În această dimineață, binevoitorul meu Isus a venit foarte îndurerat, iar primele cuvinte pe care mi le-a adresat au fost: „Biata Roma, ce distrusă vei fi! Privindu-te, Eu plâng pentru tine”. Și a spus-o cu o așa de mare duioșie încât provoca milă; dar nu am înțeles dacă este vorba doar de persoane sau și de clădiri. Din moment ce a trebuit să mă supun ascultării, să nu mă conformez Dreptății, ci să mă rog, i-am spus: „Iubitul meu Isus, când se vorbește despre pedepse, nu trebuie să mai discutăm, ci numai să ne rugăm”.
Și așa am început să mă rog, să-i sărut rănile și să fac acte de reparare. În timp ce făceam aceasta, din când în când El îmi spunea: „Fiica Mea, nu Mă sili; făcând astfel, tu vrei să Mă silești neapărat, așadar liniștește-te”.
Iar eu: „Doamne, este ascultarea care dorește acest lucru, nu sunt eu care fac aceasta”.
El a adăugat: „Râul nelegiuirilor este atât de mare încât ajunge să împiedice mântuirea sufletelor și doar rugăciunea și aceste răni ale Mele împiedică ca acest râu impetuos să absoarbă totul în sine”.
Descoperă mai multe la Voința Divină
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.