Sufletul către Mama lui în suferință: Draga mea Mamă îndurerată, astăzi mai mult ca niciodată simt nevoia irezistibilă să stau aproape de Tine. Nu, nu mă voi îndepărta de tine, pentru că vreau să fiu spectatoarea crudelor tale dureri și ca fiică, să-ți cer harul să așezi în mine durerile tale și pe cele ale Fiului tău Isus, chiar și însăși moartea Sa, pentru ca moartea Sa și durerile tale să-mi ofere harul să dau moarte în mod continuu voinței mele și în locul ei să faci să apară viața Voinței Divine.

Lecția Reginei durerilor: Preaiubită fiică a mea, nu îmi refuza compania ta în marea mea amărăciune. Divinitatea a decretat deja ultima zi a Fiului meu, aici, pe pământ. Un Apostol tocmai L-a trădat, dându-L în mâinile iudeilor pentru a-L condamna la moarte. Dragul meu Fiu, în prea marea Lui iubire, nevrând să-i lase pe fiii Săi, pe care a venit să-i caute pe pământ cu atât de multă iubire, se abandonează în Sacramentul Euharistiei, pentru ca oricine Îl dorește, să-L poată avea. Prin urmare, viața Fiului meu este pe sfârșite și apoi își ia zborul spre Patria Cerească. Ah, dragă fiică, FIATUL Divin mi L-a dat; Eu în FIATUL Divin L-am primit și acum în același FIAT Îl încredințez. Mi se rupe Inima și mări de dureri imense mă inundă, simt că viața mă părăsește din cauza cumplitelor dureri. Dar nu puteam refuza nimic FIATULUI Divin, ba chiar mă simțeam gata să o sacrific cu propriile-mi mâini dacă ar fi vrut-o. Forța Vrerii Divine este atotputernică, iar Eu simțeam o asemenea putere prin virtutea Ei, încât mai degrabă aș fi fost mulțumită să mor, decât să-i refuz ceva.

Așadar, fiica mea, ascultă-mă: Inima mea maternă este cufundată în dureri. Numai gândul că trebuie să-mi moară Fiul, Dumnezeul meu, Viața mea, oh, aceasta este mai mult decât moartea pentru Mama ta; și totuși știu că trebuie să trăiesc. Cât chin! Câte despicături profunde se formează în Inima mea, ca și cum lănci tăioase îmi trec dintr-o parte într-alta! Și totuși, fiica mea, îmi pare rău să spun, dar trebuie să-ți spun: în aceste dureri și despicături profunde și în durerile iubitului meu Fiu era sufletul tău, voința ta umană, care nelăsându-se dominată de Cea a lui Dumnezeu, noi am acoperit-o cu dureri, am îmbălsămat-o, am întărit-o cu durerile noastre, ca să fie pregătită să primească viața Voinței Divine.

Ah, dacă FIATUL Divin nu m-ar fi susținut și nu ar fi continuat cursul său, al infinitelor mări de lumină, bucurie și fericire alături de mările durerilor mele îngrozitoare, Eu aș fi murit pentru fiecare durere, pe care a suferit-o dragul meu Fiu. Oh, cât de sfâșiată m-am simțit când L-am văzut ultima oară palid, cu o tristețe de moarte pe față și cu vocea tremurândă, ca și cum ar fi vrut să izbucnească în plâns și mi-a spus: „Mamă, adio! Binecuvântează-L pe Fiul tău și dă-mi ascultarea de a muri. Al meu și al tău FIAT Divin M-a determinat să Mă întrupez, al meu și al tău FIAT Divin trebuie să Mă determine să mor. Îndată, o, Mamă dragă pronunță al tău FIAT și spune-mi: Te binecuvântez și Îți dau ascultarea de a muri răstignit; așa dorește Vrerea veșnică, așa vreau și Eu”.

Fiica mea, ce prăbușire a provocat Inimii mele străpunse! Și totuși a trebuit să-ți spun, pentru că în noi nu existau dureri forțate, ci toate voluntare. Deci, de ambele părți ne-am binecuvântat și dându-ne acea privire care nu știe să se mai dezlipească de persoana iubită, dragul meu Fiu, Viața mea dulce, a pornit, iar Eu, Mama ta suferindă, am rămas, însă ochiul sufletului meu nu L-a pierdut niciodată din vedere. L-am urmat în grădina (măslinilor), în agonia Sa îngrozitoare și oh, cum mi-a sângerat Inima văzându-L abandonat de toți, până și de cei mai credincioși și dragi Apostoli!

