imparatiavointeidivine

Ziua a XXVII-a – Regina durerilor în împărăția Voinței Divine. Sună ora durerii: Pătimirea, uciderea lui Dumnezeu. Plânsul întregii naturi

Vointa DivinaLasă un comentariu

Sufletul către Mama lui în suferință: Draga mea Mamă îndurerată, astăzi mai mult ca niciodată simt nevoia irezistibilă să stau aproape de Tine. Nu, nu mă voi îndepărta de tine, pentru că vreau să fiu spectatoarea crudelor tale dureri și ca fiică, să-ți cer harul să așezi în mine durerile tale și pe cele ale Fiului tău Isus, chiar și însăși moartea Sa, pentru ca moartea Sa și durerile tale să-mi ofere harul să dau moarte în mod continuu voinței mele și în locul ei să faci să apară viața Voinței Divine.

Lecția Reginei durerilor:Preaiubită fiică a mea, nu îmi refuza compania ta în marea mea amărăciune. Divinitatea a decretat deja ultima zi a Fiului meu, aici, pe pământ. Un Apostol tocmai L-a trădat, dându-L în mâinile iudeilor pentru a-L condamna la moarte. Dragul meu Fiu, în prea marea Lui iubire, nevrând să-i lase pe fiii Săi, pe care a venit să-i caute pe pământ cu atât de multă iubire, se abandonează în Sacramentul Euharistiei, pentru ca oricine Îl dorește, să-L poată avea. Prin urmare, viața Fiului meu este pe sfârșite și apoi își ia zborul spre Patria Cerească. Ah, dragă fiică, FIATUL Divin mi L-a dat; Eu în FIATUL Divin L-am primit și acum în același FIAT Îl încredințez. Mi se rupe Inima și mări de dureri imense mă inundă, simt că viața mă părăsește din cauza cumplitelor dureri. Dar nu puteam refuza nimic FIATULUI Divin, ba chiar mă simțeam gata să o sacrific cu propriile-mi mâini dacă ar fi vrut-o. Forța Vrerii Divine este atotputernică, iar Eu simțeam o asemenea putere prin virtutea Ei, încât mai degrabă aș fi fost mulțumită să mor, decât să-i refuz ceva.

Așadar, fiica mea, ascultă-mă: Inima mea maternă este cufundată în dureri. Numai gândul că trebuie să-mi moară Fiul, Dumnezeul meu, Viața mea, oh, aceasta este mai mult decât moartea pentru Mama ta; și totuși știu că trebuie să trăiesc. Cât chin! Câte despicături profunde se formează în Inima mea, ca și cum lănci tăioase îmi trec dintr-o parte într-alta! Și totuși, fiica mea, îmi pare rău să spun, dar trebuie să-ți spun: în aceste dureri și despicături profunde și în durerile iubitului meu Fiu era sufletul tău, voința ta umană, care nelăsându-se dominată de Cea a lui Dumnezeu, noi am acoperit-o cu dureri, am îmbălsămat-o, am întărit-o cu durerile noastre, ca să fie pregătită să primească viața Voinței Divine.

Ah, dacă FIATUL Divin nu m-ar fi susținut și nu ar fi continuat cursul său, al infinitelor mări de lumină, bucurie și fericire alături de mările durerilor mele îngrozitoare, Eu aș fi murit pentru fiecare durere, pe care a suferit-o dragul meu Fiu. Oh, cât de sfâșiată m-am simțit când L-am văzut ultima oară palid, cu o tristețe de moarte pe față și cu vocea tremurândă, ca și cum ar fi vrut să izbucnească în plâns și mi-a spus: „Mamă, adio! Binecuvântează-L pe Fiul tău și dă-mi ascultarea de a muri. Al meu și al tău FIAT Divin M-a determinat să Mă întrupez, al meu și al tău FIAT Divin trebuie să Mă determine să mor. Îndată, o, Mamă dragă pronunță al tău FIAT și spune-mi: Te binecuvântez și Îți dau ascultarea de a muri răstignit; așa dorește Vrerea veșnică, așa vreau și Eu”.

Fiica mea, ce prăbușire a provocat Inimii mele străpunse! Și totuși a trebuit să-ți spun, pentru că în noi nu existau dureri forțate, ci toate voluntare. Deci, de ambele părți ne-am binecuvântat și dându-ne acea privire care nu știe să se mai dezlipească de persoana iubită, dragul meu Fiu, Viața mea dulce, a pornit, iar Eu, Mama ta suferindă, am rămas, însă ochiul sufletului meu nu L-a pierdut niciodată din vedere. L-am urmat în grădina (măslinilor), în agonia Sa îngrozitoare și oh, cum mi-a sângerat Inima văzându-L abandonat de toți, până și de cei mai credincioși și dragi Apostoli!

Fiica mea, abandonul persoanelor dragi este una dintre durerile cele mai mari pentru o inimă umană în orele furtunoase ale vieții, mai ales pentru Fiul meu, care atât de mult i-a iubit și le-a oferit atâtea binefaceri, iar acum era în momentul de a-și da viața pentru cei care deja L-au abandonat în orele cele mai grele ale vieții Sale, ba chiar au fugit. Câtă durere, câtă durere! Iar Eu, văzându-L agonizând, transpirând sânge, agonizam împreună cu El și Îl susțineam în brațele mele materne. Eu eram inseparabilă de Fiul meu, durerile Sale se reflectau în Inima mea topită de durere și de iubire, iar Eu le simțeam mai mult decât ar fi fost ale mele. Așa L-am urmat toată noaptea. Nu a fost durere și nicio acuză pe care i-au adus-o și care să nu fi răsunat în Inima mea. Dar în zorile dimineții, nemaiputând [să îndur], însoțită de discipolul Ioan, de Magdalena și de alte femei evlavioase, am vrut să-L urmez pas cu pas, de la un tribunal la altul, chiar și fizic.

Fiica mea preaiubită, Eu auzeam ca o furtună, bătăile care curgeau peste trupul gol al Fiului meu, auzeam batjocurile, râsetele satanice și loviturile pe care i le dădeau peste cap în momentul încoronării cu spini. L-am văzut când Pilat L-a arătat poporului desfigurat și de nerecunoscut, am auzit, acel „răstignește-L, răstignește-L”, care îmi asurzea urechile. L-am văzut punându-și crucea pe umeri, istovit, fără suflare; iar Eu, nemaiputând suporta, am grăbit pasul pentru a-i da ultima îmbrățișare și a-i șterge fața udată de sânge. Dar ce! Pentru noi nu era milă; iar cruzii soldați L-au tras cu funiile și L-au făcut să cadă. Dragă fiică, ce durere sfâșietoare să nu-L pot ajuta pe Fiul meu drag în atât de multe dureri!

   Așadar, fiecare durere deschidea o mare de dureri în străpunsa mea Inimă. În sfârșit L-am urmat până pe Calvar, unde, în mijlocul durerilor de neimaginat și desfigurare teribilă, a fost răstignit și înălțat pe cruce și doar atunci mi-a fost îngăduit să stau la picioarele crucii, pentru a primi de pe buzele Sale muribunde darul tuturor fiilor mei, dreptul și sigilarea maternității mele peste toate făpturile. Și puțin după aceea, în chinuri nemaiauzite, și-a dat ultima suflare. Toată natura s-a înveșmântat în tristețe și a plâns moartea Creatorului Său. A plâns soarele, întunecându-se și retrăgându-se înspăimântat de pe fața pământului. A plâns pământul cu un puternic cutremur, deschizându-se în diferite locuri, din cauza durerii morții Creatorului Său. Toți au plâns, mormintele s-au deschis, morții au înviat, de asemenea și vălul Templului a plâns de durere, despicându-se. Toți au pierdut însuflețirea și au simțit teroare și spaimă. Fiica mea, și Mama ta stătea împietrită de durere, așteptându-L în brațele Ei pentru a-L închide în mormânt.

Și acum ascultă-mă: în intensa mea durere și cu durerile Fiului meu vreau să-ți vorbesc despre relele grave ale voinței tale umane. Privește-L în brațele mele suferinde, cât este de desfigurat: este adevăratul portret al relelor pe care vrerea umană îl face sărmanelor făpturi, iar Fiul meu drag, vrea să sufere aceste multe dureri pentru a ridica voința căzută în adâncul tuturor mizeriilor. Iar fiecare durere a lui Isus și fiecare durere a mea o chemau să învie în Voința Divină. A fost atât de mare iubirea noastră, încât pentru a pune în siguranță această voință umană, am umplut-o cu durerile noastre, aproape să o înecăm și apoi să o închidem înăuntrul mărilor imense ale durerilor mele și în acelea ale iubitului meu Fiu. Așadar, în această zi de dureri Mama ta suferindă este în întregime pentru tine. De aceea, dă-mi în schimb, voința ta în mâinile mele, ca să o închid în rănile sângerânde ale lui Isus, ca cea mai frumoasă victorie a pătimirii și morții Sale și ca triumf al durerilor mele cumplite.

Sufletul: Mamă suferindă, cuvintele tale îmi rănesc inima și simt că mor auzind că voința mea rebelă v-a făcut să suferiți atât de mult. De aceea, te rog să o închizi în rănile lui Isus, pentru a trăi din durerile Sale și din durerile tale cumplite.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei săruta rănile lui Isus spunând cinci acte de iubire, rugându-mă ca durerile mele să sigileze voința ta în deschizătura sfântă a coastei Sale.

Iaculatorie: Rănile lui Isus și durerile Mamei mele, să-mi dea harul ca voința mea să învie în Voința lui Dumnezeu!

