În această dimineață aveam multă teamă, credeam că totul ar fi fantezie, sau că diavolul ar vrea să mă amăgească. Așa că tot ce vedeam, disprețuiam și îmi părea rău. Îl vedeam pe Confesor care avea intenția ca Isus să-mi reînnoiască durerile răstignirii, iar eu încercam să mă opun.

            Binecuvântatul Isus, la început mă tolera, dar din moment ce Confesorul repeta intenția, atunci Isus mi-a spus: „Fiica Mea, într-adevăr, nu vom reuși de data aceasta să ascultăm. Nu știi că ascultarea trebuie să pecetluiască sufletul și acea ascultare trebuie să facă sufletul ca o ceară care se poate modela, încât Confesorul să poată da forma dorită?”

            Astfel, neluând în seamă opozițiile mele, mi-a împărtășit durerile răstignirii, iar eu, nemaiputând să mă opun la tot ce nu voiam, de teamă că nu ar fi Isus, a trebuit să cedez sub greutatea durerilor. Binecuvântat să fie întotdeauna și totul să fie pentru a-L slăvi în toate și mereu.