Fiica mea, abandonul persoanelor dragi este una dintre durerile cele mai mari pentru o inimă umană în orele furtunoase ale vieții, mai ales pentru Fiul meu, care atât de mult i-a iubit și le-a oferit atâtea binefaceri, iar acum era în momentul de a-și da viața pentru cei care deja L-au abandonat în orele cele mai grele ale vieții Sale, ba chiar au fugit. Câtă durere, câtă durere! Iar Eu, văzându-L agonizând, transpirând sânge, agonizam împreună cu El și Îl susțineam în brațele mele materne. Eu eram inseparabilă de Fiul meu, durerile Sale se reflectau în Inima mea topită de durere și de iubire, iar Eu le simțeam mai mult decât ar fi fost ale mele. Așa L-am urmat toată noaptea. Nu a fost durere și nicio acuză pe care i-au adus-o și care să nu fi răsunat în Inima mea. Dar în zorile dimineții, nemaiputând [să îndur], însoțită de discipolul Ioan, de Magdalena și de alte femei evlavioase, am vrut să-L urmez pas cu pas, de la un tribunal la altul, chiar și fizic.

Fiica mea preaiubită, Eu auzeam ca o furtună, bătăile care curgeau peste trupul gol al Fiului meu, auzeam batjocurile, râsetele satanice și loviturile pe care i le dădeau peste cap în momentul încoronării cu spini. L-am văzut când Pilat L-a arătat poporului desfigurat și de nerecunoscut, am auzit, acel „răstignește-L, răstignește-L”, care îmi asurzea urechile. L-am văzut punându-și crucea pe umeri, istovit, fără suflare; iar Eu, nemaiputând suporta, am grăbit pasul pentru a-i da ultima îmbrățișare și a-i șterge fața udată de sânge. Dar ce! Pentru noi nu era milă; iar cruzii soldați L-au tras cu funiile și L-au făcut să cadă. Dragă fiică, ce durere sfâșietoare să nu-L pot ajuta pe Fiul meu drag în atât de multe dureri!

   Așadar, fiecare durere deschidea o mare de dureri în străpunsa mea Inimă. În sfârșit L-am urmat până pe Calvar, unde, în mijlocul durerilor de neimaginat și desfigurare teribilă, a fost răstignit și înălțat pe cruce și doar atunci mi-a fost îngăduit să stau la picioarele crucii, pentru a primi de pe buzele Sale muribunde darul tuturor fiilor mei, dreptul și sigilarea maternității mele peste toate făpturile. Și puțin după aceea, în chinuri nemaiauzite, și-a dat ultima suflare. Toată natura s-a înveșmântat în tristețe și a plâns moartea Creatorului Său. A plâns soarele, întunecându-se și retrăgându-se înspăimântat de pe fața pământului. A plâns pământul cu un puternic cutremur, deschizându-se în diferite locuri, din cauza durerii morții Creatorului Său. Toți au plâns, mormintele s-au deschis, morții au înviat, de asemenea și vălul Templului a plâns de durere, despicându-se. Toți au pierdut însuflețirea și au simțit teroare și spaimă. Fiica mea, și Mama ta stătea împietrită de durere, așteptându-L în brațele Ei pentru a-L închide în mormânt.

Și acum ascultă-mă: în intensa mea durere și cu durerile Fiului meu vreau să-ți vorbesc despre relele grave ale voinței tale umane. Privește-L în brațele mele suferinde, cât este de desfigurat: este adevăratul portret al relelor pe care vrerea umană îl face sărmanelor făpturi, iar Fiul meu drag, vrea să sufere aceste multe dureri pentru a ridica voința căzută în adâncul tuturor mizeriilor. Iar fiecare durere a lui Isus și fiecare durere a mea o chemau să învie în Voința Divină. A fost atât de mare iubirea noastră, încât pentru a pune în siguranță această voință umană, am umplut-o cu durerile noastre, aproape să o înecăm și apoi să o închidem înăuntrul mărilor imense ale durerilor mele și în acelea ale iubitului meu Fiu. Așadar, în această zi de dureri Mama ta suferindă este în întregime pentru tine. De aceea, dă-mi în schimb, voința ta în mâinile mele, ca să o închid în rănile sângerânde ale lui Isus, ca cea mai frumoasă victorie a pătimirii și morții Sale și ca triumf al durerilor mele cumplite.

Sufletul: Mamă suferindă, cuvintele tale îmi rănesc inima și simt că mor auzind că voința mea rebelă v-a făcut să suferiți atât de mult. De aceea, te rog să o închizi în rănile lui Isus, pentru a trăi din durerile Sale și din durerile tale cumplite.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei săruta rănile lui Isus spunând cinci acte de iubire, rugându-mă ca durerile mele să sigileze voința ta în deschizătura sfântă a coastei Sale.

Iaculatorie: Rănile lui Isus și durerile Mamei mele, să-mi dea harul ca voința mea să învie în Voința lui Dumnezeu!

Sufletul către Mama lui Cerească: Iată-mă din nou la tine, Regina mea Mamă; astăzi iubirea mea de fiică mă determină să alerg către tine, pentru a fi spectatoare când dulcele meu Isus, despărțindu-se de tine, pleacă pentru a-Și desfășura viața Sa apostolică în mijlocul făpturilor. Mamă sfântă, știu că vei suferi mult; fiecare moment de despărțire de Isus te va costa viața, iar eu, fiica ta, nu vreau să te las singură, vreau să-ți șterg lacrimile, iar eu, însoțindu-te, vreau să-ți înlătur singurătatea și în timp ce vom sta împreună, tu vei continua să-mi dai frumoasele tale lecții despre Voința Divină.