Ziua a XXVII-a – Regina durerilor în împărăția Voinței Divine. Sună ora durerii: Pătimirea, uciderea lui Dumnezeu. Plânsul întregii naturi

Ziua a XXVI-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine. Ora durerii se aproprie. Dureroasa despărțire. Isus în viața Sa publică și apostolică

Vointa DivinaLasă un comentariu

Sufletul către Mama lui Cerească: Iată-mă din nou la tine, Regina mea Mamă; astăzi iubirea mea de fiică mă determină să alerg către tine, pentru a fi spectatoare când dulcele meu Isus, despărțindu-se de tine, pleacă pentru a-Și desfășura viața Sa apostolică în mijlocul făpturilor. Mamă sfântă, știu că vei suferi mult; fiecare moment de despărțire de Isus te va costa viața, iar eu, fiica ta, nu vreau să te las singură, vreau să-ți șterg lacrimile, iar eu, însoțindu-te, vreau să-ți înlătur singurătatea și în timp ce vom sta împreună, tu vei continua să-mi dai frumoasele tale lecții despre Voința Divină.

Lecția Reginei Cerului: Preaiubita mea fiică, compania ta îmi va fi foarte plăcută, pentru că voi simți în tine primul dar pe care mi-l face Isus, un dar format dintr-o iubire pură, produs din sacrificiul Său și al meu, darul care mă va costa viața Fiului meu.

Așadar, dă-mi atenție și ascultă-mă. Fiica mea, pentru Mama ta începe o viață de durere, de singurătate și de lungi despărțiri de supremul meu Bine, Isus. Viața ascunsă s-a terminat și El simte nevoia irezistibilă să-Și ofere iubirea ieșind în public, pentru a se face cunoscut și a merge în căutarea omului rătăcit în dezordinea voinței sale și pradă tuturor relelor. Dragul de Sfântul Iosif era deja mort, Isus pleca, iar Eu rămâneam singură în căsuța cea mică. Când iubitul meu Isus mi-a cerut ascultarea [permisiunea] de a pleca, pentru că niciodată nu făcea nimic dacă nu îmi spunea mai întâi, am simțit o prăbușire în Inimă, însă, cunoscând că aceea era Voința Supremă, am spus imediat FIATUL meu, nu am ezitat nicio clipă și după ce am rostit fiecare [Eu și Fiul meu] FIATUL nostru, ne-am despărțit.

   În înflăcărarea iubirii noastre, m-a binecuvântat și m-a lăsat. Eu L-am însoțit cu privirea cât am putut, apoi retrăgându-mă, m-am abandonat în acea Vrere Divină, care era viața mea. Dar, puterea FIATULUI Divin, această Vrere Sfântă, nu mă lăsa să-L pierd niciodată din vedere pe Fiul meu, nici El nu mă pierdea pe mine, ba chiar simțeam bătăile Inimii Sale în inima mea, iar Isus o simțea pe a mea într-a Sa. Dragă fiică, Eu L-am primit pe Fiul meu din partea Vrerii Divine, iar ce oferă Ea, nu se termină și nici nu admite despărțiri; darurile Sale sunt permanente și eterne. Deci, Fiul meu era al meu, nimeni nu putea să mi-L ia, nici moartea, nici durerea, nici despărțirea, pentru că Vrerea Divină mi L-a dăruit. Deci, separarea noastră era aparentă, însă în realitate eram uniți. Mai mult de atât, una singură era Voința care ne însuflețea: cum ne-am fi putut despărți?

Deci, trebuie să știi că lumina Voinței Divine îmi arăta cât de rău și cu câtă nerecunoștință Îl tratau pe Fiul meu. Pasul Său l-a îndreptat spre Ierusalim; prima Sa vizită a fost în Templul sfânt, în care a început seria predicilor Sale. Dar, vai, durere! Cuvântul Său, plin de viață, purtător de pace, iubire și ordine, era interpretat și ascultat cu răutate, mai ales de învățații și înțelepții din acele vremuri, iar când Fiul meu spunea că era Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul Tatălui, Cel care a venit să-i mântuiască, îi voiau foarte mult răul, încât cu privirile lor furioase voiau să-L distrugă. Oh, cum suferea iubitul meu Bine, Isus! Cuvântul Său creator, fiind respins, Îl făcea să simtă moartea, pe care ei o dădeau cuvântului Său divin, iar Eu eram foarte atentă, numai ochi, privind acea Inimă Divină, care sângera, Îi ofeream Inima mea maternă, pentru a primi [și ea] aceleași răni, pentru a-L consola și a-i da un sprijin când era gata de a ceda.

   Oh, de câte ori Îl vedeam uitat de toți, după ce a răspândit cuvântul Său, fără ca nimeni să-i ofere o alinare, mereu singur: în afara zidurilor orașului, în aer liber, sub bolta cerului înstelat, sprijinit de un copac, plângând și rugându-se pentru mântuirea tuturor. Iar Mama ta, dragă fiică, din căsuța mea, plângeam împreună cu El și în lumina FIATULUI Divin Îi trimiteam lacrimile mele pentru a-L alina, îmbrățișările mele neprihănite și sărutările mele pentru a-L mângâia. Deci, iubitul meu Fiu, văzându-Se respins de cei mari, de învățați, nu s-a oprit, nici nu se putea opri; Iubirea Sa alerga, pentru că voia suflete. Deci s-a înconjurat de săraci, de nefericiți, de infirmi, de șchiopi, de orbi, de muți și de atât de multe alte suferințe cu care erau asuprite săracele făpturi, pe care le-a produs voința umană în ele, iar acestea erau toate imagini ale multelor dureri. Iar dragul Isus îi însănătoșea, îi consola și-i instruia pe toți, așa că a devenit prietenul, tatăl, medicul, învățătorul săracilor.

Fiica mea, se poate spune că bieții păstori au fost cei care cu vizitele lor L-au primit când s-a născut și că săracii au fost cei care L-au urmat în ultimii ani din viață aici în exil, până să moară. Așadar, săracii, ignoranții, sunt mai simpli, mai puțin instruiți, dar sunt cei mai favorizați, cei mai binecuvântați și cei mai iubiți de Fiul meu drag, așa că îi alege pe săracii pescari, să fie Apostoli și coloanele viitoarei Biserici.

Prin urmare, preaiubită fiică, dacă ți-aș spune ce am făcut și am suferit Fiul meu și cu mine în acești trei ani din viața Sa publică, m-aș întinde prea mult. Îți recomand ca în ceea ce poți să faci și să suferi, primul și ultimul act al tău să fie FIATUL Divin. În FIAT ne-am separat de Fiul meu, iar FIATUL mi-a dat puterea de a îndura sacrificiul. Astfel vei găsi putere în toate, chiar și în durerile care te costă viața, dacă vei închide totul în eternul FIAT. De aceea, promite Mamei tale, că te vei afla mereu în Voința Divină. Așa vei simți și tu inseparabilitatea de mine și de Binele nostru suprem Isus.

Sufletul: Preadulce Mamă, cât te compătimesc, văzându-te că suferi atât de mult! Oh, te rog, revarsă în sufletul meu lacrimile tale și pe cele ale lui Isus, pentru a-l așeza și a-l închide în FIATUL divin.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, îmi vei da toate durerile tale, ca să fie compania singurătății mele, iar în fiecare durere vei imprima un „Te iubesc” pentru mine și pentru Isus al tău, ca să repari pentru cei care nu vor să asculte învățăturile Lui.

Iaculatorie: Mamă divină, cuvântul tău și cel al lui Isus să coboare în inima mea și să formeze în mine împărăția Voinței Divine!

Ziua a XXVI-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine. Ora durerii se aproprie. Dureroasa despărțire. Isus în viața Sa publică și apostolică

Ziua a XXV-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine. Nazaret, simbol și realitate a împărăției FIATULUI Divin. Viața ascunsă. Ea este Păstrătoarea, Izvorul și Canalul veșnic

Vointa DivinaLasă un comentariu

Sufletul către Suverana lui Regină: Mamă preadulce, iată-mă din nou pe genunchii tăi materni, unde te găsesc împreună cu [drăguțul] copilaș Isus, iar tu, dezmierdându-L, Îi spui povestea ta de iubire, iar Isus ți-o spune pe a Sa. Oh, cât este de frumos să-i găsești pe Isus și pe Mama, vorbind amândoi, iar răbufnirea lor de iubire este atât de mare, încât rămân înmărmuriți; Mama și Fiul sunt reciproc fermecați. Mamă sfântă, să nu mă dați la o parte, ci țineți-mă împreună cu voi, pentru ca ascultând ceea ce spuneți, să învăț să vă iubesc și să fac mereu Preasfânta Voință a lui Dumnezeu.

Lecția Reginei Cerului: Fiică preaiubită, oh, cât te-am așteptat pentru a continua lecțiile mele despre împărăția pe care FIATUL Suprem o extindea tot mai mult în mine. Deci, trebuie să știi că micuța casă din Nazaret era un paradis pentru Mama ta, pentru dragul și blândul Isus și pentru Sfântul Iosif. Dragul meu Fiu, fiind Cuvântul Veșnic, deținea în sinea Lui, Voința Divină, prin virtutea proprie, iar în acea mică Umanitate, locuiau mări imense de lumină, sfințenie, bucurie și frumuseți infinite. Eu dețineam prin har Vrerea Divină dar, cu toate că nu puteam să îmbrățișez imensitatea precum iubitul Isus, El fiind Dumnezeu și Om, iar Eu fiind doar creatura Sa finită, FIATUL Divin m-a umplut atât de mult, încât a format mările Sale de lumină, sfințenie, iubire, frumusețe și fericire și era atât de mare lumina, iubirea și tot ce putea să dețină Vrerea Divină care ieșea de la Noi, încât Sfântul Iosif rămânea eclipsat, copleșit și trăia din reflexiile noastre.

Dragă fiică, în această casă din Nazaret, împărăția Voinței Divine era în toată plinătatea Ei. Fiecare mic act de-al nostru, adică: munca, aprinderea focului, pregătirea mâncării erau toate însuflețite de Vrerea Supremă și formate prin fermitatea sfințeniei iubirii pure. Deci, de la cel mai mic până la cel mai mare act de-al nostru se nășteau bucurii, fericiri și beatitudini imense, iar noi rămâneam atât de copleșiți, încât ne simțeam ca sub o ploaie abundentă de noi bucurii și mulțumiri de nedescris. Fiica mea, trebuie să știi că Voința Divină deține prin natură, izvorul bucuriilor și când domnește în făptură, se bucură să dea fiecărui act de-al său, actul nou și continuu al bucuriilor și fericirilor Sale. Oh, cât eram de fericiți! Totul era pace, uniune totală, iar unul se simțea onorat să asculte de celălalt; și dragul meu Fiu concura cu noi, dar voia să fie dirijat în muncile mici când de Mine, când de dragul Sfânt Iosif. Oh, ce frumos era să-L văd în muncile manuale, când îl ajuta pe tatăl său purtător de grijă; să-L văd mâncând și cum făcea să curgă mări de haruri în acele acte pentru făpturi!

Și acum, ascultă-mă: în această casă din Nazaret a fost formată împărăția Voinței Divine în Mama ta și în Umanitatea Fiului meu, ca să o dăruiască familiei omenești când aceasta ar fi fost pregătită să primească binele acestei împărății. Și, chiar dacă Fiul meu era Rege și Eu Regină, eram Rege și Regină fără popor; împărăția noastră, deși putea să-i cuprindă pe toți și să dea viață tuturor, era pustie, pentru că trebuia să fie [înfăptuită] mai întâi Răscumpărarea, pentru a pregăti și a dispune omul să vină în această împărăție atât de sfântă. Mai mult de atât, în această împărăție, stăpânită de mine și de Fiul meu, ce aparțineam familiei omenești, după ordinea umană și în virtutea FIATULUI Divin și al Cuvântului Întrupat Familiei Divine, făpturile primeau dreptul de a intra în ea, iar Divinitatea ceda dreptul și lăsa porțile deschise pentru cine voia să intre.

   De aceea, viața noastră ascunsă în toți acești ani lungi, a folosit la pregătirea împărăției Voinței Divine pentru făpturi. Iată de ce vreau să-ți aduc la cunoștință ce a lucrat în mine acest FIAT Suprem și pentru ca să uiți de voința ta, dă mâna Mamei tale să te poată însoți la bunurile pe care cu multă iubire ți le-am pregătit. Spune-mi, fiica Inimii mele mă vei mulțumi pe mine și pe dragul tău și al meu Isus, care cu atât de multă iubire te așteptăm în această împărăție atât de sfântă, să trăiești împreună cu noi pe deplin din Voința Divină?

Așadar, ascultă dragă fiică, despre un alt moment de iubire, pe care mi l-a oferit dragul meu Isus în această casă din Nazaret: El m-a făcut păstrătoarea întregii Sale vieți. Când creează o operă, Dumnezeu nu o lasă nici neterminată, nici vidă, ci caută mereu o făptură în care să poată închide și sprijini toată opera Sa; altfel, ar fi pericolul ca Dumnezeu să-Și expună operele fără utilitate, ceea ce nu se poate întâmpla. Deci, dragul meu Fiu așeza în mine operele Sale, durerile Sale, cuvintele Sale, totul; până și respirația o depozita în Mama Sa, iar când ne retrăgeam în cămăruța noastră, prin cuvântul Său dulce îmi nara toate Evangheliile pe care trebuia să le predice publicului, Sacramentele pe care trebuia să le instituie, totul îmi încredința și, așezând totul în mine, mă constituia canalul și izvorul veșnic, pentru că din mine trebuia să iasă viața Sa și toate bunurile Sale în favoarea tuturor făpturilor.

   Oh, cât de bogată și fericită mă simțeam, așezând în mine tot ce făcea dragul meu Fiu, Isus! Vrerea Divină, care domnea în mine, îmi acorda spațiul pentru a putea primi tot, iar Isus simțea reciprocitatea iubirii, a gloriei marii lucrări de mântuire a Mamei Sale. Ce multe am primit de la Dumnezeu, fiindcă nu am făcut niciodată voința mea, ci mereu pe a Sa! Totul, chiar însăși viața Fiului meu era la dispoziția mea; iar în timp ce rămânea mereu în mine, o puteam biloca, pentru a o da celor care mi-o vor cere cu iubire.

Deci, fiica mea, un cuvânt pentru tine. Dacă vei face mereu Voința Divină și niciodată pe a ta și vei trăi în Ea, Eu, Mama ta, voi depozita toate bunurile Fiului meu în sufletul tău. Oh, cât de fericită te vei simți! Vei avea la dispoziția ta o Viață divină, care îți va da totul; iar Eu, ca o adevărată Mamă, voi sta de veghe, ca această Viață să crească în tine și să formeze împărăția Voinței Divine.

Sufletul: Mamă sfântă, mă abandonez în brațele tale; [fiindcă] sunt o fetiță, care simte o foarte mare nevoie de îngrijirile tale materne. Oh, te rog, ia această voință a mea și închide-o în Inima ta și nu mi-o mai da, ca să pot fi fericită, trăind mereu din Voința Divină; așa te voi mulțumi pe tine și pe dragul meu Isus.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei veni să faci trei vizite în casa din Nazaret, pentru a onora Sfânta Familie, recitând trei Tatăl nostru, Bucură-te Marie, și Slavă Tatălui, rugându-ne să te primim să trăiești în mijlocul Nostru.  

Iaculatorie: Isus, Maria și Iosif, lăsați-mă să stau împreună cu voi și să trăiesc în împărăția Voinței lui Dumnezeu!

Ziua a XXV-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine. Nazaret, simbol și realitate a împărăției FIATULUI Divin. Viața ascunsă. Ea este Păstrătoarea, Izvorul și Canalul veșnic

Ziua a XXIV-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine. Un tiran ticălos. Micul Rege Isus este purtat de Mama Sa și de Sfântul Iosif pe pământ străin ca săracii exilați. Reîntoarcerea în Nazaret

Vointa DivinaLasă un comentariu

Sufletul către Regina lui, copleșită de durere: Suverana mea Mamă, fiica ta mică simte nevoia să vină pe genunchii tăi să-ți țină un pic de companie. Văd fața ta acoperită de tristețe și câte o lacrimă se prelinge din ochii tăi; dulcele Copilaș tremură și plânge scâncind. Mamă sfântă, unesc durerile mele cu ale tale, pentru a te mângâia și pentru a liniști plânsul cerescului Copil. Dar, oh, Mama mea, nu îmi refuza dezvăluirea secretului: ce este atât de vătămător pentru dragul meu Copilaș?

Lecția Mamei Regine: Fiica mea preaiubită, astăzi Inima Mamei tale este atât de plină de iubire și de durere, încât nu mă pot abține din plâns. Tu știi despre venirea celor trei regi Magi, care au făcut zarvă în Ierusalim, întrebând de noul Rege. Iar tiranul de Irod, de teamă să nu fie dat jos de pe tron, a dat ordin să fie ucis dulcele meu Isus, viața mea dragă, împreună cu toți ceilalți copii. Fiica mea, câtă durere! Pe Cel care a venit să dea viață tuturor și să aducă lumii o nouă eră de pace, de fericire, de har, vor să mi-L ucidă! Câtă nerecunoștință, câtă perfidie! Ah, fiica mea, unde ajunge orbirea [din cauza] voinței umane! Chiar [atât de mult încât] să devină feroce, să lege mâinile însuși Creatorului și să devină stăpân peste Cel care l-a creat. De aceea, compătimește-mă, fiica mea și încearcă să liniștești plânsul dulcelui Copil. El plânge din cauza nerecunoștinței umane, căci abia născut, Îl vor mort și pentru a-L salva, suntem constrânși să fugim. Deja, dragul Sfânt Iosif a fost avertizat de către Înger să plecăm imediat în țară străină. Tu însoțește-ne, dragă fiică, nu ne lăsa singuri, iar Eu voi continua să-ți dau lecțiile mele despre gravitatea relelor voinței omenești.

Dar trebuie să știi, că de îndată ce omul s-a retras din Voința Divină, a rupt (legătura) cu Creatorul lui. Totul a fost creat de Dumnezeu pe pământ, totul era al lui, dar omul, nefăcând Vrerea Divină, a pierdut toate drepturile și se poate spune că nu mai avea loc acolo, așa că, săracul, ajunge să fie exilat, un pelerin care nu putea să aibă o locuință permanentă, iar aceasta nu doar în suflet, ci și în trup. Toate lucrurile pentru om au devenit schimbătoare și dacă [totuși] deține câte ceva trecător, este în virtutea meritelor prevăzute de acest Copil ceresc; și aceasta, pentru că toată măreția Creației a fost destinată de Dumnezeu [pentru a o da] celor care ar fi făcut și trăit în împărăția Voinței Divine.

   Toți ceilalți, dacă iau cu dificultate câte ceva, sunt adevărații hoți ai Creatorului lor, și așa și este [drept]; [ei] nu vor să împlinească Voința Divină, dar doresc bunurile care îi aparțin Ei. Acum, dragă fiică, ascultă: Eu și acest drag Copil te iubim foarte mult, încât din primii zori ai vieții, El merge în exil în țară străină, pentru a te elibera din exilul în care te-a așezat vrerea umană, pentru a te chema din nou să trăiești, nu în țară străină, ci în patria ta, care ți-a fost dată de Dumnezeu, când ai fost creată, adică în împărăția FIATULUI Suprem. Fiica Inimii mele, fie-ți milă de lacrimile Mamei tale și de lacrimile acestui dulce și drag Copil, pentru că plângând, te rugăm să nu mai faci niciodată voința ta; ci întoarce-te, te rugăm, te implorăm, în sânul Vrerii Divine, care atât de mult te dorește.

