După ce am petrecut zile foarte amare de lipsă, biata mea inimă se zbătea între frica de a-L fi pierdut și speranța de a-L putea revedea. O, Dumnezeule, ce război sângeros a trebuit să susțină această biată inimă a mea! Era atât de mare durerea încât când îngheța, când era sub o presă și picura sânge. În timp ce eram în această stare, m-am simțit aproape de dulcele meu Isus, care mi-a înlăturat un văl care mă împiedica să-L văd și, în sfârșit, L-am văzut. Imediat i-am spus: „Ah, Doamne, nu mă mai iubești!”

            Și El: „Da, da; ceea ce îți recomand este corespunderea cu harul Meu, și pentru a fi fidelă trebuie să fii ca acel ecou care răsună într-un vid, care, de îndată ce începe emiterea vocii, imediat, fără cea mai mică întârziere, se aude răsunând ecoul. Astfel, tu, de îndată ce începi să primești harul Meu, începe imediat ecoul corespunderii tale [cu Harul Meu], fără măcar să aștepți să termin să ți-l dau”.