Lecția Reginei Cerului: Preaiubita mea fiică, compania ta îmi va fi foarte plăcută, pentru că voi simți în tine primul dar pe care mi-l face Isus, un dar format dintr-o iubire pură, produs din sacrificiul Său și al meu, darul care mă va costa viața Fiului meu.

Așadar, dă-mi atenție și ascultă-mă. Fiica mea, pentru Mama ta începe o viață de durere, de singurătate și de lungi despărțiri de supremul meu Bine, Isus. Viața ascunsă s-a terminat și El simte nevoia irezistibilă să-Și ofere iubirea ieșind în public, pentru a se face cunoscut și a merge în căutarea omului rătăcit în dezordinea voinței sale și pradă tuturor relelor. Dragul de Sfântul Iosif era deja mort, Isus pleca, iar Eu rămâneam singură în căsuța cea mică. Când iubitul meu Isus mi-a cerut ascultarea [permisiunea] de a pleca, pentru că niciodată nu făcea nimic dacă nu îmi spunea mai întâi, am simțit o prăbușire în Inimă, însă, cunoscând că aceea era Voința Supremă, am spus imediat FIATUL meu, nu am ezitat nicio clipă și după ce am rostit fiecare [Eu și Fiul meu] FIATUL nostru, ne-am despărțit.

   În înflăcărarea iubirii noastre, m-a binecuvântat și m-a lăsat. Eu L-am însoțit cu privirea cât am putut, apoi retrăgându-mă, m-am abandonat în acea Vrere Divină, care era viața mea. Dar, puterea FIATULUI Divin, această Vrere Sfântă, nu mă lăsa să-L pierd niciodată din vedere pe Fiul meu, nici El nu mă pierdea pe mine, ba chiar simțeam bătăile Inimii Sale în inima mea, iar Isus o simțea pe a mea într-a Sa. Dragă fiică, Eu L-am primit pe Fiul meu din partea Vrerii Divine, iar ce oferă Ea, nu se termină și nici nu admite despărțiri; darurile Sale sunt permanente și eterne. Deci, Fiul meu era al meu, nimeni nu putea să mi-L ia, nici moartea, nici durerea, nici despărțirea, pentru că Vrerea Divină mi L-a dăruit. Deci, separarea noastră era aparentă, însă în realitate eram uniți. Mai mult de atât, una singură era Voința care ne însuflețea: cum ne-am fi putut despărți?

Deci, trebuie să știi că lumina Voinței Divine îmi arăta cât de rău și cu câtă nerecunoștință Îl tratau pe Fiul meu. Pasul Său l-a îndreptat spre Ierusalim; prima Sa vizită a fost în Templul sfânt, în care a început seria predicilor Sale. Dar, vai, durere! Cuvântul Său, plin de viață, purtător de pace, iubire și ordine, era interpretat și ascultat cu răutate, mai ales de învățații și înțelepții din acele vremuri, iar când Fiul meu spunea că era Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul Tatălui, Cel care a venit să-i mântuiască, îi voiau foarte mult răul, încât cu privirile lor furioase voiau să-L distrugă. Oh, cum suferea iubitul meu Bine, Isus! Cuvântul Său creator, fiind respins, Îl făcea să simtă moartea, pe care ei o dădeau cuvântului Său divin, iar Eu eram foarte atentă, numai ochi, privind acea Inimă Divină, care sângera, Îi ofeream Inima mea maternă, pentru a primi [și ea] aceleași răni, pentru a-L consola și a-i da un sprijin când era gata de a ceda.

   Oh, de câte ori Îl vedeam uitat de toți, după ce a răspândit cuvântul Său, fără ca nimeni să-i ofere o alinare, mereu singur: în afara zidurilor orașului, în aer liber, sub bolta cerului înstelat, sprijinit de un copac, plângând și rugându-se pentru mântuirea tuturor. Iar Mama ta, dragă fiică, din căsuța mea, plângeam împreună cu El și în lumina FIATULUI Divin Îi trimiteam lacrimile mele pentru a-L alina, îmbrățișările mele neprihănite și sărutările mele pentru a-L mângâia. Deci, iubitul meu Fiu, văzându-Se respins de cei mari, de învățați, nu s-a oprit, nici nu se putea opri; Iubirea Sa alerga, pentru că voia suflete. Deci s-a înconjurat de săraci, de nefericiți, de infirmi, de șchiopi, de orbi, de muți și de atât de multe alte suferințe cu care erau asuprite săracele făpturi, pe care le-a produs voința umană în ele, iar acestea erau toate imagini ale multelor dureri. Iar dragul Isus îi însănătoșea, îi consola și-i instruia pe toți, așa că a devenit prietenul, tatăl, medicul, învățătorul săracilor.