Dar, dragă fiică, între durerile de nerecunoștință umană și între imensele bucurii și fericiri, pe care FIATUL Divin ni le dădea și sărbătoarea pe care toată Creația o săvârșea pentru dulcele Copil, pământul reînverzea și înflorea sub pașii noștri, pentru a-i da omagiu Creatorului Său.

   Soarele Îl fixa și lăudându-L cu lumina lui, se simțea onorat să-i dea lumină și căldură; vântul Îl mângâia; păsărelele, ca niște nori, se aplecau în jurul nostru și cu trilurile și ciripiturile lor, îngânau cele mai frumoase cântece de leagăn drăguțului Copil, pentru a-i liniști plânsul și a-i readuce somnul. Fiica mea, stând în noi Vrerea Divină, aveam putere peste toate. Deci, am ajuns în Egipt și după o perioadă lungă de timp, Îngerul Domnului l-a avertizat pe Sfântul Iosif să ne întoarcem în casa din Nazaret, pentru că ticălosul tiran murise. Și așa ne-am reîntors în patria noastră, pe pământurile noastre natale. Deci, Egiptul simbolizează voința umană, pământ plin de idoli și pe oriunde trecea copilașul Isus, distrugea acești idoli și îi îngropa în iad. Câți idoli deține vrerea umană! Idolii vanității, ai orgoliului și ai pasiunilor, care tiranizează sărmana făptură! De aceea, fii atentă, ascultă de Mama ta, care pentru a te determina să nu mai faci niciodată voința ta, ar face orice sacrificiu; mi-aș da chiar și viața, pentru a-ți oferi marele bine, ca tu să trăiești mereu în sânul Voinței Divine.

Sufletul: Mamă preadulce, cât îți mulțumesc că mă faci să înțeleg marele rău al vrerii umane! De aceea, te rog, pentru durerea pe care ai suferit-o în exil în Egipt, fă să iasă sufletul meu din exilul voinței mele și fă să mă întorc în draga patrie a Voinței Divine!

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei oferi acțiunile tale unite cu ale mele, în act de mulțumire pentru sfântul Copil, rugându-L să intre în Egiptul inimi tale, pentru a-l preschimba total în Voința lui Dumnezeu.

Iaculatorie: Mama mea, închide-L pe micul Isus în inima mea, ca să mi-o reordoneze total în Voința Divină!

Ziua a XXIV-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine. Un tiran ticălos. Micul Rege Isus este purtat de Mama Sa și de Sfântul Iosif pe pământ străin ca săracii exilați. Reîntoarcerea în Nazaret

Ziua a XXIII-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine. Sună prima oră de durere. O stea cu glasul mut cheamă Magii să-L adore pe Isus. Un profet devine revelatorul durerilor Suveranei Regine

Vointa DivinaLasă un comentariu

Sufletul către Mama Regină: Mama mea preadulce, iată-mă din nou pe genunchii tăi. Mama mea, această fiică a ta nu mai poate să stea fără tine. Dulcea încântare a cerescului Copilaș, pe care acum Îl strângi în brațele tale și, îngenunchiată, Îl adori și Îl iubești, totul mă emoționează și mă gândesc că soarta ta fericită și însuși micul Rege Isus, nu sunt altceva decât roadele dulci și prețioasele garanții ale acelui FIAT, care a extins în tine împărăția Sa. Oh, o, Mamă, dă-mi cuvântul că îți vei folosi puterea ta ca să formezi în mine împărăția Voinței Divine.

Lecția Mamei mele Cerești: Preaiubita mea fiică, cât sunt de mulțumită să te am aproape și să te învăț cum se poate răspândi împărăția Voinței Divine în toate lucrurile. Toate crucile, durerile, umilințele, învăluite de viața FIATULUI Divin, sunt ca materia primă în mâinile Sale, pentru a alimenta împărăția Sa și pentru a o răspândi tot mai mult. Deci, dă-mi atenție și ascultă de Mama ta! Eu continuam să locuiesc în peștera din Betleem, cu Isus și dragul Sfânt Iosif. Cât eram de fericiți! Pruncușorul Isus și Voința Divină activă în Noi, au schimbat acea peșteră în paradis. Este adevărat că dureri și lacrimi nu ne lipseau, dar în comparație cu mările imense de bucurie, de fericire, de lumină, pe care FIATUL Divin le înlesnea să apară în fiecare act de-al nostru, erau abia picături aruncate în aceste mări. Și apoi, prezența iubitoare și blândă a dragului meu Fiu, era una dintre cele mai mari fericiri.

Deci, dragă fiică, trebuie să știi că era a opta zi de când cerescul Copilaș, a ieșit la lumina zilei, iar FIATUL Divin a vestit momentul durerii, poruncindu-ne să-L circumcidem pe drăguțul Copilaș. Era o tăietură foarte dureroasă la care trebuia să se supună micul Isus. În acele timpuri, era legea conform căreia toți primii născuți trebuiau să se supună la această incizie dureroasă. Se poate numi legea păcatului, dar Fiul meu era inocent, iar legea Sa era legea iubirii, cu toate acestea, din moment ce El a venit să-l găsească nu pe omul rege, ci pe omul decăzut, să se înfrățească cu el și să-l înalțe, a vrut să se umilească și deci s-a supus legii.

Fiica mea, Sfântul Iosif și cu mine, am simțit un fior de durere, dar neînfricați și fără a ezita, am chemat preotul și s-a făcut circumcizia cu o tăietură foarte dureroasă. La durerea atroce, copilașul Isus plângea și se zbătea în brațele mele, cerându-mi ajutor. Eu și Sfântul Iosif, am amestecat lacrimile noastre cu ale Sale; a fost adunat primul Sânge vărsat de Isus din iubire pentru făpturi, i s-a pus numele de Isus, nume puternic, care trebuia să facă să tremure Cerul, pământul și însuși iadul, nume care trebuia să fie balsamul, apărarea, ajutorul pentru fiecare inimă. Dar, fiica mea, această tăietură era imaginea crudei tăieturi pe care omul și-a provocat-o în suflet, făcând voința sa, iar dragul meu Fiu a vrut să i se facă această incizie, pentru a vindeca dura tăietură a voințelor umane și pentru a însănătoși cu Sângele Său, rănile atâtor păcate pe care veninul voinței umane l-a produs în făpturi. Așadar, fiecare act al voinței umane, este o tăietură care se produce și o rană care se deschide, iar cerescul Copilaș, cu tăietura Sa dureroasă, pregătea remediul pentru toate rănile umane.

Și acum, fiica mea, o altă surpriză: o stea nouă strălucește pe bolta cerului și cu lumina ei merge să caute adoratori, pe care îi conduce spre iesle, unde să recunoască și să-L adore pe Copilașul Isus.

   Trei personaje departe unele de altele, sunt copleșite și învăluite de lumina supremă și urmăresc steaua care le însoțește spre peștera din Betleem, la picioarele Copilului Isus. Dar mare a fost mirarea acestor regi Magi, când au recunoscut în acel Pruncușor divin pe Regele Cerului și al pământului, Cel care venea să-i iubească și să-i mântuiască pe toți! Pentru că, în acel moment în care Magii Îl adorau, uimiți de acea frumusețe cerească, Copilul născut și-a arătat Divinitatea Sa, prin Umanitatea Sa mică; și peștera s-a preschimbat în paradis, încât nu mai puteau să se desprindă de lângă picioarele Pruncușorului divin și [s-au desprins] doar atunci când El Și-a retras lumina Divinități Sale în Umanitatea Sa, iar Eu, punând în practică misiunea de Mamă, le-am vorbit îndelung despre coborârea Cuvântului și i-am întărit în credință, speranță și iubire, simbolul darurilor lor oferite lui Isus; iar ei, plini de bucurie, s-au retras în ținuturile lor, pentru a fi primii vestitori.

Fiica mea dragă, nu te îndepărta de lângă mine, urmează-mă peste tot. Deja se împlinesc patruzeci de zile de la nașterea micului Rege Isus, iar FIATUL Divin ne cheamă pentru a împlini legea prezentării Fiului meu la Templu. Deci, mergem la Templu; era prima oară când ieșeam cu dulcele meu Copil. Un val de durere mi-a străbătut Inima mea: mergeam să-L ofer ca victimă pentru mântuirea tuturor. Așadar, intrăm în Templu. Mai întâi am adorat Maiestatea Divină; apoi am chemat preotul și punându-i-L în brațe, el L-a oferit pe cerescul Copil Veșnicului Tată, dăruindu-L ca sacrificiu pentru mântuirea tuturor.

Preotul era Simion și de îndată ce L-am așezat în brațele lui, el a recunoscut că Pruncul era Cuvântul Divin și a tresăltat de o imensă bucurie, iar după oferire, el fiind profet, a prezis toate durerile mele. Oh, FIATUL Suprem, răspândindu-se asupra Inimii mele materne, a anunțat cu sunet vibrant, trista tragedie a tuturor durerilor Fiului meu Copil! Dar, ce m-au străpuns mai mult, au fost cuvintele pe care mi le-a spus sfântul profet, adică: „Acest drag Copil va fi salvarea și ruinarea multora și va fi ținta contradicțiilor”. Dacă Vrerea Divină nu m-ar fi susținut, aș fi murit în acea clipă de durere cumplită. În schimb, Ea mi-a dat viață și a vrut să formeze în mine împărăția durerilor, în aceeași împărăție a Voinței Sale. Așa că, pe lângă dreptul de Mamă pe care-l aveam asupra tuturor, am dobândit și dreptul de Mamă și Regină a tuturor durerilor. Ah, da, prin durerile mele am dobândit „bănuțul” cu care să plătesc datoriile fiilor mei și mai ales ale fiilor nerecunoscători.

