V3.45 Abandonul deplin în Voința Divină face ca cineva să fie în stăpânirea lui Isus și să-L deții. Sufletul astfel transformat își află odihna. Ce mare rău înseamnă să murmuri (27 februarie 1900)

După ce m-am abandonat complet în iubitoarea Voință a Domnului nostru, mă vedeam înconjurată de dulcele meu Isus în interior și în exterior. Abandonându-mă în El, vedeam ca și cum ființa mea devenise transparentă și oriunde mă întorceam îl vedeam pe supremul meu Bine. Dar ce mă uimea era că, în timp ce mă vedeam înconjurată în interior și în exterior de Isus, sărmana mea ființă, voința mea, îl înconjura pe Isus ca într-un cerc, încât El nu găsea deschiderea pentru a putea ieși, astfel că voința mea unită cu a Sa îl ținea înlănțuit fără să-mi poată scăpa. O, admirabil secret al Voinței Domnului meu, fericirea ta este de nedescris! 

Deci, în timp ce mă aflam în această stare, binecuvântatul Isus mi-a spus: „Fiica Mea, în sufletul complet transformat în Vrere Mea găsesc o dulce odihnă. Sufletul lui devine pentru Mine ca acele obiecte pufoase, care nu deranjează pe nimeni, iar el vrea să se odihnească și chiar dacă ar fi persoane obosite și îndurerate, există atât de multă blândețe și plăcere pe care le simt când se odihnesc pe aceste obiecte, încât la trezire se găsesc puternice și sănătoase. Astfel este pentru Mine sufletul care se conformează Vrerii Mele, iar Eu, ca răsplată, Mă las legat prin voința lui și voi face ca Soarele Divin să strălucească la fel ca în plinătatea amiezii”. Spunând aceasta, a dispărut. 

După ce a primit Împărtășania, s-a reîntors și m-a purtat cu duhul. Vedeam multe persoane și Isus îmi spunea: „Spune-le, spune-le cât de mare este răul pe care îl fac [ei] murmurând unul contra celuilalt și Îmi atrag indignarea, care este cu dreptate, pentru că văd că, în timp ce sunt supuși acelorași mizerii și slăbiciuni, nu fac altceva decât să se ridice unul împotriva celuilalt. Dacă așa fac între ei, ce voi face Eu cu ei, care sunt sfânt și pur? Așa cum exercită caritate între ei, tot așa Mă simt îndemnat să-Mi arăt mila față de ei”. 

Isus mi-a spus-o mie și eu am repetat-o acelor oameni, iar apoi ne-am retras.


Descoperă mai multe la Voința Divină

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns