Aflându-mă în starea mea obișnuită, iubitul meu Isus m-a purtat cu duhul și ieșind din interiorul meu, s-a arătat atât de mare, încât a absorbit întregul pământ în Sine și și-a extins măreția atât de mult, încât sufletul meu nu i-a putut găsi marginea; mă simțeam pierdută în Dumnezeu. Nu numai eu, ci toate creaturile erau dispersate; și oh, cât de nepotrivit părea și ce înfruntare i se aducea Domnului nostru, că noi, viermi mici, trăind în El, îndrăznim să-L ofensăm. Oh, dacă toată lumea ar putea vedea modul în care stăm în Dumnezeu, oh, cât de multă grijă ar avea să nu-i dea nici măcar umbra nemulțumirilor. Apoi a devenit foarte înalt încât absorbea în Sine tot Cerul; prin urmare, în Dumnezeu îi vedeam pe toți: îngeri și sfinți, le-am auzit cântarea, am înțeles multe lucruri despre fericirea eternă.

            După aceea, vedeam că de la Isus curgeau multe pârâiașe de lapte, iar eu beam din aceste pârâiașe, dar fiind foarte limitată, și Isus fiind atât de mare și înalt încât măreția și înălțimea Sa nu se sfârșeau, eu nu reușeam să absorb totul în mine; multe curgeau în afară, dar toate rămâneau în interiorul lui Dumnezeu. Așadar, simțeam un regret și aș fi vrut ca toată lumea să alerge să bea din aceste pârâiașe, dar numărul călătorilor care beau, era foarte mic. Domnul nostru, nemulțumit de aceasta, mi-a spus: „Ceea ce vezi, este Îndurarea conținută, iar acest lucru irită mult Dreptatea; în timp ce călătorii înșiși dețin Milostivirea[1] Mea, trebuie să-Mi manifest dreptatea.”

            Și eu, luându-i mâinile, i le-am strâns spunându-i: „Nu, Doamne, nu poți face justiție, nu vreau, iar eu nedorind [aceasta] nici Tu nu vrei, pentru că voința mea nu mai este a mea, ci a Ta, și fiind a Ta, tot ce nu vreau eu, nici Tu nu vrei; nu mi-ai spus chiar Tu că trebuie să trăiesc în toate și pentru toate în Vrerea Ta?”

            Dulcele meu Isus, dezarmat de spusele mele, a devenit din nou mic și s-a închis în interiorul meu, iar eu m-am regăsit în mine.

---

[1] Este de notat, mai ales în primele volume, raportul multiplu între aceste două atribute divine, Milostivirea și Dreptatea, asupra cărora Isus revine mereu, pentru misiunea de victimă a Luisei, chemată s-o obțină pentru frații ei (sărbătoarea Milostivirii Divine a fost instituită de Papa Ioan Paul al II-lea așa cum a fost cerut de Domnul nostru prin Sfânta Faustina, în duminica „Albă”, ziua de naștere a Luisei), așadar, trebuind să satisfacă exigențele celei de-a doua („Te-am vrut pe tine ca primul inel de dreptate, pentru a împiedica ca aceasta să se reverse asupra tuturor făpturilor așa cum merită; de aceea am vrut să-Mi sprijin stânga astfel încât să o susții împreună cu Mine”. Cfr. Vol. 13, 19.11.1921).