Dar, fiica mea, trebuie să știi că în lumina Voinței Divine Eu știam deja toate durerile pe care trebuia să le suport și chiar mai mult decât ce mi-a prezis sfântul profet, dar în acel act atât de solemn de a-L oferi pe Fiul meu și, auzind că se repetă (profeția), m-am simțit atât de străpunsă, încât mi-a sângerat Inima, și s-au deschis profunde despicături în sufletul meu.

Așadar, ascultă de Mama ta: în durerile tale, în situațiile dureroase care nu o să-ți lipsească, nu te descuraja niciodată, ci cu o iubire eroică fă ca Vrerea Divină să-și ocupe locul Său regal în durerile tale, ca să le transforme în bănuți de o infinită valoare, prin care vei putea plăti datoriile fraților tăi, pentru a-i răscumpăra din sclavia voinței umane, pentru a-i determina să intre din nou ca fii liberi, în împărăția FIATULUI Divin.

Sufletul: Mamă sfântă, în Inima ta străpunsă, așez toate durerile mele și tu știi cât îmi străpung [și mie] inima. Oh, fii pentru mine Mama mea și revarsă în mine balsamul durerilor tale, ca să suport soarta ta și să mă folosesc de durerile mele ca bănuți pentru dobândirea împărăției Voinței Divine.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei veni în brațele mele ca să revărs în tine primul sânge pe care l-a vărsat cerescul Copil, să-ți însănătoșesc rănile pe care ți le-a făcut voința ta umană și vei recita trei acte de iubire pentru a calma suferința rănii Copilului Isus.

Iaculatorie: Mama mea, revarsă durerea ta în sufletul meu și schimbă toate durerile mele în Voința lui Dumnezeu.

Ziua a XXIII-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine. Sună prima oră de durere. O stea cu glasul mut cheamă Magii să-L adore pe Isus. Un profet devine revelatorul durerilor Suveranei Regine

Ziua a XXII-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine. Micul Rege Isus s-a născut. Îngerii Îl arată și îi cheamă pe păstori să-L adore. Cerurile și pământul tresaltă, iar Soarele Cuvântului Veșnic, urmându-Și cursul Său, separă noaptea păcatului și dăruiește din plin începutul zilelor de Har. Locuiește în Betleem

Vointa DivinaLasă un comentariu

Sufletul către Mama lui Cerească:Astăzi, Mamă sfântă, simt o răbufnire de iubire și îmi dau seama că nu pot sta [liniștită] dacă nu vin pe genunchii tăi materni, să-L găsesc în brațele tale pe cerescul Copilaș. Frumusețea Sa mă încântă, privirile Sale mă impresionează, buzele Sale, sunt gata să scâncească și să dea în plâns continu, îmi sfâșie inima [și mă îmbie] să-L iubesc. Preaiubită Mama mea, eu știu că tu mă iubești și de aceea te rog să-mi dai un locșor în brațele tale, ca să-i dau primul meu sărut și să cufund inima mea în micul Rege Isus, să-i încredințez secretele mele tulburătoare, care mă apasă atât de mult și să-i spun acestea, ca să-L fac să surâdă: „voința mea este a Ta iar a Ta este a mea, deci, formează în mine împărăția FIATULUI Tău Divin”.

Lecția Reginei Cerului către fiica sa: Preaiubita mea fiică, oh, cât doresc să te am în brațele mele, pentru a avea marea mulțumire de a putea spune micului nostru Rege Copilaș: „Nu plânge drăgălașul meu; vezi, aici cu Noi este mica mea fiică, care vrea să te recunoască Rege și să-ți dea stăpânirea în sufletul ei, pentru a te decide să extinzi împărăția Voinței Tale Divine în ea”.

Deci, fiica Inimii mele, în timp ce intenționezi să-L contempli pe Copilul Isus, dă-mi atenție și ascultă-mă. Trebuie să știi că era miezul nopții când micul Rege nou-născut a ieșit din sânul meu matern, dar noaptea s-a preschimbat în zi; Cel care era stăpânul luminii punea pe fugă noaptea voinței umane, noaptea păcatului, noaptea tuturor relelor și ca semn la ceea ce a împlinit cu obișnuitul său FIAT atotputernic, în rânduiala sufletelor, miezul nopții s-a preschimbat într-o zi strălucitoare. Întreaga creație alerga pentru a lăuda pe Creatorul ei, aflat în acea mică Umanitate a Sa.

   Soarele alerga să-i dea Copilașului Isus primele sărutări de lumină și să-L încălzească cu dogoarea Lui; vântul puternic, cu suflul lui, purifica aerul acelei grote și cu adierea lui dulce Îi șoptea „te iubesc”; cerurile se cutremurau din temelii; pământul tresălta și fremăta până în abis; marea se agita cu valurile ei foarte înalte; pe scurt, toate lucrurile create L-au recunoscut pe Creatorul lor care stătea deja în mijlocul lor și toate se întreceau să-L laude. Înșiși Îngerii, formând lumină pretutindeni, cu vocea melodioasă, care putea fi auzită de toți, spuneau: „Glorie lui Dumnezeu în înaltul cerului și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință! De acum, s-a născut cerescul Copilaș în peștera din Betleem, înfășurat în scutece sărace”. Iar păstorii, care stăteau de veghe, ascultau vocile îngerești și au alergat să-L viziteze pe micul Rege divin.

Deci, dragă fiică, continuă să mă asculți. Când L-am primit în brațele mele și i-am dat primul meu sărut, am simțit, cu multă iubire, că trebuie să-L hrănesc pe Fiul meu Copilașul și oferindu-i sânul meu, i-am dat lapte din abundență, lapte format de însuși FIATUL Divin în persoana mea, ca să-L hrănesc pe micul Rege Isus. Dar, în timp ce făceam aceasta, cine poate spune ce simțeam, când Fiul meu îmi dădea mări de haruri, de iubire, de sfințenie, ca să mă răsplătească? Așadar, L-am înfășurat în scutece sărace, netezite și L-am așezat în iesle; aceasta era Voința Sa, iar Eu nu am putut să fac altceva decât s-o împlinesc. Dar înainte de a face aceasta, m-am dus cu El la dragul Sfânt Iosif și i L-am dat în brațe; și oh, cât s-a bucurat, L-a strâns la inimă, iar dulcele Copilaș i-a revărsat în suflet torente de haruri.

   Deci, împreună cu Sfântul Iosif, am aranjat un pic de fân în iesle și desprinzându-L din brațele mele materne, L-am așezat să stea înăuntrul ei. Iar Eu, Mama ta, surprinsă de frumusețea Pruncușorului divin, stăteam tot timpul îngenunchiată în fața Sa; puneam în mișcare toate mările mele de iubire, pe care Vrerea Divină le-a format în Mine, ca să-L iubesc, să-L ador și să-i mulțumesc. Și cerescul Copilaș ce făcea în iesle? Făcea un act continuu al Voinței Tatălui nostru Ceresc, care era și al Lui, gemea, suspina, scâncea, plângea și-i chema pe toți, spunând printre suspinele Sale iubitoare: „Veniți toți, fiii Mei; m-am născut din iubire pentru voi, pentru durerile și lacrimile voastre. Veniți toți să cunoașteți preaplinul Iubirii Mele, dați-Mi un adăpost în inimile voastre”. Și a fost un du-te-vino de păstori, care au venit să-L viziteze și tuturor le dădea privirea Sa dulce și surâsul de iubire în însele lacrimile Sale.

Și acum, fiica mea, un cuvânt pentru tine. Trebuie să știi că toată bucuria mea era să-L țin în brațe pe Fiul meu drag, Isus, dar Vrerea Divină m-a făcut să înțeleg că trebuie să-L așez în iesle la dispoziția tuturor, pentru că oricine L-ar fi dorit, să-L poată dezmierda, săruta, să-L ia în propriile-i brațe ca și cum ar fi fost al lui; era micul Rege al tuturor, deci aveau dreptul de a-și dovedi dulcea lor asigurare de iubire. Iar Eu, pentru a împlini Vrerea Supremă, m-am lipsit de bucuriile mele inocente și am început misiunea de Mamă cu fapte și sacrificii, dându-L pe Isus tuturor. Fiica mea, Voința Divină este exigentă, vrea totul, chiar și sacrificiul celor mai sfinte lucruri, după cum se prezintă împrejurarea și chiar marele sacrificiu al privării de însuși Isus; și aceasta pentru a răspândi în mare parte împărăția Sa și pentru a multiplica însăși viața lui Isus, pentru că atunci când făptura, din iubire pentru El, se lipsește de El, eroismul și sacrificiul sunt atât de mari, încât au virtutea să producă o viață nouă ca a lui Isus și să-i formeze o altă locuință. De aceea, dragă fiică, fii atentă și sub niciun pretext nu refuza niciodată nimic Voinței Divine.

Sufletul: Mamă sfântă, frumoasele tale lecții mă pun în încurcătură, dar dacă vrei să le pun în practică, nu mă lăsa singură și, când mă vezi cedând sub greutatea enormă a absenței harurilor divine, să mă strângi la Inima ta maternă și astfel, eu voi simți puterea de a nu refuza niciodată nimic Voinței Divine”.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei veni de trei ori să vizitezi Copilașul Isus și sărutându-i mânuțele Îi vei oferi cinci acte de iubire pentru a-i onora lacrimile și pentru a-i calma plânsul.   Iaculatorie: Mamă sfântă, revarsă lacrimile lui Isus în inima mea, ca să pregătească în mine triumful Voinței lui Dumnezeu!

