După ce am petrecut multe zile de privațiuni, venea uneori ca o umbră și fugea. Simțeam o durere atât de mare încât m-au inundat lacrimile. Binecuvântatul Isus, având compasiune pentru durerea mea, a venit și mă tot privea și apoi mi-a spus: „Fiica Mea, nu te teme, că nu te părăsesc; dar atunci când nu îmi simți prezența, nu vreau să te demoralizezi, dimpotrivă, de azi înainte, când Îmi simți lipsa, vreau să-Mi iei Voința și să te bucuri în Ea, iubindu-Mă și glorificându-Mă în Voința Mea, iar această Voință a Mea să o prețuiești ca și cum ar fi propria Mea Persoană. 

Procedând astfel, Mă vei păstra în propriile tale mâini. Ce anume formează fericirea Paradisului? Cu siguranță, Divinitatea Mea. Deci, ce va forma fericirea celor dragi ai Mei pe pământ? Cu certitudine, Voința Mea. Aceasta nu îți va putea scăpa niciodată, o vei avea mereu în posesia ta și dacă tu vei rămâne în circumferința Voinței Mele, acolo vei experimenta cele mai inefabile bucurii și cele mai pure plăceri. Sufletul, care nu iese niciodată din cercul Voinței Mele, devine nobil, se îndumnezeiește iar toate lucrările lui se reflectă în centrul Soarelui Divin, așa cum razele soarelui se reflectă asupra suprafeței pământului și nici măcar una nu iese din centru, care este Dumnezeu.

Sufletul care face Voința Mea reprezintă singura regină nobilă, care se hrănește din respirația Mea, pentru că se hrănește și bea doar din Voința Mea și, hrănindu-se doar din Voința Mea toată sfântă, prin venele lui va curge un sânge foarte pur, respirația lui emană un puternic parfum care Mă recreează în totalitate, pentru că provine din propria Mea respirație. Prin urmare, nu vreau nimic altceva de la tine, decât să-ți formezi fericirea în circumferința Voinței Mele, fără s-o părăsești vreodată, nici măcar pentru un scurt moment”.

În timp ce spunea acestea, în interiorul meu simțeam neliniște și teamă, că discursul lui Isus indica faptul că dacă nu ar fi venit, eu ar fi trebuit să mă liniștesc în Voința Sa. O, Dumnezeule, ce durere mortală! Ce strângeri de inimă!

Dar Isus, întotdeauna binevoitor, a adăugat: „Cum pot să te las, dacă tu ești victimă? Atunci nu voi veni, când tu vei înceta să fii victimă, dar atâta timp cât vei fi victimă, Mă voi simți întotdeauna atras să vin”. 

Astfel, pare că am rămas liniștită; dar mă simt înconjurată de adorabila Voință a lui Dumnezeu, încât nu găsesc nicio deschidere pe unde să ies. Sper că vrea întotdeauna să mă țină în această circumferință care mă unește complet cu Dumnezeu.