Fiica mea, se poate spune că bieții păstori au fost cei care cu vizitele lor L-au primit când s-a născut și că săracii au fost cei care L-au urmat în ultimii ani din viață aici în exil, până să moară. Așadar, săracii, ignoranții, sunt mai simpli, mai puțin instruiți, dar sunt cei mai favorizați, cei mai binecuvântați și cei mai iubiți de Fiul meu drag, așa că îi alege pe săracii pescari, să fie Apostoli și coloanele viitoarei Biserici.

Prin urmare, preaiubită fiică, dacă ți-aș spune ce am făcut și am suferit Fiul meu și cu mine în acești trei ani din viața Sa publică, m-aș întinde prea mult. Îți recomand ca în ceea ce poți să faci și să suferi, primul și ultimul act al tău să fie FIATUL Divin. În FIAT ne-am separat de Fiul meu, iar FIATUL mi-a dat puterea de a îndura sacrificiul. Astfel vei găsi putere în toate, chiar și în durerile care te costă viața, dacă vei închide totul în eternul FIAT. De aceea, promite Mamei tale, că te vei afla mereu în Voința Divină. Așa vei simți și tu inseparabilitatea de mine și de Binele nostru suprem Isus.

Sufletul: Preadulce Mamă, cât te compătimesc, văzându-te că suferi atât de mult! Oh, te rog, revarsă în sufletul meu lacrimile tale și pe cele ale lui Isus, pentru a-l așeza și a-l închide în FIATUL divin.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, îmi vei da toate durerile tale, ca să fie compania singurătății mele, iar în fiecare durere vei imprima un „Te iubesc” pentru mine și pentru Isus al tău, ca să repari pentru cei care nu vor să asculte învățăturile Lui.

Iaculatorie: Mamă divină, cuvântul tău și cel al lui Isus să coboare în inima mea și să formeze în mine împărăția Voinței Divine!

Sufletul către Mama Regină: Mama mea preadulce, iată-mă din nou pe genunchii tăi. Mama mea, această fiică a ta nu mai poate să stea fără tine. Dulcea încântare a cerescului Copilaș, pe care acum Îl strângi în brațele tale și, îngenunchiată, Îl adori și Îl iubești, totul mă emoționează și mă gândesc că soarta ta fericită și însuși micul Rege Isus, nu sunt altceva decât roadele dulci și prețioasele garanții ale acelui FIAT, care a extins în tine împărăția Sa. Oh, o, Mamă, dă-mi cuvântul că îți vei folosi puterea ta ca să formezi în mine împărăția Voinței Divine.

Lecția Mamei mele Cerești: Preaiubita mea fiică, cât sunt de mulțumită să te am aproape și să te învăț cum se poate răspândi împărăția Voinței Divine în toate lucrurile. Toate crucile, durerile, umilințele, învăluite de viața FIATULUI Divin, sunt ca materia primă în mâinile Sale, pentru a alimenta împărăția Sa și pentru a o răspândi tot mai mult. Deci, dă-mi atenție și ascultă de Mama ta! Eu continuam să locuiesc în peștera din Betleem, cu Isus și dragul Sfânt Iosif. Cât eram de fericiți! Pruncușorul Isus și Voința Divină activă în Noi, au schimbat acea peșteră în paradis. Este adevărat că dureri și lacrimi nu ne lipseau, dar în comparație cu mările imense de bucurie, de fericire, de lumină, pe care FIATUL Divin le înlesnea să apară în fiecare act de-al nostru, erau abia picături aruncate în aceste mări. Și apoi, prezența iubitoare și blândă a dragului meu Fiu, era una dintre cele mai mari fericiri.

Deci, dragă fiică, trebuie să știi că era a opta zi de când cerescul Copilaș, a ieșit la lumina zilei, iar FIATUL Divin a vestit momentul durerii, poruncindu-ne să-L circumcidem pe drăguțul Copilaș. Era o tăietură foarte dureroasă la care trebuia să se supună micul Isus. În acele timpuri, era legea conform căreia toți primii născuți trebuiau să se supună la această incizie dureroasă. Se poate numi legea păcatului, dar Fiul meu era inocent, iar legea Sa era legea iubirii, cu toate acestea, din moment ce El a venit să-l găsească nu pe omul rege, ci pe omul decăzut, să se înfrățească cu el și să-l înalțe, a vrut să se umilească și deci s-a supus legii.