Ziua a XXII-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine. Micul Rege Isus s-a născut. Îngerii Îl arată și îi cheamă pe păstori să-L adore. Cerurile și pământul tresaltă, iar Soarele Cuvântului Veșnic, urmându-Și cursul Său, separă noaptea păcatului și dăruiește din plin începutul zilelor de Har. Locuiește în Betleem

Ziua a XXI-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine. Soarele care răsare. O amiază deplină. Cuvântul Veșnic în mijlocul nostru

Vointa DivinaLasă un comentariu

Sufletul către Regina lui Mamă: Preadulce Mamă, sărmana mea inimă simte o foarte mare nevoie să vină pe genunchii tăi materni, ca să-ți destăinuie micile ei secrete și să le încredințeze Inimii tale materne. Ascultă, o Mama mea, când mă uit la marile minuni pe care Fiatul Divin le-a lucrat în tine, simt că nu îmi este dat să te imit pentru că sunt mică, slabă și apoi luptele groaznice ale existenței mele mă zdrobesc și nu îmi lasă decât un fir de viață. Mama mea, oh, cât aș dori să-mi revărs inima mea în a ta, pentru a te face să simți durerile care mă mâhnesc și teama care mă torturează că n-aș putea să împlinesc Voința Divină! Fie-ți milă, o, Mamă Cerească, fie-ți milă!  Ascunde-mă în Inima ta, iar eu voi pierde memoria relelor mele, ca să-mi amintesc să trăiesc doar din Voința Divină.

Lecția Reginei Cerului, Mama lui Isus: Preaiubită fiică, nu te teme, încrede-te în Mama ta; revarsă totul în Inima mea, iar Eu voi ține cont de toate, îți voi fi Mamă, voi preschimba durerile tale în lumină și voi lărgi marginile împărăției Voinței Divine în sufletul tău. De aceea, pune totul deoparte deocamdată și ascultă-mă; vreau să-ți spun ce a înfăptuit micul Rege Isus în sânul meu matern și cum Mama ta nu a pierdut nici măcar o respirație a micului Isus.

Deci, fiica mea, mica Umanitate a lui Isus creștea unită în substanță cu Divinitatea. Sânul meu matern era foarte îngust, întunecat, nu era nicio fisură prin care să intre lumina, iar Eu Îl vedeam, în sânul meu matern, nemișcat, învăluit de o noapte profundă. Dar, știi cine forma acest întuneric intens pentru copilul Isus? Voința umană, în care omul s-a implicat de bunăvoie, iar pentru câte păcate săvârșea [omul], tot atât de multe abisuri de întuneric forma în jurul și înăuntrul Său [lui Isus] și Îl țineau imobilizat încât nu putea înfăptui binele. Iar dragul meu Isus, pentru a pune pe fugă această noapte atât de profundă, a ales temnița dulce a Mamei Sale și s-a expus de bunăvoie la imobilitate în cele nouă luni din cauză că omul a devenit prizonierul voinței sale întunecate, și și-a pierdut impulsul de a împlini binele.

Fiica mea, dacă ai ști cât de zbuciumată a fost Inima mea de mamă văzându-L pe micul Isus nemișcat în sânul meu, plângând și suspinând! Bătăile Inimii Sale arzătoare pulsau tot mai puternic, și arzând de iubire, El își făcea simțită bătaia Inimii Sale în fiecare inimă [a făpturilor] pentru a le cere sufletele din milă, ca să le închidă în lumina Divinității Sale, pentru că El, din iubire pentru ele a schimbat de bunăvoie lumina cu întunericul, ca toate să poată obține adevărata lumină pentru a se salva.

Preaiubita mea fiică, cine poate spune ce a suferit în sânul meu, micul meu Isus? Dureri nemaiauzite și de nedescris. Era dotat cu o deplină rațiune, era Dumnezeu și om, era atât de mare Iubirea Sa, că punea deoparte mări infinite de bucurii, de fericire, de lumină și cufunda micuța Sa Umanitate în mările întunericului de amărăciune, de nefericire și mizerie, pe care i le-au pregătit făpturile, iar micul Isus le așeza pe toate pe umerii Săi, ca și cum ar fi fost ale Sale.

   Fiica mea, adevărata iubirea nu spune niciodată ajunge, nu se uită la dureri, iar prin dureri îl caută pe cel care iubește; și este mulțumită atunci când își dă viața pentru a o dărui celui pe care-l iubește. Fiica mea, ascultă de Mama ta: vezi ce mare rău este să faci voința ta? Nu doar că pregătești noaptea pentru Isus al tău și pentru tine, dar formezi mări de amărăciuni, de nefericire și mizerie, în care rămâi atât de copleșită, că nu știi cum să ieși. De aceea, fii atentă, fă-mă fericită spunându-mi: „Vreau să fac mereu Voința Divină”.

Așadar, ascultă fiica mea: micul Isus, în ardoarea iubirii Sale, este pregătit de a face primul pas, ca să iasă la lumina zilei. Nerăbdările Sale, suspinele și dorințele Sale arzătoare, nu-i mai dau odihnă. El vrea să îmbrățișeze făptura, să se arate, să o privească și să o atragă spre Sine. Și când într-o zi s-a așezat la porțile Cerului ca să observe cum să se închidă în sânul meu, tot așa, acum este pregătit de a observa de la ușile sânului meu, „care este mai presus decât Cerul”, cum să apară Soarele Cuvântului Veșnic în mijlocul lumii și cum să formeze punctul culminant și splendid al amiezii. Așa că pentru sărmanele făpturi, nu vor mai fi: nici noapte, nici zori, nici auroră, ci mereu Soare, mai mult decât în plinătatea amiezii.

Mama ta simțea că nu-L mai putea reține în interiorul ei. Mă inundau mări de lumină și de iubire și cum L-am conceput din interiorul unei mari lumini, tot așa a ieșit din sânul meu matern, din interiorul unei mari lumini. Dragă fiică, pentru cine trăiește din Voința Divină totul este lumină și totul se transformă în lumină. Deci, în această lumină, Eu, emoționată, așteptam să-L strâng în brațe pe micul meu Isus și de îndată a ieșit din sânul meu, am auzit primele Sale scâncete iubitoare; Îngerul Domnului mi L-a dat în brațe, Eu L-am strâns cu foarte multă putere la Inima mea și i-am dat primul meu sărut, iar micul Isus mi l-a dat pe al Său. Deocamdată ajunge; mâine te aștept din nou pentru a urmări povestirea despre nașterea lui Isus.

Sufletul: Mamă sfântă, oh, cât ești de fericită, ești adevărata binecuvântată dintre toate femeile. Oh, te rog, pentru acele bucurii pe care le-ai simțit când L-ai strâns pe Isus la sânul tău și i-ai dat primul sărut, [te rog] să mi-L dai în brațe, pentru câteva clipe pe micul Isus, ca să-i dau mulțumire și să-i spun că făgăduiesc să-L iubesc mereu, și că nu vreau să cunosc decât Sfânta Sa Voință.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei veni să-i săruți piciorușele Copilașului Isus și Îi vei da voința ta în mânuțe, pentru a-L determina să se joace și să surâdă.

Iaculatorie: Mama mea, închide în inima mea pe micul Isus și să preschimbi inima mea în întregime în Voința lui Dumnezeu!

Ziua a XXI-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine. Soarele care răsare. O amiază deplină. Cuvântul Veșnic în mijlocul nostru

Ziua a XX-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine. Fecioara și cerul împânzit de stele. În acest cer Soarele Divin pâlpâie cu razele sale strălucitoare și umple Cerul și pământul. Isus în sânul Mamei Sale

Vointa DivinaLasă un comentariu

Sufletul către Mama Regină: Iată-mă din nou la tine, Mama mea Cerească, vin să mă bucur cu tine și închinându-mă la picioarele tale sfinte, te salut [cea] plină de Har și Mamă a lui Isus. Oh, nu o voi mai găsi singură pe Mama mea, dar Îl voi găsi împreună cu tine pe micul prizonier Isus. Astfel că o să fim în trei, nu în doi, împreună: Mama, Isus și eu. Câtă fericire pentru mine, căci dacă vreau să-L găsesc pe micul meu Rege Isus, ajunge să o găsesc pe Mama Sa și a mea. Oh, Mamă sfântă, din înălțimea Mamei unui Dumnezeu, în care te afli, ai milă de sărmana și mica ta fiică și spune primul cuvânt pentru mine, micului prizonier Isus, ca să-mi dea marele har de a trăi din Voința Sa Divină.

Lecția Reginei Cerului, Mama lui Isus: Draga mea fiică, astăzi te aștept mai mult ca oricând. Inima mea maternă este preaplină, simt nevoia de a destăinui fiicei mele, arzătoarea mea iubire. Vreau să-ți spun că sunt Mama lui Isus: bucuriile mele sunt infinite, mări de fericire mă inundă. Eu pot spune, sunt Mama lui Isus; creatura Sa, servitoarea Sa este Mama lui Isus și doar FIATULUI îi datorez (aceasta) că m-a făcut să devin plină de Har și a pregătit locuință demnă Creatorului meu. De aceea, să-i fie mereu glorie, onoare, mulțumire FIATULUI Suprem.

Așadar, ascultă-mă, fiica Inimii mele. De îndată ce a fost formată cu puterea FIATULUI Divin, mica Umanitate a lui Isus în sânul meu, Soarele Cuvântului Veșnic s-a întrupat în El. Eu aveam cerul meu, format de FIAT, totul împânzit de stele strălucitoare, care scânteiau bucurii, fericiri, armonii de frumuseți divine, iar Soarele Cuvântului Veșnic, strălucind cu o lumină de neatins, vine să-și ia locul Său  înăuntrul acestui cer, ascuns în mica Sa Umanitate, dar neputând să fie conținut de El, centrul Soarelui stătea în El, lumina Sa se revărsa pe dinafară și învăluind Cerul și pământul, ajungea la fiecare inimă, iar cu raza luminii Sale bătea la fiecare creatură , și cu vocile luminii pătrunzătoare le spunea: „Fiii Mei, deschideți-mi, dați-mi loc în inima voastră. Am coborât din Cer pe pământ pentru a forma în fiecare dintre voi, viața Mea; Mama Mea este centrul, în care Ea locuiește de fapt, iar toți fiii Mei vor fi circumferința, și acolo vreau să formez atât de multe vieți de-ale Mele, pentru câți fii există”. Și lumina tot bătea fără să înceteze vreodată, iar mica Umanitate a lui Isus gemea, plângea și îndurerat în interiorul acelei lumini, care ajungea în inimi, făcea să-i curgă lacrimile, să izbucnească gemetele, spasmele de iubire și de durere.

   Dar trebuie să știi, că pentru Mama Ta începea o nouă viață. Eu eram la zi cu ceea ce făcea Fiul meu, Îl vedeam mistuit de mări de flăcări de iubire; fiecare bătaie a Inimii Sale, respirație și durere erau mări de iubire, care se răspândeau, învăluiau toate făpturile pentru a și le însuși prin puterea iubirii și durerii. Prin urmare, trebuie să știi, că așa cum a fost concepută mica Sa Umanitate, a conceput toate durerile pe care trebuia să le sufere până la sfârșitul vieții Sale, a închis în Sinea Sa toate sufletele, pentru că fiind Dumnezeu, niciunul nu-i putea scăpa; imensitatea Sa conținea toate creaturile, atotvederea Sa îi avea pe toți prezenți, deci, Isus al meu, Fiul meu, simțea greutatea și povara tuturor păcatelor fiecărei făpturi. Iar Eu, Mama ta, Îl urmam în toate și simțeam în Inima mea maternă, noile dureri emise ale lui Isus al meu și ale tuturor sufletelor, deoarece ca Mamă trebuia să generez împreună cu Isus, Harul, Lumina, Viața nouă, pe care Fiul meu drag a venit să le aducă pe pământ.

Fiica mea, trebuie să știi că, de când Eu am fost concepută, te-am iubit ca o mamă, te simțeam în Inima mea, ardeam de iubire pentru tine, dar nu înțelegeam de ce. FIATUL Divin mă îndemna să împlinesc faptele, dar îmi ținea ascuns secretul, însă când S-a întrupat, mi-a dezvăluit secretul și am înțeles fecunditatea Maternității mele: nu trebuia să fiu doar Mama lui Isus, ci Mama tuturor, iar această Maternitate trebuia să fie formată pe rugul durerii și al iubirii. Fiica mea cât te-am iubit și te iubesc!

Așadar, ascultă-mă, dragă fiică: [iată] unde se poate ajunge când Vrerea Divină are viață activă într-o făptură, iar voința umană o lasă să acționeze fără să-i oprească pasul. Acest FIAT, care în realitate deține virtutea creatoare și generează toate bunurile în ființa umană, o face să devină fecundă, dându-i maternitatea asupra tuturor, peste toate bunurile și peste Cel care a creat-o. Maternitatea arată ce înseamnă adevărata iubire: iubire eroică, iubire care se mulțumește să moară, să-și dea viața pentru cine a generat-o. Dacă aceasta nu există, cuvântul maternitate este steril, este gol și se rezumă la cuvinte, dar în fapte nu există. Deci, fiica mea, dacă vrei creația tuturor bunurilor, fă ca FIATUL să aibă în tine viața activă, care îți va da maternitatea și îi vei iubi pe toți cu o iubire de mamă, iar Eu, Mama ta, te voi învăța cum să generezi în tine această maternitate sfântă și divină pe deplin.

Sufletul: Mamă sfântă, mă abandonez în brațele tale. Oh, cât aș dori să ud mâinile tale materne cu lacrimile mele, pentru a te convinge să ai compasiune de starea sărmanului meu suflet. Oh, dacă mă iubești ca o Mamă, închide-mă în Inima ta, iar iubirea ta să ardă mizeriile mele, slăbiciunile mele, iar puterea FIATULUI Divin, pe care tu îl deții ca Regină, să formeze în mine viața Sa activă, ca să pot spune: „Mama mea este cu totul pentru mine, iar eu sunt cu totul pentru Ea”.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, îi vei mulțumi Domnului de trei ori în numele tuturor, pentru că s-a întrupat și s-a făcut prizonier în sânul meu, dându-mi marea onoare de a mă alege să fiu Mama Sa.

Iaculatorie: Mama lui Isus, fii pentru mine Mamă și însoțește-mă pe calea Voinței lui Dumnezeu!

Ziua a XX-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine. Fecioara și cerul împânzit de stele. În acest cer Soarele Divin pâlpâie cu razele sale strălucitoare și umple Cerul și pământul. Isus în sânul Mamei Sale

Ziua a XVII-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine iese din Templu. Căsătoria cu Sfântul Iosif, oglindă divină în care Dumnezeu îi cheamă pe toți cei care sunt chemați la starea conjugală să se oglindească în ea

Vointa DivinaLasă un comentariu

Sufletul către Mama Cerească: Mamă sfântă, mai mult ca niciodată, astăzi simt nevoia să stau strâns în brațele Mamei mele, astfel ca acea Vrere Divină care domnește în tine să formeze dulcea încântare a voinței mele și să o țină umilită pentru ca să nu îndrăznească să facă ceva care să nu fie Voința lui Dumnezeu. Lecțiile tale de ieri m-au făcut să înțeleg că voința umană aruncă sărmana făptură în închisoare pe viață, iar eu mă tem atât de mult că o să scape și că o să ia din nou locul său în mine. De aceea, mă încred în Mama mea, îi cer să mă supravegheze și mai mult, pentru ca eu să fiu sigură că voi trăi mereu din Voința Divină.

Lecția Reginei Cerului: Sus, fiica mea, să ai curaj și încredere în Mama ta și intenție neclintită în a nu mai da niciodată viață voinței tale. Oh, cât aș vrea să aud de pe buzele tale: „ Mama mea, voința mea s-a terminat, iar în mine toată stăpânirea o are FIATUL Divin”. Acestea sunt armele care o determină să moară continuu și cuceresc Inima Mamei tale, folosind toate alintările pline de iubire, iubirea de Mamă, pentru ca fiica ei să trăiască în împărăția Mamei ei. Pentru tine va fi o moarte dulce care îți va da o Viață adevărată, iar pentru mine o să fie cea mai frumoasă dintre victorii, pe care o voi avea în împărăția Voinței Divine. De aceea, să ai curaj și încredere în mine. Neîncrederea este a celor lași și a celor care nu sunt într-adevăr deciși să obțină victoria și prin urmare, sunt mereu fără arme, iar fără arme, nu se câștigă și ei sunt mereu oscilanți și nestatornici în a împlini binele.

Și acum, fiica mea, ascultă-mă. Eu îmi continuam viața în Templu și ieșirile mele acolo sus în Patria mea Cerească. Aveam drepturile mele de fiică să vizitez Familia mea Divină, care era pentru mine mai mult decât un tată. Ce surpriză am putut să am într-una din aceste vizite, când mi-au adus la cunoștință că era Voința Lor să ies din Templu, să mă unesc mai întâi printr-o legătură de căsătorie, așa cum era obiceiul din acele timpuri, [în afara Templului] cu un om sfânt numit Iosif și să mă retrag împreună cu el, să trăiesc în casa din Nazaret!

Fiica mea, în acest pas din viața mea, părea că Dumnezeu voia să mă pună la o încercare dură. Eu nu am iubit niciodată pe nimeni pe lume, și din moment ce Voința Divină se extindea în toată ființa mea, voința mea umană nu a avut niciodată viață, deci lipsea în mine germenul iubirii umane. Cum puteam să iubesc un om, oricât de mare sfânt ar fi fost, din rasa umană? Este adevărat că Eu îi iubeam pe toți și era atât de mare iubirea față toți, încât iubirea mea de Mamă i-a înscris cu caractere de foc de neșters, unul câte unul, în Inima mea maternă, dar asta era după iubirea divină, pentru că iubirea umană în comparație cu cea divină se poate numi umbră, lipsită de efect, [doar] atomi de iubire.

Și totuși, dragă fiică, din ceea ce părea în aparență o încercare dură și [părea] ciudat sfințeniei vieții mele, Dumnezeu s-a folosit admirabil de împlinirea planurilor Sale și mi-a dat harul pe care Eu l-am dorit atât de mult, adică să coboare Cuvântul pe pământ. Dumnezeu îmi dădea protecția, apărarea, ajutorul, ca nimeni să nu poată vorbi pe seama mea, despre onestitatea mea. Sfântul Iosif trebuia să fie cooperantul, purtătorul de grijă, care să se intereseze de acele mici necesități de care era nevoie și să fie umbra Paternității Cerești, în care să se formeze mica noastră familie cerească pe pământ.

   Așadar, în ciuda surprinderi mele, am spus imediat FIAT, știind că Voința Divină nu mi-ar fi făcut rău, nici nu mi-ar fi compromis sfințenia mea. Oh, dacă aș fi vrut să am un act din voința mea umană chiar și sub aspectul de a nu vrea să cunosc omul, aș fi distrus planurile venirii Cuvântului pe pământ! Deci, nu diferența stărilor [de viață] este cea care compromite sfințenia, ci lipsa Voinței Divine și neîmplinirea propriilor obligații în starea la care Dumnezeu cheamă creatura. Toate stările sunt sfinte, la fel este și căsătoria, atâta timp cât există în interior Voința Divină și sacrificiul exact al propriilor îndatoriri, dar majoritatea oamenilor sunt indolenți și leneși și, nu numai că nu se sfințesc, dar formează din starea lor, fie un purgator, fie un iad.

