Alteori, reînnoind aceste răstigniri, îmi amintesc că dulcele meu Isus mi-a spus: „Preaiubita Mea, Crucea deosebește nelegiuiții de cei aleși. Așa cum în ziua Judecății, cei buni se vor bucura văzând Crucea, tot așa încă de pe acum se poate vedea dacă cineva este salvat sau pierdut. Dacă la apariția Crucii, sufletul o îmbrățișează, dacă o poartă cu resemnare, cu răbdare, o sărută și mulțumește acea mână care i-o trimite, iată semnul că este mântuit. Dacă, dimpotrivă, sufletele se vor irita când se prezintă Crucea, o disprețuiesc și ajung chiar să Mă ofenseze, poți spune că este un semn că sufletul este în drum spre iad. Așa vor face nelegiuiții în Ziua Judecății, pentru că la vederea Crucii se vor întrista și vor spune blasfemii. Crucea spune tot. Crucea este o carte care fără înșelăciune și în termeni clari îți spune și face deosebirea dintre un sfânt și un păcătos, dintre cel desăvârșit și cel imperfect, dintre cel înflăcărat și cel căldicel. Crucea comunică o astfel de lumină sufletului, că încă de pe acum nu doar că îl deosebește pe cel bun de cel rău, dar se și poate cunoaște cine trebuie să fie mai mult sau mai puțin glorios în Cer, și cine trebuie să ocupe un loc superior sau un loc minor. Toate celelalte virtuți stau smerite și cu reverență înaintea virtuții Crucii și, unindu-se cu ea, primesc o mai mare strălucire și splendoare”.
Cine poate spune ce flăcări de dorințe arzătoare arunca în inima mea această vorbire a lui Isus? Mă simțeam mistuită de foamea de suferință, iar El, pentru a-mi satisface dorințele, sau, mai bine spus, ceea ce El însuși îmi insufla, îmi reînnoia răstignirea.
Îmi amintesc că uneori, după ce a reînnoit aceste răstigniri, îmi spunea: „Preaiubită a Inimii Mele, doresc în mod arzător nu doar să-ți răstignesc sufletul, ci să comunic durerile Crucii trupului, dar doresc să-ți sigilez chiar și trupul cu sigiliul Rănilor Mele, și vreau să te învăț rugăciunea pentru a obține acest har. Rugăciunea este aceasta: «Eu mă prezint înaintea tronului suprem al lui Dumnezeu, scăldată în Sângele lui Isus Cristos, rugându-L, prin meritele Virtuților Sale foarte prețioase și ale Divinității Sale, să-mi acorde harul de a fi răstignită»”.
Cu toate acestea, am avut întotdeauna dezgust de tot ce putea apărea extern, cum încă am, dar în momentul în care Isus vorbea, simțeam o mare insuflare și astfel de năzuințe pentru a satisface dorința pe care El însuși o spunea, încât îndrăzneam să-i spun lui Isus să mă răstignească în suflet și trup, și uneori îi spuneam: „Mire Sfânt, nu aș vrea lucruri externe, și dacă câteodată îndrăznesc să-ți cer [suferința] este pentru că Dumneavoastră îmi spuneți, chiar și pentru a da un semn Confesorului că sunteți Dumneavoastră Cel care lucrați în mine. Într-un cuvânt, nu aș dori altceva decât ca acele dureri prin care mă determinați să sufăr atunci când îmi reînnoiți răstignirea, să fie permanente. Nu aș vrea acea diminuare după câtva timp; și acest lucru este suficient pentru mine, iar în ce privește aspectul exterior, cu cât mă puteți ține mai ascunsă, cu atât mai mult mă veți mulțumi”.
Descoperă mai multe la Voința Divină
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.