Novena de Crăciun în Voința Divină – a IX-a zi, 24 Decembrie

       Miracolul Nașterii lui Isus. Încă de la Întruparea sa și de la Nașterea sa, Isus a trăit răstignit.

            Aflându-mă în obișnuita mea stare, mi-am simțit duhul dus în afara mea. După ce am dat un ocol m-am găsit în interiorul unei peșteri și am văzut-o pe Regina Mamă care a fost în actul de a da la lumină Copilașul Isus. Ce extraordinar miracol! Mi se părea că atât Mama cât și Fiul au fost transmutați într-o lumină foarte pură, dar în acea lumină se vedea foarte bine natura umană a lui Isus, care conținea în sine Divinitatea, care îi va folosi ca voal pentru a acoperi Divinitatea, astfel încât rupând voalul naturii umane era Dumnezeu și acoperit cu acel voal era om, și iată miracolul miracolelor: Dumnezeu și om, om și Dumnezeu, căci fără să-l lase pe Tatăl și pe Duhul Sfânt vine să locuiască cu noi și ia carne omenească, pentru că adevărata iubire nu se desparte niciodată.

            Dar, mi s-a părut că Mama și Fiul în acel moment foarte fericit au rămas ca și cum spiritualizați, și fără cel mai mic deranj Isus a ieșit din sânul matern, revărsându-se amândoi într-un exces de iubire, și anume transformați în Lumină acele trupuri preasfinte, fără cel mai mic obstacol, Isus Lumina a ieșit dinăuntrul luminii Mamei sale, rămânând sănătoși și intacți fie Unul cât și Celălalt, reîntorcându-se apoi la starea naturală. Dar cine poate descrie frumusețea Copilașului, căci în acel moment a nașterii sale înnobila chiar și în exterior razele Divinității? Cine poate descrie frumusețea Mamei, care a rămas în întregime absorbită în acele raze Divine?

            Iar Sfântul Iosif? Mi s-a părut că nu a fost prezent în momentul nașterii, dar că stătea în altă parte a grotei, în întregime absorbit în acel profund Mister, și dacă nu a văzut cu ochii trupului, a văzut foarte bine cu ochii sufletului, pentru că a fost răpit într-un extaz sublim.

            Acum, în momentul în care Copilașul a ieșit la lumină, eu aș fi vrut să zbor pentru a-l lua în brațele mele, dar îngerii m-au oprit, spunându-mi că mai întâi era onoarea Mamei de a-l lua. Deci Preasfânta Fecioară , ca și cutremurată, și-a revenit în sine și din mâinile unui înger l-a primit pe Fiul în brațe, l-a strâns atât de puternic în căldura de iubire în care se afla, încât se părea că ar fi vrut să-l introducă din nou în sânul ei; apoi, voind să dea o izbucnire de iubire arzătoare, l-a pus să sugă la pieptul ei. Toate acestea s-au întâmplat în timp ce eu eram toată anihilată, așteptând să fiu chemată, pentru a nu primi o altă mustrare de la îngeri. Deci Regina mi-a spus: „Vino, vino să-l iei pe al tău iubit și bucură-te și tu, manifestă-i iubirea ta”.

            Și spunând așa, eu m-am apropiat și Mama mi l-a dat în brațe. Cine poate descrie satisfacția mea, sărutările, tandrețea cu care l-am strâns?

            După ce m-am manifestat puțin, i-am spus: „Iubitul meu, Tu ai supt lapte de la a noastră Mamă, (dar) dă-mi și mie”.

            Iar El, în întregime binevoitor din gura sa a turnat o parte din acel lapte într-a mea iar după aceea mi-a spus: „Iubita mea, eu am fost conceput, unit cu durerea, m-am născut pentru durere și am murit în durere, iar cu acele trei cuie cu care am fost răstignit, am pironit cele trei puteri: intelectul, memoria și voința, ale acelor suflete care doresc să mă iubească, făcându-i să rămână atrași de mine în întregime, pentru că vina i-a făcut să devină infirmi și risipiți (fiind departe) de Creatorul lor, fără nicio frână”.

            Iar în timp ce spunea asta, a dat o privire către lume și a început să plângă pentru mizeriile sale. Eu, văzându-l că plânge, am spus: „Iubitule Copilaș nu distruge cu plânsul tău o noapte atât de fericită pentru cine te iubește. În loc să izbucnești în plâns, să manifestăm cântarea (noastră)”.

            Și spunând așa, am început să cânt; Isus s-a absorbit auzindu-mă cântând și a încetat să plângă, și terminând strofa mea a cântat strofa sa, cu o voce foarte puternică și armonioasă, încât toate celelalte voci au dispărut auzind vocea sa foarte dulce. După aceasta, l-am rugat pe Copilașul Isus pentru Confesorul meu, pentru cei care îmi aparțin și la sfârșit pentru toată lumea, și se părea că El a fost în întregime binevoitor. În acel moment mi-a dispărut iar eu m-am întors în sinea mea. (Volumul 4, 25 Decembrie 1900)

            Continuând să-l văd pe sfântul Copil, am văzut-o pe Regina Mamă într-o parte și pe Sfântul Iosif în cealaltă, adorându-l în mod profund pe pruncul divin. Fiind totul intenționat asupra Lui, mi s-a părut că prezența continuă a micului Copilaș îi ținea absorbiți în extaz continuu, iar dacă au lucrat a fost un miracol pe care Domnul a lucrat în ei, altfel ar fi rămas nemișcați, fără să poată avea grijă de îndatoririle lor externe. Chiar și eu am făcut adorația mea și (apoi) m-am găsit în sinea mea. (Volumul 4, 26 Decembrie 1900)

            Credința în zămislirea feciorelnică a lui Isus a întâlnit opoziții vii, ironii și neînțelegeri din partea necredincioșilor, iudei și păgâni (…) Sensul acestui eveniment este accesibil numai credinței, ceea ce se vede în această «legătură care leagă diferitele mistere» împreună, în ansamblul Misterelor lui Cristos, a Întrupării sale de Paști.

            Sfântul Ignațiu de Antiohia deja dă mărturie despre o asemenea legătură: «Principele acestei lumi a ignorat fecioria Mariei și nașterea ei, precum și moartea Domnului: trei mistere sublime care s-au împlinit în tăcerea lui Dumnezeu».

            MARIA «MEREU FECIOARĂ»

            Profunzimea credinței în maternitatea feciorelnică a determinat Biserica să mărturisească fecioria reală și perpetuă a Mariei chiar în nașterea Fiului lui Dumnezeu făcut om. De fapt, nașterea lui Cristos nu și-a diminuat integritatea virginală, ci a consacrat-o. Liturgia Bisericii o sărbătorește pe Maria ca pe «Aeiparthenos», «întotdeauna Fecioară» (din Catehismul Bisericii Catolice, nr. 498 și 499)

Tatăl Nostru, Bucură-te Marie, Slavă Tatălui…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s