Fiica mea, Sfântul Iosif și cu mine, am simțit un fior de durere, dar neînfricați și fără a ezita, am chemat preotul și s-a făcut circumcizia cu o tăietură foarte dureroasă. La durerea atroce, copilașul Isus plângea și se zbătea în brațele mele, cerându-mi ajutor. Eu și Sfântul Iosif, am amestecat lacrimile noastre cu ale Sale; a fost adunat primul Sânge vărsat de Isus din iubire pentru făpturi, i s-a pus numele de Isus, nume puternic, care trebuia să facă să tremure Cerul, pământul și însuși iadul, nume care trebuia să fie balsamul, apărarea, ajutorul pentru fiecare inimă. Dar, fiica mea, această tăietură era imaginea crudei tăieturi pe care omul și-a provocat-o în suflet, făcând voința sa, iar dragul meu Fiu a vrut să i se facă această incizie, pentru a vindeca dura tăietură a voințelor umane și pentru a însănătoși cu Sângele Său, rănile atâtor păcate pe care veninul voinței umane l-a produs în făpturi. Așadar, fiecare act al voinței umane, este o tăietură care se produce și o rană care se deschide, iar cerescul Copilaș, cu tăietura Sa dureroasă, pregătea remediul pentru toate rănile umane.

Și acum, fiica mea, o altă surpriză: o stea nouă strălucește pe bolta cerului și cu lumina ei merge să caute adoratori, pe care îi conduce spre iesle, unde să recunoască și să-L adore pe Copilașul Isus.

   Trei personaje departe unele de altele, sunt copleșite și învăluite de lumina supremă și urmăresc steaua care le însoțește spre peștera din Betleem, la picioarele Copilului Isus. Dar mare a fost mirarea acestor regi Magi, când au recunoscut în acel Pruncușor divin pe Regele Cerului și al pământului, Cel care venea să-i iubească și să-i mântuiască pe toți! Pentru că, în acel moment în care Magii Îl adorau, uimiți de acea frumusețe cerească, Copilul născut și-a arătat Divinitatea Sa, prin Umanitatea Sa mică; și peștera s-a preschimbat în paradis, încât nu mai puteau să se desprindă de lângă picioarele Pruncușorului divin și [s-au desprins] doar atunci când El Și-a retras lumina Divinități Sale în Umanitatea Sa, iar Eu, punând în practică misiunea de Mamă, le-am vorbit îndelung despre coborârea Cuvântului și i-am întărit în credință, speranță și iubire, simbolul darurilor lor oferite lui Isus; iar ei, plini de bucurie, s-au retras în ținuturile lor, pentru a fi primii vestitori.

Fiica mea dragă, nu te îndepărta de lângă mine, urmează-mă peste tot. Deja se împlinesc patruzeci de zile de la nașterea micului Rege Isus, iar FIATUL Divin ne cheamă pentru a împlini legea prezentării Fiului meu la Templu. Deci, mergem la Templu; era prima oară când ieșeam cu dulcele meu Copil. Un val de durere mi-a străbătut Inima mea: mergeam să-L ofer ca victimă pentru mântuirea tuturor. Așadar, intrăm în Templu. Mai întâi am adorat Maiestatea Divină; apoi am chemat preotul și punându-i-L în brațe, el L-a oferit pe cerescul Copil Veșnicului Tată, dăruindu-L ca sacrificiu pentru mântuirea tuturor.

Preotul era Simion și de îndată ce L-am așezat în brațele lui, el a recunoscut că Pruncul era Cuvântul Divin și a tresăltat de o imensă bucurie, iar după oferire, el fiind profet, a prezis toate durerile mele. Oh, FIATUL Suprem, răspândindu-se asupra Inimii mele materne, a anunțat cu sunet vibrant, trista tragedie a tuturor durerilor Fiului meu Copil! Dar, ce m-au străpuns mai mult, au fost cuvintele pe care mi le-a spus sfântul profet, adică: „Acest drag Copil va fi salvarea și ruinarea multora și va fi ținta contradicțiilor”. Dacă Vrerea Divină nu m-ar fi susținut, aș fi murit în acea clipă de durere cumplită. În schimb, Ea mi-a dat viață și a vrut să formeze în mine împărăția durerilor, în aceeași împărăție a Voinței Sale. Așa că, pe lângă dreptul de Mamă pe care-l aveam asupra tuturor, am dobândit și dreptul de Mamă și Regină a tuturor durerilor. Ah, da, prin durerile mele am dobândit „bănuțul” cu care să plătesc datoriile fiilor mei și mai ales ale fiilor nerecunoscători.

Dar, fiica mea, trebuie să știi că în lumina Voinței Divine Eu știam deja toate durerile pe care trebuia să le suport și chiar mai mult decât ce mi-a prezis sfântul profet, dar în acel act atât de solemn de a-L oferi pe Fiul meu și, auzind că se repetă (profeția), m-am simțit atât de străpunsă, încât mi-a sângerat Inima, și s-au deschis profunde despicături în sufletul meu.

Așadar, ascultă de Mama ta: în durerile tale, în situațiile dureroase care nu o să-ți lipsească, nu te descuraja niciodată, ci cu o iubire eroică fă ca Vrerea Divină să-și ocupe locul Său regal în durerile tale, ca să le transforme în bănuți de o infinită valoare, prin care vei putea plăti datoriile fraților tăi, pentru a-i răscumpăra din sclavia voinței umane, pentru a-i determina să intre din nou ca fii liberi, în împărăția FIATULUI Divin.