Așadar, când am aflat că trebuia să ies din Templu, Eu nu am spus nimănui nimic, așteptând ca Dumnezeu însuși să dispună de circumstanțe externe pentru a mă determina să împlinesc adorabila Sa Voință, cum de fapt s-a și întâmplat. Superiorii Templului m-au chemat și mi-au spus că era voința lor și obișnuința acelor timpuri, ca Eu să mă pregătesc pentru căsătorie; Eu am acceptat. În mod miraculos, dintre atât de mulți, alegerea cade pe Sfântul Iosif; așa s-a format căsătoria și am ieșit din Templu. De aceea, te rog, fiica Inimii mele, în toate lucrurile să ai în inimă doar Voința Divină, dacă vrei ca planurile divine să se împlinească în tine.

Sufletul: Cerească Regină, fiica ta ți se încredințează. Cu încrederea mea vreau să-ți copleșesc Inima și această rană să spună mereu în Inima ta maternă: „FIAT! FIAT!FIAT!”;asta îți cere mereu fiica ta cea mică.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei veni pe genunchii mei și vei recita 15 Slavă Tatălui pentru a mulțumi Domnului pentru toate harurile pe care mi le-a dat până în al cincisprezece-lea an din viața mea, dar mai ales pentru că mi-a dat ca însoțitor pe Sfântul Iosif, un om atât de sfânt.

Iaculatorie: Regină puternică, dă-mi armele pentru a lupta și pentru a cuceri Voința lui Dumnezeu!

Ziua a XVII-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine iese din Templu. Căsătoria cu Sfântul Iosif, oglindă divină în care Dumnezeu îi cheamă pe toți cei care sunt chemați la starea conjugală să se oglindească în ea

Ziua a XII-a – Regina Cerului, în împărăția Voinței Divine, iese din leagăn și face primii pași. Cu actele sale copilărești Îl cheamă pe Dumnezeu să coboare pe pământ și cheamă creaturile să trăiască în Voința Divină

Vointa DivinaLasă un comentariu

Sufletul către Regina Cerească: Iată-mă din nou la tine, draga mea copiliță, în casa din Nazaret: Vreau să fiu spectatoarea copilăriei tale, vreau să-ți dau mâna în timp ce faci primii pași și vorbești cu mama ta sfântă și cu tatăl tău Ioachim. Micuță cum ești, după ce ai mai crescut și ai început să mergi, o ajuți pe Sfânta Ana în micile treburi. Mămica mea, cât îmi ești de dragă și cât de grațioasă ești! Dă-mi lecțiile tale, ca să urmez copilăria ta și să învăț de la tine să trăiesc chiar și în micile acțiuni umane, în împărăția Voinței Divine.

Lecția micii Regine a Cerurilor: Draga mea fiică, unica mea dorință este să o țin aproape pe fiica mea. Fără tine mă simt singură și nu am cui să încredințez secretele mele. Prin urmare, acestea sunt grijile mele materne, care caută să o aibă cât mai aproape pe fiica mea și pe care o țin în Inimă, pentru a-i da lecțiile mele și așa să o fac să înțeleagă cum se trăiește în împărăția Voinței Divine. Dar în ea nu intră vrerea umană: aceasta rămâne strivită în actul de a suporta o moarte permanentă în fața luminii, a sfințeniei și a puterii Voinței Divine. Dar tu crezi că vrerea umană rămâne tristă pentru că Vrerea Divină o ține în actul de a muri continuu? Ah, nicidecum; mai degrabă se simte fericită, fiindcă peste voința sa muritoare renaște și răsare victorioasă și triumfătoare Voința Divină care îi aduce bucurie și fericire fără sfârșit. Este suficient să se înțeleagă, dragă fiică, ce înseamnă să fii încercată și dominată de Ea [Voința Divină] ca făptura să-și deteste atât de mult propria voință, încât, mai degrabă să se rupă bucăți decât să iasă din Voința Divină!

Și acum, ascultă-mă, eu am plecat din Cer doar ca să împlinesc Voința Veșnicului [Dumnezeu] și deși aveam în mine Cerul meu, care era Voința Divină și eram nedespărțită de Creatorul meu, totuși îmi plăcea să stau în Patria Cerească; și mai mult de atât, având Voința Divină în mine, Eu aveam drepturile de fiică, de a sta cu Ei și de a fi legănată ca o copiliță în brațele Lor paterne și de a participa la toate bucuriile, fericirile, bogățiile și sfințenia, pe care cele trei Persoane Divine le dețineau și pe care aș fi putut să le iau și să mă umplu de ele atât de mult încât să nu le mai pot conține.

Ființa Supremă se bucura să mă vadă că mă umpleam de bunurile Lor fără teamă, ba chiar cu mare iubire; Eu nu eram uimită că mă lăsau să iau ce voiam. Eram fiica lor, ne însuflețea aceeași voință: ceea ce voiau Ei, voiam și Eu. Așadar, simțeam că proprietățile Tatălui meu Ceresc erau ale mele. Singura diferență era că Eu eram mică și nu puteam nici să îmbrățișez, nici să iau toate bunurile Lor; și câte luam, rămâneau atât de multe, încât nu aveam capacitatea să le cuprind, pentru că eram mereu o creatură; în schimb Divinitatea era mare, imensă și într-un singur act îmbrățișa totul.

   Prin urmare, în ciuda acestui fapt, de îndată ce mă făceau să înțeleg că trebuia să mă lipsesc de bucuriile Lor cerești și de îmbrățișările inocente pe care ni le dădeam, Eu plecam din Cer fără întârziere și mă întorceam în mijlocul părinților mei dragi. Ei mă iubeau mult. Eu eram foarte drăgălașă, atrăgătoare, veselă, liniștită și plină de grație copilărească, încât le captam afecțiunea. Toți erau concentrați asupra mea, eram bijuteria lor, când mă luau în brațe simțeau lucruri neobișnuite și o Viață divină care palpita în mine.

Dar, fiica Inimii mele, trebuie să știi cum a început viața mea aici jos: Voința Divină își întindea împărăția Sa în toate actele mele, iar rugăciunile mele, cuvintele, pașii, hrana, când dormeam, când o ajutam pe mama mea în micile treburi, totul era însuflețit de Voința Divină. Și din moment ce te-am purtat mereu în Inima mea, te-am numit fiica mea. În toate actele mele le chemam pe ale tale, astfel ca în actele tale, chiar și în cele nesemnificative, să se extindă împărăția Vrerii Divine. Ascultă cât te-am iubit: dacă mă rugam, chemam rugăciunea ta în a mea, astfel ca a ta și a mea să fie confirmate de o singură valoare și putere, care era valoarea și puterea Voinței Divine; dacă vorbeam, chemam cuvântul tău; dacă mergeam, chemam pașii tăi și când făceam micile acțiuni omenești indispensabile naturii umane, cum ar fi: să aduc apă, să mătur, să ajut, să-i dau lemne mamei mele pentru a aprinde focul și multe alte lucruri asemănătoare, chemam aceste acte ale tale, ca să fie confirmate de o Voință Divină, iar în ale mele și în actele tale să se extindă împărăția Sa.

   Iar în timp ce te chemam pe tine în fiecare act de-al meu, tot așa chemam Cuvântul Divin să coboare pe pământ. Oh, cât te-am iubit fiica mea! Voiam actele tale în ale mele, ca tu să fii fericită și pentru a te determina să domnești împreună cu mine. Și oh! de câte ori te chemam pe tine și actele tale, dar cu cea mai mare durere a mea, ale mele rămâneau izolate, iar pe ale tale le vedeam ca fiind pierdute în voința ta umană. Ce lucru îngrozitor este să spui că, ele formau o împărăție, nu divină, ci umană: împărăția viciilor și împărăția păcatului, a nefericirii și a nenorocirii. Mama ta plângea din cauza nenorocirii tale și din cauza fiecărui act de voință umană pe care tu îl faci, cunoscând regatul nefericit unde te duc ele. Lacrimile mele încă se varsă pentru ca tu să înțelegi marele rău pe care îl faci. De aceea, ascultă de Mama ta; dacă tu vei împlini Voința Divină, pe dreptate îți vor fi date bucuria și fericirea; totul va fi în comun cu Creatorul tău; slăbiciunile, mizeriile vor dispărea de la tine și apoi vei fi cea mai dragă dintre fiicele mele; te voi ține în propria mea împărăție, ca să trăiești mereu în Voința Divină.

Sufletul: Mamă sfântă, cine poate să suporte să te vadă plângând și să nu asculte lecțiile tale sfinte? Eu promit din toată inima, mă oblig să nu mai fac niciodată, [dar] niciodată și deloc voința mea; dar tu, Mamă Divină, nu mă lăsa niciodată singură, ca imperioasa ta prezență să o strivească pe mea, pentru a mă determina să domnesc mereu, mereu în Voința lui Dumnezeu.

Propunere: Astăzi, ca să mă onorezi, îmi vei da toate actele tale pentru a mă însoți în copilăria mea, spunându-mi trei acte de iubire în memoria celor trei ani pe care Eu i-am trăit cu mama mea, Sfânta Ana.Iaculatorie: Regină puternică, răpește inima mea pentru a o închide în Voința lui Dumnezeu!

Ziua a XII-a – Regina Cerului, în împărăția Voinței Divine, iese din leagăn și face primii pași. Cu actele sale copilărești Îl cheamă pe Dumnezeu să coboare pe pământ și cheamă creaturile să trăiască în Voința Divină