Voința Divină

Răstignitule Isus, în timp ce mă rog cu Tine, forța Iubirii și a durerilor Tale îmi păstrează privirea fixată asupra Ta, dar inima mi se rupe văzându-Te cât de mult suferi. Tu Te zbuciumi de iubire și de durere, iar flăcările care ard Inima Ta se înalță atât de mult, încât sunt pe punctul de a Te arde. Iubirea Ta conținută este mai puternică decât moartea și Tu, voind să o reverși, uitându-Te spre tâlharul care este la dreapta Ta, îl furi iadului…

Cu Harul Tău îi atingi Inima și acel tâlhar este în întregime transformat, Te recunoaște, Te mărturisește ca (fiind) Dumnezeu și complet căit, spune: „Doamne, amintește-Ți de mine, când vei fi în Împărăția Ta”.

Iar Tu nu eziți să-i răspunzi: „Adevăr îți spun, astăzi vei fi cu Mine în Paradis”; și așa faci primul triumf al Iubirii Tale.

Dar în Iubirea Ta văd că nu doar tâlharului îi furi inima, ci chiar și altor mulți muribunzi. Ah, Tu pui la dispoziția lor Sângele Tău, Iubirea Ta, meritele Tale și folosești toate abilitățile și stratageme pentru a atinge inimile lor și a-i fura pe toți pentru Tine!… Dar și aici Iubirea Ta este contrastantă! Câte respingeri, cât de multe neîncrederi, câte disperări! Este atât de mare durerea, încât Te face să stai din nou în tăcere…

Vreau să repar, o, Isuse, pentru aceia care nu mai speră în Milostivirea Dumnezeiască în momentul morții. Isuse, Iubirea mea, inspiră tuturor încredere și nădejde nelimitată în Tine, mai ales celor care se află în dificultatea agoniei; și, în virtutea acestui cuvânt Tău, dă-le lumină, putere și ajutor ca să poată muri în sfințenie și să zboare de pe acest pământ la Cer. În Trupul Tău Preasfânt și în Sângele Tău, în rănile Tale conții toate sufletele, o, Isuse; așadar, pentru meritele acestui preaprețios Sânge al Tău, nu permite să se piardă nici măcar un singur suflet! Sângele Tău să strige din nou tuturor, împreună cu vocea Ta: „Astăzi veți fi cu Mine în Paradis!”

Al treilea cuvânt pe cruce

Isuse al meu, Răstignitule sfâșiat, durerile Tale se înmulțesc din ce în ce mai mult… Ah, pe această cruce Tu ești adevăratul Rege al durerilor! Între atât de multe dureri, niciun suflet nu Îți scapă, dimpotrivă, dai fiecăruia Viața Ta. Dar Iubirea Ta se vede respinsă de făpturi, disprețuit, neîngrijit, și, neputându-se exprima se face mai intensă, Îți dă torturi negrăite și în aceste torturi (iubirea) se gândește ce altceva ar putea dărui omului pentru a-l cuceri, și Te face să spui: „Vezi, fiul Meu, cât Te-am iubit? Dacă nu vrei să ai milă de Tine, cel puțin ai milă de Iubirea Mea!”

Între timp, văzând că nu ai ce să-i mai oferi, după ce i-ai dat totul, Îți întorci privirea fără vlagă către Mama Ta; chiar și Ea este mai mult moartă din cauza durerilor Tale, și este atât de mare iubirea care o torturează, încât o face răstignită la fel ca Tine… Mama și Fiul aveți vă înțelegeți [unul pe celălalt], iar Tu suspini cu satisfacție și [ai] alinare, văzând că o poți da creaturii pe Mama Ta. Și considerând în Ioan tot neamul omenesc, cu o voce atât de duioasă încât înduioșezi toate inimile, spui: „Femeie, Iată fiul Tău…” iar lui Ioan: „Iată Mama Ta”.

Vocea Ta coboară în Inima sa de mamă și unită cu vocea Sângelui Tău continuă să spună: „Mama Mea, îți încredințez ție pe toți fiii Mei. Toată iubirea pe care o simți pentru Mine, să o simți pentru ei; toate grijile Tale și gingășiile materne să fie pentru fiii Mei; Tu Mi-i vei salva pe toți…” Mama Ta acceptă.

Între timp, durerile sunt atât de puternice, încât Te reduce din nou la tăcere. O, Isuse al meu, vreau să repar ofensele care i se aduc Preasfintei Fecioare, blasfemiile și ne recunoștințele multora care nu vor să recunoască binefacerile pe care Tu le-ai oferit tuturor dându-ne-o ca Mamă… Cum putem noi să-Ți mulțumim pentru un așa mare dar? Alerg la același izvor al Tău, o, Isuse, iar drept mulțumire Îți ofer Sângele Tău, rănile Tale, Iubirea infinită a Inimii Tale.