Sufletul: Mamă sfântă, în Inima ta străpunsă, așez toate durerile mele și tu știi cât îmi străpung [și mie] inima. Oh, fii pentru mine Mama mea și revarsă în mine balsamul durerilor tale, ca să suport soarta ta și să mă folosesc de durerile mele ca bănuți pentru dobândirea împărăției Voinței Divine.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei veni în brațele mele ca să revărs în tine primul sânge pe care l-a vărsat cerescul Copil, să-ți însănătoșesc rănile pe care ți le-a făcut voința ta umană și vei recita trei acte de iubire pentru a calma suferința rănii Copilului Isus.

Iaculatorie: Mama mea, revarsă durerea ta în sufletul meu și schimbă toate durerile mele în Voința lui Dumnezeu.

Sufletul către Mama lui Cerească: Astăzi, Mamă sfântă, simt o răbufnire de iubire și îmi dau seama că nu pot sta [liniștită] dacă nu vin pe genunchii tăi materni, să-L găsesc în brațele tale pe cerescul Copilaș. Frumusețea Sa mă încântă, privirile Sale mă impresionează, buzele Sale, sunt gata să scâncească și să dea în plâns continu, îmi sfâșie inima [și mă îmbie] să-L iubesc. Preaiubită Mama mea, eu știu că tu mă iubești și de aceea te rog să-mi dai un locșor în brațele tale, ca să-i dau primul meu sărut și să cufund inima mea în micul Rege Isus, să-i încredințez secretele mele tulburătoare, care mă apasă atât de mult și să-i spun acestea, ca să-L fac să surâdă: „voința mea este a Ta iar a Ta este a mea, deci, formează în mine împărăția FIATULUI Tău Divin”.

Lecția Reginei Cerului către fiica sa: Preaiubita mea fiică, oh, cât doresc să te am în brațele mele, pentru a avea marea mulțumire de a putea spune micului nostru Rege Copilaș: „Nu plânge drăgălașul meu; vezi, aici cu Noi este mica mea fiică, care vrea să te recunoască Rege și să-ți dea stăpânirea în sufletul ei, pentru a te decide să extinzi împărăția Voinței Tale Divine în ea”.

Deci, fiica Inimii mele, în timp ce intenționezi să-L contempli pe Copilul Isus, dă-mi atenție și ascultă-mă. Trebuie să știi că era miezul nopții când micul Rege nou-născut a ieșit din sânul meu matern, dar noaptea s-a preschimbat în zi; Cel care era stăpânul luminii punea pe fugă noaptea voinței umane, noaptea păcatului, noaptea tuturor relelor și ca semn la ceea ce a împlinit cu obișnuitul său FIAT atotputernic, în rânduiala sufletelor, miezul nopții s-a preschimbat într-o zi strălucitoare. Întreaga creație alerga pentru a lăuda pe Creatorul ei, aflat în acea mică Umanitate a Sa.

   Soarele alerga să-i dea Copilașului Isus primele sărutări de lumină și să-L încălzească cu dogoarea Lui; vântul puternic, cu suflul lui, purifica aerul acelei grote și cu adierea lui dulce Îi șoptea „te iubesc”; cerurile se cutremurau din temelii; pământul tresălta și fremăta până în abis; marea se agita cu valurile ei foarte înalte; pe scurt, toate lucrurile create L-au recunoscut pe Creatorul lor care stătea deja în mijlocul lor și toate se întreceau să-L laude. Înșiși Îngerii, formând lumină pretutindeni, cu vocea melodioasă, care putea fi auzită de toți, spuneau: „Glorie lui Dumnezeu în înaltul cerului și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință! De acum, s-a născut cerescul Copilaș în peștera din Betleem, înfășurat în scutece sărace”. Iar păstorii, care stăteau de veghe, ascultau vocile îngerești și au alergat să-L viziteze pe micul Rege divin.

Deci, dragă fiică, continuă să mă asculți. Când L-am primit în brațele mele și i-am dat primul meu sărut, am simțit, cu multă iubire, că trebuie să-L hrănesc pe Fiul meu Copilașul și oferindu-i sânul meu, i-am dat lapte din abundență, lapte format de însuși FIATUL Divin în persoana mea, ca să-L hrănesc pe micul Rege Isus. Dar, în timp ce făceam aceasta, cine poate spune ce simțeam, când Fiul meu îmi dădea mări de haruri, de iubire, de sfințenie, ca să mă răsplătească? Așadar, L-am înfășurat în scutece sărace, netezite și L-am așezat în iesle; aceasta era Voința Sa, iar Eu nu am putut să fac altceva decât s-o împlinesc. Dar înainte de a face aceasta, m-am dus cu El la dragul Sfânt Iosif și i L-am dat în brațe; și oh, cât s-a bucurat, L-a strâns la inimă, iar dulcele Copilaș i-a revărsat în suflet torente de haruri.

