fi obținut acestea, aș fi obținut totul.

Când într-o dimineață preaiubitul meu Isus s-a prezentat înaintea mea în formă de Răstignit și mi-a spus că voia să mă răstignească cu El, iar în timp ce spunea aceasta am văzut că din Preasfintele Sale Răni ieșeau raze de lumină și, din interiorul acestor raze, cuiele veneau spre mine. În acest timp nu știu de ce, cu toate că îmi doream foarte mult să fiu răstignită, că mă simțeam mistuită în acest sens, am fost cuprinsă de o mare teamă, care m-a făcut să tremur din cap până în picioare. Simțeam în sine o astfel de anihilare, mă vedeam atât de nedemnă să primesc harul, că nu îndrăzneam să spun „Doamne, răstigniți-mă cu Dumneavoastră”. Isus părea că stătea atârnat, așteptând vrerea mea. Cine poate spune ceea ce se întâmpla în adâncul sufletului meu? O doream în mod arzător, dar în același timp mă vedeam nedemnă. Natura mea umană se înspăimânta și tremura. În timp ce mă aflam în această stare, preaiubitul meu Isus mă îndemna mintal să accept. Atunci i-am spus din toată inima: „Mire Sfânt, Răstignit pentru mine, Vă rog să-mi acordați harul de a fi răstignită și în același timp să nu apară niciun semn extern. Da, dă-mi durerea, dă-mi rănile, dar fă ca totul să fie ascuns între mine și Tine”.

Și așa acele raze de lumină, împreună cu acele cuie, mi-au străpuns mâinile și picioarele, și inima a fost străpunsă cu o rază de lumină împreună cu o lance. Cine poate spune durerea și mulțumirea? Pe cât de cuprinsă am fost înainte de teamă, pe atât de mult, după aceea, sufletul meu înota în marea păcii, a mulțumirii și a durerii. Era foarte mare durerea pe care o simțeam în mâini, în picioare și în inimă, încât am simțit că mor; simțeam că oasele mâinilor și ale picioarelor se fac bucăți foarte mici, simțeam de parcă era un cui în interior, dar în același timp îmi dădeau o astfel de mulțumire că nu știu s-o exprim, și îmi dădeau o astfel de putere că, în timp ce simțeam că mor din cauza durerii, aceleași dureri mă susțineau pentru a nu muri. Dar în părțile externe al trupului nu apărea nimic, deși simțeam durerile trupești; este adevărat că și atunci când venea Confesorul pentru a mă chema să mă supun ascultării și îmi desfăcea brațele și mâinile înțepenite, ori de câte ori mă atingea în acel loc al mâinilor, adică, pe unde trecuse acea rază de lumină împreună cu acel cui, simțeam dureri mortale. Dar când Confesorul poruncea din ascultare să înceteze acele dureri, se atenuau mult, pentru că acele dureri erau atât de puternice încât îmi provocau pierderea simțurilor, iar dacă durerile nu s-ar fi atenuat nici cu ascultarea, cu greu m-aș fi putut supune ascultării.

O, minune a sfintei ascultări, tu ai fost totul pentru mine! De câte ori m-am aflat în contradicție cu moartea – pentru că foarte mare era puterea durerii – aproape că ascultarea mi-a înapoiat viața! Să fie mereu binecuvântat Domnul, să fie totul pentru gloria Sa!

Dar, în timp ce mă simțeam în mine însămi, nu vedeam nimic, dar când îmi pierdeam simțurile, vedeam părțile însemnate de rănile Lui Isus; îmi părea că aceleași răni ale Lui Isus s-au mutat în mâinile mele și în restul [trupului]. Și aceasta a fost prima dată când Isus m-a răstignit, pentru că astfel de răstigniri sunt foarte multe, că este imposibil să le numeri pe toate. Voi spune doar lucrurile principale, aparținând acestui aspect.