O, Mamă Sfântă, cât de mare este emoția ta auzind vocea Fiului Tău, care ni te lasă nouă tuturor ca Mamă? Îți mulțumesc, o, Fecioară binecuvântată și ca să-ți mulțumesc așa cum meriți, îți ofer aceeași mulțumire a lui Isus al Tău. Dulce Mamă, fii tu Mama noastră, îngrijește-te de noi și nu îngădui să te mai ofensăm vreodată. Ține-ne mereu aproape de Isus; leagă-ne de El cu mâinile tale, ca să nu mai scăpăm niciodată. Cu aceleași intenții ale tale, pentru toți vreau să repar ofensele care i se aduc lui Isus al tău și ție, dulcea mea Mamă.

Isuse al meu, în timp ce stai cufundat în atâtea dureri, Tu pledezi cel mai mult pentru cauza mântuirii sufletelor. Dar eu, nu voi fi indiferentă, vreau ca în fiecare rană a Ta să trec cu sărutul meu, cu alinarea mea și, cufundându-mă în Sângele Tău, să pot spune cu Tine: „Suflete, suflete!” Vreau să susțin capul Tău străpuns și îndurerat ca să-Ți [ofer] reparare și să-Ți cer milostivire, iubire și iertare pentru toți.

Al patrulea cuvânt pe cruce

Îndureratule Isus, în timp ce stau abandonată, strânsă la Inima Ta, numărând durerile Tale, văd că un fior convulsiv invadează Preasfânta Ta Umanitate. Membrele Tale se zbat, ca și cum unul ar vrea să se desprindă de celălalt și printre contorsionările sfâșietoarelor spasme, strigi puternic: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”… La acest strigăt toți tremură, întunericul se face mai intens, împietrita Mamă devine palidă și leșină.

Viața mea și Totul meu, Isuse, ce văd? Ah, Tu ești aproape pe moarte, propriile dureri atât de fidele Ție, vor să Te lase, dar, între timp, după atâta pătimire, vezi cu o imensă durere că nu toate sufletele rămân cuprinse în Tine, dimpotrivă, vezi că multe se vor pierde, și simți dureroasa lor separare, desprinzându-se de membrele Tale; iar Tu, trebuind să satisfaci Dreptatea Divină, chiar și pentru ele, simți moartea veșnică a fiecăruia și însele durerile pe care le vor suferi în iad și strigi puternic către toate inimile: „Nu Mă abandonați! Dacă vreți mai multe dureri, sunt pregătit, dar nu vă separați de Umanitatea Mea! Aceasta este durerea durerilor, este moartea morților; tot restul Mi-ar fi un nimic, dacă nu aș suporta despărțirea voastră de Mine. Oh, milă de Sângele Meu, de rănile Mele, de moartea Mea! Acest strigăt va fi continuu către inimile voastre, oh, nu Mă abandonați!”

Iubirea mea, cât mă îndurerez împreună cu Tine…! Tu respiri cu dificultate; Preasfântul Tău cap Îți cade deja pe piept, Viața Te părăsește… Isuse al meu, simt că mor; chiar și eu vreau să strig cu Tine: „Suflete, suflete!” Nu mă voi dezlipi de crucea Ta, de rănile Tale, ca să-Ți cer suflete, și dacă Tu vrei, voi coborî în inimile făpturilor și le voi înconjura cu durerile Tale, ca să nu-Ți mai scape și, dacă mi-ar fi posibil, m-aș așeza la poarta iadului pentru a face să se întoarcă sufletele destinate acestui loc, conducându-le la Inima Ta… Dar Tu agonizezi și taci, iar eu plâng apropiata Ta moarte. O, Isuse al meu, Te compătimesc, strâng Inima Ta puternic de a mea, o sărut și o privesc cu toată sensibilitatea de care sunt capabilă, iar pentru a-Ți da o alinare și mai mare, îmi însușesc Tandrețea divină și cu aceasta vreau să Te compătimesc, să schimb inima mea într-un râu de dulceață și să-l vărs într-a Ta, pentru a îndulci amărăciunea pe care o simți din cauza pierderii sufletelor.

Este foarte dureros acest strigăt al Tău, Isuse; mai mult decât abandonul Tatălui, este pierderea sufletelor care se îndepărtează de Tine, care face să iasă din Inima Ta această dureroasă plângere. O, Isuse al meu, mărește în toți Harul, astfel ca nimeni să nu se piardă, iar repararea mea să fie în favoarea acelor suflete care ar trebui să se piardă, pentru a nu se pierde. În cele din urmă, Te rog, o, Isuse, pentru acest extrem abandon al Tău, să dai ajutor multor suflete care Te iubesc, pentru a le avea ca însoțitoare în abandonul Tău; pare că le privezi de Tine, lăsându-le în întuneric. Durerile lor să le fie rugăciuni, care să cheme sufletele aproape de Tine și să Te aline în durerea Ta.