   Deci, împreună cu Sfântul Iosif, am aranjat un pic de fân în iesle și desprinzându-L din brațele mele materne, L-am așezat să stea înăuntrul ei. Iar Eu, Mama ta, surprinsă de frumusețea Pruncușorului divin, stăteam tot timpul îngenunchiată în fața Sa; puneam în mișcare toate mările mele de iubire, pe care Vrerea Divină le-a format în Mine, ca să-L iubesc, să-L ador și să-i mulțumesc. Și cerescul Copilaș ce făcea în iesle? Făcea un act continuu al Voinței Tatălui nostru Ceresc, care era și al Lui, gemea, suspina, scâncea, plângea și-i chema pe toți, spunând printre suspinele Sale iubitoare: „Veniți toți, fiii Mei; m-am născut din iubire pentru voi, pentru durerile și lacrimile voastre. Veniți toți să cunoașteți preaplinul Iubirii Mele, dați-Mi un adăpost în inimile voastre”. Și a fost un du-te-vino de păstori, care au venit să-L viziteze și tuturor le dădea privirea Sa dulce și surâsul de iubire în însele lacrimile Sale.

Și acum, fiica mea, un cuvânt pentru tine. Trebuie să știi că toată bucuria mea era să-L țin în brațe pe Fiul meu drag, Isus, dar Vrerea Divină m-a făcut să înțeleg că trebuie să-L așez în iesle la dispoziția tuturor, pentru că oricine L-ar fi dorit, să-L poată dezmierda, săruta, să-L ia în propriile-i brațe ca și cum ar fi fost al lui; era micul Rege al tuturor, deci aveau dreptul de a-și dovedi dulcea lor asigurare de iubire. Iar Eu, pentru a împlini Vrerea Supremă, m-am lipsit de bucuriile mele inocente și am început misiunea de Mamă cu fapte și sacrificii, dându-L pe Isus tuturor. Fiica mea, Voința Divină este exigentă, vrea totul, chiar și sacrificiul celor mai sfinte lucruri, după cum se prezintă împrejurarea și chiar marele sacrificiu al privării de însuși Isus; și aceasta pentru a răspândi în mare parte împărăția Sa și pentru a multiplica însăși viața lui Isus, pentru că atunci când făptura, din iubire pentru El, se lipsește de El, eroismul și sacrificiul sunt atât de mari, încât au virtutea să producă o viață nouă ca a lui Isus și să-i formeze o altă locuință. De aceea, dragă fiică, fii atentă și sub niciun pretext nu refuza niciodată nimic Voinței Divine.

Sufletul: Mamă sfântă, frumoasele tale lecții mă pun în încurcătură, dar dacă vrei să le pun în practică, nu mă lăsa singură și, când mă vezi cedând sub greutatea enormă a absenței harurilor divine, să mă strângi la Inima ta maternă și astfel, eu voi simți puterea de a nu refuza niciodată nimic Voinței Divine”.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei veni de trei ori să vizitezi Copilașul Isus și sărutându-i mânuțele Îi vei oferi cinci acte de iubire pentru a-i onora lacrimile și pentru a-i calma plânsul. 

Iaculatorie: Mamă sfântă, revarsă lacrimile lui Isus în inima mea, ca să pregătească în mine triumful Voinței lui Dumnezeu!

Sufletul către Regina lui Mamă: Preadulce Mamă, sărmana mea inimă simte o foarte mare nevoie să vină pe genunchii tăi materni, ca să-ți destăinuie micile ei secrete și să le încredințeze Inimii tale materne. Ascultă, o Mama mea, când mă uit la marile minuni pe care Fiatul Divin le-a lucrat în tine, simt că nu îmi este dat să te imit pentru că sunt mică, slabă și apoi luptele groaznice ale existenței mele mă zdrobesc și nu îmi lasă decât un fir de viață. Mama mea, oh, cât aș dori să-mi revărs inima mea în a ta, pentru a te face să simți durerile care mă mâhnesc și teama care mă torturează că n-aș putea să împlinesc Voința Divină! Fie-ți milă, o, Mamă Cerească, fie-ți milă!  Ascunde-mă în Inima ta, iar eu voi pierde memoria relelor mele, ca să-mi amintesc să trăiesc doar din Voința Divină.

Lecția Reginei Cerului, Mama lui Isus: Preaiubită fiică, nu te teme, încrede-te în Mama ta; revarsă totul în Inima mea, iar Eu voi ține cont de toate, îți voi fi Mamă, voi preschimba durerile tale în lumină și voi lărgi marginile împărăției Voinței Divine în sufletul tău. De aceea, pune totul deoparte deocamdată și ascultă-mă; vreau să-ți spun ce a înfăptuit micul Rege Isus în sânul meu matern și cum Mama ta nu a pierdut nici măcar o respirație a micului Isus.

Deci, fiica mea, mica Umanitate a lui Isus creștea unită în substanță cu Divinitatea. Sânul meu matern era foarte îngust, întunecat, nu era nicio fisură prin care să intre lumina, iar Eu Îl vedeam, în sânul meu matern, nemișcat, învăluit de o noapte profundă. Dar, știi cine forma acest întuneric intens pentru copilul Isus? Voința umană, în care omul s-a implicat de bunăvoie, iar pentru câte păcate săvârșea [omul], tot atât de multe abisuri de întuneric forma în jurul și înăuntrul Său [lui Isus] și Îl țineau imobilizat încât nu putea înfăptui binele. Iar dragul meu Isus, pentru a pune pe fugă această noapte atât de profundă, a ales temnița dulce a Mamei Sale și s-a expus de bunăvoie la imobilitate în cele nouă luni din cauză că omul a devenit prizonierul voinței sale întunecate, și și-a pierdut impulsul de a împlini binele.

Fiica mea, dacă ai ști cât de zbuciumată a fost Inima mea de mamă văzându-L pe micul Isus nemișcat în sânul meu, plângând și suspinând! Bătăile Inimii Sale arzătoare pulsau tot mai puternic, și arzând de iubire, El își făcea simțită bătaia Inimii Sale în fiecare inimă [a făpturilor] pentru a le cere sufletele din milă, ca să le închidă în lumina Divinității Sale, pentru că El, din iubire pentru ele a schimbat de bunăvoie lumina cu întunericul, ca toate să poată obține adevărata lumină pentru a se salva.

Preaiubita mea fiică, cine poate spune ce a suferit în sânul meu, micul meu Isus? Dureri nemaiauzite și de nedescris. Era dotat cu o deplină rațiune, era Dumnezeu și om, era atât de mare Iubirea Sa, că punea deoparte mări infinite de bucurii, de fericire, de lumină și cufunda micuța Sa Umanitate în mările întunericului de amărăciune, de nefericire și mizerie, pe care i le-au pregătit făpturile, iar micul Isus le așeza pe toate pe umerii Săi, ca și cum ar fi fost ale Sale.

   Fiica mea, adevărata iubirea nu spune niciodată ajunge, nu se uită la dureri, iar prin dureri îl caută pe cel care iubește; și este mulțumită atunci când își dă viața pentru a o dărui celui pe care-l iubește. Fiica mea, ascultă de Mama ta: vezi ce mare rău este să faci voința ta? Nu doar că pregătești noaptea pentru Isus al tău și pentru tine, dar formezi mări de amărăciuni, de nefericire și mizerie, în care rămâi atât de copleșită, că nu știi cum să ieși. De aceea, fii atentă, fă-mă fericită spunându-mi: „Vreau să fac mereu Voința Divină”.

Așadar, ascultă fiica mea: micul Isus, în ardoarea iubirii Sale, este pregătit de a face primul pas, ca să iasă la lumina zilei. Nerăbdările Sale, suspinele și dorințele Sale arzătoare, nu-i mai dau odihnă. El vrea să îmbrățișeze făptura, să se arate, să o privească și să o atragă spre Sine. Și când într-o zi s-a așezat la porțile Cerului ca să observe cum să se închidă în sânul meu, tot așa, acum este pregătit de a observa de la ușile sânului meu, „care este mai presus decât Cerul”, cum să apară Soarele Cuvântului Veșnic în mijlocul lumii și cum să formeze punctul culminant și splendid al amiezii. Așa că pentru sărmanele făpturi, nu vor mai fi: nici noapte, nici zori, nici auroră, ci mereu Soare, mai mult decât în plinătatea amiezii.

Mama ta simțea că nu-L mai putea reține în interiorul ei. Mă inundau mări de lumină și de iubire și cum L-am conceput din interiorul unei mari lumini, tot așa a ieșit din sânul meu matern, din interiorul unei mari lumini. Dragă fiică, pentru cine trăiește din Voința Divină totul este lumină și totul se transformă în lumină. Deci, în această lumină, Eu, emoționată, așteptam să-L strâng în brațe pe micul meu Isus și de îndată a ieșit din sânul meu, am auzit primele Sale scâncete iubitoare; Îngerul Domnului mi L-a dat în brațe, Eu L-am strâns cu foarte multă putere la Inima mea și i-am dat primul meu sărut, iar micul Isus mi l-a dat pe al Său. Deocamdată ajunge; mâine te aștept din nou pentru a urmări povestirea despre nașterea lui Isus.

Sufletul: Mamă sfântă, oh, cât ești de fericită, ești adevărata binecuvântată dintre toate femeile. Oh, te rog, pentru acele bucurii pe care le-ai simțit când L-ai strâns pe Isus la sânul tău și i-ai dat primul sărut, [te rog] să mi-L dai în brațe, pentru câteva clipe pe micul Isus, ca să-i dau mulțumire și să-i spun că făgăduiesc să-L iubesc mereu, și că nu vreau să cunosc decât Sfânta Sa Voință.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei veni să-i săruți piciorușele Copilașului Isus și Îi vei da voința ta în mânuțe, pentru a-L determina să se joace și să surâdă.

Iaculatorie: Mama mea, închide în inima mea pe micul Isus și să preschimbi inima mea în întregime în Voința lui Dumnezeu!